848 matches
-
ridicarea umerilor) etc. b) originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutul nostru primitiv. În acest sens, Allan Pease remarcă faptul că ,,scrâșnetul dinților provine din actul atacului și este folosit și astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile"43. Un alt susținător al acestei accepțiuni este Desmond Morris care apreciază faptul că ,,avem în comun cu celelalte primate reacția elementară de supunere prin ghemuire și scâncete. În plus, am dezvoltat o întreagă gamă
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Nu-l contrazic (În totalitate), dar reacția lui m-a pus pe gânduri: de ce mă fascinează căpitanul Jean Luc Picard acum, așa cum, În copilărie, mă ținea ore Întregi lipit Între pagini căpitanul James Cook? De ce domnul regizor a mustăcit un rânjet, alăturându-I, Înainte de a trânti combinația letală spre moaca-mi, de remarca „hai, bă, omule, mă dezamăgești...“? Singura explicație cât de cât rațională la care am ajuns e legată de atmosfera Începutului de an. An electoral, cu mult bâlci și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
chipul cufundat într-un nor de pudră albă, cu privirea glacială, în ton cu coafura arhitecturală asemănătoare unui iceberg, purtând o rochie violetă lungă, asimetrică, apoi Valmont, apariție mefistofelică, cu sprâncenele exagerat evidențiate și îmbrăcat în roșu aprins, afișând permanent rânjetul amenințător al unui animal de pradă. Cei doi sunt urmați de un tânăr cuplu care emană erotism la fiecare pas și traversează scena într-o coregrafie decalată - cei care cunosc textul și-ar putea imagina că e vorba de nepoata
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
la un accident, la un papițoi care se ceartă cu iubita la telefon, la un polițist care dă o amendă, la lucruri care, în general, nu ne privesc (dar pe care noi le privim). Ochii se bulubucă, gura se cască, rânjetul se lățește. Fiecare detaliu trebuie înmagazinat, pentru a putea fi repovestit apoi cât mai exact. Exemplul clasic de gură-cască l-am putut admira în timp ce mergeam cu tramvaiul: o femeie la vreo cincizeci de ani s-a ridicat brusc de pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
și răul haotic, ci, pur și simplu, reușește să înțepe formele goale ale... vieții. Care fâsâie prin cele nu mai mult de 150 de pagini ale cărții ca niște baloane cumpărate la bâlci. Nu scapă nimic de sub privirea (și de sub rânjetul inuman) al acestui scriitor. N-are milă, te trimite pe piste înșelătoare aproape la fiecare pagină, ținând să demonteze, în ultimul său roman, așa cum a făcut-o încă de la primele sale povestiri, tot felul de „mituri“, cum ar fi iubirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
aflase că telefoanele i-au fost urmărite, o relaxare totală. Nu-i păsa absolut deloc de impactul la public pe care l-ar avea o (altă) anchetă, îl durea fix în cot de orice ar spune opinia publică. Cu un rânjet disprețuitor, își crea numai explicații străvezii pentru eventuale întrebări venite din partea procurorilor, spunându-i conlocutorului Ciorbă, deja „trădător“ la momentul respectiv: tu să spui așa, eu o să zic așa... Etc. Și încheind, zeflemitor, cu un perfect românesc „Dă-i în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
și el. Buzele erau strînse, uscate și palide. Uneori se schimonoseau în cîte un simulacru dus pînă la jumătate, repede părăsit."49 Din cele 18 tipuri de zîmbete identificate de Paul Ekman 50, întîlnim frecvent zîmbetele artificiale, amare, chinuite sau rînjetele care, dezvelind "dinții-arme", arată celuilalt poziția de atac. Sau rîsul prostesc sugerînd obrăznicia, viclenia, răutatea, batjocura. Capul plecat este poziția adoptată în relațiile cu orice autoritate, fiind expresia omului supus, lipsit de voință, de elan și de speranță. Orice autoritate
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
arunc oasele la gunoi. Pauză. Liniște. Pot să aud stropii de transpirație țâșnind din porii lor. Mai aștept câteva secunde, apoi mă întorc teatral spre blondă. Fac ochii mari, ca de vârcolac, și îmi dezvelesc caninii de vampir, într-un rânjet bestial. Exagerez, dar așa e piesa. Mai trag și un urlet de fiară în călduri. Răspunsul vine imediat. Toate trei încep să urle ca din gură de șarpe. Nici nu observă când apare echipa de filmare. Toate trei mă privesc
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
deja scrise, demitizând opere mai vechi (v. Odiseea în Ulysses, v. Shakespeare, printre mulți alții, în The Waste Land). Când Alasdair Gray un nume ales la întâmplare sau Julian Barnes recurg la alte texte, ei distrug aceste texte cu un rânjet, ironia lor ne comunică: Nu-i credeți pe ei, nu mă credeți pe mine, niciun text nu poate fi luat în serios, chiar și textul meu trebuie citit cu zâmbetul în buzunar, cu plăcerea jocului. Ironia creează textul ca joc
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adică întărindu-se pentru ultimul poem, gonind superficialul printr-o concentrare a inteligenței. The Keepsake ( Amintirea) amintește de poemul lui Eliot Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), cu versul final, " Și am eu oare dreptul să zâmbesc?" Adcock omite rânjetul personajului eliotian și mărturisește că nu se poate "opri din plâns". Poemul fuge și de muzica eliotiană. Există rimă (a-e, b-d, c-f) dar ea cade pe cuvinte premeditat neînsemnate, minimalizate cu ironie. Rima e deconstruită cu inventivitate. Rimează
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai sunt din viață. Modul ascuns în care se îmbină firele a două planuri de existență se topește într-un echivoc de omenesc și neomenesc, de omenesc și supraomenesc. Pe dunga limitei extreme, capetele apar sau strâmbate în caricatură de rânjetul demonic, sau nimbate de lumina sfințeniei. Zborul viziunii lui stârnește cu o aripă flăcările iadului și cu cealaltă boarea paradisului. Până să fie dincolo de moarte, iadul e aici pe pământ; e balaurul păcatului care devastează cosmosul nostru sufletesc. Și fiind
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
apărut o tumoare pe creier și a murit de cancer. în legătură cu acest aspect i s-a cerut părerea și unui securist torționar care făcuse parte din sistemul represiv și care era în temă cu chestiunea. Golănoiul a rostit atunci cu rînjetul pe buze și cu ,,nonșalanță” : oamenii mor din diferite cauze, iar unora le place să atragă atenția asupra lor, le place să se victimizeze ! Da,, desigur aceasta este ,,explicația” pentru sutele de cazuri de morți suspecte petrecute doar în ultimii
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
ai eternității, ea se-nfioară de surpriza mirabilei suspensii. Preocupările estetice nu lipsesc în cădere; bineînțeles, rămâne de văzut dacă splendoarea fulgurantă clădită pe Apistia va evolua până la sustentația autonomă, ori dacă, dimpotrivă, ea nu apare decât pe fondul și grație rânjetului întunecat înconjurător, electrizat de fior. Apistia e pulsul firav și răzleț al împietririi, palpabilul ei curaj de a se urni din sine - inima dizolvată în sânge pe care piatra și-o ia, infinit de stângace, în dinți, în felul brutal
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Nu-și putea permite să accepte un asemenea dar excesiv, nu avea structuri specializate pentru prehensiunea lui. Încercă reflex să-și ia înapoi umilința furată, a om care n-are nevoie de ajutor. Se căzni să-și destindă buzele în rânjetul lui impasibil, gonflat în pripă cu o siguranță de sine mult rarefiată, și să-l lase la apă cool, fără panică, folosindu-se în exclusivitate de mijloacele bordului. Dar vinciurile gruiului se gripară de noutatea corozivă. Cum nu reuși să
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
timpul cu propria sa viață și distanțele în kilometri. Cred că țip. Impasibil, stăpînul își oprește animalul din mers și îl obligă să îngenuncheze. Regăsesc pămîntul sub picioare, revăd cactușii în mărimea lor naturală, cămila îmi arată dinții într-un rînjet batjocoritor. Mi-e rușine de ea, de mine, de caii costelivi care mă privesc cu milă, de soarele care hohotește reflectat în nisip. Pornim mai departe și curînd părăsim asfaltul. Jeep-ul tușește, se opintește începe să ne frîngă oasele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
mămăligă caldă încă, amestecând-o cu brânză iute de oaie, cu ceapă zdrobita în pumni, apoi cinsteau din țuică de prune aromata și rupeau pe rând bucăți din turtele coapte pe plita. Vasile avea față roșie de arșiță soarelui, un rânjet puțin cam strâmb, ochii mici ascunși parcă după ochelarii de râma din plastic, cămașă de cânepă pătată la guler, cu mânecile roase în coate, ițari cu agățători pentru opinci, încinși cu un chimir lat de piele. Brațele lui erau groase
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
plimba acordeonul prin zonă, nu a mai fost văzut, Actorii Naționalului ieșean mai Încearcă din când În când ușa cârciumii. „Închis. Zâmbește. Mâine va fi și de, atârnat pe geamul camuflat cu hârtie albă. mai rau”, stă scris sub un rânjet ver Dincolo de această ușa, În subsolul de câțiva metri patrati, puțin mai mare decât celulă pe care o Împărțea cândva cu alti 100 de deținuți politici, locuiește astăzi ieșeanul Alexandru Tăcu. El cere acum ajutorul lui Ion Iliescu, presedintele României
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
de aureolă, ca în pictura medievală, iar culoarea intens roșie a sîngelui produce un efect de hiper-realitate dacă îmi este permis să împrumut un termen al lui Baudrillard (1983 a) a suferinței eroice. Prim-planurile ticăloșilor comuniști se concentrează asupra rînjetului și a plăcerii sadice de a-l tortura pe Rambo, în vreme ce scenele de luptă îi prezintă pe comuniști cu precădere în cadre largi care îi fac să arate incompetenți și lipsiți de importanță, bieți pioni în acțiunile sale de eroism
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Michael. Și, într-o noapte de octombrie, trecînd în viteză pe lîngă galeriile purpurii din Eastern Seaboard Fission Authority, văzu trei siluete mărunte, ireale care stăteau chiar pe marginea marilor trepte de la baza datelor. Mici cum erau, putea totuși desluși rînjetul uneia dintre ele, a băiatului, gingiile lui roz, sclipirea ochilor cenușii, alungiți, care fuseseră ai lui Riviera. Linda încă îi mai purta jacheta; îi făcu din mînă. Dar cea de-a treia siluetă, postată în spatele ei, ținînd-o pe după umeri, era
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
hotărască: În clipa În care simți sub degete rama de lemn, se opri și urcă de-a ndăratelea treapta Îngustă de sub fereastră. Atunci se opri și tăcu. Eglord, care ascultase cuvintele ei disprețuitoare cu o furie crescândă, spuse cu un rânjet disprețuitor, nepricepând intenția fetei: — Într adevăr, frumoasă domniță, nu Înțelegi situația În care te afli. Ți-am propus cea mai bună și mai onorabilă rezolvare, trecând peste felul mizerabil În care te-ai purtat cu mine de atâtea ori. Te-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toate părțile... Am plecat să văd ce se petrece aici, În casa mea, unde ți-ai adăpostit comoara cea de preț, ripostă sec Adalbrecht. Voiai să-și ia tălpășița? Am ajuns tocmai la timp ca s-o Împiedic, așa că În loc de rânjete batjocoritoare ar trebui să-mi mulțumești, prietene Eglord. — Prea târziu! Conrad e pe urmele mele. Chiamă-ți oamenii, pune-i la posturi, Închide porțile și ridică podul. Hai să vezi cât sunt de aproape! Urcară Împreună În turn și Adalbrecht văzu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
încât lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără voia mea. Monstruos! Din poziția în care se afla acum Haiduc de pe botul făcut țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru metodele barbare de "eutanasiere". Pleoapa ochiului stâng pe jumătate ridicată crea o fantă prin care Haiduc trimitea, post-mortem, spre înaltul cerului, un reproș zguduitor Dumnezeului canin și al tuturor animalelor care se zice sunt tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
tot calabalâcul, nu lăsați nimic în vagon, s-a înțeles? Să nu vă pună Michiduță să încercați să fugiți, că v-am ras! Clar?! Și a arătat spre pistolul care-i atârna la șold. Ne-am înspăimântat groaznic privind la rânjetul lui oligofrenic, ce-i scotea în evidență dantura de carnasieră feroce, și la mâna care mângâia într-un gest explicit pistolul din dotare aflat în toc. Doamne, Dumnezeule Atotputernic, apără și păzește, ai grijă de copilașii mei, Iisuse Hristoase, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Iisuse Hristoase, și tu, Prea Sfântă Fecioară Maria! Cuprinsă de o presimțire sumbră, mama a început să murmure o rugăciune în poloneză, apoi și-a făcut sfânta cruce, iar noi, mașinal, am copiat întocmai mișcările mamei. Avortonul a renunțat la rânjetul lui tâmp și stupid, străduindu-se să înțeleagă textul rugăciunii șoptit de mama. Dar nu pricepea nimic. Pesemne că efortul depus de minusculul său creier de batracian tembel pentru deslușirea textului a fost atât de intens, încât era cât pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
încercând să-și găsească o poziție cât mai comodă, dascălul, om trecut și blazat, într-o pornire de frondă tardivă, dar pe deplin îndreptățită, a încălecat pur și simplu obiectul în partea dinspre picioare unde este mai îngust, cu un rânjet de satisfacție senilă, greu mascată. Conștient de faptul că până la urmă și el va fi îmbrăcat într-un "costum" solid și rigid ca acesta pe care stătea, voia să-și demonstreze bărbăția și imperturbabilitatea în fața dovezilor tot mai palpabile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]