1,533 matches
-
companionul meu a început o frază, după care s-a întrerupt, șovăielnic și încurcat: — Ce voiai să spui? — Cu siguranță nu e încă momentul. — Ți-am destăinuit prea multe secrete, ca să-mi ascunzi astfel jumătate din ce gândești! S-a resemnat. — Voiam să spun că de acum ești liber să-i iubești pe otomani, deoarece Bayazid nu mai e fiul tău, deoarece soția ta nu mai e o circaziană, deoarece la Roma protectorul tău i-a cedat locul unui inchizitor, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ar fi putut recuceri Roma fără nici o greutate și i-ar fi putut decima pe soldații germani, care se lăsaseră acum cu totul în voia jafurilor, orgiilor și beției. Demoralizat de nehotărârea și de lașitatea aliaților săi, papa s-a resemnat să ducă tratative. Încă din 21 mai, el a primit un sol al imperialilor. A urmat un alt emisar, două zile mai târziu, pentru o vizită scurtă. În timp ce urca rampa castelului, am auzit rostindu-i-se numele însoțit de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de șampanie. Fascinat, am dat să-l imit și eu, prins de ritmul diabolic al pocniturilor lui. Limba nu mă asculta. Părea de vată, îmbibată de vin. Mă miram că totuși mai puteam s-o mișc, articulând cuvintele. M-am resemnat să urmăresc cum, în hărmălaia din local, talentul lui Matvei se risipea în gol. Nimănui nu-i păsa, spre marea mea nedumerire. Nuni sforăia ușor, cu ceafa rezemată de stinghiile barului. Dinică plecase de mult. Apostu ridicase un turn din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
efortul făcut, masterandul nu reuși să-și oprească nici inima, nici sângele ce i se mișca prin trup, cu atât mai puțin mulțimea de atomi și de celule din care era alcătuit Întregu-i organism. Meditând la starea sa, Oliver se resemnă, dându-și seama că mișcarea absolută era imposibil de atins de o ființă umană, chiar și de una care migrase Într-un alt regn, așa că se mulțumi, stând proțăpit pe scaunul lui, cu starea de mișcare relativă care-i conferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Părinții lui Penelope Încercaseră s-o preseze să-și ia o slujbă la Vogue sau Sotheby, ca pregătire finală În vederea obținerii diplomei de doamnă, dar când ea a insistat să ni se alăture nouă, celorlalți, În America corporatistă, s-au resemnat: era cu siguranță posibil să-și găsească un soț și lucrând În domeniul financiar, dacă ținea seama de priorități, nu-și etala ambiția și-și dădea demisia imediat după nuntă. Ca să respectăm adevărul totuși, deși se lamenta și se plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
În tăcere ca domnul supraponderal de lângă mine să nu-și mai morfolească guma. Am privit cu jind ușa pe care scria VIP și am fantazat În legătură cu paradisul dentar de pluș care se deschidea cu siguranță de partea cealaltă. M-am resemnat la ideea că voi fi Întotdeauna dintre cei care se uită de pe margine. Dar iată-mă, la numai câteva luni după asta, În față la Sanctuary, În hainele mele noi, la modă și cu un cârd de prieteni extraordinari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
voievozi înaintea bătăliilor și să luptăm. Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan, moții lui Avram Iancu nu au vrut să mai îndure asupririle și cruzimea dușmanilor (turci, tătari sau maghiari). Astăzi ne resemnăm și așteptăm degeaba... Istoria noastră nu mai are continuitate. Ignorăm tot ce au îndurat și clădit înaintașii noștri și rătăcim cu mintea ca și Avram Iancu. Acesta, izbit de răspunsul împăratului, vede ca la lumina unui fulger fatalitatea luptei sale
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
a rostit Dumnezeu, să nu ucidem, dar, în noi, acest sâmbure care plămădește veșnicia. Omul e o valoare care se perfectează continuu. Să răspundem cu fapte mărețe și vom fi ceea ce trebuie să fim, fiii lui Dumnezeu. Să nu ne resemnăm. Să nu ne îndoaie nici o grijă. Din lacrimi să plămădim bucurii eterne. Încrezători în brațul nostru, cu fruntea la cer, cu ochii aprinși de doruri să zidim altare. Neînfricați în lupte, să nu subscriem capitulării greului lor. Să amuțească în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Istanbul un premiu colosal? Dar era prea târziu. Și apoi, dogele vedea acest război ca pe o ușurare pentru Veneția, fiindcă nici un pericol nu mai amenința Serenissima (cel puțin pe uscat) câtă vreme turcii se băteau În Moldova. M-am resemnat cu gândul că, cel puțin, te afli sub o protecție puternică. Adeseori m-am dus la biserica Santi Giovanni e Paolo, unde mergeam uneori Împreună ca să admirăm polipticul Santo Vincento Ferrier, pictat de prietenul tău Giovanni Bellini, așezat deasupra celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
echipate. — Ce vrei să spui? — Țăranii nu sunt instruiți să lupte înainte de a deveni soldați. Ca majoritatea oamenilor, nu suportă să vadă sânge. Pedeapsa nu schimbă aceste comportament, însă există și alte metode. Nu-mi pot lăsa oamenii să se resemneze cu înfrângerea. — Înțeleg. Eu însumi sunt obișnuit cu înfrângerea, zice împăratul cu un zâmbet sarcastic. Nici Tseng Kuo-fan, nici eu nu putem fi siguri dacă Majestatea Sa glumește sau își dezvăluie adevăratele sentimente. Tseng rămâne cu gura deschisă și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și stâlpul de metal, cu nituri groase, lângă care se adăpostise bunica sa vitregă ce tânjea, pe atunci, de dorul primului ei soț, dat dispărut pe frontul de Răsărit, de unde nu se mai Întorsese. Acea bunică a lui Ectoraș se resemnase după câțiva ani de așteptare și se dusese, nebănuind ce fel de viață o aștepta, să-și trăiască restul zilelor și să le sfârșească În Satul cu Sfinți, ca nevastă de-a doua a fostului notar comunal, proaspăt uns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
despre cum erau treburile În sat, despre tatăl ei, tristul Diogenis Dagdelinis. Tânărul și aproape bătrânul răspundeau cu grabă și bâlbâit, Încălecându-și unul altuia vorbele. Chiar și așa, amețiți cum erau, ghiciră În ochii negri ai nepământenei o tristețe resemnată de vită Înjugată la plug, care rabdă bice și jordii fără să Încerce să se ferească. Se auzi glasul răstit și fioros al patronului turc, un om destul de În vârstă, cu fața negricioasă, ciuruită amarnic de vărsat și o mustață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu vă spun, nici dumneavoastră și nici altcuiva din tabără, despre starea lui, dar medicul și vasalii Seniorului Hanbei au spus că plecarea lui de pe această lume e iminentă și că ar fi mai bine să vă informez. Hideyoshi se resemnase deja. — Shojumaru, vrei să stai puțin aici, în locul meu? Cred că tatăl tău se va retrage curând de pe câmpul de luptă din Takano. — Tatăl meu luptă la Takano? — Dirijează totul din lecția lui, ca de obicei. Atunci, n-aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Hideyoshi. Pe tot parcursul absenței lui din timpul îndelungatei campanii, îi fusese dor să-l vadă, dar acum, când erau față în față, nu prea putea alerga la el. — Ai auzit că Hanbei a murit? — Da. — Trebuie să te resemnezi cu gândul. N-am putut face nimic. Inima lui Oyu se înmuie ca zăpada topită, cu trupul zguduit de suspine convulsive. Nu mai plânge; nu se cade. Hideyoshi își pierdu calmul, aproape neștiind ce să facă. Cu toate că nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi, cu blândețe. Am fost atât de ocupat cu problemele militare, de când ne-am văzut ultima oară, încât n-am mai reușit să te vizitez. S-a făcut așa de frig în ultima vreme, pesemne te simți singură. M-am resemnat să-mi petrec restul zilelor într-un sat izolat, așa că nu voi fi singură. Sper c-ai să te rogi pentru sufletul lui Hanbei. Oriunde alegi să trăiești, cred că ne vom mai întâlni. Se întoarse spre mormântul lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se întoarse în tăcere, cu capul în piept. Mai rămânea întrebarea dacă să fugă la Agatsuma sau să se fortifice în zona Muntelui Iwanodo. Dar, indiferent ce drum alegeau, abandonul capitalei și fuga era soarta de neocolit cu care se resemnaseră Katsuyori și generalii lui. Era a treia zi din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trist al ploii de vară timpurie șiroind de pe streșinile colibei înjghebate în grabă. — E o problemă de timp, începu Kanbei. O a doua ofensivă cu toate forțele ar fi un risc prea mare. Pe de altă parte, ne-am putea resemna cu o campanie lungă, asediind castelul fără a ne grăbi, dar și în formula asta, există mari primejdii. Cei patruzeci de mii de ostași din provincia de origine a clanului Mori pot să sosească, atacându-ne din spate, iar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru un asediu și hotărâți să murim, odată cu castelul. În scrisoare, Muneharu încuraja efectiv întăririle. Mesagerul capturat al clanului Mori răspunse la întrebările lui Hideyoshi cu o franchețe neașteptată. Întrucât citise deja scrisoarea lui Muneharu, inamicul părea să se fi resemnat cu faptul că zadarnic ar mai fi încercat să ascundă ceva. Dar Hideyoshi nu îl cercetă cu de-amănuntul. Nu se cuvenea să umilească un samurai. Lucrurile inutile erau pur și simplu apreciate ca atare, iar Hideyoshi își îndreptă gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pace s-au împotmolit, fiindcă nici una dintre cele două părți nu poate ajunge la un acord cu privire la soarta lui Muneharu. N-ați putea merge, în particular, la Generalul Muneharu, ca să-i explicați împrejurările și să-i recomandați să se resemneze? Clanul Mori nu-i va ordona niciodată unui vasal credincios să comită seppuku, dar, dacă-i explicați nenorocirea în care se află clanul, Mitsutada își va da viața bucuros. Moartea lui, la urma urmei, va cruța viețile oamenilor din castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
slujească pe Hideyoshi. — Au dat dovadă de chibzuință, spuse Hideyoshi, cu vădită satisfacție. Conform termenilor din angajament, teritoriul castelului avea să rămână același dinainte, iar Katsutoyo rămânea posesorul său. Când Hideyoshi renunțase la castel, oamenii comentaseră cât de repede se resemnase cu pierderea unei asemenea poziții strategice. Reluarea castelului în stăpânire fusese executată la fel de ușor ca și cum ar fi mutat un obiect din mâna stângă în cea dreapta. Chiar dacă ar fi cerut Katsutoyo întăriri din Echizen, acestea nu puteau veni, din cauza nămeților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tăcere, pâlcurile de bambuși, în timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu pierderea oamenilor mei. Am atacat castelul principal al lui Katsuie în a doua jumătate a Orei Tigrului și, până la Ora Calului, am cucerit fortăreața. Când dictase cuvintele „soarta Japoniei“, ochii i se învăpăiaseră întocmai la fel ca în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
râzi de mine. Nu vorbesc din gelozie, ca o femeie oarecare. — Orice soție ar spune același lucru. — Ai de gând să m-asculți fără să faci și din asta o glumă? — De acord. Te ascult cu tot respectul. — M-am resemnat demult. Deci, nu prea sunt șanse să-ți spun că mă simt singură când am grijă de castelul tău, tu fiind plecat în campanie. — O femeie virtuoasă, o soție fidelă! De-asta te-a luat Tokichiro cel din urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
impuse de Hideyoshi, care erau prea severe. Nobuo suferea sincer. La urma urmei, ce-avea să se întâmple cu el, dacă Ieyasu făcea pace cu Hideyoshi? — Dacă Hideyoshi schimbă direcția și pornește pe Drumul Ise, ați face bine să vă resemnați cu ideea că deja există o înțelegere secretă între Hideyoshi și Ieyasu pentru a vă sacrifica dumneavoastră clanul, stăpâne. Și, întocmai cum se temuse Nobuo, armata lui Hideyoshi îi confirmase, dintr-o dată, cele mai negre coșmaruri. Nu avea nici un plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
această remarcă, tresar. --Nu-i nimic, părinte. Cred că oboseala drumului își face mendrele. --Un somn bun o să așeze lucrurile la locul lor - mi-a răspuns bătrânul, purtând un bob de lumină șăgalnică în privire. “Nebănuite sunt căile Domnului” - gândesc eu resemnat... Aproape de sfârșitul cinei, a apărut din nou fata cu ulciorul. În timp ce se apropia cu pas șoptit, mă străpungea cu ochii ei nepereche... Bătrânul mă urmărea cu privire blajină și surâs de înțelegere a celor lumești... Când am ieșit din chilie
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
seama ce. Bătrânul nu-și dezvăluie gândurile nici cum. La dânsul, vorba oglindește gândul și poate de aceea tace, ca să nu se dea de gol”. Cred că ai dreptate, amice”. Cu întebarea “cine ne așteaptă” înfiptă adânc în minte, pășeam resemnat în urma călugărului, cu toate că tare aș fi luat-o înainte, la galop, să găsesc răspunsul la această întrebare. Ne apropiam de chilii, iar inima era gata să iasă din piept... Când am ajuns la portița chiliei mele, călugărul s-a oprit
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]