4,003 matches
-
despre ce era vorba. Și la Florența se auzise despre o iarbă adusă În Europa de niște cruciați Întorși de peste mare. Era iarba zisă a Asasinilor, adepții scelerați ai cumplitului Bătrân de pe Munte; avea puterea să adoarmă simțurile și să potolească emoțiile, să șteargă amintirile și certitudinile, despre care scriseseră vechii greci, numind-o lotus. Știa că era folosită și În orașul său. — Cred că Îți cunosc deja remediul, messer Teofilo, Însă mă gândesc că lotusul distilat nu e tratamentul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând după tonul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii, haina primului cerșetor se deschisese peste piept, scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și a lui Bacchus. De când se apucase de cariera politică, Însă, fusese mereu foarte atent să se manifeste sobru, cel puțin În public. Poate că era doar o surescitare momentană pe care Încă o Înghițitură de vin avea să o potolească, ajutându-l să Își recapete echilibrul. Ridică din nou cupa și o duse la buze, dând pe gâtlej o Înghițitură prelungă. Voia să replice la ceea ce Îi păruse a fi o falsitate... Însă care era ordinea argumentărilor? Ori poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la viața lui, iar acum ar avea prilejul să o strângă și pe cea comunală. Apoi se grăbi să iasă din Palat, trecând printre polițaii speriați, care dăduseră fuga din pricina zgomotului. Pe stradă, apelă la Întreaga sa energie ca să-și potolească turbarea din minte. Se gândi Încă o dată la misiunea sa. Mai era Încă timp, Înainte de ora stingerii. Străzile ce duceau spre San Marco mișunau de oameni lipsiți de orice ocupație, după ce clopotele anunțaseră sfârșitul zilei de lucru. Însă, cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mai degrabă am da foc Florenței, se gândi Dante. Mintea Îi zbură la depozitele de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu adăugă nimic, mărginindu-se să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
celălalt o traistă și ăla cu lopețica se-apleacă și-ncepe a lua pământ și pietricele până umple traista. După care mi-au făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților, aud un vuiet și văd o lumină mai ceva ca la apocalipsă, suind dinspre Poiana lui Buzatu, știți, unde-au prins-o atunci pe stareță cu Buzatu. Era cum ai vedea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
geremea. Ce citește ăla, bre? - zice turcul către ovrei. — O geremea, efendi! - răspunde roșu la față ovreiul. Ce geremea, bre! - zice turcul și rap! jap! îi mai trage o pereche de palme. Deodată, toată larma, toată vânzoleala, tot umbletul se potolesc ca prin farmec. Dinspre plaiul Eschișer, în violetul înserării, iese stăpâna mării, semiluna. Păgân, creștin, ateu se aruncă în pulbere. Nu mișcă nimeni. Dinspre palat se aude un ropot și un pâlc de ieniceri vine în goană spre mulțime să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
religios. Căci doamna, căutând să suplinească întrucâtva absența focosului hatman, se întorsese în marea ei nevoie de iubire și tandrețe către Domnul Dumnezeu. Acesta însă, persoană fină și cu mult mai abstractă, nu se arăta, în refuzul său de a potoli gânguritul suspinător al doamnei existând și o bună doză de cochetărie. In fiecare noapte doamna, într-o cămeșuță subțire de bumbac pe al cărei guler erau brodate cu fir de aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
jupânului Macek. Un târcol azi, un târcol mâni, astfel că nu mai e nimic de făcut. în afară, desigur, de acel act lăsat de Domnul pe pământ prin care explicabilele necesități ale omului sunt înlocuite de necesitatea de a te potoli: căsătoria. Căci ce este căsătoria, scumpă doamnă, dacă nu un scop care se transformă într-un mijloc? Din căsătorie culegi multă înțelepciune și la drept vorbind nu mai ești, ia, așa, o vacă de muls pentru fiecare. Un cămin ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ascultați, ci a posterității noastre și a posterității posterității voastre. După câteva ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui Sas”, fu trezită în puterea nopții de înspăimântătoare lovituri în ușa cămării unde-și ținea ultimele provizii de vin și mâncare. Fiind singură sub plapumă și crezând că sunt hoții, coborî la cămară abia spre dimineață când zgomotele se potoliră și descoperi în jurul butoiului cu moare de varză patru cerbi lopătari beți turtă care, la vederea ei, se îndepărtară pe două cărări, în șir indian, spre pădure, boncăluind de mama focului. Ba, colac peste pupăză, prin noiembrie dădu un ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
marginile pământului nostru stau alții, cu saci mai mici, dar tot cu fundul lipsă. Roma a făcut nu cu aur puțin atâtea cruciade. I-ar fi oare greu să facă fericiți câțiva flăcăi mintoși, arși de dorința de a-și potoli setea de credință pe malurile Tibrului? — Ei, ce zici, s-ar putea? - zise papa Grigorie al XV-lea către cardinalul Damiani. Tu știi ce bani avem. Damiani stătu câteva clipe tăcut, socotind în minte. Dacă am reduce garda elvețiană de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și poate să accepte că ceea ce se întâmplase putea fi altceva decât un coșmar; de îndată ce mașina ce se îndepărtase pe urmele celei dinainte dispăru, Gacel se apropie de un palmier și își sprijini fruntea de el, străduindu-se să-și potolească furia care pusese stăpânire pe el. Se ruga lui Allah să-i dea cumpătare, deoarece nu se simțea în stare să-și pună gândurile în ordine, sau cerându-i, poate, să-l lămurească din cauza cărui capriciu îngăduise să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în oameni cu ajutorul câtorva bătăuși, dar ca strateg ești un adevărat imbecil. Mecanicul făcu gestul de a pune mâna pe arma ce stătea sprijinită de o piatră, dar Sam Muller îl împiedică țintindu-l direct în ochi cu a sa. — Potolește-te! - spuse. Nu mai vreau violență și te asigur că nu vom lua nici o hotărâre fără ca toți să fim de acord. — Îți dai seama că te răzvrătești? — Nu vorbi prostii! - spuse ironic. Aici nu suntem pe Bounty și noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
șopti pe neașteptate armeanul. — Spre est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Și ei, să nu se afle acolo jos. Ce facem? Continuăm să ne învârtim. Vântul urla cu mai multă forță. Apoi, dintr-o dată, păru că a obosit să repete de o mie și una de ori același cântec și se potoli. Fără vraja muzicii sale, nisipul se plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa dintotdeauna și era imposibil să-l privești. Pe cer își făcură apariția primii vulturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
drag șaptesprezece ani de paradis ea la petreceri ea la vernisaje ea la ambasade ea la conferințe de presă ne facem relații dragă na că m-a stropit tot de noroi deșteptul ăla cu Skoda lui ce liniște s-a potolit și potaia aici după colț pe Concordiei Jenică părul lui creț unsuros buzunarele pline de prăștii Îi rezolvam problemele la aritmetică Îl umileam Îmi primeam Înghețata bătrînul Halunga În pragul clasei cureaua pantalonilor atîrnată după gît hă hă hă toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scaun, cu ochii ațintiți asupra leilor. Am privit de-a lungul camerei pe fereastră, printre cei doi platani, la acoperișurile de peste drum și am văzut altceva. Ca întotdeauna, și acum de acolo se apropia, încet, toamna. Plângeam. Apoi m-am potolit și multă vreme n-am mai plâns din nou. A venit într-adevăr o soră după mine și m-a dus într-un institut, alături de alte câteva sute de copii, unde voiau să mă educe cu orice preț, chiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Rămânea la Iosif și Fratele său până la ora închiderii, apoi se duceau la cafenea să joace ulti. Acolo mergea toată lumea, ca-n povești. Uneori, „dar din dar se face“, îl scoteam la plimbare cu căruciorul - poate așa mi se mai potolesc mustrările de conștiință. Dar nu. Transpiram, îl căram pe cărări neumblate și, când ajungeam la buza Stâncii Roșii, îmi trecea întotdeauna prin minte că acum o să-i dau brânci. Eutanasie, nu-i așa? Pleoscăie, căcănar bătrân ce ești. La asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]