848 matches
-
din care s-a născut problema susținută de ele. În această perspectivă, cele trei întrebări sunt fondatoare pentru demers. Discursul trebuie să devină propriu-zis "tehnic" poziționat non-natural -, pentru că el vizează gâdirea, iar aceasta nu poate fi tematizată decât prin exploatarea reflexivității proprii (gândirii), adică prin deschiderea către sine, care scoate gândirea din naturalitatea sa aproape copleșitoare, îndreptând-o, totodată, către lucrurile însele, dar numai în măsura în care acestea nu mai sunt socotite în ele însele necondiționat "obiective", "evidente", "naturale" tocmai pe baza convențiilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în vigoare la un moment dat; un om care deține în proprietatea sa o "lume a vieții", dar care știe de la bun început că apartenența acesteia la sine proprietatea sa, a omului, asupra lumii este dovada cea mai clară a reflexivității sale constitutive. Faptul de a gândi, devenit formal și constrângător pentru faptul de a rosti și pentru făptuire, dar și pentru gândirea însăși, care concentrează întreaga fenomenalitate subiectivă, corespunde unui eveniment trăit ("suportat", "văzut ca atare") de ființarea umană. Ceea ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștiința însăși "se face" pe sine nimic, adică de-o seamă cu "obiectul" său. Nu este vorba însă despre o generalizare a nimicnicirii, ci mai degrabă despre un început de fenomenologizare, act care presupune, dar nu oricum, ci originar, o reflexivitate: conștiința, conducând datul către condiția nimicului, în sensul de a-i spori putința lui de a fi fenomen, se pune pe sine în cauză, operând asupră-și exact în felul în care operează asupra datului: prin trecerea sa în condiția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al experienței hermeneutice, este posibilă tocmai pentru că interpelarea dinspre tradiție către un subiect poate veni oricând: totuși, numai atunci când acesta din urmă "știe" să interogheze el însuși ... întrebarea venită dinspre tradiție: "A înțelege o întrebare înseamnă a o întreba."30 Reflexivitatea întrebării, a celui care este afectat de ea (un subiect istoric ce se raportează la tradiție) și a celui deschis de ea (tradiția însăși, "concentrată" într-un "obiect" al ei), intrate, toate, în scenariul hermeneutic, se pot petrece, desigur, într-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raportează la tradiție) și a celui deschis de ea (tradiția însăși, "concentrată" într-un "obiect" al ei), intrate, toate, în scenariul hermeneutic, se pot petrece, desigur, într-un mod "judicativ"; de altminteri, așa se întâmplă de regulă. Dar tocmai această reflexivitate care face cu putință ceea ce am putea numi "întrebarea întrebării" se poate păstra pe sine însăși într-un "deschis" semnificativ pentru o zăbavă a "subiectului istoric" într-o proprie reflexivitate, prin care însăși "judecata" care ar trebui să desăvârșească înțelegerea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de altminteri, așa se întâmplă de regulă. Dar tocmai această reflexivitate care face cu putință ceea ce am putea numi "întrebarea întrebării" se poate păstra pe sine însăși într-un "deschis" semnificativ pentru o zăbavă a "subiectului istoric" într-o proprie reflexivitate, prin care însăși "judecata" care ar trebui să desăvârșească înțelegerea sa este, cumva, suspendată. Ec-staza aceasta a unui subiect istoric, legat deja de tradiție în sens de coapartenență la o (aceeași) unitate istorică, are deschideri non-judicative, care pot trece în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca posesor al unui intelect omniscient, care constituie model pentru intelectul omenesc limitat, acesta din urmă, tocmai din acest motiv, producând eroare; dar mai cu seamă trebuie amintit Hegel, care își construiește întreaga filosofie pe gândul principiu al dictaturii judicativului: reflexivitatea Spiritului, împlinită prin cunoașterea absolută de sine a acestuia, spiritul fiind, în ultimă instanță, gândirea care se gândește doar pe sine. La Hegel putem recunoaște aspecte ale unei "metafizici a cunoașterii" de tip aristotelic, așa cum la Husserl, în Erfahrung und
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului. Dar ele au fost desprinse de suportul "logic" și au părut a fi teme autonome, valabile, în sensul atracției lor, fără vreo precondiție. Totuși, judicativul nu le-a slăbit constrângerea, iar acest fapt a fost posibil doar printr-o reflexivitate a timpului, printr-o raportare a timpului înțeles ca ființarea însăși (cutare ființare) la sine însuși. De altminteri, tocmai printr-o asemenea raportare reflexivă, în granițele dictaturii judicativului, au căpătat rost și reprezentarea și conceptul și, mai târziu, teoriile despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ontologice" a acesteia, ființa și ființa ființării păstrând, fiecare, o rezervă de sine însuși, chiar dacă și în cazul lor putem vorbi despre "a fi ceva" datorită timpului; este vorba însă mai degrabă, pentru cele două, despre o atemporalizare. În fond, reflexivitatea timpului creează în mod firesc două sensuri, în funcție de "locul" în care se petrece (sau ar trebui să se petreacă) întâlnirea sa cu sine: dincoace de sine, într-o zonă propriu-zis lăuntrică, unde capătă rost "partea" (de aici dimensiunile, cele trei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideea preeminenței locului de dincolo de timp, identificat de el cu veșnicia. Iată încă o ilustrare a sensului de transcendent pe care cele două elemente ale aspectului alethic al judecății îl constituie. Sensul acesta este, înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar ca veșnicie; de fapt, pentru a fi astfel conceput, trebuie să intervină o instanță care, ființial, are un rang ontologic superior, cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea relevanță pentru timp: Dasein-ul; temporalitatea este, pentru acesta, însăși constituția sa ființială fundamentală. Prin introducerea acestui dincolo de timp este depășită aporia judicativă a reflexivității timpului, a raportării la sine a acestuia. Dar este salvat altceva, prin aceasta, în afara unei concepții despre timp care își are originea în conștiința noastră naturală? Nu cumva timpul scapă, totuși, reglementărilor judicative așa cum ni-l prezintă filosofiile menționate, el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discutat despre poziția adevărului la granițele dictaturii judicativului, aflat, adică, deja, dincolo de acestea, în orizont non-judicativ. Tocmai statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită acestei poziții, își exercită puterea de a regla, prin propria reflexivitate și identitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită acestei poziții, își exercită puterea de a regla, prin propria reflexivitate și identitate cu timpul -, raportul cu sine al oricărui alt fapt sau fenomen. De asemenea, în termeni strict judicativi, reflexivitatea timpului poate fi luată ca dublă situare fenomenologică a timpului: ca act constitutiv (fiind identic judecății înseși) și ca obiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită acestei poziții, își exercită puterea de a regla, prin propria reflexivitate și identitate cu timpul -, raportul cu sine al oricărui alt fapt sau fenomen. De asemenea, în termeni strict judicativi, reflexivitatea timpului poate fi luată ca dublă situare fenomenologică a timpului: ca act constitutiv (fiind identic judecății înseși) și ca obiect constituit, corelativ (ființarea în-ființată prin timporizare). Trecerea timpului în condiție de ființare, chiar dacă el este gândit ca timp originar sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acolo unde timpul este element al unui aspect al judecății, anume al celui alethic, având în chiar constituția sa obiectuală el este, totuși, obiectul corelativ al actului de judecată operații (timporizări) prin care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de în-ființare (sau mișcarea timpului întru ființare), introduce, așadar, și ființarea determinată, ființa ei, ființa ca atare (ființa în sine). Raporturile originare între acestea, chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cheie, cea în jurul căreia se structurează toate? Aceste întrebări vin din uimirea în fața discordanței dintre sensurile judicative ale câtorva fapte bine reprezentate filosofic de-a lungul timpului și sensurile non-judicative ale acelorași fapte, devenite posibile prin observațiile asupra timpului și reflexivității sale. Cred că un exemplu ar fi binevenit. Știm cât de ofensivă este filosofia heideggeriană și, la fel, o parte a celei postheideggeriene în privința lipsei de vocație filosofic-ontologică a conceptelor de "subiect" și "obiect" și a relației dintre acestea. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorbit în alte capitole ale lucrării de față. Gândul din urmă va putea fi "valorificat" și în proiectul non-judicativ cuprins în această lucrare. Până atunci, să ne amintim de problema care a prilejuit observațiile de mai sus: este cu putință reflexivitatea timpului, în condițiile în care acesta nu este omul? Un răspuns simplu poate fi dat: este cu putință, dar numai printr-un fenomen "temporal" pe care Heidegger îl numește "intratemporalitate" și care constă, în termenii cei mai simpli, în faptul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
avem de-a face cu intratemporalitatea. Un timp care primește acest sens poate fi reflexiv. La Heidegger, temporalitatea reprezintă constituția fundamentală a Dasein-ului, așa încât ea nu are sens de intratemporalitate; prin urmare, nu există o problemă ca atare legată de reflexivitatea temporală (care are sens numai prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul este ființare: această ființare; iar printre ființări se află și ființarea conștientă; de aceea, timpul este și această ființare conștientă; și, desigur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituită din faptele de gândire și rostire, din făptuirea propriu-zisă, anume transcendența și ierarhia. Cu reținerea firească legată de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă în reflexivitatea sa temporală și în deschiderea sa către cealaltă ființare și către ființă, adică în faptul participării sale la ceea ce poate fi numit "unitate ontologică"; fie aceasta ca atare, fie determinată, în sens de "situație existențială" (relație determinată a omului cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiindcă și cele două aspecte ale acesteia au fost reduse la timp. Ființarea, ființa ființării și ființa își vor căpăta sensurile doar în orizontul acestei reducții a dictaturii judicativului la timp. O singură problemă rămâne în discuție, dintre cele enumerate: reflexivitatea temporală a ființării deschise către Celălalt. De fapt, am putea desface această problemă în patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensurilor celor două elemente ale aspectului alethic, "este" și timpul, lucrurile sunt mai complicate. Oricum, voi încerca o lămurire a lor în contextul aplicării reducției judicative a dictaturii judicativului la timporizarea verbului, în scopul de a tematiza și reformula problema reflexivității temporale a ființării deschise către Celălalt moment suspendat de discuția asupra fenomenului reformalizării logos-ului -, prin care sunt aduse în față, pentru o donație de sens, ființarea (prezentuirea prezentului verbului), ființa ființării (prezentuirea ca chemare a trecutului verbului) și ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]