269,203 matches
-
dragoste foarte lungă. El era însurat, eu - o fată cuminte, dar mi-a cerut foarte repede să rămânem împreună. Am 495 de scrisori pe care ni le-am scris până a divorțat de nevasta lui care a crezut totuși că relația cu mine e ceva trecător. Constatând că nu-i așa, a pus bețe în roate procesului, încât acesta a durat un an și câteva luni. Ne-am căsătorit în 21 iulie 1940, apoi am plecat în voiaj de nuntă la
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
exces al lui a fost următorul: îi promisese fostei lui neveste că o va duce la Paris (pe care el îl știa, avusese o bursă acolo, ca de altfel și la Roma). Ei bine, a dus-o la Paris când relația noastră începuse deja, ba chiar îmi scria de-acolo niște scrisori deosebite - pe care însă nu le-am publicat, părându-mi-se o prea mare lipsă de discreție. Dacă este cineva interesat de ele, o va putea face după ce eu
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
America, dar n-a fost lăsat să plece. Stau câteodată și mă gândesc: dacă el a fost un pionier într-ale informaticii în biata noastră țară, ce ar fi putut ajunge, cu mintea pe care o avea, în S.U.A.? Avea relații cu toți marii matematicieni cu care, de altfel, a întreținut o corespondență enormă - am dat-o la Academie, poate fi consultată acolo. I s-au pus mereu bețe în roate din invidie, dintr-o mare și urâtă invidie. Dar de câte ori
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
sale despre tehnicile criticii, recomanda abordarea unei cărți "cu aceeași delicatețe cu care un canibal își prepară un sugar". Cine poate însă urma un atare sfat printre autori și cărți tari ca iasca? În ceea ce-i privește pe tinerii scriitori, relația lor cu criticul sever este de obicei înfățișată prin imaginea unui David în înfruntarea cu Goliat, încordîndu-și noua praștie cu care îl va doborî pe luptătorul filistenilor, pe zelosul păzitor al tradiției și al convențiilor, înarmat cu clasificări și prejudecăți
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
perceapă convențiile dominante și problemele pe care trebuie să le rezolve, pentru a le depăși. Pentru a-și face meseria, criticul apelează la tradiție și se folosește de limbajul epocii sale, cele două elemente cu care scriitorul adevărat întreține o relație polemică. Cea mai mare problemă a criticii este aceea de a învinge dificultatea pe care o ridică propria semnificație dată tradiției și limbajului, în momentul în care este pusă în situația de a recunoaște caracterul singular al formelor ce nesocotesc
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
să mai merg la premierele oficiale. Am să vă vorbesc acum despre un spectacol recent de la Teatrul ACT, incitant, și anume, Șefele de Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru. Chestiunea este interesantă din mai multe pricini și tipuri de relații existente în cadrul aceleiași structuri. Sorin Militaru a fost selecționat în cadrul programului pentru tineri regizori de la Teatrul Odeon unde a montat anul trecut Genocid sau ficatul meu e fără rost, tot un text al lui Werner Schwab și tot în traducerea
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
dramatice. Asta nuanțează foarte tare și colorează partitura fiecăreia dintre protagoniste. Minunate împreună și fiecare în parte, Dorina Lazăr, Coca Bloos, Emilia Dobrin, de la gesturile clare și emblematice ale fiecărui personaj, la ritmul diferit, la tonul rostirii, la atitudine, la relațiile ciudate dintre ele se suportă, se urăsc, ucid la schimbările bruște de atitudine și înfățișare. Tocmai absorbția fiecărui personaj de către fiecare actriță dă jocului strălucire, deși lumea de sub lume este atît de dură și de tranșantă. Faptul că se joacă
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
și-a dat seama că nu putem transforma critica într-un cod care să codifice ceea ce tocmai a decodat (adică opera) a fost Jean Starobinsky, din școala critică de la Geneva. El a scris pe la începutul anilor ’70 o carte admirabilă (Relația critică) unde propune o nouă sinteză critică prin asimilarea noilor metode de analiză și recuperarea dimensiunii creatoare. A avut dreptate. În această direcție a mers critica literară. A fost readus în discursul critic și autorul trimis în exil. ‘Întoarcerea autorului
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
scriiturii... Se amestecă în texte. L.V. În interviurile luate până acum - cu romancieri și poeți britanici și americani - am învățat să pronunț cu mare precauție eticheta ‘Desperado’. Majoritatea detestă să fie înregimentați. Fiecare se crede unic și declară că numai relația cu lectorul contează. Critica e ignorată din start. Ei anunță că nu vor decât să-și amuze cititorii, ceea ce, la drept vorbind, nu reușesc, fiindcă literatura contemporană numai amuzantă nu e, în ciuda recursului disperat la ironie. E o literatură întortocheată
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
condiția omului. Am spus și în alt loc, aștept cu ardoare romanul care să înceapă cu propoziția celebră: la 5 mai 2003, la ora cinci după-amiază, marchiza ieși în oraș... Marchiza are o profesiune modernă (e, de pildă, specialistă în relații internaționale sau este informaticiană)... Prozatorul trebuie să ne spună cu cine se va întâlni ea și cum își va petrece seara... Eseul romanesc a obosit, ca și metaromanul... Romancierul poate ignora critica, dar critica - repusă pe picioare - nu trebuie să
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
de înțelegere și o criză de imagine. Omul a descoperit că nu mai este ceea ce a învățat că este. Științele umaniste îți oferă, fiecare în parte, câte o definiție (’omul este o sumă de complexe’, ’omul este o sumă de relații sociale’ etc.), dar nici una nu-l mai cuprinde. Din această disperare poate să iasă o mare poezie. Poate și un mare roman, pentru că omul este singurul animal care poate să-și valorifice eșecurile. L.V. Ce așteptați de la o carte de
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mișcarea de dans contemporan românesc. Nu trebuie să stau aici și să mănînc salam cu soia... L.T.: Stiu că unele dintre părerile mele critice despre creația d-voastră v-au contrariat, ceea ce nu ne-a împiedicat să avem în continuare relații cordiale. V-ați dori, desigur, și alte unghiuri de receptare critică. Personal am încercat să îndrum către această profesiune două tinere persoane, care au migrat însă către zone în care se cîștigă mai bine. Cum vă explicați lipsa totală de
Mihai Mihalcea - Prietenul meu elefantul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13935_a_15260]
-
fost publicarea unui scurt volum de povestiri, ironic bilanț de etapă al activității sale scriitoricești. Punctul forte al volumului Check Point Charlie. 7 povestiri fără a mai socoti și prefața îl constituie însă nu povestirile ci prefața, un digest al relației lui Liviu Antonesei cu literatura și o necesară poietică a prozei sale. Potrivit propriei evaluări, proza lui Liviu Antonesei se înscrie pe două registre, "unul simbolic și parabolic, cumva borgesian, celălalt «realist» și intens erotic" ( p. 9). Prozele din actualul
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
în detrimentul conținutului propriu-zis. La fel ca în scrisul lui Borges, la Liviu Antonesei semnificantul ia adesea fața semnificatului. Povestirile erotice sînt un soi de memorii fictive. O combinație de întîmplări trăite sau doar imaginate, un joc la vedere al ambiguităților relației autor-narator sau al celei dintre timpurile narațiunii și timpul prezent. Deplin edificator în acest sens este titlul ( interminabil) al uneia dintre povestiri: O scrisoare sosită din cyberspațiu despre dragostea unei femei de dinaintea inventării internetului, laolaltă cu cîteva comentarii ale destinatarului
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
aceea mă simt obligată, într-un fel, să le pomenesc prezența. M-a impresionat duritatea poveștii păstrată în spectacol, traumele cu care este încărcat destinul unei fete din copilărie de la violul tatălui, pînă la exercițiul prostituției din adolescență. În urma unei relații cu un tip obsedat și impunător al exclusivității, ajunge în pușcărie, acolo unde o găsim la început, acolo unde începem să deslușim, treptat, firul întîmplărilor, derulat invers, acolo unde stă închisă sub acuzația de crimă. Deși comisă în legitimă apărare
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
II-lea), Metanoia (după versete din Psalmi). Diana Danciu (studii aprofundate, UNMB, premiul al II-lea) preferă timbralitatea, explorarea culorii, într-o muzică scrisă cu mijloace minimale, semnificând ritualul în Descântecul apelor. Eficiență, umor, claritate a construcției muzicale deloc simple, relația complice poate postmodernă cu citatul muzical au asigurat un succes deloc surprinzător cantatei Inog (după Blaga) semnată de Cătălin Crețu (doctorand, UNMB, premiul I). După Gustav Mahler care ironiza amar Frère Jacques / Bruder Martin în prima sa Simfonie, după experiența
Săptămîna studențească by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13962_a_15287]
-
violoncel). Toți acești muzicieni sunt binecunoscuți soliști ai repertoriului ( nu numai) modern, în egală măsură cu variate experiențe camerale. Lor li s-au adăugat două soprane remarcabile, încă studente, Cristina Radu și Cristina Toader. Entuziasmul profesionist: iată ceea ce ar rezuma relația la repetiții a tinerilor interpreți cu tinerii compozitori.
Săptămîna studențească by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13962_a_15287]
-
de cinema de pe glob) va fi Emir Kusturica, după ce, anul trecut, președinte aici a fost Martin Scorsese. Kusturica e, printre altele, autorul unui film de absolvire ( a școlii de cinema pragheze, FAMU), el însuși premiat la mai multe festivaluri. Iar relația lui Kusturica cu festivalul de la Cannes e una fericită și durabilă; cineastul face parte din cercul restrîns al regizorilor cu două Palme d’Or la activ: una în 1985, pentru Tata e plecat în călătorie de afaceri, și una în
Info-Cannes by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13961_a_15286]
-
cu drepturi depline la constituirea noilor ierarhii, a noului canon, care trebuie reformulat. Nu știu unde sînt astăzi discuțiile privind reformularea canonului literar, dacă putem vorbi de unul sau mai multe și care sînt perspectivele unei "revizuiri" generale a valorilor, dar despre relațiile literaturii interzise înainte (din exil, din diaspora etc.) cu mediul ei natural, cu cititorii și critica de acasă, se poate vorbi cu mai multă siguranță și cu o minimă satisfacție. Într-adevăr, recuperarea materială a celor mai multe opere apărute în exil
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
cu insistență și cu un enorm spirit analitic. Reperul lui absolut în această acțiune pare materialitatea modelului, rezoluția substanței sau, cu alte cuvinte, înalta fidelitate a redării. Dar această fascinație în fața materialității lumii, această senzualitate, puțin circumspectă și pudică în relația directă cu obiectul constituit, nu este decît o imensă capcană și o simplă trambulină către zările mai înalte ale existenței simbolice. Colta curtează inițial materia, apoi o seduce, folosind cele mai diverse forme de codificare a mesajului vizual, doar spre
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
materia într-un adevărat ceremonial erotic, Onisim Colta visează o formă înaltă de mîntuire prin actul artistic. Dar visul lui nu este nici unul crispat existențial, și nici unul bigot din punct de vedere moral. Manipularea codurilor artistice, vocația de prestidigitator în relația cu limbajul, scepticismul polemic și memoria culturală, demon- strațiile silogistice și ironia implicită, fac din el un postmodern în cel mai exact înțeles al cuvîntului. Iar spiritul posac al unui eventual muzeu, încă fidel unor principii îmbătrînite, are în Onisim
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
deliberat de a lua în considerație pasajele care ar infirma teza ei inițială" ( p. 118). Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994 este o carte care aduce mărurii importante în legătură cu estetica ionesciană, cărțile care au marcat devenirea artistică a dramaturgului, relațiile sale cu România, anii de exil, prietenia cu ceilalți doi mari scriitori români din capitala Franței, Mircea Eliade și Emil Cioran. Chiar dacă prin caracterul său preponderent polemic este altceva decît ne-am fi așteptat, volumul lui Marie-France Ionesco devine o
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
cuplu", folosit de autor, nu este cel mai propriu). Reapar deci personajele-perechi, prinse unele de altele potrivit acelorași criterii ale dominării și supunerii acceptate. Le întâlnisem și în cărțile anterioare ale prozatorului, în care nu o dată a fost vorba de relația stăpân-supus, maestru-discipol, persecutor-victimă, vânător-vânat. Breban se repetă, au sărit unii, Breban e artistic consumat. Se repetă, putem accepta, deși mai potrivit este să spunem că revine asupra unei problematici complexe, pe care simte că nu a epuizat-o și care
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
respinge "râzând ușor, cristalin". Regretă imediat imprudența și-și promite să nu mai greșească, să-și tempereze "lăcomia", "orbirea", spre a nu pierde într-o clipă tot ce a adunat cu trudă. Ocolește aventurile, angajările riscante, sentimental se rezumă la relația, intrată în rutină, cu odihnitoarea Gabriela, după cum prudent va fi în toate, optând, în politica ziarului, pentru linia națională moderată, centristă. Dar acționând în felul acesta, cântărind tot timpul consecințele fiecărui gest, verificând cu minuție soliditatea fiecărei porțiuni de teren
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
câteodată indecisul Dumitrașcu, Mârzea știe precis ce urmărește și este mobilizat în demersurile sale de un proiect maximal: puterea înseamnă "creație și nu simplă chivernisire" și mai ales înseamnă destin. Dar cine e omul care pune atât de sever în relație cei doi termeni, putere și destin, deloc mulțumit numai cu satisfacțiile pe care le oferă "chivernisirea" sau accesul la pârghiile politice? Maximalismul, rigorismul său "principial" sunt contrazise de comportarea cotidiană a acestui om, de felul cum arată și de unele
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]