1,169 matches
-
avea să debuteze nefericit pentru brazilieni, care au pierdut cu 1-2 finala cu Uruguayul. Am fost prezent pe Maracana la câteva derbiuri locale, rămânând, spre surprinderea vecinilor cariocani, echidistant față de echipele de pe teren. Am mai fost și într-o vizita "protocolară", în mai 1994, cu ocazia prezenței la Rio a primului-ministru Nicolae Văcăroiu. Îl știam pasionat de fotbal și ca atare i-am programat într-o după-amiază o vizită la faimosul stadion. A fost primit cu toate onorurile, a vizitat complexul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
echerul și compasul -, explicându-ni-se că mulți meșteșugari masoni au participat la construcția localității. După vizitele de rigoare în port, la ruinele fortului, la biserici și, bineînțeles, plimbarea pe străduțele bătrâne pardosite cu piatră de râu și după întâlnirea protocolară cu autoritățile locale, secretara pentru turism a localității, o mulatră solidă și simpatică, ne-a invitat la degustarea preparatelor locale, aranjate într-o expoziție culinară colorată și îmbietoare. De reținut că uzina Volkswagen din Brazilia a botezat cu numele Parati
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Astăzi, Palatul a devenit "Museu Imperial". Palatul este, în comparație cu alte edificii senioriale europene, o clădire modestă, de două etaje, zugrăvită în roz și alb, care adăpostește mobilier și obiecte personale ale familiei imperiale, fotografii, cărți, manuscrise, bijuterii, costume pentru acțiunile protocolare. În grădina Palatului pot fi admirate trăsuri din secolele XVIII și XIX, cu decorații de aur și harnașamente pentru 8 cai. În apropiere, "Casa de oaspeți", unde erau primiți invitații familiei imperiale, astăzi fiind locuită de strănepotul împăratului, Dom Pedro
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Lepanto și Cervantes... Am sosit la Madrid la început de noiembrie, lună când se pregătesc acțiunile pentru Ziua Națională, rapoartele de activitate și proiectele pentru anul următor, așa că am intrat "în dispozitiv" imediat. Întrevederea cu ambasadorul a fost scurtă și protocolară, fără efuziuni sentimentale nici de o parte, nici de cealaltă. Pe felia sa fiecare eram prea versați în ale vieții pentru atare momente. Mi-am cunoscut și colegii consilierul comercial, consulul, secretar II, atașatul de presă, secretar III și atașatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
doar două sute de metri de estuarul La Plata și de Rambla. La ambasadă, după "cazare", a urmat o scurtă întâlnire pentru prezentarea "colectivului" format, în afara șefului misiunii, dintr-un consilier economic și un administrator-șofer cu soția, secretară-contabilă. După acest moment protocolar, a urmat un altul, "amical", fiind invitat cu soția la un dejun de către ambasador și consoarta sa. Eram osteniți după un drum atât de lung, așa că doream ca meniul să nu fie prea bogat, pentru a ne putea retrage. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
urmau să-și prezinte , în aceeași zi, "Scrisorile de acreditare", după mine urmând ambasadorii Poloniei, Indoneziei și Norvegiei. În pregătirea ceremoniei, aveam să primesc de la Direcția de Protocol și Ceremonial de Stat un documentar detaliat cu privire la fiecare moment al actului protocolar. Acțiunea s-a desfășurat pas cu pas conform planificării: la ora 9,00 au sosit la ambasadă garda de motocicliști și autoturismul de protocol, însoțit de directorul adjunct al Ceremonialului de Stat. După fotografiile de rigoare în fața ambasadei, am plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
la coroana de flori pe care urma s-o depun la monumentul eroului național Artigas, făcându-mi griji dacă e gata, dacă arată bine, dacă administratorul plecat de dimineață va sosi la timp cu ea... Edificiul unde avea loc actul protocolar, cunoscut ca "Palacio Estevez" sau "Casa del Gobierno", situat în Plaza Independencia, era o construcție de 3 etaje, stil palat italian, înălțată la jumătatea secolului al XIX-lea la comanda unui bogat om de afaceri, Francisco Estevez. După moartea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
scărilor eram așteptat de directorul Ceremonialului de Stat și condus în "Marele salon roșu", unde erau prezenți președintele, ministrul de externe, ministrul de interne și alți oficiali uruguayeni. După saluturile de rigoare, în fața președintelui și a asistenței, am rostit textul protocolar ce însoțea înmânarea Scrisorilor de acreditare și apoi am fost invitat de președintele Julio Maria Sanguinetti în "Salonul oglinzilor" pentru o discuție "tète-à-tète". Președintele se afla la încheierea celui de al doilea mandat, primul (1985-1990) consemnând revenirea la democrație a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Buenos Aires, de unde am preluat-o și trecerea sa prin două vămi mi-a creat suficiente probleme. În final, arta avea din nou să învingă și frumoasa și sugestiva pictură avea să-și ocupe locul în pinacoteca ALADI, în urma unei agape protocolare. Conform uzanțelor diplomatice, după prezentarea Scrisorilor de acreditare, primirea de către președinte și ministrul de externe, următoarele vizite se impun a fi făcute la Parlament. Instituția avea peste un veac și jumătate de existență, originile ei fiind în anii de după proclamarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
independenței. Și-a închis porțile în urma loviturilor de stat din martie 1933, februarie 1942 și iunie 1973 (când s-a produs lovitura de stat militară, Parlamentul rămânând închis până în 14 februarie 1985). Relațiile parlamentare bilaterale după 1990 nu depășiseră "faza protocolară" a mesajelor de felicitare cu ocazia zilelor naționale și a Anului Nou și a contactelor sporadice cu prilejul reuniunilor internaționale, așa că purtam un mesaj de strângere a legăturilor, încheierea de acorduri de colaborare și realizarea de vizite reciproce. Am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
intervențiilor mele, până la 28 februarie 2003, când s-a decis închiderea ei (există informații că urmează a fi redeschisă). Am fost prezent la Palatul Legislativ, cu prilejul depunerii jurământului și instalării sale ca președinte, l-am urmărit în diverse ocazii protocolare, în care am avut și scurte convorbiri. Era un om simpatic, direct, cu humor. Cea de a doua soție, argentiniana Mercedes Menafra, era o adevărată "Primera Dama", distinsă, amabilă, elegantă fără ostentație. Ne-au invitat doi ani la rând, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
unde se afla misiunea, își trage numele de la râul Pocitos (astăzi deviat și acoperit), zona fiind populată pe la 1886, dotată cu tramvai electric la 1906 și din 1910 cu vestita Rambla asfaltată. După program, dacă nu aveam seara nici o acțiune protocolară, plecam cu soția la plimbare, pe un traseu "fix" din Portul Buceo până la micul restaurant "El viejo y el mar", botezat după cartea lui Hemingway, 3 kilometri dus, 3 întors, cu o pauză pentru o bere și un "sandwiches caliente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
2001, a secretarului de stat în MAE, Cristian Colțeanu, acesta a fost primit, la finalul discuțiilor, de către Didier Opertti, ministrul relațiilor externe. Deși am insistat, W. Ehlers n-a fost primit de ministrul român de externe, cu toate că reciprocitatea și uzanțele protocolare o impuneau. Păcat! Întors la Montevideo, am oferit un dejun la Sheraton domnului W. Ehlers și directorilor care contribuiseră la finalizarea documentelor semnate și la concretizarea vizitei. La sfârșit de an, atât Uruguayul, cât și România aveau programate alegeri parlamentare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
plenipotențiar al României în Republica Orientală a Uruguayului". Aveam la dispoziție, conform practicii, 90 de zile pentru efectuarea vizitelor de rămas bun la autoritățile locale și rezolvarea ultimelor probleme. În lunile următoare, mi-am continuat activitatea obișnuită, împletită cu vizitele protocolare de rămas bun. Corabia mea plutea liniștit pe Rio de la Plata, dar, precum orchestra de pe Titanic, am "cântat" până în ultimul moment: eram de trei ani vicedecan al Corpului Diplomatic și în vacanța din iunie-septembrie a Nunțiului am fost Decan interimar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ani de zile. Preda a venit mai târziu, părea vesel, surescitat; înainte de a se așeza, pe scaunul din capul mesei ce-i era rezervat, ne-a făcut, din mers, un semn energic cu mâna și chiar a scos, acolo, la protocolara „Capșa”, unde de altfel era bine cunoscut, un mic strigăt, ca un șef de trib care își salută tribul entuziast. S-a servit apoi masa, au început discuțiile. Mereu timorat în fața marelui scriitor, cu el personal n-am schimbat întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ale guvernanților României la primirea ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940. Mai supraviețuiau părinți nemângâiați de moartea fiilor căzuți pentru eliberarea Basarabiei, mai erau Încă atâția veterani de război care au sângerat la Odesa, Cotul Donului, Caucaz și Stalingrad. Întâlnirile protocolare, strângerile de mână și Îmbrățișarea semnatarilor Tratatului se așterneau dureros peste idealul și sacrificiul atâtor generații. Cu atât mai mult cu cât raporturile nu erau urmarea unor litigii sau disensiuni trecute. Incursiunile cazacilor și tătarilor și pustiirea periodică a Moldovei
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
relații și cele de specialitate, informând prin "ofițerii acoperiți" sau "cârtițele "din minister asupra oricărei vizite, în minister sau în afara lui, a audiențelor, a întrevederilor cu diplomații, oamenii de afaceri, ziariștii străini, a participărilor la recepții și la alte acțiuni protocolare, a deplasărilor în delegații externe sau a plecării în misiuni permanente. În consecință, cel care avusese "un contact" cu un străin se trezea sunat pe telefonul interior, în aceiași zi sau în ziua următoare, de "securistul de serviciu", care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
găsit-o excelentă: ca istoric, mă interesa și fascina America Latină, unde nu speram să pot ajunge vreodată; să fii șef de misiune era ceva; de refuzat nu puteam nicicum să refuz propunerea ministrului, atât îmi trebuia! Așa că, pe cel mai protocolar ton cu putință, am răspuns: "Tovarășe ministru, propunerea dumneavoastră mă onorează și vă mulțumesc pentru încredere". Mi-a urat drum bun și cam asta a fost tot! Bun! A rivederci Roma! Bien venido a Santiago de Chile! Domnul a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
de cartier, care ne-au pus "la patru ace". Eram tineri amândoi, arătam bine, nu aveam kilograme în plus, iar cele pe care le aveam erau foarte bine repartizate, așa că hainele stăteau "ca turnate". Ne venea să râdem la reuniunile protocolare de la Santiago când un coleg sau o colegă din Corpul diplomatic ne întreba discret unde ne comandăm, "în vest", elegantele ținute. Ce puteam să le spunem, la "Casa Ardeleanu" sau "Casa Secăleanu" din selectul cartier Titan? Răspundeam cu un surâs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
dictatură militară, că predominanți trebuie să fie cei "albaștri". Nici atunci și nici ulterior, până astăzi, nu m-a interesat acest lucru, m-a interesat în primul rând omul, să fie corect și bine pregătit profesional! Am rămas împreună timpul "protocolar" necesar, am mulțumit pentru primire, am cerut secretarei să pregătească pentru a doua zi, la ora 9, o întâlnire cu toți colaboratorii și soțiile și ne-am retras în "apartamentul" șefului de misiune de la primul etaj: trei camere, o mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
și în general a comuniștilor! În situația de permanentă amenințare și anormalitate din Chile, diplomații se simțeau și acționau ca făcând parte dintr-o mare familie, fără diferențe de frontiere și ideologii. Ne întâlneam des, în vizite sau la acțiuni protocolare, unde treceam rapid de la un grup la altul pentru a putea "afla" cât mai multe. Și aflam! De tot hazul era în asemenea ocazii ambasadorul Chinei România fiind singura țară comunistă europeană reprezentată diplomatic la Santiago și China singura țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
poziție interesantă, când apărea ambasadorul chinez la vreo reuniune era imediat asaltat. Respectivul nu vorbea nici o limbă străină, sau așa arăta, deci nu puteai conversa cu el. Ca atare, când ambasadorul chinez nu dorea să spună nimic sosea la reuniunile protocolare singur, făcea act de prezență un sfert de oră, zâmbea în stânga și-n dreapta și dispărea. Când dorea să ne mai spună câte ceva, venea însoțit de un translator de spaniolă și unul de engleză, care nu știu dacă traduceau ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
avansând în glumă ideea unei "fructuoase colaborări între Pinochet și România socialistă". Aveam nevoie și de astfel de momente de destindere, încordarea zilnică, non-stop, solicitându-ne la maximum atenția, nervii, capacitatea de analiză, sinteză și concentrare. Eram prezenți la acțiunile protocolare organizate cu ocazia zilelor naționale de celelalte ambasade sau cu alte prilejuri. Cele mai "gustate" erau recepțiile de la ambasadele SUA, Franței, Angliei, Spaniei, Argentinei, Braziliei..., cu ocazia prezenței în portul Valparaiso a navelor-școală ale marinelor militare naționale. Mai erau și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută", solicitată expres telefonic de invitați. La ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără icre negre, languste și șampanie Mumm, se arătau foarte mulțumiți de excelenta primire! Foloseam aceste acțiuni protocolare pentru a invita și câte un om de afaceri, profesor universitar sau medic, membri ai Partidului Creștin-Democrat, Socialist sau chiar Comunist, sau simpatizanți ai lui Allende. Aceștia se retrăgeau discret la un moment dat într-un salonaș mai izolat pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
condamnați 20 de colaboratori ai săi, dar, spre surprinderea opiniei publice, colonia nu a fost desființată, ci doar "reformată" și "umanizată", continuând să existe și astăzi sub numele de "Villa Baviera"! La Temuco vizita noastră a demarat cu o primire protocolară la comandantul regiunii Araucania, un general, care ne-a informat despre "posibilitățile regiunii" și interesul pentru finanțare și cooperare internațională. A urmat o vizită la "Museo Regional de la Araucania", inaugurat în 1881, interesant pentru multitudinea de exponate privind viața și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]