1,016 matches
-
peste Brandenburg (și restul imperiului) a fost doar formală iar în practică, în curând a ajuns să fie tratată ca parte a regatului Prusiei, mai degrabă decât ca o entitate separată. Nepotul său, Frederic cel Mare, a fost primul rege prusac al stilului formal de "rege al Prusiei". Frederic a fost patron al artelor. Akademie der Künste din Berlin a fost fondată de Frederic în 1696, ca și Academia Științelor în 1700. Frederic a fost căsătorit de trei ori:
Frederic I al Prusiei () [Corola-website/Science/315313_a_316642]
-
și onoarei și a primit o educație severă, pentru a fi pregătit în vederea responsabilităților care îl așteptau. Ludovic era controlat strict de tutorii săi și supus unui regim sever de studii și exerciții. Unii subliniază faptul că această atmosferă cazonă, prusacă este cauza comportamentului său ciudat ca adult. Ludovic n-a fost apropiat nici de părinții săi. Consilierii regelui Maximilian i-au sugerat plimbări zilnice în compania viitorului succesor al său. Regele a replicat : „Dar ce-am să-i spun? La
Ludovic al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/315306_a_316635]
-
și plin de remușcări din această cauză). S-a luptat toată viața pentru a-și suprima dorintele sexuale și să rămână fidel credinței sale romano-catolice. În timp ce homosexualitatea nu era pedepsită în Bavaria din 1813, Unificarea Germaniei în 1871 sub hegemonia prusacă a schimbat acest lucru. De-a lungul domniei Ludovic a fost prieten apropiat cu câțiva bărbați, inclusiv maestrul său de echitație Richard Hornig (1843-1911), actorul maghiar Josef Kainz și curteanul Alfons Weber (n.c.1862). În 1870 Bavaria a participat
Ludovic al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/315306_a_316635]
-
îndeplinit îndatoririle regale făcând bandaje pentru trupe și pentru spitale. Alice și Louis au comunicat intens în timpul războiului, Alice îndemnându-l pe Louis să nu-și asume prea multe riscuri, și Louis cerându-i să nu-și facă griji. Trupele prusace au intrat în Darmstadt iar Alice și-a dedicat mare parte din timpul ei pentru îngrijirea răniților și bolnavilor. Ea a fost o prietenă de-a Florence Nightingale, care a fost capabilă să colecteze și să trimită bani din Anglia
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
a Florence Nightingale, care a fost capabilă să colecteze și să trimită bani din Anglia, iar Alice a utilizat sfatul Florencei în legătură cu curățenia și ventilația în spitale. În ciuda ușurării rezultate din terminarea războiului, Alice a fost șocată de purtarea trupelor prusace în Hesse. Berlinul a luat marelui ducat calea ferată și sistemele de telegraf și a îndatorat Hesse cu 3 milioane de florini. Alice a scris mamei sale care a scris Victoriei, care era prințesă moștenitoare a Prusiei și care a
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
scris Victoriei, care era prințesă moștenitoare a Prusiei și care a răspuns că ea nu poate să facă nimic "pentru a o scuti pe Alice de poziția dureroasă și stresantă". Influența a venit de la împăratul Rusiei, care a cerut regelui prusac să permită Marele Duce să-și păstreze tronul. Faptul că mama împăratului era mătușa Marelui Duce iar sora Alicei era prințesa moștenitoare a Prusiei probabil că a influențat generozitatea Prusiei. Totuși, Alice a fost mânioasă de vizita pe care prințesa
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
era prințesa moștenitoare a Prusiei probabil că a influențat generozitatea Prusiei. Totuși, Alice a fost mânioasă de vizita pe care prințesa Victoria a făcut-o în regiunea cucerită Homburg, inițial parte din Hesse, la scurt timp după ce a devenit teritoriu prusac. Alice a dezvoltat o relație prietenească cu teologul David Friedrich Strauss, care era o figură controversată a vremii; acesta a realizat un portret științific al lui Isus cel istoric, căruia i-a negat natura divină. Strauss i-a oferit Alicei
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
opuse. Când războiul s-a terminat, ea a primit știrea că Alix, soțul ei și copiii precum și sora sa Elisabeta au fost uciși de bolșevici. După război și după abdicarea kaiserului, Germania n-a mai fost condusă de familia regală prusacă, însă Irene și sțul ei și-au păstrat moșia, Hemmelmark, situată în nordul Germaniei. Când Anna Anderson a apărut la Berlin la începutul anilor 1920, pretinzând că este Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei, Irene a vizitat-o pe femeie
Prințesa Irene de Hesse () [Corola-website/Science/315391_a_316720]
-
regina s-a opus puternic unei alte căsătorii daneze care ar fi pututantagoniza Prusia. Victoria, sora cea mare a Louisei, l-a propus pe tânărul înalt și bogat Prințul Albert al Prusiei însă regina Victoria a dezaprobat o altă căsătorie prusacă care ar fi fost nepopulară în Anglia. De asemenea, Prințul Albert era reticent în a se stabili în Anglia, după cum era cererea.<br> Un alt pretendent a fost considerat Wilhelm, Prinț de Orania, însă din cauza stilului său de viață extravagant
Prințesa Louise a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315399_a_316728]
-
Johann Karl Hermann Gronau (n. 6 decembrie 1850, Alt-Schadow (azi aparține de Märkische Heide provincia Brandenburg - d. 22 februarie 1940 în Potsdam), a fost un Generalfeldzeugmeister prusac. provine dintr-o familie de învățători originară din Bergisches Land, el fiind fiul pădurarului șef Johann Karl Ludwig Hermann Gronau (1816-1911) din Berlin-Köpenick și al soției sale, Alexandrine Friederike Bertha Leusenthin (1823-1903) din Prusia Răsăriteană. Gronau intră în 1869 în
Hans von Gronau () [Corola-website/Science/317325_a_318654]
-
dintr-o familie de învățători originară din Bergisches Land, el fiind fiul pădurarului șef Johann Karl Ludwig Hermann Gronau (1816-1911) din Berlin-Köpenick și al soției sale, Alexandrine Friederike Bertha Leusenthin (1823-1903) din Prusia Răsăriteană. Gronau intră în 1869 în armata prusacă, între anii 1880 - 1882 lucrând la comandamentul general. În anul 1894 este avansat locotenent major, iar în 1903 este numit comandant a diviziei de armată nr.1. În anul 1908 a fost avansat la gradul de "General-Feldzeugmeister", echivalentul pentru artilerie
Hans von Gronau () [Corola-website/Science/317325_a_318654]
-
cu prințesa Victoria Louise, în februarie 1913, prințul Ernest Augustus a făcut un jurământ de loialitate față de împăratul german și a acceptat comanda cu rangul de căpitan de cavalerie și comandant de companie la husari Zieten, un regiment al armatei prusace în care bunicul său George al V-lea de Hanovra și străbunicul său (Ernest Ausust I) au fost colonei. La 27 octombrie 1913, Ducele de Cumberland a renunțat oficial la pretenția sa asupra ducatului de Brunswick în favoarea fiului său. A
Ernest Augustus, Duce de Brunswick () [Corola-website/Science/321797_a_323126]
-
a poporului german. Lui Wilhelm i s-a permis întoarcerea în Germania în 1923. Din fericire pentru familia Hohenzollern ei și-au păstrat proprietățile private importante din Germania, ca urmare a unui acord provizoriu elaborat între familia Hohenzollern și statul prusac în noiembrie 1920. Castelul Oels, un castel cu 10.000 de hectare de teren funcțional în Silezia (astăzi situat în Polonia), a asigurat venituri substanțiale pentru familia Ceciliei. În absența soțului ei, Cecilie a devenit figura centrală în Casa de
Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/321791_a_323120]
-
mult la Potsdam, în timp ce soțul ei locuia în Silezia. Cuplul se reunea când era necesar, în cazul evenimentelor de familie cum ar fi nunți, botezuri, înmormântări. În 1927 s-a ajuns la un acord financiar final între Hohenzollerni și statul prusac. Cecilie a rămas activă în mai multe organizații de caritate, cum ar fi Fundația reginei Luise, Uniunea Femeilor Patriei, și Doamnele Ordinului Sf. Ioan, păstrându-se departe de orice implicare politică. Odată cu venirea la putere a Partidului Național Socialist al
Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/321791_a_323120]
-
de căsătorie cosanguină printre descendenții reginei Victoria. Al cincilea copil al Prințesei Victoria, Prințesa Victoria a Prusiei, n-a ezitat să se căsătorească a doua oară cu omul de rând Alexandre Zoubkoff (1900-1936). A fost pentru prima dată în familia prusacă. Al șaptelea copil al Prințesei Victoria, Sofia a Prusiei, a devenit regină a Greciei prin căsătoria cu Constantin I al Greciei și a adus sânge prusac în familia Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg din Grecia. Cei doi au avut șase copii; trei fii care
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
cu omul de rând Alexandre Zoubkoff (1900-1936). A fost pentru prima dată în familia prusacă. Al șaptelea copil al Prințesei Victoria, Sofia a Prusiei, a devenit regină a Greciei prin căsătoria cu Constantin I al Greciei și a adus sânge prusac în familia Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg din Grecia. Cei doi au avut șase copii; trei fii care au devenit regi ai Greciei (George al II-lea, Alexandru I și Paul I) și trei fiice: regina României, Elena a Greciei (1896-1982), care s-a
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
de Orléans, este fiica Prințului Henri, Conte de Paris. Strănepoata ei Alexandra a Greciei (singurul copil al nepotului ei Alexandru I al Greciei) s-a căsătorit cu regele Petru al II-lea al Iugoslaviei. În concluzie, se constată că descendenții prusaci ai Victoriei s-au răspândit în întreaga Europă prin căsătorii cu britanici, spanioli, francezi, italieni, greci, iugoslavi, români, ruși, suedezi sau americani. Mai aventuroasă a fost Prințesa Stephanie a Prusiei (n. 1966), stră-strănepoata lui Wilhelm II, care s-a căsătorit
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/321802_a_323131]
-
poreclit "Gibraltarul Nordului". De la Congresul de la Viena din 1815, Marele Ducat al Luxemburgului fusese în uniune personală cu Regatul Țărilor de Jos. Într-o concesie făcută Prusiei, Luxemburgul urma să fie membru al Confederației Germane, și câteva mii de soldați prusaci aveau să fie staționați acolo. Revoluția Belgiană dusese la împărțirea Luxemburgului în două, și a amenințat controlul olandez asupra restului teritoriului. Ca urmare, regele Willem I a înglobat Luxemburgul în uniunea vamală germană, Zollverein, pentru a dilua influența economică și
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
urmare, la Biarritz la 4 octombrie 1865, Napoleon al III-lea i-a promis lui Bismarck neutralitatea Franței, în speranța că o asemenea declarație deschisă de intenție va întări poziția de negociere a Franței pe malul vestic al Rinului. Premierul prusac a refuzat să ofere teritorii din Renania, regiune preferată de Napoleon. El a făcut totuși unele oferte privind hegemonia franceză în Belgia și Luxemburg, dar niciuna dintre acestea în scris. Când Austria și Prussia au ajuns la război în 1866
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
personală asupra Luxemburgului. Din cauza problemelor financiare serioase, Willem a acceptat oferta la 23 martie 1867, dar francezii au avut surpriza să constate că Bismarck se opune. Bismarck nu doar că reușise unificarea a marte parte din nordul Germaniei sub coroana prusacă, dar stabilise înțelegeri și cu statele sudice până la 10 octombrie. Cu mâna forțată de publicațiile naționaliste din Germania de Nord, Bismarck a încercat să renege angajamentul verbal făcut cu Napoleon la Biarritz, și a amenințat cu războiul. Pentru a evita
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
niciodată reconstruite. Demolarea fortificațiilor a durat șaisprezece ani, a costat 1,5 milioane de franci aur, și a impus distrugerea a peste 24 km de structuri subterane și a 40.000 m² de cazemate, baterii, cazărmi etc. Mai mult, garnizoana prusacă, aflată în Luxemburg de la Congresul de la Viena din 1815, urma să fie retrasă. Războiul Austro-Prusac a dus la prăbușirea Confederației Germane. Două foste membre ale acesteia, Marele Ducat al Luxemburgului și Ducatul Limburgului, erau posesiuni ale regelui Țărilor de Jos
Tratatul de la Londra (1867) () [Corola-website/Science/321840_a_323169]
-
sudică și a ocupat imediat orașul de graniță Wissembourg; după aceea, a avansat să captureze orașul Worth după două zile. După mai puțin de o săptămână de lupte, întreaga linie sudică a Armatei Rinului nu a mai putut rezista atacurilor prusace și s-a retras spre vest, în teritoriu francez. Armata a 3-a prusacă cucerea oraș după oraș, Corpurile I și V franceze retrăgându-se în grabă spre Chalon-s.-Marne. Mac-Mahon și-a părăsit Corpurile și a condus restul
Patrice de Mac-Mahon () [Corola-website/Science/321881_a_323210]
-
a deplasat spre flancul sudic al Sedanului, în timp ce Armata a 3-a a săpat tranșee la nord de Sedan. La 1 septembrie 1870, prusacii au asediat orașul Sedan. La porțile lui se afla o forță de 200.000 de soldați prusaci sub comanda generalului Helmuth von Moltke. Mac-Mahon a fost foarte nehotărât, permițând germanilor să aducă întăriri și să încercuiască Sedanul complet. Mac-Mahon a fost rănit și a lăsat comanda în mâinile generalului De Wimpffen care a anunțat capitularea armatei franceze
Patrice de Mac-Mahon () [Corola-website/Science/321881_a_323210]
-
1860, prințul a publicat o carte militară intitulată, ""Eine militärische Denkschrift von P. F. K."". Promovat la rangul de "General der Kavallerie", prințul a luat parte la Al Doilea Război Schleswig din 1864 împotriva Danemarcei, unde a deținut comandă trupelor prusace. El a servit cu distincție în Războiul austro-prusac, unde a comandat Armata I. La izbucnirea războiului franco-prusac, prințul a primit comandă Armatei a doua, cu care el s-a distins în bătălia de la Spicheren și în luptele de la Vionville-Mars le
Prințul Friedrich Karl al Prusiei () [Corola-website/Science/322010_a_323339]
-
bunicul matern, Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a semănat cu vărul său, Napoleon al III-lea al Franței. Max a a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, apoi a fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic
Prințul Maximilian de Baden () [Corola-website/Science/321360_a_322689]