1,518 matches
-
detaliu, de amănunt. Se mai numește și "organizarea în dinamică" (în detaliu). Urmărește armonizarea și sincronizarea deciziilor și acțiunilor în cadrul organizației. La baza coordonării stă comunicarea interpersonala care reprezintă procesul de formulare, translatare și recepționare a unui mesaj. Formă oficială predilecta: ședința sau reuniunea de lucru. * Antrenarea. Răspunde la întrebarea: "De ce muncesc oamenii și cum pot fi ei stimulați să lucreze mai bine?". Are două componente: decizia și motivarea. Antrenarea reunește ansamblul proceselor de muncă prin care angajații din cadrul oricărei organizații
Managementul public by Doina Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/1109_a_2617]
-
se manifestă un nivel scăzut de muncă interdependentă și un grad ridicat de autonomie și de independență a indivizilor. Inovațiile pornesc de la indivizi, nu de la grupuri. Acestui tip de cultură organizațională îi sunt necesari indivizi care se caracterizează prin: • sunt predilect introvertiți, motivați de propria independență și de reflecție personală; • sunt mai degrabă analitici decât intuitivi; • sunt capabili să-și conducă propria dezvoltare. Cultura fragmentară se mai caracterizează prin: • ușile birourilor sunt închise, iar acestea sunt foarte bine echipate, astfel încât angajații
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
deschisă, o luptă între indivizi, grupuri sociale (mai mari sau mai mici) care au nevoi și interese economice, financiare, politice, religioase, etnice, rasiale etc. incompatibile sau divergente și care produc efecte negative asupra interacțiunii sociale date. În definirea conflictului trec predilect în prim-plan aspectele motivaționale divergente. Însă în multe cazuri, aceste divergențe nu sunt neapărat reale, ci doar percepute. Am încercat să arătăm că nu numai aspectele cognitive (precum: percepții interpersonale, reprezentări ale situației, gândirea, memoria, orientarea în mediul/contextul
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că în contexte competiționale, elevii depun eforturi mai mari, lucrează cu mai multă tragere de inimă, își fixează niveluri de aspirație mai înalte, sunt învățați să lupte, să persevereze și să fie pregătiți pentru a face față unei sociatăți organizate predilect pe principiile concurenței. De asemenea, pentru unii elevi, competiția face mai atractive sarcinile școlare, elevii își pot aprecia în contexte de confruntare capacitățile, își dezvoltă spiritul critic și autocritic (Sălăvăstru, 2004). Între anumite limite, relațiile competitiv-concurențiale au efecte pozitive. Însă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
să abandoneze un partener de duel atât de dur pentru a merge să caute o nouă ceartă cu domnul Pierre Leroux. La puțin timp după aceasta, Bastiat, tot neobosit, publica un volum de Armonii economice. În această carte, opera sa predilectă, a dorit să dea un expozeu sintetic legilor naturale care guvernează organizarea și dezvoltarea societății. Inspirându-se din marea idee a economiștilor din secolul al XVIII-lea, el și-a asumat apoi misiunea de a demonstra că ele sunt impregnate
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
frize și panouri de la Palazzo Massimo... Și când spun "imaginile sale" nu e vorba de lucrări făcute de Bernea "acolo" și care, astfel, și-ar revendica nemijlocit înrudirea cu sursa de inspirație. Grădini, coloane, prapuri, peisaje, hrane, biserici ― toate temele predilecte ale picturii sale intră în contact, prin juxtapunerea în pagină, cu imagini vechi de sute și mii de ani. Cum de a avut Horia curajul să se așeze alături de ele? Ce certitudine a apartenenței la ele l-a îndemnat să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe tema drepturilor copilului și protecția maternității. Așadar, reprezentantele PD, chiar dacă într-un număr scăzut, nu au neglijat interesele de gen în activitatea lor. și în cazul lor, majoritatea propunerilor și intervențiilor se înscriu în aria protecției sociale, iar temele predilecte sunt „mama și copilul”. Chiar dacă este admirabil faptul că reprezentantele partidelor social-democrate din Parlamentul României nu au în vedere doar interesele de gen, ci și aplică principiile social-democrației, ar trebui să avem în vedere și aspectele mai puțin lăudabile. Astfel
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
Mona Muscă a obținut o mediatizare intensă pentru propunerea legislativă care viza prevenirea și combaterea violenței în familie, chiar dacă în cele din urmă propunerea sa a fost clasată, cu preluarea unor prevederi în legea adoptată ulterior. Acesta a fost subiectul predilect al Monei Muscă în ceea ce privește interesele de gen; ea era membră în Comisia de Mediere, a inițiat o moțiune de cenzură pe marginea nerespectării legii și a intervenit în cadrul discuțiilor din plen pe acest subiect. Alte teme vizând interese de gen
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
lumii ascunse a eului” par uitate, prăfuite subiecte de arhivă. Setoși de propria noastră istorie, ținută la secret până acum, vrem să descoperim aventurile individului confruntat cu lumea. Experiența Închisorilor comuniste, exilul, dedesubturile vieții politice totalitare au devenit, astăzi, teme predilecte. Atât pentru autori, aflați la ora, poate tardivă, dar binevenită, a reconsiderării sertarelor, dar și pentru cititori, care descoperă cu uimire un continent scufundat chiar sub propriile lor picioare. Nu trebuie pierdută din vedere dimensiunea axiologică pe care literatura autobiografică
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sensurilor pline de adâncime. Fără Îndoială, Însă, că acest raport nu poate fi redus la valoarea negativă pe care simpla juxtapunere aritmetică o presupune. Dacă luăm În calcul doar jurnalele În care moartea este o obsesie permanentă, ba chiar subiectul predilect al meditației, lucrurile se complică. Din acest punct de vedere, există jurnale ale spaimei de moarte (Virginia Woolf, Katherine Mansfield, Franz Kafka) și jurnale ale fascinației morții (Amiel, Stendhal, Pavese, Sylvia Plath). Cele dintâi conotează femininul, fiind jurnale ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Există similitudini clare între acest termen și cel de cultură organizațională 60, întreținute de recenta transpunere a unor concepții manageriale în domeniul educațional. Manualul, o istorie imperfectă Ceea ce școala propune spre memorare este expus, cel mai clar, în manual vehicul predilect al învățării instituționalizate. Asociat reproducerii fidele și adesea constrângătoare a mesajului propus și nu informării pasagere, dezinteresate, el traduce pe înțelesul tuturor memoria istorică a unei comunități. Prezentarea nu este explicată, ci doar confirmată prin invocarea dovezilor istorice convenabile, însoțite
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
decât după căderea regimului Ceaușescu. Abia atunci s-a pus sub semnul întrebării un întreg discurs istoric, în intenția demitizării 74 amănunțite și adesea deranjante a istoriei naționale 75. Manualele de istorie au rămas, în tot acest timp, un obiect predilect de critică, mai puțin de cercetare. Abia spre sfârșitul anilor '90 s-a conturat o direcție de analiză care depășește simplul denunț, căutând să descifreze modul în care ele ilustrează memoria colectivă, identitatea națională, conștiința istorică, reperele patrimoniale ș.a.m.
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
rece". Manualul în discuție se remarcă prin modul în care urmărește istoria vieții de zi cu zi, pornind de la premisa că expunerea câștigă astfel în consistență, veridicitate și accesibilitate. Fiind și un domeniu istoriografic favorizat în spațiul german, cu aplicare predilectă la istoria recentă și la didactica istoriei ("Alltagsgeschichte"), s-a dovedit a fi și o manieră de abordare mai puțin politizată a unei epoci expuse, de obicei, judecăților extreme. Din text răzbate ceva din specificul identității pozitive est-germane, căci autorii
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
face referire Bahtin ajung la instituirea unui nou tip de limbaj, care-și conține propriul cod. În parodia antică, dominante sunt paradoxurile și inversiunile (situaționale, spațiale de pildă, în satira menippee, Olimpul e înlocuit cu Infernul, iar în roman spațiile predilecte sunt tavernele, hanurile etc.), în timp ce în Renaștere stilul macaronic pe-atunci în mare vogă este, la rândul său, luat în derâdere de Rabelais. O netă demarcație desparte "zorii" parodiei, reprezentați de romanul latin, unde se remarcă o suită de procedee
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
opere, până în momentul în care romanul (supraspecie? supragen?) deține întâietatea scenei pe care au loc reprezentațiile formelor literare. Un gen negator prin excelență, care "degradează faptele" și este lipsit de "o ambivalență regeneratoare". În epocile în care romanul devine genul predilect, excesiv iubit de creatori, dar și de public, au loc fenomene stranii prin apropierea lor, Bahtin remarcând apariția unui "criticism al genurilor". Indiferent dacă ne aflăm în "unele perioade ale elenismului, în epoca Evului Mediu târziu și în cea a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dar nici acesta nu merge cu explicațiile până la sursă, nu menționează termenul care a luat naștere în limba greacă și apoi a intrat în limba latină. În mod cu totul restrictiv, se insistă pe ideea că parodia ar fi terenul predilect de desfășurare a satirei/ burlescului/ comicului: "P. desemnează o imitație satirică a unei opere serioase, îndeobște cunoscută publicului, ale cărei subiect și procedee de expresie sunt transpuse la modul burlesc. Ea nu este o simplă pastișă, mai mult sau mai
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se lasă totuși întrezărită: reprezentarea aristotelică asupra parodiei o leagă de tendința evidentă de ridiculizare a epopeii, pregătind terenul speciei numite mock epic sau poem eroi-comic. Dintre genurile "nobile" sau pur și simplu serioase, epopeea reprezintă, în concepția aristotelică, ținta predilectă a parodiștilor cel puțin sub două aspecte: ea oferă posibilitatea imitației stilistice și a imitației conținutistice prin degradarea mimetică, graduală atât a limbajului, cât și a evenimentelor propriu-zise. În primul caz, vorbim despre tratarea unui subiect nobil într-un "stil
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
171. Oricum, anumite elemente precum numărul mari de aventuri prin care trec protagoniștii, invocarea soartei (tyhe) și chiar călătoriile pe mare, trădând, în subtext, trimiterea la peripețiile lui Ulise, "relevă filiația existentă între Satyricon și precedentele sale helenice"172. Subiectele predilecte ale romanului grec, posibile ținte ale parodiei, sunt pe larg prezentate de Bahtin în studiul "Formele timpului și ale cronotopului. Romanul grec"173: "Un băiat și o fată de vârsta căsătoriei. Originea lor este necunoscută, misterioasă (nu întotdeauna; acest element
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
referire Bahtin ajung la instituirea unui nou tip de limbaj, care-și conține propriul cod. Dacă în parodia antică dominante sunt paradoxurile și inversiunile (situaționale, spațiale de pildă, în satira menippee, Olimpul e înlocuit cu Infernul, iar în roman spațiile predilecte sunt tavernele, hanurile etc.), în Renaștere o țintă predilectă a parodiștilor este stilul macaronic, luat în derâdere, printre alții, de Rabelais. Diferențe uriașe pot fi constatate între "preistoria" parodiei, la autorii latini remarcându-se o suită de procedee parodice vizând
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
limbaj, care-și conține propriul cod. Dacă în parodia antică dominante sunt paradoxurile și inversiunile (situaționale, spațiale de pildă, în satira menippee, Olimpul e înlocuit cu Infernul, iar în roman spațiile predilecte sunt tavernele, hanurile etc.), în Renaștere o țintă predilectă a parodiștilor este stilul macaronic, luat în derâdere, printre alții, de Rabelais. Diferențe uriașe pot fi constatate între "preistoria" parodiei, la autorii latini remarcându-se o suită de procedee parodice vizând în special romanul grec, și "vârsta matură", "parodia literară
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
vom vedea ulterior, referirile la conținutul volumelor vor dezvolta ideea ca pe un bun câștigat. O dată cu Jonathan Swift își pierde din soliditate, chiar în rândurile scriitorilor practicanți ai genului, noțiunea de "parodie a moravurilor unei societăți" ș.a.m.d. Ținta predilectă a parodiilor trebuie căutată în imensa bibliotecă, spațiu metaforic închizând canonul literaturii universale, dar și tarele istoriei și criticii literare. Nu este negat nici aspectul oralității parodiilor, al rostirii lor specializate, pe urmele percepției aristotelice, căci "pentru foarte scurtă vreme
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Azovkin pleacă să moară, fără să bănuiască sensul teribil cuprins în diagnosticul "tumor cordis, casus inoperabilis"). De cronotopul spitalului este strâns legat motivul bolii. Cancerul îi unește pe bolnavi, indiferent de identitatea socială a fiecăruia, devenind, în mod firesc, subiectul predilect în discuțiile dintre personaje. Bolnavii nu se pot abține să nu discute despre simptome, despre tratament și despre leacuri miraculoase precum rădăcina de "issîk-kuli" (aconitum), în pofida avertismentului formulat de medici ("Bolnavi! Nu discutați între voi despre bolile voastre!"). De fapt
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ale lui Mihail Dragomirescu, Ibrăileanu, Călinescu, cum și ale lui Eugen Relgis, Mircea Eliade, Anton Holban și Octav Șuluțiu. Criticul apreciază că, spre deosebire de literatura memorialistică (tributară afectivității, moldovenismului "liric" și "subiectiv"), epica autobiografică ar reflecta efortul obiectivării, prin două modalități predilecte de prelucrare literară a materialului diegetic: 1. reconstituirea memorialistică "ușor romanțată"; 2. proiectarea propriei psihologii "într-un șirag de eroi ce se pot reduce ușor la aceeași unitate sufletească"5. În concluzie, pentru prozatorul Lovinescu "amintirile" personale nu constituie decât
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mecanism al memoriei involuntare, Lovinescu identifică mereu la baza procesului de rememorare un stimul vizual sau auditiv (sunetul, cuvântul, motivul muzical), excluzând complet aportul simțurilor minore și al corporalității. Așa se explică, de fapt, conformația pur "intelectuală" a personajului său predilect, "erou" înzestrat cu un excesiv spirit autoanalitic, dar complet lipsit de sensibilitate și de intuiție, câtă vreme se raportează la sine și la lumea din jur doar via intellectualis, numai prin intermediul văzului și auzului 28. Memoria eroului lovinescian rămâne, deci
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
impresia unui roman "fără subiect", câtă vreme narațiunea e reductibilă la niște "episoade" stereotipe, banale dar de o importantă relevanță existențială, ceea ce face ca preconizata "romanțare" a documentului (mai exact: înscenarea melodramatică a narațiunii) să fie înțeleasă acum drept procedeu predilect al literaturii... "autenticiste", prin care trăirea interioară se obiectivează, aproape expresionist, în orizontul "conștiinței pure", unde nu se aude decât "strigătul nud al sufletului". În concluzie, romanul-melodramă ar trebui să fie nu numai o "artă a îndepărtării" de realitate, ci
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]