KorAP: Find »[drukola/base=răcni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...53 >

1,313 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397

cu Momocilă alături, survolând ațâțat împrejurimile și ținând în brațe, ridicat, ca pe o jertfă, leșul sdrelit și hărtănit al lui Pizdeluș! Pisica aia ticăloasă i-o fi ros nenorocitului legătura și l-a slobozit! Păzea...! Ăilalți dau peste noi! răcnește Dan. Pe nevăzute, Fratele intuiește cum Poetul proiectează de-a-ndăratelea, preventiv, un dupac ushiro-geri, în masa puhavă de cadavre ambulante. După care, Lunganul se azvârle fără să pregete asupra Avocatului prăbușit, acoperindu-l protector pe acesta, cu propriul său corp. Stăpânul

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

-și apere propria-i cafeluță amenințată, în vreme ce doamna Gavrilaș își frângea mâinile amuțită, parc-ar fi asistat la un cataclism. Fata însă se arăta măgulită de explozia aceasta și primea vijelia de sărutări gângurind ca o turturică. ― Victorie, domnule Gavrilaș! răcni în cele din urmă Titu, zvîrlindu-și pălăria pe pat cu un gest de general triumfător. Și povesti pe nerăsuflate cum a întîlnit pe Grigore Iuga, ce-au vorbit, cum era gata-gata să nu mai vie deloc la dejun și cum

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
paguba să fi tot fost doi-trei saci, dacă a fost... Și nici boierul Cosma nu s-a putut plânge de mai mult, uite crucea, dom plutonier! Doi-trei saci poate, dar ce vagon? Plutonierul îl plesni cu dosul palmei peste gură răcnind: ― Ești obraznic după ce furi?... În fața mea cutezi să... Obrăznicia țăranului îi vârâse un ac în inimă. Strigă un jandarm odihnit și-i ordonă să aplice indivizilor o bătaie românească, să le fie de ținere de minte. Dar pe urmă îi

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
jurară care de care că el nu. Apoi se deschise iar ușa cancelariei de unde ieși, clătinîndu-se ca un beat, cu fața scofâlcită și cu dâre de sânge pe mustăți și pe bărbie, Leonte Orbișor, împins de spate de către plutonierul care răcni: ― Să mi-l bagi la arest, jandarm, până i-o veni din nou rândul să stea de vorbă cu mine! Până să se întoarcă jandarmul din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlalți: ― Mă, spuneți care ați furat! Spune

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
uluit; numai când se șterse cu mâneca, din pricina unei dureri ce-i stăruia în falcă, crezând că l-a podidit sângele, îi dispăru râsul. Scuipă cu sânge, își mușcase limba în zăpăceala pumnilor. În ciuda supărării, văzând pe țărani râzând, plutonierul răcni aproape cu veselie: ― Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, măi Pantelimoane? Își reveni îndată, se mohorî mai tare și se întoarse la datorie. Bănuiții, îngrămădiți ca oile în tindă, auzind râsetele de afară, își luară și ei niște mutre zâmbitoare în speranța

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mereu cu coada ochiului într-acolo. Îi era teamă că jandarmul, sub pretext că privește hora, asculta ce vorbesc țăranii și are să se afle la curte, să-și găsească și el beleaua cu boierii. Când Marin începu să se plângă răcnind că nu-i ajunge pământul, Cârciumarul se repezi la jandarm și-l întrebă foarte zâmbitor dacă nu poftește să intre în horă. Jandarmul se roși; inima îl îndemna, dar frica de plutonier îi oprea avântul. Răspunse oftând că nu-i

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială furtunoasă de aplauze ce nu mai încetară decât atunci când regele, luând o hârtie din mâna șefului guvernului, scoase ochelarii, îi așeză tacticos pe nas și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
glasuri în tindă. Murim! Din vălmășag se desprinse mai clar o voce ascuțită: ― De trei zile n-am băgat nimica-n gură, de nici nu știu cum mă mai țin pe picioare, uite asta mi-e crucea! Primarul, ca să-și redobândească autoritatea, răcni mînios: ― Ho!... Ho!... Destul! și, potolindu-se puțin zgomotul, urmă iarăși mai blînd: Sărăcie este, c-o vedem, și foame berechet, n-am ce zice. Dar așa mâine ai să-mi pui mîna-n beregată, că ți-e foame. Se poate

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mai încruntat și cu glas mai ursuz ca totdeauna, aruncă în obraz primarului că până mai deunăzi și el a spus că nu-i bine ce face Luca, iar azi o întoarce pentru că simte rost de chilipir. Pravilă se roși, răcni, se dezvinovăți, dar Toader Strîmbu îi acoperi glasul, strigând din tindă: ― Decât să umblați împotriva sărăcimii, mai bine ne-am duce cu toții la boierii cei mari să-i rugăm să împartă moșia la oameni, dacă tot nu-i mai trebuiește

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
trebuiește cucoanei și o leapădă! ― Uite-așa, da! aprobă ascuțit Leonte Orbișor. Asta-i vorbă înțeleaptă! În mijlocul vălmășagului stârnit se auzi iar glasul lui Trifon Guju, mai pătrunzător: ― Ne ducem și până la vodă să ne facă dreptate! Primarul se răcorise răcnind; continuă deci mai liniștit și chiar cu o undă de batjocură: ― Măi oameni, măi oameni, de ce vorbiți voi numai prostii? C-altminteri parc-ați fi oameni de treabă ca toți oamenii! Unde-ați mai pomenit voi ca un boier să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
stăpâni și izbucni deodată dîrz: ― Apoi, domnule, de ce să ne ia alții pământul... Nu avu răgaz să isprăvească. Directorul general sări în picioare, cu fața și chelia parcă i-ar fi turnat o călimară cu cerneală roșie în creștetul capului, răcnind: ― Taci din gură, obraznicule! Să taci, că imediat te trimit la poliție să-ți înmoaie oasele, nemernicule!... Eu îmi sfarm pieptul și-mi pierd vremea să-i învăț și să-i luminez, iar el necuviincios!... (Se reculese și continuă mai

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Of, Doamne, rău ne-ai mai pedepsit!... Dacă suntem și noi molâi și fricoși!... Ia să te știe că pui mâna pe par, să vedem, ar mai îndrăzni să te mai batjocorească? Toader Strîmbu, cu fața roșită, cu ochii bulbucați, răcnea: ― Să fi fost copilașul meu, c-apoi le arătam eu! Și într-un grup, mai aproape de ușa cârciumii, Trifon Guju spunea fără pripeală, rece, liniștit, doar cu ochii încruntați ca totdeauna: ― Boierii numai de frică știu omenie! Glasurile se împleteau

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
că ești tinerel! Lasă-ne și pe noi să trăim și să mai spunem câte o vorbă așezată! Petre, cu cât îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cât Busuioc își înmuia glasul, cu atât se înverșuna și răcnea: ― Dă-te la o parte, nea Leonte! Lasă-mă, nea Toadere, n-ai auzit cum m-a ocărît? Vreau să-mi spuie burduhosul ce-am greșit eu de mă ocărăște în așa hal? ― Taci, băiete, că nu ți-a dat

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
alunga! făcu gros și ursuz Trifon Guju. ― De ce să ne lăsăm?... Să nu ne lăsăm!... Că nu suntem cîini! izbucniră de-a valma mai mulți. ― Mai bine le dăm foc, să se aleagă scrum și cenușă din tot neamul lor! răcni singuratic un glas subțire ca un fir roșu și atât de limpede, parc-ar fi coborât din văzduh. Toți se întoarseră spre Melinte Heruvimu, care ținea capul sus, să arate că nu se ascunde de ce a spus. În aceeași clipă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
publică. Făcu o mică pauză, așteptând vreun răspuns de mulțumire, cum se obișnuiește. Oamenii tăceau. Numai câțiva în uliță se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. Prefectul nu-și pierdu cumpătul. În clipa când vru să continue, primarul răcni energic: ― Oameni buni, faceți tăcere!... Tăcere!... S-auzim pe domnul prefect! Boerescu ținu apoi o cuvântare patriotică. Își umfla glasul, gesticula, se roșea. In gura lui, cu câțiva dinți de aur și alții falși, vorbele mari, de rigoare în astfel

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a vrut dumnealui, domnul Iuga, să vă dea pămînt? Ori ceilalți boieri?... Nu v-au dat dumnealor totdeauna? Din moși-strămoși? Că doar cu voi și-a muncit moșiile, măi oameni, nu cu străinii! Toader Strîmbu se întinse în vârful picioarelor, răcnind: ― Cum a fost nu mai putem, dom'le prefect, că ni-e munca în zadar și ne omoară sărăcia! ― Adică vreți alte învoieli? zise Boerescu candid. Apoi stați, măi băieți, că... ― Nu mai vrem învoieli!... Să ne dea nouă pământul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
acoperi gura cu palma ca unui copil nepriceput. Gestul jandarmului scoase cu totul din minți pe Petre, care-l socotea ca o nouă înjosire a lui în fața satului. Respinse violent mâna plutonierului, se smuci înapoi peste oamenii din dosul lui, răcnind furios: ― Ia mâna de pe mine!... De ce pui mâna pe mine?... Ce-s eu, sluga ta, să pui mâna pe mine?... Mă batjocorești pe mine... De ce-ai pus mâna pe mine? Mulțimea de țărani fu pătrunsă brusc de un fior

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
apăru cu caii să-i înhame la trăsura scoasă din șopron. Platamonu se reculese, se sculă în picioare și întrebă cu o mutră nedumerită și prietenească: ― Da ce-i, oameni buni?... Cine v-a supărat? Zeci de glasuri răspunseră deodată, răcnind care de care mai vârtos. Erau sudălmi, și ocări, și amenințări, toate topite într-un vacarm asurzitor, din care nu se înțelegeau decât frânturi de vorbe murdare... Platamonu își rotea ochii holbați peste fețele strâmbate de furie și recunoștea țărani

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
miște, voi țineți-i de picioare, așa!... Țineți bine, băiete!... Hai, nea Chirilă, hai, scoate cuțitul, c-ai jugănit destui porci și ești meșter! El însuși începu să descheie pantalonii lui Aristide care, dîndu-și acuma seama ce i se pregătește, răcnea din răsputeri. ― Ia răsfirați picioarele, băieți! strigă Chirilă Păun, îngenunchind tacticos cu cuțitul în dreapta. Ține bine! Țăranii se îngrămădeau roată, privind cu ochii lacomi spectacolul. Platamonu se aruncă nebunește între dînșii: ― Nu tăia, Chirilă!... Aoleu!... Omorîți-mă pe mine, măi oameni

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și o împinse înlăuntru. ― Ajutor!... Ajutor! țipă Nadina cu ochii ieșiți din orbite. ― Nu-ți plac, cucoană, ai? rânji Toader. Lasă, că tu îmi placi mie! O trânti jos, îi ridică fustele-n cap. Cu o supremă sforțare Nadina mai răcni: ― Ajutor!... Ajutor! ― Nu zbiera, putoarea dracului! mormăi țăranul, înfigîndu-i mâinile în beregată. Glasul Nadinei se stinse, parcă I-ar fi smuls din rădăcină... Peste câteva minute Toader Strîmbu reapăru în cerdac, cu poșeta Nadinei ascunsă în buzunarul sumanului, cu un

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
prelinse în podurile cu fân de alături. În câteva clipe acareturile erau cuprinse într-un nor uriaș de fum din care țâșneau limbi galbene în răsuciri neliniștite. ― Foc!... Foc! izbucniră oamenii cu o bucurie sălbatică. ― Uiuiu, cum îmi încălzește inima! răcni Toader Strîmbu cu fața jilavă de sudori, alergând spre acareturile aprinse, parc-ar fi vrut să se arunce-n foc. Lângă cerdac, Petre Petre rămăsese zăpăcit, uitîndu-se ca prin vis la lumea ce viermuia prin curte. Numai într-un târziu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cineva să pomenească de boierul cel bătrân, mereu cu un semn de întrebare în privire. Ceilalți schimbau vorba, parcă i-ar fi speriat întrebarea sau cel puțin n-ar fi vrut s-o înțeleagă. Chiar Trifon Guju, răgușit de cât răcnise și se fudulise de când cu bătaia jandarmilor pe care el o socotea biruința lui proprie, numai mârâia și dădea din umeri. Mai spre amiazi însă se pomeniră cu Anton nebunul. Sosea din jos, mai zdrențăros de cum plecase acum câteva zile

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
apoi să se îndese la câștig. Câțiva îndată pomeniră pe Filip Ilioasa, ginerele popii, care s-a codit de câte ori I-au chemat oamenii, dar de la arendașul Cosma a sărit să-și tragă acasă trei porci cât vițeii. ― Hai la primărie! răcni Trifon Guju. Să-l întrebăm pe dom' primar cum de nu ne-a spus porunca lui vodă până azi? Porniră cu urlete de însuflețire, dar găsiră numai pe secretarul Chiriță și un agent de percepție, amărât și înfricoșat, crezând că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
înecă. Dar imediat se ridică cu o furie nouă, pornită parcă să ardă tot în calea ei: ― Tu să taci, ticălosule!... Să taci, tîlharule!... Să taci!... Să taci!... Cu ochii bulbucați, cu o spumă subțire în colțurile gurii, Miron Iuga răcnea scuturând pumnul spre Trifon Guju care însă, după o secundă de șovăire, îi înfruntă privirea cu un rânjet obraznic. Apoi, fiindcă boierul nu mai contenea cu "să taci", deși abia mai hârâia de oboseală, Trifon strigă gros și sfidător: ― Da

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu ochii însîngerați de mânie. Parcă de mult și numai atâta ar fi așteptat, oamenii se năpustiră, în câteva clipe sfărâmară tot ce se găsea în odaie, zvârlind pe ferestrele scoase din pervaze picioare de scaune rupte, rufe sfârtecate

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]