1,339 matches
-
împartă ordine. Din interiorul navei fură aduse alte aparate, care fură instalate pe suprafața ei. Fu adus și un scaner, pe care-l atașară de cușca mobilă. Grosvenor asculta neliniștit instrucțiunile date de Morton oamenilor care manevrau cușca: - Deschideți larg portița și închideți-o de îndată ce va intra înăuntru! Aveți grijă să nu se agațe de zăbrele! Dacă am ceva de obiectat, acum e momentul", își spuse Grosvenor. Nu vedea, însă, ce anume ar fi putut obiecta. Ar fi putut, desigur, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu mândrie. Era plină de tinerețe, de viață și de o magnifică încredere în sine. Ceva din experiența ei în a mânui oamenii ieși la iveală chiar atunci: în loc să-i pună lui Cayle următoarea întrebare, îi oferi lui Medlon o portiță de ieșire: - Îmi este permis, colonele, să aflu care a fost răspunsul dumitale? Ofițerul, nemișcat, asudase. Răspunse cu o voce liniștită, în care se ghicea chiar o nuanță de jovialitate: - Maiestatea voastră, l-am informat că o numire durează două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de ruje, Cu obrajul plin de sânge, Când o văd inima-mi plânge. Că eu de când am viață N-am avut altă dulceață, Numai c-o strângeam în brațe Roșie și mîndră-n față. Trecui sara pe uliță, Mândra ședea la portiță În subțirică polcuță, Poale albe subțirele Pe pofta inimii mele. Și, zo, ea d-așa zicînd: - Hai noi doi să ne iubim, Că noi bine ne lovim La gene și la sprâncene Ca și doi golumbi la pene. 22 Știi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tufă de sulcină, Că te-aștept fără hodină; La fântâna cea din sus Că te-aștept cu dor nespus, Eși, Tincuță, la zaplaz Că te-aștept cu dor și haz; 193 {EminescuOpVI 194} Eși, Tincuță, eși, drăguță, Eși, Tincuță, la portiță Și-mi dă apă și guriță - Că de apă sete mi-i, De guriță doru-mi-i, Pentru-n pic de sărutat N-o mai fi nici un păcat. - Bădiță, apă ți-oi da, Dar guriță n-aș mai vrea. Că m-a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
odăi Și văz alte dănănăi, Nu e puica cea frumoasă Care-mi luminează-n casă. Mă culcai și eu să dorm Ca fieștecare om; După ce am adormit, Aci peșin m-am uimit Că părea că e (cutare) Care-mi deschidea portița; Ah! nu e, nu e, Viața o să mi-o răpue. Mă sculai iarăși în sus Spăimântat și cu prepus, Trecui în fund lângă fereastră Gândind la dragostea noastră, Peșin mi se-nchide fața Că nu-mi pociu vede viața; Es
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
am dezlegat căzând ca un bolovan. De milă l-am mângâiat dar el nu mai mșica. Am fugit sa-mi ajung frații din urma și acasă le-am povestit părinților, dar abiAșam terminat de povestit cAșam auzit un scâncet la portița. Când ne am uitat era câinele Ciuștea. Ne venea să-l sărutăm de fericire iar părinții ne-au certat că nu neam făcut datoria zicându-ne ca nu o să mai mâncăm pui frip și la grătar. L-am urmărit o
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-am spus pe un ton degajat: "Să nu te duci singur la mlaștină". Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a întîmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-am spus pe un ton degajat: „Să nu te duci singur la mlaștină”. Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întâmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un placaj pe care puneai saltea și cojoc și dormeai de ploaie. Acoperam cu tablă. Am stat din 93 în 96, vara și tomnatul. Iarna le trăgeam la saivan. Datoria mea era să le dau la ușă. Intrau pe o portiță și le mulgea ciobanul. Noi nu făceam brânza acolo. Veneam de acasă și îl luau. Omul avea pretenții, ori caș, ori lapte și venea stăpânul, unul cu cinci, unul cu două. Aveam caiet și știam câte are fiecare. La 400
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
anunțe poliția. Gaston ar deveni o mare piedică. Dacă Endō ar fi văzut în compania unui străin mătăhălos, ar fi pândit la toate stațiile și poliția ar pune imediat mâna pe el. — Ce mai aștepți? Cară-te! Endō a deschis portița șantierului și a arătat cu degetul spre stradă. — Zii mersi că mai trăiești... Probabil te-aș fi omorât și pe tine după ce-l lichidam pe Kanai. Ucigașul aruncă vorbele pe jumătate ca amenințare, dar era și un sâmbure de adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bată puțin cam prea repede. — Părinții tăi cred că seamănă cu tine? De unde știu? L-au văzut? Se lăsă o tăcere mormîntală, iar Dan se uită În podea. — Da, răspunse el nesigur și-am știut că era În căutarea unei portițe de scăpare, a unei modalități de a Încheia conversația În acea clipă, ca să nu-mi spună ceva ce nu era bine să aud. Cum adică, l-au văzut? Mă repetam, iar vocea Îmi era calmă, cu toate astea, emoțiile năvăleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la o stranie tulburare numai auzind chemările lui Bayan. Cea mai flecară dintre ele mi-a spus la ureche: - Eu cred că încă e îndrăgostită de avar. Zidurile din Cividale aveau un singur punct slab, pentru cei mai mulți necunoscut. Era o portiță îmbrăcată în fier gros, ultima cale de fugă prevăzută și existentă în toate fortărețele. Aceasta însă avea un defect. Nu mai era prevăzută cu complicatul sistem de închidere de pe vremea romanilor, stricat și de-atunci nereparat, ci cu trei zăvoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
justifice moartea atâtor oameni, nici măcar ciudatul și marele candelabru în formă de arbore, cu șapte brațe, de deasupra altarului: era doar aurit. Mă pregăteam s-o iau din loc, când am surprins câteva priviri fixând stăruitor, chiar dacă pe furiș, o portiță pe care nu o observasem, în penumbră, pe o latură a altarului. - Unde se ajunge pe poarta aceea? Întrebarea mea a trezit un schimb iute de priviri și o teamă care mirosea de la o poștă. Au ieșit în față doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tras zăvoarele și am ridicat drugii, am deschis ușa și am scos afară un braț făcând semn soldaților să se apropie. Cei opt longobarzi pe care i-am băgat înăuntru mi-au fost suficienți ca să le poruncesc preoților să deschidă portița. Au îngenuncheat invocându-l pe Mântuitor și spunând că nu le stătea în putință să facă acel lucru, deoarece portița, când se deschidea aici, se închidea de partea cealaltă. I-am amenințat că aveau să fie uciși pe loc, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
apropie. Cei opt longobarzi pe care i-am băgat înăuntru mi-au fost suficienți ca să le poruncesc preoților să deschidă portița. Au îngenuncheat invocându-l pe Mântuitor și spunând că nu le stătea în putință să facă acel lucru, deoarece portița, când se deschidea aici, se închidea de partea cealaltă. I-am amenințat că aveau să fie uciși pe loc, dar ei au continuat să repete că era cu neputință să-mi îndeplinească porunca. Unul dintre longobarzi și-a strecurat pumnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Emmei pe scara socială - din soție răsfățată și mamă cu normă Întreagă, la angajată part time, Îngrijitoare și colaboratoare fără asigurare, mamă din ce În ce mai neatentă și mai neadecvată. Și știa că atât timp cât ea avea să pătimească, pentru el mai exista o portiță - măcar pentru regretul lucrurilor pe care le pierduse, pierzându-l pe el. Cuvântul fatal Îi bubuia În minte. Angajată. Angajată. Deci ultima lui speranță murea În acestă vineri fără sens. Și avea certitudinea că de acum Emma nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dată când îl vedea îi venea să-l strângă de gât, ca să-l împiedice să vorbească. Totuși, nu-și pusese niciodată mintea cu el. Zâmbea, dădea din cap dezaprobator și mergea mai departe. Atunci însă, când noul Pampu intrase pe portița dinspre grajduri, de cum dăduse cu ochii de Ioniță, simțise brusc nevoia să-i închidă gura înainte de a-și fi terminat întrebarea. Totul s-a petrecut repede și surprinzător. Pampu a intrat, a dat cu ochii de Ioniță și din doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ar fi înghițit flacără după flacără. Dar, pe când înainta spre Giulia, s-a simțit brusc împins, azvârlit pe trotuarul rece, ca un gunoi. Andrei a spus noapte bună, te sun, și-a urcat în mașina lui albastră, în timp ce Giulia deschidea portița să intre pe sub bolta de viță. Strada era pustie și mirosea a liliac. Zogru era prăbușit, aproape că nu se mai putea ridica de pe cimentul măturat bine și îmbibat de urină. Era distrus și umilit ca o un câine călcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în grădina unui alt vecin. Aici, era un măr văratic cu fructe coapte și dulci. Ne-am urcat în el și am luat câte mere am poftit. Am avut noroc, dar ghinionul nu dispare la hoți. Când am ieșit pe portiță am călcat într-un cui, și de durere am țipat cât am putut de tare. Apoi, am auzit un zgomot. Am luat-o la goană. Nu ne-a prins nimeni. Am plecat acasă râzând și povestind despre pățaniile noastre. Cât
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
i-am așteptat pe ei, pe colegi. Orele de curs au trecut rapid, iar bârfe și despărțiri umpleau liceul. Ca o altă zi normală de clasa a XII-a. Ultimul an. Ultimele momente de chin, de falsitate și urma facultatea, portița mea de scăpare. Vezi pe unde mergi! Strigă la mine un băiat de vreo doi metri, brunet, cu ochii căprui, cu fața plină de acnee și părul nespălat. Scuze, am icnit și mi-am continuat drumul spre copacul din curtea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
brusc Își aminti că i se păruse că vede lumină pe sub ușa lui Chantal cînd se reîntorsese acasă noaptea. La ora 3 noaptea. Ideea că poate Îl auzise Îl făcu să se simtă inundat de o sudoare rece. Marie Împinse portița cu grilaj a terenului de tenis și străbătu cîțiva metri pînă ce soția lui Yves, concentrată pe lovitura de dreapta, Își dădu seama de prezența ei. Parizianca. Așa o numeau insularii Între ei cînd vorbeau despre Chantal Pérec. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În cel mai nepotrivit moment. Oricum, ar fi trebuit să anticipez tărăboiul făcut de Vela În legătură cu „necuviința” lui Ravelstein. Intenționase mai demult să clarifice cu mine chestiunea Abe și faptul că tăbărâse peste noi În camera de hotel Îi deschisese portița pe care o aștepta. - Nu vreau să‑l mai văd pe aici. Și‑ți mai cer să‑ți aduci aminte că mi‑ai promis să mă duci la Chartres. - Așa am spus. Și desigur c‑am să te duc - adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într‑un oraș, În căutarea unui loc unde trebuia să‑mi petrec noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]