995 matches
-
continue suportarea acelor condiții, pentru o perioadă nedeterminată, și să-și asume partea cuvenită de responsabilități. Anterior, contradicția dintre ideal și societatea timpului lor era majoră, ba chiar nu se puteau stabili nici măcar comparații; greutatea îndatoririlor practice era prea puțin resimțită. În vremea Antoninilor (96-192) forța contradicțiilor s-a nivelat, iar sentimentul responsabilității a erupt cu toată violența: ce atitudine trebuiau să-și asume creștinii față de lumea înconjurătoare în care, contrar voinței lor, au crescut, și mai mult chiar, contând pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ajunge departe: „Cel care Întreabă trece muntele; cel care nu Întreabă rătăcește drumul”; „Te Întreci În greșeli și prostie, dacă nu Întrebi, din mândrie”.) Cine dă Împrumut Își face dușmani. (Pentru că Îndatorirea morală de a restitui Împrumutul la timp este resimțită, de către majoritatea oamenilor, nu numai ca o povară, dar și ca o Îngrădire a demnității proprii.) La pomul lăudat să nu mergi cu sacul. (Dezamăgirea care se creează, adeseori, În raport cu unii dintre oamenii care au ajuns să fie cotați ca
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
al strategiilor ei, în timp ce, în viața de zi cu zi, m-ar scârbi la fel de mult să o practic sau să o îndur. Cum se explică o asemenea fractură? Poate că - revelația asta am avut-o scriind aceste rânduri - prin plăcerea resimțită atunci când destinelor și situațiilor teatrale li se adaugă o trăire personală, propriul meu trecut, uneori uitat, dar pe care piesa citită sau spectacolul la care asist îl reînvie brusc. Reacția mea, fascinația în fața supravegherii în teatru își au rădăcina în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a shopping-ului", care să aibă drept scop o hermeneutică a lui homo consumatoris. * Într-un elan evoluționist toate țelurile umane pot fi înțelese din perspectiva reproducerii speciei; chiar și obiectivele ce ne par mai îndepărtate de un asemenea scop resimțit ca vulgar vizează același lucru, doar că pe căi mai complicate. * Ustensilitatea lui Heidegger este coerentă cu obiectivul reproducerii speciei postulat de Darwin: a vedea totul din perspectiva lui la ce ne folosește (perspectiva ustensilică) dă seama de o orientare
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
În sensul acesta, ea are două accepțiuni: aă este o senzație penibilă, neplăcută, localizată precis sau difuz, de forme, intensități și frecvență diferite, indicând o suferință fizică sau funcțională a corpului; bă reprezintă un sentiment moral de apăsare, sfâșiere sufletească, resimțită ca durere psihică, la care se adaugă o importantă componentă ideativă de factură depresivă sau anxioasă. Din punct de vedere corporal, durerea este indicatorul și semnalul răului, iar efectul acesteia este suferința pe care o resimte individul În planul conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ale acesteia: 1Ă Durerea ca senzație, definită prin următoarele aspecte: aă intensitatea durerii; bă durata acesteia; că localizarea și extensia sa În corp; dă calitatea senzației dureroase (Înțepătură, arsură, presiune, apăsare, durere surdă, intermitentă etcă. 2Ă Reacția persoanei la durere, resimțită ca tonalitate afectivă. Durerea nu este numai o senzație, ci și un sentiment, fiind resimțită ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi o rană” și „a fi rănit”. În primul caz este vorba de o durere bruscă, resimțită ca o atingere, ca o ruptură a echilibrului dintre persoană și mediu. Omul se simte atins el Însuși În unitatea sa corporală de un pericol care Îi amenință existența. Viața sa este subit și violent confruntată cu vulnerabilitatea propriului corp
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Freud. Aceasta ar fi explicarea semnificației durerii corporale și a durerii psihice. Să Încercăm să vedem care sunt semnificațiile durerii morale și durerii metafizice. Durerea morală este o tulburare timică fundamentală a stării de dispoziție emoțional-afectivă, o stare de suferință resimțită interior. Plictiseala, spleen-ul, tristețea sunt semne ale unei dureri care mă apasă sufletește. Această durere Îmi amintește că eu sunt singur și destinat morții. Este acel memento mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Supra-Eului. Valoarea morală este sinteza persoanei și din ea se construiește caracterul acesteia. Persoana mea nu este numai aparență sau prezență corporală. Ea este și trăire temporală. Orice persoană există În timp, dar, În egală măsură, are și un timp resimțit interior. Timpul exterior al lumii și al celorlalți este durată, pe când timpul meu interior este trăire, pe care o resimt ca o devenire continuă. Primul este scurgere, pe când cel de-al doilea este sentimentul ființării mele. În toate cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de la physis la polis va adăuga omului o nouă dimensiune naturii sale, pe lângă cea sufletească, și anume dimensiunea morală. Impunând legile sale omului, cetatea Îl va educa În spiritul său, civilizându-l. Interiorizarea de către om a acestor legi ale cetății, resimțite ca o obligație, va fi urmată În mod implicit de răspunderea individului În fața cetății și a semenilor săi. Din acest moment apar și Încep să funcționeze normele morale care reprezintă latura spiritual-umană a datoriilor și răspunderilor persoanei față de cetate și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de „ieșire din cetate” diferite de exil. Acestea sunt reprezentate de deportări forțate, prizonierat etc. Ele sunt situații accidentale care surprind brusc individul și care au consecințe negative asupra acestuia. Spre deosebire de exil, ele sunt mult mai dure, mai frustrante și resimțite sufletește și moral ca fiind nedrepte și nemeritate. Urmările Înstrăinării prin exil sau alte forme ale acesteia sunt multiple, iar ele intră sub incidența tematicii psihologiei morale. Orice fel de desprindere de cetatea proprie este resimțită ca o ruptură. O
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă din conștiința mea, care judecă faptele Eului meu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
abatere de la normal, dar și ca un efect al răului. Sunt Însă suferințe morale pure, cărora conștiința nu le poate da o altă atribuire, pe care nu le poate raporta nici la trup, nici la suflet, deși ele sunt adesea resimțite ca experiențe ale persoanei umane. Aceste experiențe vor afecta, În final, și sfera somatică, și pe cea sufletească, Întrucât alterarea conștiinței morale schimbă persoana respectivă. Facem aceste observații tocmai cu intenția de a sublinia faptul că formele suferinței sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de experiență și privesc exclusiv persoana, suferințele psihomorale ne apar ca probleme de conștiință care pun În discuție valoarea persoanei umane. Vom pleca de la prezentarea câtorva exemple care să clarifice și să justifice totodată argumentarea noastră. Orice suferință psihomorală este resimțită, În planul conștiinței, atât ca durată, cât și ca Întindere În raport cu persoana respectivă. Suferința este interiorizată și trăită ca o experiență a simțului interior al individului, desprins de orice experiență. Modalitatea În care este simțită această suferință se poate prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fie cooperant, activ, În acțiunea de restaurare psihomorală a persoanei sale. că Țintele oricărei psihoterapii morale sunt multiple. Ele sunt reprezentate prin următoarele: situarea suferinței la nivel corporal, somatic, exprimată prin durere sau suferință organică difuză; localizarea sufletească a suferinței, resimțită ca epuizare, angoasă, depresie, disperare și Închidere; resimțirea suferinței la nivelul conștiinței morale ca o stare de suferință care apasă persoana, o Însingurează și o golește, o aruncă În disperare și adesea sfârșește prin a o Înstrăina nu numai de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sexuale ori etnice. Violența se manifestă sub formă de atitudini și comportamente ce atentează la demnitatea altuia: violență nonfizică, nonverbală, directă, indirectă (intimidare, negarea celuilalt, refuzul de a-i vorbi, evitare, mutism, ostracizare) și produce acțiuni sau atitudini violente ori resimțite ca atare, ce folosesc, direct sau indirect, forța și constrângerea. Există multiple definiții ale violenței: vorbim de violența politică, economică, dar și de violență în educație, în vreme ce alții susțin că educația este, prin sine, „violentă”. Cu alte cuvinte, violența se
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Europene. De cele mai multe ori s-a asistat la condamnarea faptei și a persoanei implicate în abuz fără să se acționeze eficient în găsirea soluțiilor de prevenire a abuzului și chiar de recuperare eficientă a victimelor. De aceea, s-a făcut resimțită nevoia elaborării unui cadru juridic destinat să explice noțiunile de abuz, neglijare și exploatare a copilului și să descrie instituțiile specifice care trebuie să intervină în rezolvarea acestor situații. Potrivit art. 19 al Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, ratificat
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
vremuri grele” era laitmotivul care s-a auzit de-a lungul deceniului al treilea și în primii ani ai deceniului patru, atît la bătrîni, cît și la tineri; „timpuri complicate”, - după unii de „vertiginoasă precipitare”, după alții de „marasm”. Contrastele resimțite cel mai dureros erau cele dintre preocupările materiale și cele spirituale, dintre individualism și demagogia solidarității, dintre certitudinile bazate pe averi și eclipsele de conștiință. Nici unul din ele n-a scăpat ochiului moraliștilor și moralizatorilor. în această ultimă ipostază, cel
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nefericirea lipsei de cititori. După război, în condițiile unei piețe mai largi, rezultat al unirii tuturor provinciilor romînești, literatura, în ansamblul ei, începe să beneficieze de un regim mai favorabil. Totuși lipsa publicului rămîne una din durerile cronice ale scriitorilor, resimțită diferit de prozatori și de poeți. Primii își înmulțesc treptat vadurile, astfel că un autor ca Liviu Rebreanu putea să afirme, la începutul deceniului al patrulea, că „un roman găsește ușor peste zece mii de cititori”, tiraj la care cei mai mulți dintre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
oamenilor celor mai nevinovați li se tăiau nasurile și urechile, li se scoteau ochii, li se tăia limba; membrele lor erau hăcuite, sau li se turna plumb topit prin deschizăturile corpului”14). însă nu în ultimul rînd, „plumb” evoca senzații resimțite din ce în ce mai acut de autorii citați, cît și de alții: „corp de plumb”, „picioare de plumb”, „gene de plumb”, „lacrimă de plumb” „vise de plumb”15). Dintre multele întrebuințări ale plumbului, cele despre care se știe mai puțin sînt cele din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ești tînăr, te duci și te lipești oriunde. Așa ceva nu mai e posibil cînd ai peste patruzeci și ani, cînd ești o persoană cu studii etc. în fine, încă un „amănunt”: dificultatea de a nu avea unde te duce e resimțită și mai dramatic în țările mici și în orașele mici. „Nimeni nu mă caută, n-am nici un prieten pe aproape, mi-a murit și calul [cel din amintirile din război - n. m.]. ...A prins promoroacă și clampa...” (I. D. Sîrbu, „Scrisoare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
24. În ansamblul lecturilor cum putem vedea , nu cântărește atât aspectul structural izolat, ci legătura lui cu substanța comunicată o relație pe de o parte stăpânită și sigură, de cealaltă parte, nervoasă și amenințată de confuzie. Căutarea estetică e deci resimțită ca o patimă, ca o luptă aprigă, care nu implică doar rațiunea, ci totalitatea ființei, și care evită afișarea dorințelor, devenind o formă de eroism. Rezultă de aici că lunga șlefuire a limbii nu e un scop în sine, ci
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
îndreptate doar spre obținerea unor satisfacții de moment, comportamentul nostru dobândește rolul unui factor de încordare și conflict în raporturile cu cei din jur. În schimb, o motivație întemeiată pe trebuințe de ordin social — cum ar fi, de exemplu, nevoia resimțită de a avea bune relații sociale, de a te identifica cu grupul căreia aparții, de a câștiga stima și respectul semenilor, de a te realiza ca persoană, trebuința de creație, de prestigiu etc. — sporește exigența față de sine însuși, întărește spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
individuale și de vârstă ale elevului. Pentru aceeași manifestare comportamentală, fiecare vârstă cere alte acțiuni educative, deoarece la fiecare vârstă același act (în aparență numai, același) poate avea altă semnificație, poate însemna altceva, iar aceeași măsură educativă poate fi altfel resimțită. Se impune, prin urmare, ca educatorul să-și restructureze, în raport cu specificul fiecărei etape de dezvoltare a copilului, propriul sistem de atitudini, argumente, reacții afective, și să-l readapteze particularităților fiecărui caz individual. Există însă o constantă a acțiunii educative, care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]