2,775 matches
-
a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau lingvistic al cercetării teoretice și investigațiile empirice propriu-zise care au loc în acest cadru, între schimbări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o dată pentru totdeauna prin însăși structura capacităților noastre de cunoaștere, cum este cel reprezentat de conceptele pure ale intelectului la Kant, Carnap va sublinia totodată acele caracteristici distinctive ale cadrului conceptual al cercetării științifice care îi conferă statutul unui a priori relativ și dinamic 27. Distincția dintre schimbări științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o distincție care aruncă o lumină nouă asupra temei kantiene a cunoașterii a priori, a fost consacrată prin opera lui Thomas Kuhn, recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al cercetării științifice care îi conferă statutul unui a priori relativ și dinamic 27. Distincția dintre schimbări științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o distincție care aruncă o lumină nouă asupra temei kantiene a cunoașterii a priori, a fost consacrată prin opera lui Thomas Kuhn, recunoscut, astăzi, drept cel mai influent istoric și filosof al științei din a doua jumătate a secolului XX. La Kuhn, aceasta este distincția dintre știința normală, ca cercetare bazată pe paradigme, și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ultimul text publicat în timpul vieții, Kuhn s-a referit din nou, mai pe larg, la ceea ce apropie și distinge poziția lui de cea a lui Kant. Reamintind distincția lui Reichenbach între două sensuri care pot fi date conceptului de a priori, acela de elemente imuabile care constituie precondiții ale experienței în genere, și acela de concepte și principii care oferă un cadru în care se realizează cunoașterea despre lume într-un domeniu al cercetării și într-o secvență a istoriei ei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
oferă un cadru în care se realizează cunoașterea despre lume într-un domeniu al cercetării și într-o secvență a istoriei ei, Kuhn scrie: Cu toate că este o sursă mai articulată de categorii constitutive, lexiconul meu structurat se aseamănă cu a priori-ul lui Kant, dacă cel din urmă este luat în sensul al doilea, cel relativizat. Ambele sunt constitutive experienței posibile asupra lumii, dar nici unul din ele nu dictează ceea ce trebuie să fie experiența. Mai degrabă, ele sunt constitutive pentru seria
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
opinii inadecvate formei de viață pe care o permite lexiconul”31. De la statutul de precondiție a experienței în genere la cel de cadru constitutiv al unei forme de viață științifică - iată istoria pe care a parcurs-o conceptul cunoașterii a priori în epoci științifice și climate filosofice distincte. Este de presupus că ne aflăm încă departe de capătul unei îndelungate posterități. NOTE 1. Vezi E. Mach, Die Mechanik in ihrer Entwicklung historisch-kritisch dargestellt, Brockhaus, Leipzig, 1921, îndeosebi „Cuvântul înainte” al ediției
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Mechanik in ihrer Entwicklung historisch-kritisch dargestellt, Brockhaus, Leipzig, 1921, îndeosebi „Cuvântul înainte” al ediției a VII-a din 1912, p. IX. 2. Vezi R. Carnap, Einführung in die Philosophie der Naturwissenschaft, Nymphenburger Verlagsdhandlung, München, 1969, în special capitolul „Sinteticul a priori” a lui Kant, cu această concluzie la p. 179. 3. Filosofia lui Kant ar fi exprimat starea științelor vremii sale iar răspunsurile ei la întrebările pe care le-a formulat au fost răspunsurile posibile, ținând seama de această stare. Sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
În raport cu toate experiențele posibile într-un anumit domeniu de cercetare, un domeniu care va fi delimitat prin progresele pe care le înregistrează cunoașterea fizică, pot fi formulate principii ale cercetării cu semnificație regulativă, principii care sunt, în acest sens, a priori. Este cazul principiului cauzalității a lui Kant și a implicației sale normative: toate stările și evenimentele din lumea fizică vor putea fi prezise și explicate prin legi deterministe. Deoarece cunoașterea fizică nu este niciodată încheiată, pretenția că există principii regulative
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
autorul afirma că „fizicienii matematicieni” nu se pot lipsi de principii metafizice cum sunt cel de materie, mișcare, umplere a spațiului. Ei s-ar fi mulțumit totuși să postuleze pur și simplu asemenea principii. fără a le cerceta sursele a priori 26. Sarcina de a întreprinde această cercetare revine metafizicii științei naturii. Prin aceasta, ea constituie fundamentul științei matematice a naturii. Știința matematică a naturii nu s-ar putea lipsi de „partea ei metafizică”, afirmă Kant. Iar cercetătorilor naturii le-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aduse de Kant în favoarea superiorității explicației metafizic-dinamiste a materiei ne apar drept cel puțin îndoielnice. Mai întâi, calea pe care devine posibilă unificarea sub principii a faptelor experienței, a „diversității specifice a materiilor”, nu poate fi stabilită in mod a priori de filosof, cum înclina să creadă Kant37. Doar evoluția istorică a științei exacte a naturii poate stabili fertilitatea sau lipsa de fertilitate a ideilor regulative cuprinse în filosofii ale naturii, cum sunt cele numite de Kant „metafizic-dinamistă” și „matematic-mecanică”. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
generalitate ca teoria relativității în termenii următori: „Chiar dacă axiomele teoriei sunt formulate de oameni, succesul unei asemenea întreprinderi presupune un grad înalt de ordine a lumii obiective, pe care nu am fi câtuși de puțin îndreptătiți să o așteptăm a priori.” (A. Einstein, Lettres à M. Solovine, Gauthiers Villars, Paris, 1950, p. ll5.) 3 Pentru dezvoltarea acestei teme, vezi L. Blaga, „Cultură și cunoștință”, în L. Blaga, Opere, vol. 7, Editura Minerva, București, 1980. 4. Vezi Immanuel Kant, Critica rațiunii pure
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din diferite perspective. Studiul de față intenționează să o cerceteze din perspectiva relației ei cu rațiunea morală comună. El își propune să pună în evidență îndeosebi relația dintre ambiția speculativă a lui Kant de a da o întemeiere strict a priori legii morale și cerința acordului concluziilor elaborărilor sale sistematice cu rațiunea morală comună. Acestei intenții principale i se adaugă una subordonată. În măsura în care utilitariștii împărtășesc convingerea lui Kant că o filosofie morală va avea o bază solidă numai dacă principiile ei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a încercărilor de a întemeia îndatoririle morale în primul rând prin examinarea consecințelor acțiunilor noastre. Primul este acela că aceste principii trebuie să considere doar forma acțiunilor, și nu materia acestora. Obligația morală este întemeiată prin raportare la principii a priori, care își au sediul în rațiunea pură. Deja în „Cuvântul înainte” la Imm, Kant atrage atenția cititorului că legea morală, drept temeiul unei obligații, trebuie să poarte cu sine o necesitate care nu și-ar putea avea sursa în experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deci nici în vreun principiu al acțiunii care are nevoie să-și împrumute motivul de la acest efect scontat”20. Examinând temeiurile refuzului de a face promisiuni cu intenția de a nu le respecta, Kant insistă asupra distincției dintre temeiuri a priori și temeiuri empirice. Atât timp cât refuzul este întemeiat pe examinarea urmărilor posibile ale unor promisiuni pe care nu intenționăm să le respectăm, acest refuz nu va avea o valoare morală. „Acum, una este să fii onest din datorie și cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai puțin pretinsă de la fiecare om chiar dacă e posibil ca până acum să nu fi existat nici un prieten loial, deoarece această datorie, ca datorie în genere, rezidă, înainte de orice experiență, în ideea unei rațiuni care determină voința prin temeiuri a priori.”22 Iar în lucrarea sa despre religie, Kant va compara respectarea legii morale pe temeiul considerării consecințelor prezumtive ale respectării ei de către mine și de către semenii mei cu respectarea legii morale în speranța răsplății într-o lume viitoare. A acționa
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
oricărei ființe raționale care ar refuza să accepte ca maxima acțiunii ei să devină lege universală.28 Asemenea reconstrucții ale argumentării lui Kant, care își propun să arate că o ființă rațională realizează evaluarea morală pe bază de considerații a priori, mi se par discutabile din cel puțin două puncte de vedere. Mai întâi, se poate observa că în argumentele lui Höffe și Ludwig nu intervin doar considerații a priori. În cazul fiecărui exemplu, argumentarea se sprijină pe definiții sau precizări
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o ființă rațională realizează evaluarea morală pe bază de considerații a priori, mi se par discutabile din cel puțin două puncte de vedere. Mai întâi, se poate observa că în argumentele lui Höffe și Ludwig nu intervin doar considerații a priori. În cazul fiecărui exemplu, argumentarea se sprijină pe definiții sau precizări ale semnificației unor concepte cum sunt dezgustul de viață, promisiunea, ființă rațională versus ființă pur naturală, ființă cu puteri limitate. Or, acestea sunt concepte a căror semnificație nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
loial față de ei. Datoria loialității în prietenie va putea apărea astfel drept una necondiționată chiar dacă purtarea mea nu va fi întotdeauna la înălțimea datoriei. Faptul că noi avem ideea perfecțiunii morale nu dovedește că ea este o idee absolut a priori, care își are originea în rațiunea pură, independent de orice experiență. 23. Religia în limitele rațiunii pure, ed. cit., p. 226. 24. Vezi Otfried Höffe, Introduction a la philosophie practique de Kant, J. Vrin, Paris, 1993, pp. 111-113. 25. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înclinației, iar orice înclinație se bazează pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în mod necesar influență asupra sentimentului, ne dăm seama cum este posibil să înțelegem a priori că legea morală, întrucât exclude înclinațiile și tendința de a face din ele condiția practică supremă, adică iubirea de sine, de la orice acces la legea supremă, poate să exercite o influență asupra sentimentului, care, pe de o parte, este doar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de care poate avea parte numai o ființă rațională, o ființă capabilă de ceea ce Kant numește „respect pentru legea morală”. Spre deosebire de toate celelalte sentimente, respectul față de legea morală este ceva resimțit ca necesar și universal și în aces sens a priori, de către ființele raționale pe care Kant le caracterizează drept scopuri in sine, drept persoane. Acțiunile oamenilor au valoare morală dacă și numai dacă ele sunt înfăptuite din respect pentru lege. Respectul pentru lege „umilește” și, în acelaș timp, „înalță”. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
semnificației interdicției necondiționate a minciunii, formulată în aceste texte, propune Heimo E.M. Hofmeister. Spre deosebire de Paton, Hofmeister consideră că autorul Pmtv ar fi acceptat în afara criteriului formal al moralității - imperativul categoric - și legi morale ca „Să nu minți!” drept adevăruri a priori și, prin urmare, necondiționate. Doar aprecierea dacă o anumită acțiune particulară este în acord sau în contradicție cu o asemenea lege morală ar fi una a posteriori, empirică. Abia răspunsul la întrebarea dacă legea morală este aplicată în mod corect
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
costum de mare demnitar 14. Se poate de asemenea observa că Maiorescu citește Critica rațiunii pure mai degrabă dintr-o perspectivă psihologică, decât din una propriu-zis epistemologică sau metafizică. În centrul lecțiilor sale despre Kant va sta tema cunoașterii a priori, cu referire predilectă la intuițiile spațiului și timpului. Este o temă pe care Maiorescu o va prezenta drept un punct de vedere privitor la structura reală a minții omenești, altfel spus ca o teză psihologică. Iată doar un pasaj semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu putem afirma.15 Este clar că Maiorescu prezenta și critica apriorismului kantian sub influența acelei literaturi de orientare psihologistă care reprezenta, în perioada studiilor sale și chiar mai târziu, principala alternativă la kantianism 16. Disctincția dintre înnăscut și a priori la Kant și, în genere, interesul transcendental al criticii kantiene a rațiunii pure îi scapă în mod evident lui Maiorescu. Un lucru totuși de înțeles, căci el a scăpat și unor reputați critici ai lui Kant pe care îi urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
concepte, pe care le aprecia drept fundamentale: criticism, apriorism și idealism transcendental. Se cuvine remarcat că Petrovici insista asupra distincției dintre ceea ce numea un „apriorism psihologic” și un „apriorism logic”. În primul caz este vorba de sublinierea anteriorității structurilor a priori în raport cu experiența, oarecum în sensul teoriei ideilor înnăscute, în al doilea caz formele a priori sunt caracterizate drept condiții de posibilitate constitutive cunoașterii și gândirii în genere 27. Este o indicație semnificativă a receptării corecte a literaturii contemporane despre Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că Petrovici insista asupra distincției dintre ceea ce numea un „apriorism psihologic” și un „apriorism logic”. În primul caz este vorba de sublinierea anteriorității structurilor a priori în raport cu experiența, oarecum în sensul teoriei ideilor înnăscute, în al doilea caz formele a priori sunt caracterizate drept condiții de posibilitate constitutive cunoașterii și gândirii în genere 27. Este o indicație semnificativă a receptării corecte a literaturii contemporane despre Kant, pe care Petrovici nu o citează într-un mod ostentativ. Este, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]