111,719 matches
-
bun scriitor ? - Cred că istoria se poate face în foarte multe feluri. Eu am formula mea de a mă exprima. Scriu cărți. Fiind istoric, cărțile sunt de istorie. E drept că unii se întreabă dacă, într-adevăr, sunt de istorie. Recunosc că am făcut tot ce ținea de mine pentru a-i deruta pe cei care gândesc istoria între niște limite înguste și riguros trasate. Trebuie să spun că îmi place să scriu. Îmi place să construiesc ceva care să aibă
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ceaun imens cu vin la fiert - simt și acum aroma lăsată de bucățile mari de mere roșii, frumoase - oameni pe treptele librăriei, în fața ei. Mă blochez puțin și începe să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare - mă strecor încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
cel mic. - cel gros și inelarul subzistând numai - pare retezată în urma cine știe cărei pedepse, ori vreunui accident... Ceea ce poate să-ți pară lugubru. Cert este, iarăși, că soarta a vrut ca Victoria aceasta amputată, în a cărei înaintare vertiginoasă Umanitatea se recunoaște, să fie și să rămână o ciungă. Exhumată la 1863 de Charles Champoiseur, consul francez la Adrianopole, Femeia-strigăt, Femeia-comunicat, numai pene, aripi și elan, întrecând ideea oricărei specii gigantice de vultur, vestește victoria navală a lui Demetrios întâiul, în anul
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
prinde ideea unicității unui artist, cum e necunoscutul autor al statuii. Ideea că el nu e repetabil. (Cum spune Valery, că un artist face cât milenii). Și că, cine știe, poate, prin noi, Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
se completează astfel cu micul delator al clasei, care încearcă să-și facă uitate chiulul și indisciplina turnînd colegi nevinovați “tovarășei învățătoare”: “Iar eu încerc s-o ajut, să-i spun care sînt adevărații vinovați, pentru că ei nu vor să recunoască singuri.” (p. 118) Obiceiul pîrîtului, încurajat de conducătorii și executanții învățămîntului comunist (inspectori, directori, diriginți, învățători etc.), îi transforma rapid pe școlarii zeloși în informatori în devenire. În plus, pe lîngă delațiune, Plătică Jr. mai are ca ocupație și popularizarea
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
repară o nedreaptă uitare. * Crăciun în zona cenușie se cheamă editorialul dnei Tania Radu din LA & I din 22 decembrie 2003. Se înțelege despre ce este vorba. Editorialul se încheie așa: „Nu ninge. Totul e gri. Cinstit ar fi să recunosc că mai e și drumul spre alb, nu doar spre negru. Recunosc, dar nu simt.” Ce, dacă a nins imediat după asta? Tot nu simțim că ar fi drumul spre alb. * La cei 70 de ani pe care n-a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
Tania Radu din LA & I din 22 decembrie 2003. Se înțelege despre ce este vorba. Editorialul se încheie așa: „Nu ninge. Totul e gri. Cinstit ar fi să recunosc că mai e și drumul spre alb, nu doar spre negru. Recunosc, dar nu simt.” Ce, dacă a nins imediat după asta? Tot nu simțim că ar fi drumul spre alb. * La cei 70 de ani pe care n-a mai apucat să-i împlinească în decembrie 2003, și la cei 20
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
în mentalitatea lui polițistă, făcea aluzie regimul. Colaborarea a fost un efort conjugat - deși, așa zicînd, spontan, fără contact direct sau înțelegere prealabilă - pus în slujba literaturii naționale. Aveam același țel și eram animați de același ideal”. Neîndoios, îi putem recunoaște lui N. Manolescu, pînă la un punct (determinat de grilele cenzurii ca și de considerente personale) și calitatea de „martor”. Într-adevăr, funcționa o naturală „corelație de interese” între România literară, unde criticul în cauză era „vioara întîi”, și instanța
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
împreună un seminar de scenaristică și pentru nimic nu aș fi ratat întîlnirea cu scriitorul a cărui operă stătea la baza a două dintre filmele mele preferate: Sailor și Lula și Lost Highway. Coborînd grăbit în holul hotelului l-am recunoscut, rezemat în bătaia soarelui care prevestea o vară călduroasă. Avea același aer diferit ca cel al personajelor și scrierilor sale. Un mare scriitor american contemporan, pierdut undeva la poalele Feleacului. Atunci am rostit întrebarea pe care probabil nu aș fi
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
Jules Verne), abuzul oricărui tip de jargon, abuzul de laconism, abuzul de fraze interminabile, abuzul de textualism și orice alt fel de abuz. Îmi place să cred că sînt un cititor lipsit de prejudecăți. De aceea, nu mă indignează (deși, recunosc, uneori mă tulbură) abordarea, foarte la modă, a unor subiecte legate de incest, pedofilie, zoofilie, necrofilie, patriofilie (presupun că așa se cheamă relațiile sexuale cu patria), canibalism, masochism, sadism etc. Nu cad pe spate nici cînd găsesc într-o pagină
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
pe creșterea economică, libertatea individuală și, până la un punct, dreptatea. Competiția tehnologică în domeniul înarmării, declanșată de fostul președinte al SUA, Ronald Reagan, a fost în fapt ultimul „brânci” dat adversarului care a fost obligat (prin M. Gorbaciov) să-și recunoască înfrângerea în ceea ce mulți analiști au numit „al treilea război mondial” - Războiul Rece. Deși mulți ideologi, politicieni, filosofi, sociologi își puneau problema a „ce va fi după”, căderea bruscă a monolitului comunist a surprins și derutat. Pentru începutul mileniului trei
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
formatului”. Culmea e că modelul face ravagii indiferent de vârstă. Fie că sunt trecuți prin ciurul și dârmonul comunismului și securismului, fie că abia le-au mijit tuleiele, au un aer comun, inconfundabil, amestec de aroganță, cinism și odioșenie. Îi recunoști ușor după felul în care-și micșorează amenințător ochii atunci când sunt puși în dificultate. Dar îi recunoști mai ales după vocea lătrată ce rostește noua parolă ce-i așază deasupra vulgului: . Dezinvoltura de mahala a acaparat întreaga plajă a Puterii
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
dârmonul comunismului și securismului, fie că abia le-au mijit tuleiele, au un aer comun, inconfundabil, amestec de aroganță, cinism și odioșenie. Îi recunoști ușor după felul în care-și micșorează amenințător ochii atunci când sunt puși în dificultate. Dar îi recunoști mai ales după vocea lătrată ce rostește noua parolă ce-i așază deasupra vulgului: . Dezinvoltura de mahala a acaparat întreaga plajă a Puterii. Pentru ei, nu există chestiuni nerezolvate, ci doar penibile interpelări ale unor terchea-berchea, scamele sonore ale nepricepuților
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
convulsii nu poate naște, în contratemă, decât, în caz fericit, imitații îndepărtate sau apropiate. În cazul neputinței de a se afilia unui eveniment, ce se prevede a fi viguros, sau, cel puțin, de a-l accepta cu generozitate, contratema se recunoaște în mișcări distructive. De modelul distrugerii am avut îndestulător parte: capul de temă l-au reprezentat „codașii clasei”, care s-au văzut întâimergători prin, mai ales, distrugerea stratului subțire al intelectualității românești de după venirea comuniștilor. Dar bolnav trebuie să fie
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
pe pozițiile intransigente ale esteticului, neacceptînd literatura angajată, indiferent în slujba cui: a regimului antonescian sau a luptei pentru idealurile de întregire națională. Refuzul disocierii duce la jigniri morale care se vor prelungi de-a lungul anilor”. Ceea ce e, să recunoaștem, o explicație puțin convingătoare. Pe de o parte e greu disociabilă „angajarea” națională de cea oficial-antonesciană, pe de altă parte e mustrată critica estetică, în frunte cu autoritatea lui E. Lovinescu, patriotică, zicem noi, prin însăși esența sa, capabilă doar
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
artă, legilor fizice, cele cunoscute cel puțin, să pășești pragul îngeresc al antimateriei, să dispari în spatele colinei, să-ți construiești propria eternitate și s-o eviți pe cea impusă, concentraționară, cu miros de formol”... Citind cartea, nu poți să nu recunoști, încă o dată, ceea ce știai de mult: că Pintilie e un maestru al acestui privilegiu, privilegiul de a te “sustrage”, privilegiul de a-ți trăi viața absorbit de artă, undeva “în spatele colinei”. Deși are, cum zice (cu un sarcasm auto-flagelator în
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
la Loto. |știa sînt românii! Nu s-ar duce să muncească, vor să cîștige la loterie! Bagă ea de seamă că nu intru în duet cu remarcile ei critice și-mi pune o întrebare de control: Tu joci la loto? Recunosc că da, fără nici un fel de fereală. Bietei fete - vorba vine, spre 30 de ani cu mai multe logodne ratate - nu-i pică bine răspunsul meu. Și-mi pune o întrebare extraordinar de interesantă. „Dar nu-ți dai seama că
Ceaușescu și premiul cel mare la Loto by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13251_a_14576]
-
Cam tot atît cît sînt elvețienii. După noi abia urmează japonezii, francezii, nemții, grecii, italienii... O duc rău de tot, nu sînt perspective să le fie bine în viitorul apropiat, foarte mulți abia își duc zilele de azi pe mîine, recunosc că puterea nu face nimic pentru îmbunătățirea situației lor, dar... românii, întrebați cu cine ar vota, zic că tot cu PSD ! Este de neînțeles cum de se pot lăsa atît de mulți amăgiți de transformarea adevărului în minciună chiar sub
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13274_a_14599]
-
Așa cum scriam și altă dată, poezia lui Gabriel Chifu răsfrînge un rău al secolului. O criză romantică, dacă e să-i găsim o filiație, dar acutizată, devenită o convulsie a unei conștiințe ce nu se mai acceptă, ce se mai recunoaște doar cu greu în condițiile unei scindări care nu e decît o augmentare a suferinței de-a fi. O suferință globală, cu ireparabile consecințe. „noaptea nu e noapte ziua nu e/ zi pentru mine apele nu sînt/ despărțite de uscate
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
sfîrșit de ciclu istoric, căruia individul vulnerat îi slujește drept fidel receptor. Particularul absoarbe precum o ventuză semnificațiile generalului, de unde efectul invers, de amplificare a discursului (ca și cum ar fi rostit la portavoce), în fața unui auditoriu ce se presupune că se recunoaște într-însul... Al doilea capitol al descompunerii se referă la transcendență. Aceasta e compromisă, atrasă în vîrtejul sarcastic al materiei ce se destrucurează, ca o pradă de preț. Sacrul fuzionează astfel cu demonia, prin mijlocirea omenescului care pătimește. Gabriel Chifu
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
facă lumină în acest univers nocturn de cuvinte aici” (cum (ibidem). Lipsit de lumina descifratoare a spiritului, poetul se deprinde a traduce, fără dicționar, „texte grele din limbile neîncercate ale întunericului” (ca o familie care se mută). Operație care, să recunoaștem, alcătuiește însăși obligația intimă a poeziei, al cărei țel e să aducă la suprafață tîlcurile unui lexic ce se clarifică fără a-și pierde demonica obscuritate. Gabriel Chifu, bastonul de orb, Ed. Cartea Românească, 2003, 80 pag., preț neprecizat.
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
de ianuarie și peste semnificațiile lui, publicăm un text foarte special semnat de George Banu, scris acum, la cei cinci ani de cînd Jerzy Grotowski nu mai este printre noi. ( M.C.) Să cauți originile La Brook, ca și la Grotowski, recunoaștem aceeași căutare a originilor, origini ale teatrului și ale vieții, și aceasta presupune o atracție fundamentală pentru viziunea organică a lumii. La ei ceea ce contează e unitatea lumii, unitatea dinaintea separării. Aici artificiul este exclus, căci prin recunoașterea în celălalt
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
de aceea nu prea întruchipez, deși mi-ar fi plăcut, «tipul uman» al criticului actualității literare. Un Nicolae Manolescu, un Mircea Iorgulescu îl întruchipează în chip deplin” (p. 253). Nici Gabriel Dimisianu nu este scutit de „paradoxul criticului literar” și recunoaște cu tristețe, după cincizeci de ani de carieră, că principala sa neîmplinire este dată de faptul că nu a citit toate cărțile care ar fi meritat să fie lecturate. În vreme ce cititorul obișnuit își alege cărțile după pofta inimii, cronicarul are
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
și că o să mă plimbe și pe mine. Am fost cu el, recent, la Sala Radio, la un concert dirijat minunat de Horia Andreescu. Și l-a amintit din Festivalul Enescu. E pătruns de reîntîlnire. “ Ai văzut că m-a recunoscut și că m-a salutat la sfîrșit? De ce dirijorii la televizor stau cu fața la noi, iar în sală cu spatele?” Acum are o nouă problemă, pe care o dezbate și la grădiniță, și acasă. “Pot să fie doi Horia Andreescu pe
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]