2,680 matches
-
acum cântare a solidarității și a ocrotirii: „Ca sărutarea noastră să nu se termine / te chem de-atâtea ori noaptea cu buze arse de sete / din cortul bătut de vânturi. / Și ziua merg mai departe...” În anii ’60, când B. reîncepe să se caute pe sine, ajunge și la teme precum evadarea din timp prin trăirea intensă a clipei, asumarea întrebărilor grave ale existenței, imposibilitatea de a dobândi certitudini dincolo de senzații: „Era foarte târziu când ne-am născut. / Totul fusese înainte
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
pozițiile divergente ale guvernelor României și Bulgariei în privința frontierei dobrogene, partea română dorind rectificarea frontierei pe linia Turtucaia-Balcic, iar cea bulgară cedarea către România a unui mic teritoriu la Marea Neagră și dărâmarea fortificațiilor de la Silistra. La 15 februarie 1913 au reînceput la Sofia tratativele dintre cele două țări privind rectificarea graniței avându-i ca reprezentanți pe Dimitrie Ghica din partea română și A. Safarov din partea Bulgariei. Negocierile s-au încheiat fără rezultate concrete iar, la 18 februarie 1913, Dimitrie Ghica informa de la
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
supărată. Sau i se pare lui? Nu pot s-o mănânc. Trebuie, o să-ți facă bine. Dacă nu pot, nu pot! zice Sorin. Văzând, însă că mama știe una și bună, băiatul se ntoarce, iarăși, cu fața către perete. Gemetele reîncep. Tata, vino! Băiatului i s-a făcut, iarăși, rău. Cred că trebuie să mă mai duc o dată după doctor. Da, așa cred și eu. Mașina-i pregătită, putem pleca la spital! zice tata. „La spital? Dar parcă era vorba că
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ici și colo, tot se mai aude câte-un ciripit. „La masă nu se vorbește!” par a-l certa ceilalți pe guraliv. „Așa este! zice Sorina. Și bunicii, și părinții ne-au spus lucrul acesta!” „Gata, am terminat de mâncat!” reîncepe larma din cuib. „Să vă fie de bine!” le urează Sorina. „Mulțumim!” răspund puii înclinându-și căpșoarele, așa cum i-au învățat mama și tata. Dar ce-i asta? Unul dintre ei, mai neastâmpărat și mai neatent, cade din cuib. Frățiorii
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
stau cu toții în camera aceea. Grégoire întrerupse cu un aer autoritar: "Năprasnic zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea coada jachetei pe sub scaun bălăbănindu-se. Apărură atunci două grații tinere. Domnișoarele Riri și Coca, în rose și bleu. "Porumbițele noastre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Grégoire numai din când în când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau se amuza pe socoteala lor. Nu o dată punea în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prietenului meu era destul de dezordonată acum ca să-și mai dea seama; avea mai târziu să profileze scrisoarea unică pe suferința lui dublă și să ne păstreze recunoștința. În special, ușurință sufletească din partea ei. Îi păruse rău o dată, era obositor să reînceapă părerea de rău. Prilejul unei îndoite morți era rar, și ea nu-și educase sensibilitatea decât pentru o singură moarte. Dar poate, din motive exact contrarii, în sufletul prietenului nostru se petrecuse o stare sufletească similară. Fusese răpus așa de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de cel care i-ar fi poruncit. Singură nu avea forță. Oricine îi putea da o opinie. Când protestam, se scuza: "Ai dreptate! Vezi că nu mă gîndisem!" De altfel, imediat ce mă întorceam, îmi reluam toate drepturile. Sclavajul ei total reîncepea fără gândul vreunei împotriviri. O chinuiam mult, poate, dar nu numai din răutate. Mă simțeam umilit cu ea, dar n-aș fi vrut să se irosească dragostea. Mi se părea că prin răutăți i-o întrețineam. Când o vedeam calmă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
încetișor la adiere. Pasăre maltratată. Ciocul rupt pe jumătate, aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul gol, imens pentru mititica jucărie. Și brusc, o milă cumplită mă cuprinde pentru vata galbenă de la capătul bețișorului. O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe nisip, cu marea și cerul în fața mea, și urlu de disperare și singurătate, nu pierd conștiința de importanța Cavarnei pentru mine de-a lungul anilor, cum mă vor purta nostalgiile spre locurile aceste, și suferința că n-o pot reîncepe identic această viață. Iar dacă voi reveni, voi jelui de cel mai mic lucru pe care îl voi găsi schimbat. Într-un timp, noaptea, marea era superbă. Am asistat cu adorație la toate prefacerile lunii, care lumina toată apa, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un mijloc facil, de pildă, de a fi încîntat că de mortul tău scump lumea vorbește de bine. Știam însă amândoi că discuția nu fusese decât suspendată pentru puțin și că, și unul și celălalt, împinși de fatalități interioare, vom reîncepe-o la prima ocazie, cu aceeași crispație și tot așa de zadarnic. Uneori Charles se arăta uimitor, erou de legendă, parte abia ruptă din natură. Impresia a fost mare când într-o noapte feerică, cu lumina lunii împrăștiată pe toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
schimbă totul, și într-o conversație e fatal ca vorbele să nu fie aceleași - și apar noi imagini. Amân și din lașitate de a afla prea multe deodată. Dar temperamentul meu e incapabil să se apere, hotărîndu-se să nu mai reînceapă niciodată aceste chestiuni, căci numai așa poate veni vindecarea. Am putea afla orice, dacă ne-am arăta o vreme că nu suntem geloși. O stratagemă mai este să nu-i întrerup destăinuirile prin nici un reproș sau ironie, dimpotrivă, să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi început între noi, oricâte reproșuri ne-am fi făcut. Transformarea ei se făcuse așa de brusc, devenise deodată din rea bună, încît mă așteptam ca nervii să reînceapă pe tema aceasta. Cum cunoștința noastră se întîmplase de-abia de o lună, deprinderile între noi nu se făcuseră încă și posesia se îndeplinise înaintea atâtor alte familiarități mai puțin însemnate, dar necesare. Se întîmplase astfel între noi ce era
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a schimbat-o deloc. Are acum noi sentimente, remușcări, umilință, tragedia celor întîmplate, dar ele, deși o complică, lasă să subziste ciuda ei pe mine, nu o îmbună. Reproșul pentru că nu o iubisem (singura cauză a tuturor celor întîmplate) a reînceput. Câteodată își amintește de câte o scenă nerezolvată odinioară, în care suferise mult, și o continuă acum, vrând să pedepsească pe ceea ce fusese întrerupt atunci. Vorbe sau gesturi îndepărtate devin, în aprinderea ei, iarăși vii, pe care trebuie să le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căci în clipe scurte de potolire a geloziei, când nu mă doare nimic și mă cred vindecat, cu toate că experiența m-a învățat că totul nu se datorește decât unei ciudățenii a naturii unei acalmii trecătoare, și chinul va trebui să reînceapă, redevin cel pe care îl cunoscuse odinioară Ioana, ușuratec în ceea ce o privește, plictisit, fără să-mi mărturisesc plictiseala, dar trădîndu-mă prin neastâmpăr și prin planuri - cu aspect inofensiv - de a varia atmosfera portului și de a vizita Cavarna. Alerg
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
alte asemănări, atrage și asupra mea unele cuvinte rele pe care de obicei le aplică numai lui, și atunci izbutește să mă facă iarăși nefericit, gelos, să-mi alunge tot calmul care i se păruse că mă îndepărtează de dânsa. Reîncep iscodirile mele, deznădejdea ei și împăcarea de la urmă. Astfel, trecutul și prezentul se suprapun în viața noastră, iar gândul la viitor vine foarte rar, căci suntem prea preocupați de ceea ce se întîmplă; viitorul nu apare decât ca să ne dea o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ioana se enerva, găsea explicații și mă făcea meschin să insist pe un fapt fără importanță. Și, într-adevăr, era meschin să aleg dintr-atîtea motive grave pe unul pueril, dar nu mă pot controla în înlănțuirea pretextelor de chin, și reîncepeam același reproș. Ioana este extrem de influențabilă și, dacă în gusturi asta nu are o prea mare importanță, în părerea ei despre oameni rezultatul e dezastruos. Fiecare om devine pe rând, pentru ea, admirabil sau nesuferit, totdeauna excesiv, și nu-ți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai iubit pe lume, orice s-ar fi întîmplat." Cuvinte pentru care îi sunt recunoscător, căci îmi mângâie toate neliniștile și-mi dau o mare încredere în mine. Totuși, la sfârșitul unei discuții, când mă găsesc torturat, nenorocit până la moarte, reîncepînd zadarnic aceleași întrebări, și când, pe rând, mă simt gelos, rău, îndrăgostit și neînsemnat, frunza pe care o bat toate vânturile, îi țip, întîmplă-se orice s-ar întîmpla: "De ce mi-ai spus?". Tot ce-a fost trebuie să rămâie un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chestiuni fără rezoluție, să fie parcă încîntați la capătul fiecărui an trecut că nu s-a stricat mașinăria. Și oamenii încurajează: "Cu vremea se aranjează totul". Adică, apărând pericolul bătrâneții și al morții, totul se simplifică, nemaiavând răgazul pentru a reîncepe. Toate aces-tea sunt exacte pentru un menaj fericit. Eu cu Ioana din pricina asta nu ne-am înțeles: n-am tăinuit nimic și ni s-au părut monstruoase împăcările hipocrite ale celorlalți. În momentul marilor neliniști ești ridicol, căci ceri deslușiri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
micul tău", "de mine nu vrei să știi nimic", și e anost să auzi astfel de scâncete din partea unui om bătrân, cu fața toată încrețită. Doamna Axente îl ascultă surâzătoare, cu înțelesuri către noi. Joc cu el tot timpul cărți, reîncep pentru a suta oară ,șasezeci și șase" ca să-i întrețin simpatia și să-i răsplătesc oarecum că i-am pus stăpânire pe casă, dar poate și de enervare ca să treacă timpul mai ușor în așteptarea doctorului. Când Viky doarme, doamna
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cel mult le pot observa și taxa ce e bine și ce e rău. - Și tu, care te crezi pedagog adică având pretenția de a ameliora! Urmează o lunga tăcere și ni se aud pașii sonori lovind pietrele. Apoi Ioana reîncepe. - În definitiv, ai dreptate. Trebuie să ne închipuim și moartea lui Viky. Vom suporta-o mai ușor dacă ne deprindem cu ea. Ce dezastru ar fi! Moartea nu i se potrivește deloc grațioasei Viky, care niciodată nu și-a pus
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am văzut-o, dar aș putea paria, căci în toate cazurile se petrece la fel. Boala și apropierea morții n-au învățat-o nimic, natura s-a căznit cu dânsa dîndu-i o experiență absolut inutil. Să vezi că mâine o să reînceapă să surâdă ca de obicei. (Dar oare cu mine nu se petrece același lucru, indiferent dacă mă consider mai profund decât Viky? Se va schimba ceva, așa cum cred în momentul acesta? Nici acum, când mă simt invadat de bucurie, nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avea un început și un sfârșit, dar și posibilitatea de a "renaște" în chip de An Nou. Fiecare An Nou aducea un Timp "nou", "curat" și "sfînt", adică un timp care nu fusese încă folosit și uzat. Timpul însă renăștea, reîncepea, pentru că Lumea era creată din nou la începutul fiecărui An. Am văzut în capitolele precedente cât de important este mitul cosmogonic ca model exemplar al oricărui tip de creație sau de construcție. Cosmogonia înseamnă și creare a Timpului, ba mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
primordiale, când lumea era in statu nascendi. Regenerarea prin întoarcerea la Timpul originar Toate aceste lucruri s-ar cuveni dezvoltate, dar nu putem deocamdată menționa decât două elemente esențiale, și anumeă: 10 prin repetarea anuală a cosmogoniei, Timpul era regenerat, reîncepea ca Timp sacru, deoarece coincidea cu acel illud tempus când Lumea începuse să existe; 20 participând în mod ritual la "sfîrșitul Lumii" și la "recrearea" ei, omul devenea contemporan cu illud tempus, deci se năștea din nou, își relua existența
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a regăsi prezența zeilor și Lumea puternică, proaspătă și curată, așa cum era ea in illo tempore. Aceasta înseamnă o sete de sacru și în același timp o nostalgie a Ființei. Pe plan existențial, experiența constă în certitudinea de a putea reîncepe viața, periodic, cu maximum de "șanse". Viziunea optimistă asupra existenței este însoțită de o adeziune totală la Ființă. Prin toate comportamentele sale, omul religios arată că nu crede decât în Ființă, că participarea sa la Ființă este asigurată de revelația
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]