480,341 matches
-
nu. Infirmarea respectivului dubiu o exprimă cu sentimentul unei reale victorii: "Recent, în 2001, am descoperit proba de senzație (anexată la bibliografie) că a condus filiala. Important este amănuntul următor: pe verso, D. Stelaru a notat cu creionul albastru, cu propria mână: Constanța, D. Stelaru (copie). Iar în secțiunea 1935-1938, faptul că placheta de versuri Blestem a fost descoperită și publicată de Maria și Gheorghe Sarău în revista "Manuscriptum" din 1990, numerele 4-5. Victor Corcheș lansează o interesantă observație, de perspectivă
Prozatorul-poet by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14403_a_15728]
-
românești". Atrage luarea aminte, totodată, asupra arbitrariului care s-ar instala dacă s-ar insista pe presupunerea că Dimitrie Stelaru ar fi ținut să dea textului său De doi bani planeta sau Zeii prind șoareci, cronologia exactă și amănunțită a propriei sale existențe, amănuntul biografic, în stare să atragă după sine judecăți unilaterale, substituite riscului interpretativ în pagina de literatură. Atât Victor Corcheș, cât și Nicolae Rotund, autorul prefeței, insistă ca în lectură, cititorul să evite ispita de a identifica lumea
Prozatorul-poet by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14403_a_15728]
-
cuvintelor limbajului cotidian. Îmi este dificil să pronunț cuvintele angoasă sau flecăreală, fără să mă gândesc la sensul pe care li l-a dat Heidegger. În acest punct, romancierii i-au precedat pe filosofi. Examinând situațiile personajelor lor, ei elaborează propriul vocabular, adesea cu cuvinte-cheie care au caracterul unui concept și depășesc semnificația atribuită de dicționare. Astfel, Crebillon-fiul folosește cuvântul moment în calitate de cuvânt-concept al jocului libertin (ocazia momentană, când o femeie poate fi sedusă) și-l dăruiește epocii sale și altor
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
Procesului, Kafka ne lasă moștenire cel puțin două cuvinte-concept devenite indispensabile pentru înțelegerea lumii moderne: tribunal și proces. Ni le lasă moștenire: asta vrea să zică, ni le pune la dispoziție, ca să le utilizăm, să le gândim și regândim în funcție de propriile experiențe. Tribunalul: nu e vorba de instituția juridică destinată să-i pedepsească pe cei care au transgresat legile unui stat; tribunalul în sensul pe care i l-a dat Kafka este o forță care judecă și care judecă fiindcă e
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
regim de proces unei țări, tot poporul e implicat în marile manevre ale procesului și îi însutește astfel eficacitatea; fiecare știe că poate fi acuzat în orice moment și-și pregătește dinainte autocritica; autocritica: aservirea acuzatului față de acuzator; renunțarea la propriul eu; modalitatea de a se anula ca individ; după revoluția comunistă din 1948, o tânără cehoaică de familie bogată s-a simțit vinovată pentru privilegiile ei nemeritate de copil răsfățat; pentru a cere iertare, a devenit o comunistă așa de
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
tinerețe a autorului, până în anul 1953, când acesta părăsește pentru prima oară Columbia, plecând la Geneva. Cartea uimește prin stilul deloc elaborat. Scriitorul matur și experimentat în exercițiul narațiunii nu se simte. Copilul pe care ni-l prezintă își trăiește propria viață și descoperă lumea cu ochi de copil. La fel se întâmplă și cu adolescentul, cu studentul, cu ziaristul și scriitorul în formare García Márquez, care-și împlinește destinul. Vivir para contarla nu e o doar o autobiografie, ci devine
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
se regăsește rezonabil în logica muzeografică a expoziției, soluția pentru o lectură adecvată a lui Alin Gheorghiu este una singură: întoarcerea cu zece ani în urmă, la expoziția Arcimboldo de la Etaj 3/4, expoziție pe care pictorul a gîndit-o în funcție de propriile sale criterii și înlăuntrul unor relații foarte clare cu pictura ca univers sensibil și ca sumă de coduri culturale. Cu acel prilej, în România literară nr. 16 din 29 aprilie -4 mai 1993, am publicat textul intitulat Grădinile lui Arcimboldo
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
deja organizată cromatic și formal. Dar comportamentul său artistic nu suferă nici o modificare de fond. în Grădini pictorul experimenta deja, în abstract, tehnica apropierii de Arcimboldo, cum în formele arcimboldești de astăzi el oferă o nouă variantă de lectură pentru propriile-i Grădini. Capacitatea sa de a pune în același plan analiza și sinteza, de a privi simultan de aproape și de departe, este nu numai neschimbată, ci și substanțial precizată. I. Arcimboldo, între hermeneutică și textualism Apropierea de pictura lui
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
să circule în libertate, asemenea electronilor vagabonzi care au scăpat de sub determinarea gravitațională a nucleelor. Este momentul în care Ion Gheorghiu își redescoperă Grădinile. Conversația cu Arcimboldo sfîrșește prin a fi o conversație cu sine însuși, o competiție acerbă cu propria sa capacitate de a absorbi și reformula realul, indiferent dacă el este unul amorf și aleatoriu sau unul deja organizat în forme culturale. Iar Arcimboldo este restituit, finalmente, nu doar picturii pur și simplu, ci și unui stadiu placentar al
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
plastice a unui autor exemplar. Ceea ce expoziția de acum zece ani reușea să facă, iar cea de acum nici nu-și propune, este tocmai această trecere subtilă și profundă de la organizarea prealabilă, mai mult sau mai puțin obiectivă, către organizarea proprie a pictorului. Arcimboldo nu este aici doar un episod cultural, ci forma generatoare însăși care poate să fie orice din orizontul moștenit. Tot așa cum de la Arcimboldo se ajunge din nou la Grădini, și de la realitatea brută, de la un peisaj sau
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
proiectând altceva decât o formă consacrată de rigorile clasice; o trecere fugară prin lumea de interferențe care alcătuia mirajul libertății sperate de artist. Toma Popovici are un mod foarte personal de a se adresa publicului, punând pe plan principal rezultatul propriilor căutări ca expresie, formă și cultură a sunetului. Muzica nu-i este indiferentă, nu o situează undeva, în domeniul abstract al carierei. Descifrezi la el un fel de a nu dori neapărat să placă, ci, mai degrabă, să te invite
Profesionistul by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14443_a_15768]
-
din care nu lipsește happy-end-ul, nu obligatoriu în melodramă. 2. Literatura moralizatoare. N-are încredere în morala implicită a situațiilor de viață (care nu corespunde adesea standardelor de bine și de rău ale moraliștilor) și își trage o morală explicită proprie, ca premisă ori ca, mai frecvent, concluzie. Pleacă sau ajunge așadar la o concepție despre bine și rău în care realitatea e vîrîtă ca într-un pat al lui Procust: e scurtată ori lungită după o măsură exterioară. 3. Literatura
Literatura proastă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14453_a_15778]
-
plângem - și pe bună dreptate - că suntem evitați, chiar trădați. Că editurilor nu le priesc slovele despre sunete și, cu atât mai puțin, sunetele dăltuite în slove specifice, precum partiturile. Dar nu ne preocupă sporirea ori fie și numai etalarea propriei zestre grație căreia orice fată de măritat (și componistica sau muzicologia românească reprezintă atare domnișoare) își ademenește iubitul. Muzica riscă, iată, să rămână fată bătrână, mereu în așteptare de pețitori care nu se mai ivesc. Și nu se ivesc pentru că
Sublimul și absența by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14444_a_15769]
-
însă despre drumul parcurs de Ioan Holender pînă la unanima recunoaștere profesională de astăzi. Cartea autobiografică a lui Ioan Holender, De la Timișoara la Viena este în măsură să aducă unele revelații, inclusiv celor familiarizați cu lumea artiștilor lirici. Conștient de propria sa valoare, Ioan Holender nu este tentat - precum mulți autori de memorii de la noi și de aiurea - să-și retușeze viața prin îngroșarea unor tușe, astfel încât să stîrnească admirația contemporanilor și, mai ales, să dea bine în ochii posterității. Autorul
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
paginile în care autorul descrie viața cotidiană a Timișoarei din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană). Citind paginile lui Holender am recunoscut locurile și obiceiurile din primii mei ani de viață. Faimosul Corso își păstrase neștirbită puterea de seducție pentru timișoreni. Părinții mei se aflau printre cei care ieșeau să se plimbe și
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
editorial: apariția în librării a unui album, (splendid!), cu coperțile din catifea roșie, intitulat 8 femei. O carte de film care mizează mai puțin pe textul propriu-zis, cît pe ingeniozitatea demonstrației vizuale: personajele sînt analizate din cap pînă-n picioare, la propriu (fiecărui personaj îi e fotografiată și argumentată pînă și... încălțămintea). Pe pagini întregi se desfășoară, într-un montaj captivant, detalii de costum, instantanee de la filmări, fotografii din filme de epocă, tot atîtea surse de inspirație, fragmente de cîntece, extrase de
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
instantanee de la filmări, fotografii din filme de epocă, tot atîtea surse de inspirație, fragmente de cîntece, extrase de dialog - totul ca într-un seducător "cine-roman"... Iată, în aceste pagini "festive", cîte ceva din "ce a fost în capul regizorului", conform propriilor mărturisiri, atunci cînd a pornit la drum. Copil fiind, m-am jucat multă vreme cu păpușile. Jocurile violente, de băieți, nu mă interesau. Un singur film cu bătăi mi-a plăcut în copilărie: unul cu amazoane, în care vedeam femei
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
Ajuns aici întâlnește un veritabil cult al Dictatorului, o Securitate omniprezentă (chiar Biserica este o gazdă bună), iar "docirienii erau departe de o opțiune clară și căutau cu înfrigurare ceea ce le puteau oferi alții, ei înșiși neavând nici o soluție la propriile lor probleme; spiritul de imitație punea în evidență fragilitatea și instabilitatea societății docirane, mereu în căutare de repere". Simpaticul personaj nu acceptă idolatria oficială a sistemului și intră în conflict cu regimul comunist. Cam acesta este, pe scurt, subiectul romanului
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
cu her la inițială de silabă - "Herva hersi herle, hersă hermer hergem hersă herba hertem hermin hergea"; cu "p": "Iepesapamapa săpă nupu tepe vapadăpă nipimepenepe.; "îpînîpîfloporepescîpî grăpădipinipilepe" ș.a. Ar merita studiată percepția pe care vorbitorii dovedesc a o avea asupra propriei limbi: în ultimul exemplu, se vede că doar silabele deschise (flo-, gră-, di-, ni-, -le) primesc direct dublarea, pe cînd cele închise sînt analizate în elementele lor: în e scindat (î-n-), -resc se separă în re-, s-, -c. într-un
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
face, ad-hoc, un spectacol din orice subiect, săriturile incredibile de la un subiect la altul, de la o stare, la alta, lupta dusă pînă în pînzele albe ca să se dovedească de partea cui se află dreptatea, o luptă care poate ucide, la propriu, ritualuri împletite cu superstiții, flecăreala și pierderea de timp, văicărelile pentru treburi imaginate, spiritul de clan sînt pur și simplu, ca multe altele, augmentate în spectacolul de la Odeon. În anul întîi și doi de facultate am făcut multe cercetări și
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
și Jena, în Pomul de Crăciun (în Transilvania, 1896, nr. 1-2), încearcă să domolească zelul contestatarilor (nici nu se referă la P. Ispirescu) spunând că obiceiul are origine romană: "Stând astfel lucrul, noi nu avem să ne zguduim în amorul propriu național, în fața pomului de Crăciun, ci mai vârstos să-l privim cu oarecare liniște și fără nici o teamă că va altera caracterul nostru național. Acest obicei și așa e pe cale de a deveni un bun comun al tuturor popoarelor cu
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
și universul real. Dacă lumea este o carte "închisă", în sensul că nu permite decît o singură "lectură", după cum o singură lege guvernează gravitația planetară, nici operele literare nu admit chiar orice interpretare, ci își impun adevărul și legitatea lor proprie. Mai mult decît atît, ne spune Eco, anumite personaje ficționale, nu numai că au migrat de la un text la altul, de la un tip de discurs la altul, dar au avut suficientă forță pentru a se impune ca "adevărate" în lumea
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
cu tot dinadinsul să traseze o frontieră rigidă între cele două roluri - de critic/teoretician, respectiv de prozator. Nu de puține ori recurge, cum se întîmpla și în mai vechile "Marginalii și glosse la Numele trandafirului", la exemple care evocă propria experiență de scriitor (deși, după cum mărturisește în introducere, nu îi place să amestece rolurile), însă orice subterfugiu e scuzabil, la urma urmelor, dacă ne ajută să înțelegem mai bine ce este, de fapt, literatura. După părerea mea, aproape toate temele
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
și imposibil de regăsit). Dar această afirmație ar presupune o anumită teorie care nu își vădește adevărata semnificație decît prin comparația cu Proust. Nerval a încercat și el să regăsească timpul pierdut, dar nu a reușit decît să probeze zădărnicia propriei himere. Data rostită de Sylvie în final ar apărea din acest unghi, ca sunetul de gong care marchează sfîrșitul povestirii." Însă lucrurile nu stau tocmai așa, ci chiar dimpotrivă; Eco, în fapt, își organizează demonstrația prin reducere la absurd, ajungînd
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
a sfîrșit [...] ci tocmai atunci începe să povestească (să povestească adică despre acel eu ingenuu care nu știa și nu avea cum să știe că totul luase deja sfîrșit). Cine procedează astfel nu a reușit să își încheie socotelile cu propriul trecut? Dimpotrivă, este cineva care atenționează că trecutul poate fi revizitat numai din momentul în care prezentul este gol și numai amintirea (chiar dacă fără o ordine anume, sau poate tocmai de aceea) ne restituie acel ceva, pentru care dacă nu
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]