1,100 matches
-
excitante, euforizante, de tipul alcoolului sau a drogurilor psihotrope halucinogene; 6) sindroamele metale organice care constituie o categorie reziduală a sindroamelor organice cerebrale. R. Mitrray, P. Murray și A. Thorley disting în cadrul sindroamelor organice cerebrale, două grupe principale de tulburări psihopatologice: 1) Reacția organică acută sau starea confuzională acută în care tabloul clinic este dominat de tulburări de conștiință, cu reducerea considerabilă a vigilității bolnavului până la starea de comă de diferite grade. În general acest tip de tulburări au un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tablouri clinico-psihiatrice specifice. În felul acesta tulburările de conștiință pot fi determinate de procese toxice sau tumorale pe când stările demențiale pot fi rezultatul unei anoxii, a traumatismelor cerebrale sau bolilor degenerativ-abiotrofice primare. W.A. Lishman, făcând o sinteză a modificărilor psihopatologice care apar în cursul sindromului psiho-organic cerebral, notează prezența următoarelor tulburări: 1) Reacția organică acută și reacția organică cronică reprezintă termenii cel mai frecvent utilizați și care desemnează atât durata, cât și prognosticul afecțiunilor respective. 2) Confuzia este manifestarea psihopatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologice care apar în cursul sindromului psiho-organic cerebral, notează prezența următoarelor tulburări: 1) Reacția organică acută și reacția organică cronică reprezintă termenii cel mai frecvent utilizați și care desemnează atât durata, cât și prognosticul afecțiunilor respective. 2) Confuzia este manifestarea psihopatologică caracterizată prin faptul că bolnavul își pierde capacitatea obișnuită de a mai gândi cu claritate și coerență. În cazul reacției organice acute, funcția psihică predominant afectată este conștiința, în cazul reacției organice cronice funcția psihică predominant afectată este gândirea, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
coerență. În cazul reacției organice acute, funcția psihică predominant afectată este conștiința, în cazul reacției organice cronice funcția psihică predominant afectată este gândirea, ca o consecință a gravității, întinderii și duratei îndelungate a leziunilor cerebrale. 3) Obnubilarea conștiinței este forma psihopatologică intermediară între starea de veghe și comă. Ceea ce se tulbură; în acest caz, sunt procesele de gândire, atenția, percepțiile și memoria, sau, în mod sintetic spus, procesele cognitive, în special legat de reducerea stării de vigilență a bolnavului. 4) Delirul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirium tremens din cursul alcoolismului. Spre deosebire de confuzia simplă în care sunt tulburate procesele cognitive, în cursul delirului, apar tulburările mai sus menționate tot pe fondul tulburări stării de conștiință. 5) Stările crepusculare sunt caracterizate de K. Bonhoeffer prin următoarele aspecte psihopatologice principale: halucinații, manifestări epileptiforme, amenție. La acestea, care pot dura de la câteva ore la câteva săptămâni, se mai pot adăuga, tulburări de comportament de tipul actelor violente, crize de mânie sau de angoasă. 6) Coma reprezintă gradul cel mai sever
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gradul cel mai sever de tulburare a stării de conștiință. În cursul acesteia, bolnavul este incapabil de a simți sau de a putea răspunde în mod adecvat la stimulii externi sau la propriile sale nevoi interioare. Coma este un fenomen psihopatologic de diferite grade ca profunzime, mergând de la somnul adânc până la starea de stupoare. 7) Stupoarea este o stare psihopatologică intermediară între tulburarea ușoară de conștiință și coma profundă. Aceasta implică următoarea accepțiune: este un sindrom caracteristic, datorat unor leziuni ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau de a putea răspunde în mod adecvat la stimulii externi sau la propriile sale nevoi interioare. Coma este un fenomen psihopatologic de diferite grade ca profunzime, mergând de la somnul adânc până la starea de stupoare. 7) Stupoarea este o stare psihopatologică intermediară între tulburarea ușoară de conștiință și coma profundă. Aceasta implică următoarea accepțiune: este un sindrom caracteristic, datorat unor leziuni ale zonelor învecinate ale diencefalului și părții anterioare, rostrale, a trunchiului cerebral, zonă în care se află situat „sistemul centrencefalic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fiind „sediul conștiinței”. O formă particulară a acestei tulburări o reprezintă mutismul akinetic. caracterizat printr-o stare de imobilitate fizică, incapacitatea bolnavului de a comunica verbal, cu o păstrare aparentă a stării de conștiință vigilă. 8) Demența este o tulburare psihopatologică prezentând două forme: a) reunește un grup de afecțiuni psihice cu o etiologic specifică de tip degenerativ-abiotrofic (demențele presenile Pick și Altzheimer și demența senilă), b) grupul demențelor de cauze diferite în comparație cu primele (vasculare, toxice, traumatice, infecțioase etc.). Acest grup
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și demența senilă), b) grupul demențelor de cauze diferite în comparație cu primele (vasculare, toxice, traumatice, infecțioase etc.). Acest grup de tulburări este caracterizat printr-un proces degenerativ cu evoluție clinică progresivă, printr-un prognostic grav și ireversibilitate. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul demențial se caracterizează printr-o afectare globală a intelectului, memoriei și personalității, dar fără tulburări de conștiință. Evoluția clinică este îndelungată, progresivă și ireversibilă. În cadrul acestui sindrom se notează următoarele tipuri de tulburări psihopatologice: tulburări de memorie, atenție, gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ireversibilitate. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul demențial se caracterizează printr-o afectare globală a intelectului, memoriei și personalității, dar fără tulburări de conștiință. Evoluția clinică este îndelungată, progresivă și ireversibilă. În cadrul acestui sindrom se notează următoarele tipuri de tulburări psihopatologice: tulburări de memorie, atenție, gândire, înțelegere, tulburări ale stării de dispoziție afectivă, de personalitate și comportament social. 9) Schimbările de personalitate sunt deosebit de frecvente în cursul sindromului psiho-organic cerebral. Tulburările constau din schimbări de temperament, schimbarea modului de reacție al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dispoziție afectivă, de personalitate și comportament social. 9) Schimbările de personalitate sunt deosebit de frecvente în cursul sindromului psiho-organic cerebral. Tulburările constau din schimbări de temperament, schimbarea modului de reacție al bolnavului și defecte cognitive. Toate acestea configurează tabloul specific tipului psihopatologic de „personalitate organică cerebrală”. 10) Sindromul amnestic cronic este caracterizat din punct de vedere psihopatologic printr-o tulburare de memorie, legată de deficitul intelectual global al bolnavului. Acest sindrom este frecvent întâlnit în cursul encefalopatiei Wemicke și a psihozei Korsakow
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cursul sindromului psiho-organic cerebral. Tulburările constau din schimbări de temperament, schimbarea modului de reacție al bolnavului și defecte cognitive. Toate acestea configurează tabloul specific tipului psihopatologic de „personalitate organică cerebrală”. 10) Sindromul amnestic cronic este caracterizat din punct de vedere psihopatologic printr-o tulburare de memorie, legată de deficitul intelectual global al bolnavului. Acest sindrom este frecvent întâlnit în cursul encefalopatiei Wemicke și a psihozei Korsakow. Sindromul amnestic cronic se deosebește de sindromul demențial prin faptul că în cazul acestuia predomină
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cât și ca etiologie. Ea face parte din afecțiunile neurosifilisului, alături de tabesul dorsal și vascularita luetică. Din punct de vedere anatomo-clinic PGP este o meningoencefalită cronică cu localizare predominant frontală, de origine sifilitică, cu leziuni specifice. Din punct de vedere psihopatologic, PGP se caracterizează printr-o simptomatologie constantă, sistematizată într-o triadă simptomatică reprezentată prin următoarele: a) Sindromul psihiatric: se caracterizează printr-o modificare importantă a caracterului și comportamentului familial, profesional și social al bolnavului. La acesta se adaugă tulburări de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
humoral are un caracter de mare specificitate diagnostică prin confirmarea etiologiei sifilitice a bolii. El pune în evidență pozitivitatea reacției Bordet-Waserman în lichidul cefalorahidian, confirmând prin aceasta natura afecțiunii. Din punct de vedere clinico-psihiatric, PGP poate lua mai multe aspecte psihopatologice cum ar fi: forma expansiv-excitantă, de factură hipomaniacală-moriatică, prin afectarea lobilor frontali; forma depresivă, forma apatică sau demențială; forma epileptoidă cu crize paroxistice de pierdere a cunoștinței de tip epileptic; forma medico-legală cu tulburări de comportament antisocial, delictual, cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cerebrală primară (epilepsia genuină sau idiopatică, esențială), fie o manifestare de tip simptomatologic, secundară în cursul evoluției clinice a unor alte afecțiuni ale sistemului nervos (tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale, accidente vasculare, encefalite, paraziteze, abcese cerebrale etc.). Din punct de vedere psihopatologic, epilepsia se caracterizează prin crize paroxistice de pierderea cunoștinței, în cursul cărora pot apare tulburări neurologice sau psihice, urmate de o revenire a stării de conștiință, dar cu amnezie completă legată de accesul paroxistic. Caracteristica psihopatologică a epilepsiei o reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Din punct de vedere psihopatologic, epilepsia se caracterizează prin crize paroxistice de pierderea cunoștinței, în cursul cărora pot apare tulburări neurologice sau psihice, urmate de o revenire a stării de conștiință, dar cu amnezie completă legată de accesul paroxistic. Caracteristica psihopatologică a epilepsiei o reprezintă accesele paroxistice. Din punct de vedere clinico-psihiatric crizele de epilepsie sunt de două tipuri: 1) Criza „grand mal”, sau ictusul comițial, este o criză tonico-clinică generalizată. Ea se compune din următoarele faze clinice: a) Prodromul epileptic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nouă, absolut inedită, a fost una din căile prin care s-a „descoperit” existența vieții interioare omului, fie că este vorba de introspecția filozofică (Socrate), fie că este vorba de experiența extazului mistic (Sf. Pavel). Vom prezenta în continuare aspectele psihopatologice ale epilepsiei. Tulburările psihice și comportamentale din epilepsie Epilepsia se însoțește, în afara acceselor paroxistice anterior descrise, de tulburări permanente interparoxistice care marchează profund și specific personalitatea și comportamentul acestei categorii de bolnavi psihici. Majoritatea autorilor recunosc existența unui tip specific
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care marchează profund și specific personalitatea și comportamentul acestei categorii de bolnavi psihici. Majoritatea autorilor recunosc existența unui tip specific de „personalitate epileptică”. Fr. Minkowska, reluând tematica tipologiei psihosomatice a lui E. Kretschmer, descrie tipul epileptoid, caracterizat prin următoarele trăsături psihopatologice: a) În plan psihic se notează o bipolaritate afectivă, caracterizată prin lentoare psihică, vâscozitate, reacții explozive. b) În plan somatic, se notează o constituție de tip atletic, frunte îngustă, maxilarul pătrat, dezvoltare considerabilă a musculaturii, expresie a unui mare potențial
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
topectomie etc.) urmate de cicatrici cerebrale, pot duce la modificări ale personalității individului, cu tablouri clinico-psihopatologice similare celor de tip epileptoid (Bradley). Lennox insistă asupra importanței prezenței „cicatricei cerebrale” în procesul de deteriorare al personalității subiectului caracterizat prin următoarele aspecte psihopatologice: - deteriorarea nivelului de inteligență, - personalitate de tip epileptoid, - instabilitate cu hipersensibilitate, - indisciplină și dificultăți școlare sau profesionale, - agresivitate, - dificultăți de adaptare cu reacții antisociale, - bradipsihie, vâscozitate și bipolaritate afectivă. Evoluția în timp a bolii, duce la fixarea și agravarea acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inteligență, - personalitate de tip epileptoid, - instabilitate cu hipersensibilitate, - indisciplină și dificultăți școlare sau profesionale, - agresivitate, - dificultăți de adaptare cu reacții antisociale, - bradipsihie, vâscozitate și bipolaritate afectivă. Evoluția în timp a bolii, duce la fixarea și agravarea acestor transformări de factură psihopatologică, descrise mai sus, modificând profund atât personalitatea, cât și comportamentul bolnavilor. În cazul copiilor epileptici, apar unele modificări psihopatologice specifice de care suntem obligați să ținem seama, întrucât ele impun măsuri speciale de educație și îngrijire ale acestora După Bradley
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reacții antisociale, - bradipsihie, vâscozitate și bipolaritate afectivă. Evoluția în timp a bolii, duce la fixarea și agravarea acestor transformări de factură psihopatologică, descrise mai sus, modificând profund atât personalitatea, cât și comportamentul bolnavilor. În cazul copiilor epileptici, apar unele modificări psihopatologice specifice de care suntem obligați să ținem seama, întrucât ele impun măsuri speciale de educație și îngrijire ale acestora După Bradley, modificările psihopatologice comportamentale și de intelect ale copiilor epileptici sunt de două feluri: a) Tulburări psihice primare, constând din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai sus, modificând profund atât personalitatea, cât și comportamentul bolnavilor. În cazul copiilor epileptici, apar unele modificări psihopatologice specifice de care suntem obligați să ținem seama, întrucât ele impun măsuri speciale de educație și îngrijire ale acestora După Bradley, modificările psihopatologice comportamentale și de intelect ale copiilor epileptici sunt de două feluri: a) Tulburări psihice primare, constând din următoarele: - labilitate mare a dispoziției cu variații extreme, - iritabilitate exagerată, - hipermotilitate de tip hiperkinetic, - reacții oscilând între încetineală și expozivitate, - tulburări intelectuale (bradipsihie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
labilitate mare a dispoziției cu variații extreme, - iritabilitate exagerată, - hipermotilitate de tip hiperkinetic, - reacții oscilând între încetineală și expozivitate, - tulburări intelectuale (bradipsihie, perseverare și vâscozitate mintală, dificultăți în concentrarea atenției și distractibilitate). b) Tulburări psihice secundare, constând din următoarele aspecte psihopatologice privind în special personalitatea copilului: - frica și groaza de accese, - neliniștea anxioasă datorată nesiguranței în raport cu ambianța, - egoism accentuat, - gelozie față de frați, - iritabilitate și susceptibilitate exagerate, - capricii și încăpățânare, - explozii de agresivitate cu reacții antisociale, - tendințe la clastromanie, mitomanie, vagabondaj și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gelozie față de frați, - iritabilitate și susceptibilitate exagerate, - capricii și încăpățânare, - explozii de agresivitate cu reacții antisociale, - tendințe la clastromanie, mitomanie, vagabondaj și fugi. 24. PSIHOZELE EXOGENE II (Psihozele toxice) Cadrul general Psihozele toxice ocupă un loc special în grupa tulburărilor psihopatologice. Din punct de vedere nosologic, în grupa psihozelor toxice sunt incluse afecțiunile neuropsihice datorate unor intoxicații cronice voluntare ale sistemului nervos central cu substanțe care trezesc apetența și dau obișnuință, creând în felul acesta o stare de dependență a bolnavului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
permanentă, consumul lor fiind legat de factori magico-religioși, dar și de conduitele de refugiu din fața unei vieți precare sau nefericite din punct de vedere material, social sau moral. Cunoscute în mod curent sub numele de toxicomanii, acest grup de manifestări psihopatologice reprezintă apetența anormală și prelungită pe care o manifestă unii indivizi pentru substanțele toxice (droguri) pe care ajung să le cunoască accidental sau pe care le caută în mod intenționat, voluntar, pentru efectul lor sedativ, euforizant sau dinamic. Această apetență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]