837 matches
-
obiectiviste Pornind de la ipotezele privind natura socialului s-au născut și dezvoltat mai multe orientari metodologice obiectiviste.În prima fază, obiectivismul sociologic a fost practicat de Condorcet prin ,fizica socială, și de empirismul clasic. Pozitivismul sociologic Auguste Comte a inițiat pozitivismul sociologic, considerând că dezvoltarea cunoașterii umane parcurge trei faze: teologică, metafizică și pozitivă. Faza pozitivă ar fi reprezentată tocmai de sociologie. Pozitivismul a fost dezvoltat de cercetări ulterioare. Sub influența pozitivismului logic al gânditorilor Cercului de la Viena a apărut astfel
Sociologie () [Corola-website/Science/296550_a_297879]
-
a fost practicat de Condorcet prin ,fizica socială, și de empirismul clasic. Pozitivismul sociologic Auguste Comte a inițiat pozitivismul sociologic, considerând că dezvoltarea cunoașterii umane parcurge trei faze: teologică, metafizică și pozitivă. Faza pozitivă ar fi reprezentată tocmai de sociologie. Pozitivismul a fost dezvoltat de cercetări ulterioare. Sub influența pozitivismului logic al gânditorilor Cercului de la Viena a apărut astfel neopozitivismul, conform căruia fundamentul cunoașterii viabile este experiența, opunându-se filozofiei speculative asupra societății. Acest curent de gândire s-a numit și
Sociologie () [Corola-website/Science/296550_a_297879]
-
de empirismul clasic. Pozitivismul sociologic Auguste Comte a inițiat pozitivismul sociologic, considerând că dezvoltarea cunoașterii umane parcurge trei faze: teologică, metafizică și pozitivă. Faza pozitivă ar fi reprezentată tocmai de sociologie. Pozitivismul a fost dezvoltat de cercetări ulterioare. Sub influența pozitivismului logic al gânditorilor Cercului de la Viena a apărut astfel neopozitivismul, conform căruia fundamentul cunoașterii viabile este experiența, opunându-se filozofiei speculative asupra societății. Acest curent de gândire s-a numit și fenomenalism. Practica metodologică obiectivistă pune accentul pe defilozofarea discursului
Sociologie () [Corola-website/Science/296550_a_297879]
-
mișcarea biblică, reînnoirea liturgică, atenția față de problemele sociale etc. În secolul al XIX-lea creștinismul a trebuit să se confrunte și cu nenumărate doctrine politice, precum "liberalismul" și "socialismul" (care se afirmau din ce în ce mai intens), însoțite în diferite forme de cultura pozitivismului, laicismului și chiar ateismului. În această epocă, creștinismul s-a răspândit mult în țările extra-europene, mai ales în Africa și Asia, dar nici aici n-a scăpat de legăturile și de condiționările de tip politic, atașate, în mare măsură, colonialismului
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
naturii, ceea ce conferă istoriei statutul de știință exactă. După Taine orice fapt istoric ar depinde de trei condiții: mediul (geografia, clima), rasa (starea fizică a omului și locul său în evoluția biologică) și momentul (gradul de avansare intelectuală a omului). Pozitivismul și raționalismul lui Taine se potriveau cu spiritul de ordine al lui Anghel Demetriescu și i-au dat un principiu de ordonare simetrică și ierarhică a lumii pe care l-a aplicat și în scrierile sale despre artă și literatură
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
la Școala de Științe Politice (École des Sciences politiques). Paralel, urmează și cursurile Școlii de Limbi Orientale. La vârsta de 18 ani, tânărul Paul Claudel părea promis unui perfect conformism intelectual, credea ceea ce credeau majoritatea oamenilor ziși cultivați ai vremii, pozitivismul, naturalismul: accepta ipoteza monistă și mecanicistă în toată rigoarea ei, că totul era supus Legilor și că lumea era o înlănțuire de efecte și de cauze, și pe care știința le va descurca perfect într-un viitor previzibil. Trăia în
Paul Claudel () [Corola-website/Science/308102_a_309431]
-
eșecul Iluminismului stă chiar în „rațiunea instrumentală” a gândirii sale. Prin faptul că Iluminismul a încercat să stăpânească natura, accesul la lume (odinioară mitic) este luminat rațional, „dezvrăjit”. Dar apare un recul: Stăpânirea naturii se întoarce iarăși la mit, la pozitivism, o afirmare a ceea ce este, care anulează „individul” într-o lume administrată și „față de puterile economice”. Horkheimer și Adorno reacționează astfel la faptul că masele educate tehnologic sunt gata, într-un mod bizar, să se supună despotismului ideologiilor totalitare. Ei
Dialectica Iluminismului () [Corola-website/Science/308197_a_309526]
-
se formalizează. Prin formulă devine previzibil și astfel este supus utilității, devine disponibil și manipulabil. Această schemă devine sistemul prin care se explică lumea. Tot ceea ce se sustrage gândirii instrumentale este suspectat a fi mistic și cu caracter de superstiție. Pozitivismul modern îl exilează în sfera neobiectivului, a aparenței. Dar această logică este a subiectului, care stă sub semnul stăpânirii, a stăpânirii naturii, și are efecte directe asupăra lucrurilor. Această stăpânire îi este prezentată individului ca rațiune, care organizează perspectiva obiectivă
Dialectica Iluminismului () [Corola-website/Science/308197_a_309526]
-
același timp în realitate și poate chiar în realism sau naturalism ("maladivul", "știința"); 3) este mai precis delimitat ca ideologie literară (definiții și trăsături ferme); 4) privește înspre viitor cultivând experimentul (știința în poezie) și încercarea teoretică în marginea experimentului ("pozitivism liric", "poeton"). De asemenea, în răspunsul la întrebarea criticului Ion Simuț dintr-un număr al revistei "Familia" apărut la puțin timp după primul manifest ("S-ar putea face o conexiune între onirismul dimovian și himerismul pe care îl promovezi teoretic
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
derivate din filosofia idealistă germană, în special cu Hegelianismul și dialectica. Filosofia analitică s-a răspândit după cel de-Al doilea război mondial mai ales în Anglia și în Statele Unite ale Americii sub diferite nume ca "Analiză lingvistică", "Empirism logic", "Pozitivism logic", "Neorealism", care desenează particularitățile diverselor școli. Filosofia analitică reprezintă o dezvoltare a neopozitivismului și își propune ca sarcină centrală cercetarea expresiilor naturale și a vorbirii comune, în perspectiva folosirii conceptelor filosofice pe baza unei metodologii științifice, refuzând orice formă
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
În consecință, toate aserțiunile metafizice, teologice sau morale sunt, pentru Wittgenstein, lipsite de sens. Sub influența lui Russell, Wittgenstein și a tezelor fizicianului austriac Ernst Mach asupra empiriocriticismului, la Viena ia ființă o mișcare ce reunește filosofi și matematicieni, denumită pozitivism logic, având ca principali reprezentanți pe Moritz Schlick și Rudolf Carnap. Pentru "Cercul vienez", filosofia ar trebui să aibă ca scop precizarea sensului noțiunilor, și nu descoperirea de fapte noi, care reprezintă sarcina disciplinelor științifice. Afirmațiile considerate logice ar putea
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
doi egal patru") și cele verificabile empiric. Alfred Jules Ayer a răspândit aceste teze în spațiul de limbă engeză în lucrarea sa "Language, Truth and Logic" ("Limbaj, adevăr și logică"), în care modelele empirice vin în contact cu cele fenomenologice. Pozitivismul logic a fost criticat de Karl Popper. El consideră că teoria semnificației împiedică înțelegerea vorbirii. Wittgenstein însuși, în lucrările de mai târziu, reunite în "Philosophical Researchs" (apărută postum în 1953), renunță la unele din tezele sale anterioare și tematizează necesitatea
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
și cât și ale celui național-socialist În lucrarea sa publicată în iulie 1932 "Legalität und Legitimität" ("Legalitate și Legitimitate") Schmitt cerea luarea unei decizii pentru apărarea substanței constituției împotriva inamicilor constituției. El și-a început disertația printr-o critică a pozitivismului neokantian în domeniul dreptului, susținut de Gerhard Anschütz, profesor de drept la universitatea din Heidelberg, și care era, în acea vreme, principalul comentator al constituției de la Weimar. Schmitt arăta că acest pozitivism urmărea doar o legalitate formală, care însă nu
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
și-a început disertația printr-o critică a pozitivismului neokantian în domeniul dreptului, susținut de Gerhard Anschütz, profesor de drept la universitatea din Heidelberg, și care era, în acea vreme, principalul comentator al constituției de la Weimar. Schmitt arăta că acest pozitivism urmărea doar o legalitate formală, care însă nu ținea seama de scopurile politice ale diferitelor grupări. Schmitt a introdus noțiunea de legitimitate, care căuta să pună accentul pe conceptele de esență pe care se baza constituția și nu pe partea
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Köln (din 1925), Berlin (din 1931) și Göttingen (din 1946). La începutul carierei sale filosofice, Hartmann este preocupat de teoriile asupra recunoașterii realității ale lui Platon, așa cum erau interpretate de reprezentanții școlii neokantiane din Marburg, pentru ca mai târziu să critice pozitivismul rațional al acestora în doctrina sa cu privire la alcătuirea realității pe baza unei construcții spirituale, existența realității fiind independentă de capacitatea înțelegerii. Cunoașterea umană nu poate sesiza niciodată esența realității, fiind ea însăși o parte a acesteia. În teoriile sale asupra
Nicolai Hartmann () [Corola-website/Science/302691_a_304020]
-
neapărat să fie capabile să facă predicții exacte despre cutremure sau vreme pentru ca să poată fi considerate drept științe. Filozoful empiric Karl Popper a afirmat că unele confirmări ale ipotezelor sunt imposibile și prin urmare ipotezele științifice pot fi doar falsificate. Pozitivismul, o formă a empirismului, vede știința, așa cum aceasta este definită de empirism, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorită afilierii lor strânse, termenii "pozitivism" și "empirism" sunt deseori folosiți ca sinonime. Iată însă ce li se reproșează: Pentru mai
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
unele confirmări ale ipotezelor sunt imposibile și prin urmare ipotezele științifice pot fi doar falsificate. Pozitivismul, o formă a empirismului, vede știința, așa cum aceasta este definită de empirism, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorită afilierii lor strânse, termenii "pozitivism" și "empirism" sunt deseori folosiți ca sinonime. Iată însă ce li se reproșează: Pentru mai multe informații, vezi Teoriile și sociologia istoriei științei. Știința îi ajută pe oameni să afle mai mult despre viețile lor și contribuie la dezvoltarea societății
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
astăzi. Vezi și Structuralism (filozofia științei). Reprezentanți: Ian Hacking, Nancy Cartwright Realismul entităților respinge entitățile postulate de teorie, acceptând doar cele care joacă un rol în cadrul experimentelor. O entitate este reală dacă prin manipularea acesteia pot fi create noi fenomene. Pozitivismul este o filozofie, care obligă cunoașterea să interpreteze "descoperirile pozitive" (în sensul științelor naturii). O cercetare poate să aducă o descoperire pozitivă, dacă definește în prealabil (înainte de rezultatul obținut în urma experimentului) condițiile în care are loc cercetarea, prin urmare și
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
fel ca în științele exacte,sau în teoria evoluționistă dezvoltată de Charles Darwin în "Originea speciilor" din 1859. Istoria ar putea avea legi exacte, fiind o știință riguroasă, cu mecanisme precise, care să prezică viitorul, nu să explice doar trecutul. Pozitivismul și marxismul au fost demersuri științifice, militând pentru evoluția societății umane, pentru realizarea unei societăți mai bune, după studiul trecutului. Pozitivismul este un curent filozofic a cărui teză principală este că singura cunoaștere autentică este cea științifică, iar aceasta nu
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
avea legi exacte, fiind o știință riguroasă, cu mecanisme precise, care să prezică viitorul, nu să explice doar trecutul. Pozitivismul și marxismul au fost demersuri științifice, militând pentru evoluția societății umane, pentru realizarea unei societăți mai bune, după studiul trecutului. Pozitivismul este un curent filozofic a cărui teză principală este că singura cunoaștere autentică este cea științifică, iar aceasta nu poate veni decât de la afirmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea strictă a metodei științifice. Conceptul a fost introdus de Auguste Comte
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
fie izolați și pedepsiți. Industria avea să fie viitoarea politică pozitivă bazată pe societatea mașinilor. "Catehismul industriașilor" sau "Noul Creștinism" preconizau un comunism utopic tehnocratic și industrial. În "Noul Creștinism", guvernat de știință, raționalismul și scientismul vor fi moștenite de pozitivism și marxism. A explicat lumea alternativ, destinul omului alternativ, codul etic. Auguste Comte (1798-1857), matematician, filosof, secretarul lui Sait-Simon, a scris lucrări precum: "Cursul de filosofie pozitivă, Sistem de politică pozitivă sau tratat de sociologie instituind religia umanității" sau "Catehismul
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
În acest mod, afirmă Auguste Comte, omenirea putea realiza armonia dintre individ, societate și univers, iar în semn de respect pentru Saint-Simon, cel care a întrebuințat pentru prima oară termenul de "filozofie pozitivistă", acesta a fost proclamat marele preot al pozitivismului. Auguste Comte a urmărit crearea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să aspire în viziunea sa, după ce a trecut prin faza teologică și acea metafizică, care erau considerate drept faze necesare în dezvoltarea omenirii de la copilărie
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
la care omenirea trebuia să aspire în viziunea sa, după ce a trecut prin faza teologică și acea metafizică, care erau considerate drept faze necesare în dezvoltarea omenirii de la copilărie spre maturitatea din cea de a treia fază, a spiritului pozitiv. Pozitivismul, știința și filozofia pozitivă nu mai caută explicarea cauzelor obscure ale fenomenelor, ci se mulțumește cu studiul datelor experienței. Acest studiu nu este însă o simplă compilație de date, ci tinde să descopere legile care guvernează grupele de date și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
considerate excentrice sau în afara științei, iar concepția sa, conform căreia sociologia reprezintă baza tuturor științelor, nu s-a bucurat de efectul scontat. Totuși, accentul acordat componentei cantitative, matematice, în luarea deciziilor este și astăzi acceptat, reprezentând fundamentul noțiunii moderne de pozitivism. Karl Marx (1818-1883) s-a remarcat ca sociolog, economist, filosof, politic german. În 1842 a activat la Gazeta Renaniei, a scris "Analele Franco-germane" și "Sfânta Familie". În 1845 pleacă la Bruxelles și activează, doi ani mai târziu, în Liga Comuniștilor
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
n. 18 mai 1891, Ronsdorf, Germania - d. 14 septembrie, 1970, Santa Monica, California) a fost un filozof german care a trait în Europa înainte de 1935 și în SUA după aceea. A fost membru al Cercului de la Viena și susținător al pozitivismului logic. Pentru filosofia trebuia înțeleasă ca activitate de clarificare a limbajului prin analiza logică. Analiza constă în cercetarea logică a fundamentelor limbajului, în construirea unei sintaxe logice în care sunt admise doar tautologiile (propoziții analitice) și propoziții de experiență de
Rudolf Carnap () [Corola-website/Science/304160_a_305489]