1,976 matches
-
clivajul obiectului, identificarea proiectivă, refuzul realității psihice, controlul omnipotent asupra obiectului etc. În acest punct al analizei se impun astfel trei precizări: - din cele șaptesprezece mecanisme menționate mai sus, unui număr de paisprezece le sunt consacrate articole distincte în Vocabularul psihanalizei 11; - celelalte trei mecanisme - negarea prin fantasmă, refuzul realității psihice și controlul omnipotent asupra obiectului - nu beneficiază de o tratare în articole separate; - altor nouă mecanisme, care nu sunt menționate în articolul dedicat mecanismelor de apărare, Laplanche și Pontalis le
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
DSM)*. Includerea în acest manual a mecanismelor de apărare constituie o schimbare de direcție pentru AAP, care concepuse DSM ca pe un manual ateoretic. Această schimbare nu a fost una simplă, dacă avem în vedere rezistența manifestată de toți oponenții psihanalizei și de apărătorii poziției ateoretice. Dar aspectul cel mai surprinzător, la prima vedere, ține de însăși poziția adoptată de psihanaliști. În 1977, când pregătea cea de-a treia ediție a DSM, AAP a invitat un grup de reputați psihanaliști să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
considerând că „reliefarea afectelor” este echivalentul afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor, iar „a face pe bufonul, a lua în derâdere” sunt atitudini înrudite cu umorul); - optsprezece dintre cele douăzeci și șase de mecanisme descrise și/sau menționate în Vocabularul psihanalizei de Laplanche și Pontalis; - optsprezece dintre cele douăzeci și cinci de mecanisme descrise de Bergeret (luând în considerare și cele două forme de clivaj); - douăsprezece dintre cele optsprezece mecanisme de apărare incluse în glosarul lucrării DSM III-R; - douăzeci dintre cele treizeci și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt determinate, ca în psihanaliză, de istoricul subiectului și de conflictele sale inconștiente. Așa cum remarcă Anzieu (1961/1970), multe dintre testele proiective sunt excelente instrumente de investigare a mecanismelor de apărare. Într-adevăr, „toate aceste teste oferă informații cu privire la partea conștientă și preconștientă a eului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
exista la ora când a scris cartea, când se vehicula mai curând ideea unei analize prioritare dedicate apărărilor. Potrivit Annei Freud, termenul analiză a apărării a fost introdus de Berta Bornstein, care l-a folosit ca termen tehnic, în domeniul psihanalizei aplicate copiilor. În anii ’30, psihanaliștii insistau mai mult asupra asociației libere pe care A. Freud o consideră o tentativă de a accede la inconștient cerându-i eului de a se scoate el însuși din funcțiune. Accentul pe care A
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
analiza operațiilor defensive, fără a trebui sau a putea să înlocuiască alte tehnici, este indispensabilă. Pentru a ilustra aceste afirmații, ea prezintă cazul unei tinere ce avusese simptome de angoasă acută pe care evită să le menționeze în timpul ședințelor de psihanaliză. Atunci când A. Freud a început să vorbească despre aceste simptome, tânăra pacientă a îndreptat asupra ei un potop de ironii și glume. Mai târziu, A. Freud a înțeles că rezistența pacientei sale nu era o reacție de transfer în adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
New Jersey). A doua lucrare, intitulată Psychodynamic Psychiatry in Clinical Practice, The DSM-IV Edition (Psihiatria psihodinamică în practica clinică, ediția DSM-IV), îl are ca autor pe Gabbard (1994), director al spitalului Memorial Menninger, psihanalist, formator și supervizor la Institutul de Psihanaliză din Topeka, profesor de psihiatrie la Școala de Medicină a Universității statului Kansas. Cele două lucrări sunt expresia unei tendințe importante care se manifestă în cadrul mișcării psihanalitice, mai ales în țările anglo-saxone, și care se referă, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
activitatea de substituție (acting out) - este citat ca mecanism de apărare doar în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996). În lucrarea noastră, activismul este înțeles în sens larg, stipulându-se totodată că el trebuie deosebit de noțiunea de acting out specifică psihanalizei, precum și de conceptul traducere în act, utilizat în psihiatrie. Într-adevăr, acting out (agieren, Freud, 1940/1967) sau traducerea în act, ca act impulsiv, este o încălcare a interdicției de a acționa în cadrul curei clasice, psihoterapia individuală sau instituțională, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
îi resimt absența sau insuficiența și că el poate fi dobândit atunci când lipsește. Istorictc " Istoric" Încă de la primele lucrări publicate, Freud a evidențiat rolul benefic al exprimării sentimentelor, fără ca ea să figureze totuși printre mecanismele de apărare studiate de întemeietorul psihanalizei (1895/1965). Afectul poate ajunge la abreacție - descărcarea de nocivitate - grație unei acțiuni precum răzbunarea, dar și prin limbajul „echivalent actului”. Freud remarcă faptul că, în cazul unei situații resimțite foarte puternic, reacția normală și adaptată este comunicarea verbală. El
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care o recunoaște și ea), citate de noi în „Discutarea definiției” (p. 141): - aflarea unui mijloc de a evita agresivitatea; - autorizarea unei plăceri de substituție; - satisfacerea tendințelor masochiste. După lucrarea Annei Freud, altruismul a dispărut din vocabularele și dicționarele de psihanaliză. În prezent, în studierea comportamentelor altruiste, ștafeta a fost preluată de sociobiologi. În aparentă contradicție cu legile evoluției (întrucât faptul de a se sacrifica pentru alții presupune riscuri pentru individ), aceste comportamente favorizează propagarea de gene comune la speciile animale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
religioase o reminiscență a anulării retroactive (1926/1995). El remarcă la filosofi o supraestimare a magiei cuvântului (1933/1984) și face o apropiere destul de surprinzătoare între cura psihanalitică și anularea retroactivă. „Interlocutorul imparțial”, acel personaj imaginar căruia Freud îi prezintă psihanaliza (1926/1985), utilizează, pentru a-i descrie eficacitatea, cuvintele prin care Freud însuși definise anularea retroactivă: „Este deci un fel de magie: dumneavoastră suflați asupra suferințelor, iar ele se sting”. Făcând abundente comentarii în același sens, Freud recunoaște că durata
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1985), în care arată că acest mecanism apare atât în nevroza obsesională, cât și în psihoză. În 1938, articolul său „Clivajul eului în procesul de apărare” se referă la același mecanism, pe care îl va comenta și în Compendiu de psihanaliză (1940/1967). În textul intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987), Freud subliniază producerea clivajului sub influența unui traumatism psihic, atunci când eul copilului este amenințat de o revendicare pulsională prea puternică, îndeosebi la apogeul atins de angoasele de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a nu ști dacă ce vreau să comunic trebuie considerat un lucru de mult știut și de la sine înțeles ori un aspect absolut nou și deconcertant. Și cred, mai degrabă, că e vorba de ultima variantă”. În Compendiu de psihanaliză (Freud, 1940/1967), această metodă de apărare este aplicată psihozei, pe motiv că subiectul psihotic ține cont de realitate, măcar parțial, chiar și în starea de delir. Una dintre poziții este datorată sinelui (delirul), în timp ce a doua trebuie pusă pe seama
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
suprafață grație curei urmate. În 1909, el prezintă același fenomen în „Omul cu șobolani” (vezi „Exemple”, p. 179). Câțiva ani mai târziu, Freud va face un studiu aprofundat al acestor mecanisme în două articole: „Negarea” (1925a/1987) și „Construcții în psihanaliză” (1937/1987). Aproximările în traducere au condus uneori la stabilirea unei echivalențe eronate între termenii „refuz” șdéniț și „(de)negare” ș(dé) negationț, eroare semnalată de Laplanche și Pontalis (1967) în traducerea lucrării Annei Freud (1936/1993) care, de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
teoria sexualității. El evocase însă deja, în primele sale lucrări dedicate nevrozei obsesionale (1896/1974), scrupulozitatea, rușinea și neîncrederea în sine observate la pacienții săi. Termenul revine de mai multe zeci de ori în scrierile lui Freud. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud amintește că tendințele sexuale eliminate (tendințele pregenitale) formează trăsături de caracter. Toate studiile ulterioare despre mecanismele de apărare integrează formațiunea reacțională, cu câteva mici imprecizii (semnalate mai sus) în definirea ei. Exempletc "Exemple" Să analizăm cazul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
putem vorbi însă de patologie și în cazul următor, prezentat de Marc (1987), care arată că pulsiunile refuzate (aici, agresivitatea) izbucnesc din când în când intempestiv. Autorul redă mărturia unui bărbat de 30 de ani care, după 4 ani de psihanaliză, a conștientizat caracterul reacțional al inalterabilei sale amabilități: „Am descoperit, în timpul analizei, cât de tare îmi reprimam agresivitatea. Înainte, toată lumea mă vedea ca pe o persoană foarte amabilă, foarte blândă; eram practic incapabil să zic «nu», să mă opun direct
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
construirea eului în relație cu celălalt. Identificarea constituie punctul de pornire al unei relații obiectuale, precum și o apărare esențială împotriva absenței obiectului, pentru a deveni mai apoi „calea regală a detașării libidoului de obiecte” (Florence, 1978). Istorictc "Istoric" Din perspectiva psihanalizei și a inconștientului, noțiunea de „identificare” este studiată de Freud în Interpretarea viselor (1900/1967). Termenul apare pentru prima dată în manuscrisul L (2 mai 1867), atunci când Freud descoperă la el însuși, datorită unei autoanalize, „pluralitatea persoanelor psihice”, despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
al proiecției, care suspendă dependența de obiect și pregătește punerea în funcțiune a simbolizării. După ce am ilustrat însăși nașterea introiecției, să urmărim efectele acestui mecanism la vârsta adultă. Segal (1964/1980) raportează cazul unui pacient, ofițer de marină, nefamiliarizat cu psihanaliza și aflat în prima săptămână de cură. Subiectul visează o piramidă. „La bază, arată Segal, se află o mulțime de simpli mateloți care susțin pe capetele lor o carte foarte grea, din aur. Pe această carte stă un ofițer de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de Freud în legătură cu această apărare se referă la întoarcerea agresivității către propria persoană. În „Eul și sinele” (1923/1981), în „Problema economică a masochismului” (1924b/1974), în Inhibiție, simptom și angoasă (1925/1995) sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda numai întoarcerea pulsiunii agresive către propria persoană. A. Freud (1936
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
schițat rapid și prin complexitatea datorată specificității fiecăreia, proiecția pare să ridice mai multe probleme decât rezolvă efectiv, ceea ce nu o împiedică să fie un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
referințele. Astfel, vom găsi cazurile Anna O. (o pacientă a lui Breuer), Emmy von N., Lucy R., Katharina și Elisabeth von R. în Studii despre isterie (1895/1965) scrise de Freud în colaborare cu Breuer, iar cazul Dora în Cinci psihanalize (1905/1979). Iată acum două exemple mai recente, precum și un scurt studiu despre identificarea refulării printr-o probă proiectivă. Primul caz este prezentat în Revue française de psychanalyse (1991) de către Steward: O pacientă în vârstă de 45 de ani, doctorul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mintea sa, femeia posedă totuși un penis, dar acesta nu mai este ca înainte”, situație în care va trebui ales un substitut, fetișul de care el nu se va putea lipsi, rezultat și dovadă ale acestui refuz. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud descrie procesul refuzului drept o consecință a unui clivaj al eului: „În locul unei atitudini fizice unice, există două: una, normală, ține cont de realitate, în timp ce a doua, sub influența pulsiunilor, detașează eul de aceasta”. Și Freud atrage
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să se comporte, cel puțin temporar, ca și cum tatăl și mama ar avea același atribut. Întâlnim aici un fel de sciziune a eului ca sistem organizat, care nu antrenează pentru moment nici o daună și procedează la o colmatare a angoasei. În psihanaliză, suspendarea refulării este cea care permite conștientizarea realității și reconstrucția amintirii. Este necesară o răsturnare a succesiunii temporale a evenimentului: mai întâi, descoperirea absenței penisului la mamă, asociată cu spaima de castrare, apoi redobândirea încrederii la vederea penisului tatălui. Răsturnarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
plăcere. Pulsiunea sublimată este privată de o parte a recompensei sale, ea oferind doar o satisfacție moderată, deplasată și redusă. Istorictc "Istoric" Freud (1925/1984) scrie legat de Nietzsche că există o coincidență uimitoare între vederile lui și cele ale psihanalizei. Atunci când acesta din urmă afirmă (1887/1971): „Senzualitatea nu dispare când survine starea estetică... ea nu face însă decât să se transforme și nu mai poate pătrunde în conștiință sub formă de excitație sexuală”, el dă de fapt o primă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]