1,599 matches
-
Miu Cobiul (sau Mihu Copilul, Miul Zglobiul) și Ianoș (sau Ianuș) ungurul. În miez de noapte prin codru trece călare Miu cântând din cobuz. Cântecul său de dor se aude până în tabăra lui Ianoș, căpetenia unei cete vestite de haiduci. Presimțind o primejdie, calul se poticnește sau se abate din drum. Miu, încrezător în forța lui și în armele-i nebiruite, își continuă drumul. Ianoș își trimite voinicii după viteazul Miu. Întâlnindu-se, cei doi benchetuiesc, urmând să se întreacă în
MIU COBIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288190_a_289519]
-
acest concert de fapte zeloase, cititorul va găsi mai mult decât coincidența unor biografii suprapuse. Este frapant să descoperi instinctul unanim al orientării împărtășit de către cei mai înzestrați scriitori afirmați mai ales după Unirea de la 1918. Fără ca toți să poată presimți spectrul catastrofei comuniste care plutea amenințător la orizont, interbelicii s-au întrecut pe ei înșiși printr-o hărnicie ieșită din comun. S-au tipărit în această perioadă nenumărate lucrări tangente la orbita teologică: cărți de poezii (Aron Cotruș, Vasile Voiculescu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În poemul lui Nicolae Tăutu, (Și s-au Întors pădurile-napoi - n.n.), mirosul tare al acestui anotimp fără precedent traversează somnul pruncilor, Îi trezește pe bătrâni din amorțeală: «Altă primăvară. Pruncii În vis Au zâmbit În floarea primului cais. (Ă). Presimțeau bătrânii cum peste țară bate un alt vânt, altă primăvară». Maladie lirică? Pară-se că nu. Noutatea primăverii o simt milioane de oameni alături de cei care au compus versurile de mai sus. Și apoi poeții știu nu numai să vadă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a mai ajunge pe un câmp de luptă a dispărut definitiv. Identificarea simbolică, prin Sternwood, cu Sean Regan, într-o confrerie a valorilor abstracte, precum eroismul și onoarea, îl determină să extindă ancheta dincolo de mandatul dat de general. Instinctiv, detectivul presimte în irlandez un alter ego, o identitate secretă a propriei sale ființe. În virtutea acestei revelații, Marlowe știe dinainte cum gândește și cum acționează Carmen Sternwood: într-un fel misterios, el mai trăise cândva, sub altă înfățișare, aceleași întâmplări. Doar deznodământul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
aer trist, calm, extrem de politicos, de o curtenie care impune instantaneu, Steelgrave reprezintă varianta fascinant-neliniștitoare a „scorpionilor” înarmați cu letale dalte de spart gheața. Decupat parcă dintr-o frescă, el va capta întreaga imaginație și energie a lui Marlowe, care presimte în chipul lipsit de expresie un posibil dublu, negativ, al propriei personalități: Am coborât treptele, am traversat strada până la mașina mea și m-am uitat peste umăr înainte de a mă urca în ea. Rămăsese pe loc și mă privea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Japonia sunt unii oameni care au presentimentul cutremurelor în cel mai înalt grad.” Informații referitoare la comportamentul anormal al diferitelor animale și păsări înaintea cutremurului din 10 noiembrie 1940 aflăm și din ziarul Universul din 12 februarie 1940: “Vitele au presimțit în această noapte de pomină cutremurul. Erau neliniștite, mugeau în grajduri și băteau cu picioarele podelele, căutând să rupă funiile cu care erau legate și să fugă afară, pe câmp”. În lucrarea Cutremurele de pământ și animalele, publicată la Sibiu
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
economică, față de familie și bărbat și, în schimb, i-a impus un raport de dependență față de colectivitate. A substituit tot mai mult familia prin societate, idealul gospodăresc prin cel social, munca în afară de cămin a femeii a făcut ca ea să presimtă posibilitatea independenței sale economice și a validitării șsic!ț sale individuale, i-a deschis drumul spre activități nebănuite. Secolul al XIX-lea a adus cu sine mișcarea feministă cu tendințele sale spre un individualism extrem; concepția feministă s-a înrădăcinat
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
de Hesiod și de Georgicele lui Vergiliu, poetul celebrează, la maturitate, muncile campestre, curgerea ciclică a anotimpurilor, într-un poem didactic și bucolic ca Anul cel mănos, bucuria lumei (1820). Aurorală, „drăgălașa primăvară” „desfată”, ca într-un pastel, ce se presimte, al unui mai stângaci Alecsandri; A. inventariază, nu fără anume grație, păsări și flori, fructe, unelte și semințe, un duh antonpannesc animă, pe alocuri, un început de lirică sentențioasă. Peripeții, prigoane, jocuri ale întâmplării mențin suspansul și imprimă suflu epic
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
pâclă încremenită), pare un uriaș cimitir în care oamenii, „mai goi de visuri, mai săraci de viață, înmormântați în toamnă și ceață”, se descompun. Ploaia și ceața măresc indeterminarea, vagul și sunt agenți ai izolării și degradării, ai uniformizării materiei. Presimțită în letargia târgului sau activată de clopotele și cortegiile de înmormântare, „teama morții” plutește deasupra orașului ca un „liliac tăcut și uriaș”. Pe de altă parte, somnul, ca preludiu al trecerii în neființă, este o stare binefăcătoare, de uitare, de
BOTEZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
sunt cât sunteți voi./ Cum aș mai vrea să fiu, pierzarea de mă lasă,/ M-au ars singurătatea și lumina./[...] Sfios mă voi desprinde picătură/ Și voi apune-n regii plopi./ Mai la zenit va fi plecarea mea din urmă.../ Presimt singurătatea mea în zbor.” O etapă a acestei lirici este transformarea poetei în „preoteasă a luminii”; ființa care avusese oroare de solar încearcă o transgresare a „condiției de lut”, o trecere în NUMĂR (sugestie pitagoreică, pe filiera poeziei lui Nichita
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
pe linia instruirii sunt la dispoziția educaților. Aceștia intră în sistem când vor, din ce loc vor, se adresează cui vor și rămân conectați cât vor. Alegerile sunt nenumărate, nenormate, neîndrumate. Te duci acolo dintr-o motivație profundă și unde presimți satisfacția informării. Tu cauți informația, și nu ea pe tine! Îți alegi magiștrii după preocupări și bunul plac. Transmisia informațiilor se face nu numai de la un centru anume (de la profesor), ci și invers, dar și între „coechipieri”. Vii în sistem
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
De altul / Care e visul / Unui vis / Anume.” Noile poeme propun, în consecință, un univers analog celui imaginabil într-un presupus stadiu precreatural, existent doar ca pură posibilitate, un univers doar visat și, ca atare, nesupus (încă) legilor mișcării (dar presimțindu-le), încremenit. Totul aici e părere, proiecție pe un vast ecran al imaginației „celui ce mă visează”. Alcătuit din „dealuri, dulci-mpădurite, ascunse jumătate în pământ” și „jumătate în văzduh”, săgetat de păsări odată cu care zboară „cu vuiet mare”, „tot mai
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
pentru totdeauna. Din acest moment, lumea din afară ne era dușman, iar școala devenea casă pentru toți. "Am înțeles", răspunse el, gândindu-se la același lucru. Izolați. Închiși în sicriu. Trecură câteva minute în liniște. Vântul adia din ce în ce mai puternic și presimțeam că ceva se apropia. Unde sunt Gardienii oare? întrebă Vladimir curios. Mă gândeam și eu la ei, dar acum m-am concentrat mai mult. Oare puteam să-i simt și pe ei la fel cum îi simțeam pe cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Libo. Așa, bravo! A reușit să-l întărâte. Îi va fi mai lesne să-l manipuleze, pentru că în nici un caz asemenea vorbe răuvoi toare nu trebuie amplificate printr-un proces. — Vezi deci, chiar înainte de a începe, îmi este ușor să presimt de ce natură va fi acuzarea întrucât cel care a provocat-o și conceput-o se teme să-și asume responsabilitatea... Ultimele cuvinte le trece sub tăcere. Mai ales când această persoană este propria mea soție, pe care o cunosc atât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
așezăm la fel lângă partea cea mai joasă a zidurilor. Își trece dosul palmei peste fruntea nădușită: — Nu știam că-i zice tot țestoasa, dar era cât se poate de ase mănătoare cu asta, recunoaște puțin rușinat. Rufus oftează, nefericit. Presimte că urmează un șuvoi lung de vorbe despre isprăvile călărețului în campanie. Nu se înșală. — Eu, împreună cu camarazii mei, ne-am apropiat înarmați de ziduri, pășind peste scuturi. Eram deopotrivă în înălțime cu apărătorii. Se lasă pe vine și încearcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea, presimțind că nu se vor mai revedea niciodată. Dinspre arenă se aude dintr-odată cacofonia unei orchestre. Sunetul flautelor se îmbină strident cu cel al trompetelor, un corn armonizează cu orga hidraulică. Rufus încuviințează încet din cap. Muzica deschide seria duelurilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
părerile lor neclintite și părtinitoare. În fiecare zi vizităm fețe bisericești de rang înalt și primim binecuvântarea lor. Acum toate ne merg ca pe roate. Hotărârea adunării episcopale se va face cunoscută peste câteva zile, dar unchiul și vărul meu presimt că dintre episcopi, cei mai mulți înclină să susțină că solii japonezi trebuie recunoscuți ca trimiși oficiali și tratați ca atare, precum și că se cuvine să ceară o întrevedere cu regele Spaniei. Nu știu de ce, dar atât părintele Valente, cât și Ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o să ne apropiem pe la sud de Satsuma din Japonia. Călătoria noastră este la fel de lipsită de peripeții. De câteva zile mă tot gândesc la ultima călătorie a Sfântului Pavel înscrisă în „Fapte”. Oare în cea din urmă călătorie Pavel și-a presimțit martiriul din Roma? Oare s-a îndreptat către țara stăpânită de tiranul Nero pregătit să moară? Din păcate, în „Fapte” nu scrie acest lucru, dar după înțelesurile ce izvorăsc dintre rânduri, sunt încredințat că Pavel își presimțea suferințele și moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Pavel și-a presimțit martiriul din Roma? Oare s-a îndreptat către țara stăpânită de tiranul Nero pregătit să moară? Din păcate, în „Fapte” nu scrie acest lucru, dar după înțelesurile ce izvorăsc dintre rânduri, sunt încredințat că Pavel își presimțea suferințele și moartea jalnică. Încă din tinerețe am fost întrucâtva mult mai fermecat de Pavel decât de cei doisprezece apostoli, de pildă decât de Petru cel iubit de Domnul. De ce? Pentru că acest sfânt are ca și mine o fire înverșunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ascuțită. Îmi spun cu toate puterile că și Domnul a petrecut clipe asemănătoare îndurând neliniștea morții. În ultima vreme mă tot gândesc la ce-o fi fost în inima lui Iisus în acele clipe. Mă întreb oare de când Și-a presimțit Iisus moartea și cum a îndurat gândul acesta. Domnul le-a vestit dinainte ucenicilor moartea Sa. „Și cu botez am a Mă boteza, și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!” „Și câtă nerăbdare am până ce se va împlini!” Aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sfârșitul toamnei, repeta ca de obicei că s-ar putea să fie vorba despre pământurile de la Kurokawa. Sau trimitea întruna supuși să întrebe dacă nu cumva Stăpânul voia să-i mulțumească samuraiului pentru strădaniile sale din timpul călătoriei. Totuși samuraiul presimțea că nu era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat de Riku, samuraiul se schimbă și el în hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o bluză Într-o nuanță spălăcită de albastru, cu un guler mare și nasturi albi, combinată cu o pereche de pantaloni largi la fel de insipizi. Nu mi-a stat niciodată În fire să judec oamenii după aparențe, dar de data asta presimțeam ceva rău. A pășit spre grup cu timiditate și cu o voce care de-abia se auzea, a spus: —Plăcere să cunosc pe voi În Lijiang. Și așa a făcut cunoștință grupul cu rigida și reticenta domnișoară Rong, nume pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Îl priviră nedumerite. Una dintre tehnicile reportericești este stoarcerea de informații. Uitați, spuse el acum din nou stăpân pe sine, grupul nu a fost niciodată În nici unul dintre orașele În care martorii au afirmat că i-ar fi văzut. Am presimțit de la bun Început că așa stă treaba, dar am continuat pentru a menține atenția asupra cazului. Nu voiam ca prietenii mei să fie uitați. Mass-media poate face lucrurile să se Întâmple. Știu asta pentru că lucrez În televiziune. Belinda și Zilpha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
argumentele mele asupra romanului, de altfel, nu a adus nici o împotrivire și nici o interpretare nouă. Cu toate că-i dădusem planul lecturilor, în una din ultimele scrisori, vestise: "Pentru variație am început o carte de istorie interesantă". În momentul acela mi-am presimțit toate nenorocirile. Am bănuit prezența unui nou-venit. Sper uneori că totul e o glumă ca să mă facă să mă pronunț, ca să-și riște la întîmplare dragostea. Nebună speranță. Nu se încearcă un așa joc la o așa distanță. Deci ultima
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
idei. Logic vorbind, absurdă este socotită tocmai gândirea care se contrazice pe sine. Aș adăuga imediat: care se contrazice pe sine fără să știe sau fără să țină cont de așa ceva. Uneori, gândirea se contrazice fără să știe, alteori, deși presimte ceva suspect în propria judecată, nu-și face nici timp și nici griji în această privință. Să revedem însă consecințele absurde despre care vorbește Aristotel atunci când apără cu fervoare principiul noncontradicției. Ce ne spune în acest sens? Dacă mintea omului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]