1,185 matches
-
să înfrunt obositoarea călătorie de la Cividale la Pavia. Fără să mai dea altă explicație decât cea a unui legământ tainic și fără să-mi dezvăluie numele. Nu înainte totuși ca Teja să se fi simțit obligat să explice cu glas răgușit motivul reținerii sale: unii vizitatori, simulând extazul sau jubilația spirituală, mânjesc prin fluxurile carnale ale plăcerii trupurile morților. Dacă n-aș fi fost eu preot, și el călugăr, l-aș fi pocnit. M-am mărginit să-l privesc drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
intrate în toamnă. Ochii ei mari de culoarea alunei aveau firișoare de un verde crud, precum cojile verzi de nucă primăvara. Buzele cărnoase, dar fără să pară umflate, erau de culoarea smochinei plesnite sub arșița verii. Glasul îi era ușor răgușit, dar cald. Două lucruri la ea nu se potriveau cu o nevastă longobardă: părul lung până peste umeri, în parte despletit, în parte împletit în cozi, așa cum îl poartă fetele de măritat, și lipsa legăturii la piept, care îi apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
timp de coboram spre Cividale a fost o nebună. O bătrână cu părul ciufulit și cu veșminte zdrențuite care ședea pe o piatră pe malul râului Natisone. Își legăna trupul înainte și înapoi, uitându-se țintă la apă. Cu glas răgușit murmura încontinuu: „Mea culpa“. Ochii îi arătau ca niște globuri roșii cufundate în negrul cearcănelor zbârcite. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești, femeie? Ea nu m-a băgat în seamă, continuând să se legene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Craniul îi era complet ras, fața netedă, nasul mic teșit și maxilarul pătrat de o paloare care scotea în relief doi ochi rotunzi și negri. Am îngenuncheat ca să-i sărut picioarele, și el mi-a spus, cu glas șoptit și răgușit: - La fel ar fi făcut și marele rege Rotari? Mi-am ridicat privirea și i-am răspuns: - Nu, el este păgân. Mi-a surâs, dar fără simpatie. - Dar tu nu ești arian? M-am ridicat, pus la grea încercare. - Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din Repubblica nu menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Religia n-are nici o treabă, spunea alta cu niște ochi apoși, pe care Maja și-o amintea de la ultimul dineu electoral al lui Elio - adeziunea costa un milion de persoană - căreia Îi mai și zâmbi, cu toate că o enerva vocea ei răgușită. Eu am o tunisiană foarte curată, ți-o recomand, tunisienii sunt practic italieni, doar că sunt musulmani, e singura diferență. — A, nu, eu o musulmană n-aș vrea, e o religie care mă Înspăimântă, sunt Înapoiați și Își tratează femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o zi avea să ne omoare pe toți asfixiindu-ne cu gaz. Noaptea, Guido se ridica din pat pentru a controla dacă nu deschisese robinetele de gaz, am fost obligați să o dăm afară. Această dramatică povestire a doamnei cu vocea răgușită fu urmată de o tăcere aprobatoare și Înțelegătoare față de riscul la care fusese expusă familia. — Mama mea are o ecuadoriană care nu rupe un cuvânt În italiană, deși sunt deja doi ani de când stă aici, dar nu a Învățat nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
identice, pieptănate la fel, cu bijuterii asemănătoare, cu ceasuri identice și cu aceleași rochii Întunecate și caste, cu aceleași Încălțări cu vârfuri ascuțite, cu tocuri Înalte și prevăzute cu brățări În jurul gleznelor. — Școlile publice sunt pe ducă, spunea o găină răgușită, cu un nas dubios, Împodobită ca un brad de Crăciun. Cine ar mai merge ca profesor, pentru salariul acela de mizerie? Câștigă mai puțin decât femeia mea de serviciu. E normal ca la școlile publice să ajungă toți faliții. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi făcut-o să fie și mai răscolitoare. Căci există o paloare meschină În acțiuni, câtă vreme imaginația are o grandoare inexorabilă. Valentina se Întoarse În salon și apoi dispăru pe hol. — Tati! Îl chemă din nou Kevin cu vocea răgușită - când vii? — Iată-mă, Îi răspunse. Avea cămașa udă de transpirație și mici picături de sudoare i se prelingeau pe tâmple. Dar mâna nu-i mai tremura. Protagonist, pentru totdeauna. Copiii stinseseră lumina. Mobilele din salon Își pierduseră unghiurile, planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
necuviincios ori că se poartă rău cu ea. În fond, el era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
copie să o trimită în locul lui și el să rămână închis cu ei, ca să nu mai fie singuri. După câteva luni, Ted ursul de pluș văzu clanța de la ușă ascunsă în perete. El, curios, deschide ușa și auzi o voce răgușită care spunea: - Ursule, Ted, vino mai aproape, vino mai aproape! Ursul Ted se apropie de vocea misterioasă. Și peste câteva secunde se trezi într-o plasă atârnat deasupra tavanului. Mingea spartă îl duce spre imprimantă și îl puse la scanat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
copacul din curtea școlii. Era în zona îngrijitorilor, dar acolo florile vorbărețe tac, păsărelele jucăușe dorm, iar vântul vijelios stă calm. Era locul meu, locul în care mă simțeam eu. Bună, Angela. Cum a fost la școală? Se auzea glasul răgușit al domnului Mirescu, omul de serviciu. Era un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu o chelie în vârful capului și o burtă remarcabilă. Generos de fire și spontan. Bine. I-am zâmbit apoi am continuat: Acum mult mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din cap. Știam că o să am un fiu. - Băiat, am zis și eu, în limba casei. Herya mi-a pus mâinile în jurul statuetei, spunându-mi prin asta s-o păstrez și m-a pupat pe obraji. Pentru o clipă, sunetul răgușit și nerușinat al râsului Innei mi-a sunat atât de tare în urechi încât am crezut că bătrâna moașă e în cameră cu mine și chicotește amintindu-și profeția ei că Taweret mă va lua la ea. Săptămâna următoare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
strâns pe un tambur, unul dintr-alea pe care le găsești în orice magazin lângă de extinctor, și a făcut un ștreang la capătul furtunului, în care a vârât gâtul lui tanti Ani, și atunci ea a început să strige răgușit să-i dea drumul, că n-are nici o vină, ea n-a făcut nimic, să-i dea drumul, ce vor de la ea, ei, și atunci dinspre strada Hosszu, de peste pod, au început să se-audă sunând sirenele, tot mai strident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apucat-o pe bătrână, ca la lupte, ridicând-o, de la smucitură tanti Ivon a scăpat buchetul de trandafiri și i-a căzut și un pantof, a scos un țipăt, dar taximetristul o și căra spre ieșire, în timp ce tanti Ivon striga răgușit, cât o ținea gura, să afle toată lumea adevărul, bunicul s-a sinucis, iar bunica a distrus scrisoarea de adio din care ar fi ieșit la iveală adevărul, că bunicul, toată viața lui, pe ea o iubise, numai pe ea, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lui Nicolas... Unde?... Vocea i se frînse. - SÎnge? Așteaptă, nu te atinge de nimic, liniștește-te, liniștește-te, repetă ea, ca să Încerce să stăpînească neliniștea care o Îngheța și ca să nu mai sporească și ea panica fratelui ei. Un strigăt răgușit o făcu atunci să tresară. Milic. Îl văzu cum lasă să-i cadă coșurile și cum se clatină ca sub imperiul unei emoții violente, cu privirea ca hipnotizată, ațintită asupra conținutului unuia din bazinele pentru pește. Marie țipă: - Tată! Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
golful Jefuitorilor de corăbii, am Încercat să dau de el și ascultă peste ce nimeresc... Marie se poziționă imediat pe frecvența radio a mașinii 4x4. Era Într-adevăr foarte ciudat, se auzea o respirație sacadată alternînd cu gemete, chiorăieli, șoapte răgușite. - T24 către PC, răspunde! Răspunde! Apelurile Mariei rămaseră fără efect, zgomotele de neînțeles continuau. Plecă În trombă sub privirea lui Annick, deloc liniștită că rămîne din nou singură la post. De cum ajunse În preajma falezei, Marie zări mașina 4x4 a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-te la mine pînă la capăt. - Mă uit. - Există niște cuvinte pe care nu le-am spus decît o singură dată În viața mea. Nu credeam că voi mai fi În stare să le spun vreodată. Și continuă cu glas răgușit: - Te iubesc. - Strînge-mă tare, răspunse ea Încet. Rămaseră Înlănțuiți pînă ce chipurile lor ajunseră la cincizeci de centimetri de tavanul grotei, apoi, uniți Într-o ultimă sărutare, se lăsară să se scufunde. Coborau Încet spre fundul apei cînd lipsa aerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcîndu-se că vrea s-o Împiedice să treacă. Yvonne, fără menajamente, crezu că-l mătură cu un dos de palmă, ca de obicei, dar Pierric nu se clinti din loc. Gura lui se strîmbă În fel și chip, scoțînd sunete răgușite, de neînțeles, apoi un cuvînt țîșni, deslușit, pentru prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de dezgust și de furie, Yvonne Îl lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brusc la realitate. — Și eu voiam să te sun. Îl aud în fundal bătând la computer, total relaxat. Să te rog să verifici garanția împrumutului. Câteva clipe, nu sunt în stare să vorbesc. Da, zic într-un final, cu glasul răgușit. Las jos receptorul, tremurând din tot corpul. Simt că-mi vine să vomit. Am făcut-o lată de tot. Am făcut-o atât de lată încât... Nu pot nici măcar să... Aproape în transă, îmi trag scaunul. Trebuie să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
telefon ? — Lady Edgerly... Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă. Ridică privirea. Lady Edgerly dorește să vorbească puțin cu tine. Îmi întinde telefonul și, ca în transă, îl duc la ureche. Alo ? — Samantha ? Vocea familiară, ușor răgușită a Freyei răsună, printre fâșâituri, la urechea mea. Ești OK ? Ce dracu se întâmplă acolo ? — Sunt... bine ! Arunc o privire spre Trish, care se află la aproximativ doi metri de mine. O să... mă duc undeva mai... Fără să iau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
top. Dar e vina ei, ea m-a provocat ! Trebuie să te las acum, scumpo. Te iubesc. — Și eu pe tine. Telefonul se întrerupe și rămân nemișcată preț de o clipă, și în baie e brusc extrem de liniște fără glasul răgușit al Freyei pe fundal de agitație indiană. Mă uit la ceas. Nouă patruzeci și cinci. Am timp să arunc o privire scurtă. Trei minute mai târziu mă aflu așezată la biroul lui Eddie, bătând darabana cu degetele în timp ce aștept ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ar trebui să însemne ceva. Îl privesc disperată. Vorbesc foarte serios. Trebuie să vă spun ceva și trebuie neapărat să mă ascultați. Trebuie. Între noi se lasă o tăcere lungă. Aud o mașină frânând afară și pe cineva care râde răgușit. Chipul lui Ketterman e la fel de rigid. Nu-mi dau seama ce gândește. Apoi, în cele din urmă, scoate din buzunar o cheie. Trece pe lângă mine și deschide ușa apartamentului 32 - apoi se întoarce în fine către mine. — Intră. DOUĂZECI ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să vorbesc. Trebuie să le explic. Dar gura nu vrea deloc să mă asculte. Corpul refuză să se miște. — Samantha ? Mă fixează. Ce-i cu tine ? Ridic privirea, cu un efort supraomenesc. — Îhm... doamnă Geiger... Glasul îmi iese nervos și răgușit. Trebuie... să... trebuie să vă... — Melissa ! mă întrerupe Eddie. Intră grăbit în bucătărie, cu un zâmbet radios cât toată fața. Melissa, scumpa mea ! Pe tine te vor ! Pe mine ? Melissa ridică privirea uimită. Cum adică, unchiule Eddie ? — Sunt de la Daily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-uri... Și atunci, timpul încremenește în loc. Oare visez ? E Nathaniel. În trenul spre Londra. E la un metru de mine, stă jos și se uită fix înainte. Ce... De ce e... — Nathaniel ! încerc să strig, dar glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu mâna frenetic, încercând să-i captez atenția. — Iisuse, el e ! exclamă Dominic. Nathaniel ! urlă cu un glas ca de megafon. Aici, amice ! — Nathaniel ! Până la urmă, îmi revine glasul. Nathaniel ! La țipătul meu disperat, ridică în fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]