942 matches
-
creștere și educare a copiilor. La sfârșitul lecturii, sentimentul inițial de refuz al memoriei mi-a trecut. A rămas cel al datoriei morale de a ne asuma așa cum am fost și suntem. Ispita amnezică s-a prăbușit în fața evidenței istoriei regăsite. Ca să împlinim această datorie morală, traducerea românească a cărții devine urgentă și acut necesară. (Notă: Cartea a fost între timp tradusă și publicată în anul 2000 sub titlul:xe „Kligman, Gail” Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu XE
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ani, dragostea de tată ascunsă în adâncurile lui, trece înaintea obligațiilor profesorului Grand. Dă câteva ordine scurte pentru urgențe sau amânări, se sfătuiește cu Nicolaï pentru câteva tratamente și pleacă în căutarea fiului cu minți rătăcite, cu speranța că iubirea regăsită și competențele dobândite vor reuși ceea ce pare imposibil. Justin nu opune nici o rezistență. Însoțit de rucsacul și de umbrela lui este în permanență ca într-o transă. Este instalat într-o rezervă a spitalului, alături de cabinetul profesorului și seria minuțioaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
romanul lui Elif Shafak nu e unul de atmosferă, cu toate că nu-i poți ignora descrierile personalizate care întrețin nuanța cosmopolită (în lipsa căreia nu i-am putea pătrunde în spirit) a orașului. E unul la granița dintre identitate furată și identitate regăsită și care îmbină planuri istorice și planuri personale într-o scriere densă, îndrăzneață și aromată. Altfel spus, în Bastarda Istanbulului se întâlnesc două lumi - cea „nouă“, emancipată, și cea a tradițiilor, blestemelor și supunerii, înrădăcinată -, pentru a revela frumusețea alegerilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
care o pândea din oglindă, ieși spre ea însăși. Înainte ca imposibila întâlnire să aibă loc, intrarea în peșteră fu ferecată cu frânghia vrăjită din paie de orez. Amaterasu, ținută strâns de opt milioane de zei orbiți de strălucirea celei regăsite, fu silită să-și reia locul în lumea de deasupra. Strigătul cocoșilor pecetlui zorile. Atunci când, peste multă vreme, Amaterasu își trimise nepotul, pe Ninigi, Celestul Orezului, să aducă pacea în Japonia negrelor începuturi, ea îi înmână cele trei daruri: Sabia
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
am zis eu. Oricum, mult mai bun decât zero din cinci. Le-am predat cărțile vânzătorilor. — Și acum pe ce raft le puneți? i-am întrebat, spe rând să-i pot da amicului meu Silviu, autorul cărților rătăcite și parțial regăsite, vestea că au fost puse la locul lor. — La romane, au răspuns cei doi într-un glas. — De ce? — Păi, e simplu: pe site-ul nostru scrie că e roman. — Dar nu e roman. Poate că pe site scrie că autorul
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
lui” și nu ține în mod deosebit să plaseze acest volum într-o competiție valorica a genului. „Astăzi stând aplecată deasupra acestui caiet îmi permit să vă spun că în rândurile pe care le-am scris, fiecare dintre voi vă regăsiți, fiecare dintre voi aveți câte o poveste a vieții voastre. Cine nu are o poveste a lui ? Cine nu are un prag greu de trecut în viață ? Pentru toate îți trebuie să ai forță necesară și voință. Singur trebuie să
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul se dovedește a fi strâns legată de această prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit. Într-adevăr, Oreste este cel care va introduce în mod explicit tema eriniilor, figuri legate de crimă și de nălucirile nopții. Și nu e întâmplător faptul că tocmai în această scenă a recunoașterii este evocat semnul nocturn trimis îndeobște de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea liniștii, a odihnei finale dobândite străbătând calea durerii, metaforă a vieții omenești însăși. Piesa se va încheia nu cu alinarea sufletului unui mort, ci cu pacea regăsită a unei ființe vii, care, datorită lui waki, va putea sta, în sfârșit, alături de copilul ei. Și din nou waki, acest mediator apărut în plină criză a insuportabilei, inacceptabilei despărțiri, va servi drept tămăduitor al sufletului: el va pune capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tânjește să ajungă „pe celălalt mal”, pe un tărâm de unde au dispărut definitiv și nașterile, și morțile, și tensiunile, și durerea de neîndurat a separării de cei dragi. Dar același no rostește și adevărul profund omenesc al inacceptabilei despărțiri, adevăr regăsit atât în Hamlet, cât și în tragedia greacă. De la o piesă no „cu fantome” la una „din lumea reală”, motivul acestei inevitabile despărțiri țese strânse legături între experiența morții și cea a nebuniei. În partea a doua din Take no
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și al nebuniei generate de confuzia identităților, de jocul travestirilor; pe scurt, un spațiu oferit și el experiențelor alterității. Noaptea cu care se încheie Neguțătorul din Veneția, luminată din plin de cerul înstelat ce veghează peste o armonie în fine regăsită, noapte scăldată în acordurile muzicii, nu izbutește totuși să alunge îndoielile, temerile, anxietatea. Chiar dacă ordinea lucrurilor a fost restabilită, incertitudinea relațiilor nu s-a risipit, iar strălucitoarea noapte păstrează încă urmele jocului crud al amăgirilor și al falselor trădări (de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
adevăr și minciună, aceeași din prima întâlnire cu vrăjitoarele, continuă să persiste. În revelațiile aparițiilor, ceva va rămâne până la capăt sub semnul întrebării, al ambivalenței: înșelătorie sau sinceritate? Adevăr sau minciună? „That lies like truth”, acesta este permanentul cuplul antinomic, regăsit și în domeniul viselor premonitorii, și în acela al predicțiilor propriu-zise. În fața fantomei, Macbeth așteaptă neclintit posibilele sale metamorfoze. Căci fantoma și-ar putea schimba oricând înfățișarea, s-ar putea preschimba într-un urs, într-un tigru, într-un rinocer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dar răspândește și o asemenea teroare, încât Paulina se grăbește să nege orice amestec diavolesc în operația magică de convocare a fantomei, acea fantomă, acel psyche al cărui dublu de piatră este colossos-ul. Bineînțeles, Hermiona prinde glas, își binecuvântează fiica regăsită și îi mărturisește că, dacă ceva a ținut-o în viață, aceasta a fost doar speranța de a o vedea iarăși acasă. Toată lumea așteaptă acum povestirea amănunțită a celor întâmplate: o cere în primul rând Leontes, dornic să afle rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nu a făcut cu totul întâmplător oameni despre care se crede că ar fi murit (în timpul unei furtuni pe mare), căci intenția lui vădită a fost aceea de a insista, o dată mai mult, asupra relației ascunse dintre dublu și fantomă. Regăsit, Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt, atunci e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
realist, pricipalele acuzații aduse de Craig teatrului modern. „Ne-am pierdut credința”1, constată el cu amărăciune. Vechii maeștri, vechii profeți erau cuprinși de „acea înflăcărare, acea patimă numită odinioară extaz”2. Ei bine, înflăcărarea asta și patima asta trebuie regăsite astăzi, căci teatrul nu există fără exaltare. În „Note scrise ca o continuare la «Actorul și supramarioneta»”, redactate în 1915 la Florența și incluse în volumul Teatrul în mers sub titlul „Credință și prefăcătorie”, Craig evocă originile teatrului grec, vremurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de recucerit, iar Artaud știe asta prea bine. Pariul lui a fost însă acela de a-i da teatrului - ca orizont - șansa de a fi din nou un veritabil sediu al aparițiilor, iar actorului - ca perspectivă - ambiția, bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
covoare l-ați prefera ca fundal? întrebă Luciano. Prințul avu o mișcare de îndreptare, ca și cum ar fi fost mult aplecat în față până atunci. Numai el știa cât de greu îi venea să se despartă de acea țară pierdută, abia regăsită. ― Ar fi prea mult, desigur, să le prefer pe toate, dar ar fi totuși prea puțin dacă aș alege doar unul. Mă gândesc că ar fi mai potrivit dacă ați alătura unele elemente din fiecare. Sunt amănunte care îmi plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ni s-a făcut frică... Ei bine... trecurăm... mai suntem o cronică doar În lumea ciudată, Doar straniu metal meteoric din ceruri ivit; Născut pe Pământ, neobositul, de tot ostenit, s-a-ntins lângă apă, Aici, lângă mine, neînțelesul copil regăsit. Teama-i ecoul pe care l-am urmărit până la fiica securității, Acum suntem fețe și voci... prea curând și asta o să apună, Șoptind vorbe de-alint peste susurul eternității... Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună.“ O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la cap juma’ de oră”, după expresia contabilului; oricât „tovarășul Vali le explica foarte clar”, ei nu și nu, „se întorceau la locul crimei” - aici le-am făcut un semn spre colțul tavanului - dar contabilul, într-un elan al demnității regăsite, formulă limpede: „Las’ să ne știe poziția!”. M-am uitat în ochii lui Vali, întrebându-l în gând dacă avuseseră probleme cu limba mea; el mă auzi, căci ținu să-mi spună că i-a telefonat chiar de la Goskino lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
ecoul răspicat, dedublarea magică a vieții cotidiene, cu toate șerpuirile, avânturile și zbuciumele ei; e însăși <<viața>> lui desprinsă din cuibul ei autentic, transplantată și păstrată ca într-o glastră, ca într-un acvarium, spre a putea fi multă vreme regăsită și văzută vie de oricine.” Eugeniu Speranția 743. „Mari sunt riscurile celui care tipărește o carte, întrucât nici unei cărți nu-i e cu putință să-i mulțumească întru totul pe toți cei care o vor citi.” Miguel de Cervantes 744
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
mai absurde, mai provocatoare. Lică se conținea abia, 190 furios și decis: "O las să isprăvească și ies pe ușă fără să mă uit la ea, și pentru totdeauna". Un fel de bucurie îi venea la gândul libertății de altădată, regăsită. Era ultimul cal. Strălucea! Acel pe care trebuia să-1 alerge chiar Lică în cursă de stăpân. Ada avu un râs ascuțit, isteric: - Ăsta e cal de regiment, nu de curse . Nu isprăvi cuvântul și țipă cu toată gura. Printr-o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
proiectat prin transparența lui actuală și purificat ele elemente ostile se confundă cu dulceața ce se desprindea din vecinătatea Elenei. Casa frumoasă, luxul domol, ordinea odihnitoare și profilul neted al Elenei - toate i se păreau destinate lui. Era un rai regăsit. Cum nu mai avea emoții fizice • -■ odată cu hemoptizia își pierduse ultimul vestigiu de umanitate •- se simțea acum un amant mistic. Cu ascultare socotea chiar și boala lui binevenită pentru acest rol. I se părea că nu se poate ca Elena
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
revederii lui Gheorghe o vrăjea la fel de tare ca hora Învăpăiată a Frumoaselor pe cîmpiile de SÎnziene, iar seara aceea scînteietoare o amețea aproape la fel ca măreția oceanului. De aceea nici nu fu În stare să scoată vreo vorbă. Soții regăsiți au luat trenul spre Chicago a doua zi, petrecuți la gară de cei doi ceasornicari. De muiere avuseseră grijă ca de sora lor pe tot drumul pînă pe coasta Americii, iar de urma bărbatului ei dăduseră și i-l aduseseră
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o telegramă desperată prevenise pe Lina că a rămas în Brăila, fiindcă i s-a furat în tren mapa cu stampe. Omul astfel amorezat de "imagini" îi păruse lui Mini a fi foarte interesant... și pe urmă sosise, cu mapa regăsită, Rim - Rim cel care gemea dincolo! Acela! Dar stampele erau interesante și printre cele mai atrăgătoare, prin factura, concepția și enigma lor, acea Eva neizbăvită, 39 Hans Uys van . . . Un olandez fără glorie în viață, mort prematur și recent, urmărea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
-și tainic: -E fiica pierdută a oceanului îmblânzit... Speriați, își acoperă unii altora pliscurile chinuite, ca atunci , în copilărie, când bunicile ne pecetluiau buzele cu palmele lor aspre mirosinde a busuioc și tâmâie, dacă rosteam cuvinte indecente... -Sunt eu, fiica regăsită a oceanului îmblânzit? mă întreb ca într-o rugăciune înalțată din catedrala sufletului meu. Aștept. Oceanul nu se încumetă să mă restituie uscatului, mângâindu-mă în șoapte încărcate de o adâncă simțire. -Trăiește, îmi șoptește ca pe o resemnare. Ești
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
galbene. O dor ochii de atâta galben. Tatăl ei stă în mijlocul câmpului și se uită la ea. Zâmbește larg și își deschide brațele. Sophia râde fericită și fericirea ei se transformă în disperare pură, în timp ce aleargă spre tatăl pierdut și regăsit, și acum Sophia aproape zboară spre omul din plin galben, și brațele lui o prind din zbor, și omul o strânge tare la piept. Sophia adoarme. Patru dimineața. Ai fost fiecare bărbat din viața mea. Te-am găsit în fiecare
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]