1,532 matches
-
ființei ei, o judecam aspru în sinea mea în acele clipe, punând sub semnul îndoielii sinceritatea îmbrățișării. Totuși nu e așa. Îmi dădui seama imediat că greșisem: ochii ei mă privea ca-n primejdia unui înec, eram trunchiul unui copac retezat de care se agățase și care plutea la suprafața imensului ocean în care ne aflam. Dar dacă acum, dar mai ales cu un an în urmă m-a privit în ochi m-a luat după gât, m-a îmbrățișat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mulți - printre ei mă număram și eu - nu dădeau crezare, noi cei crescuți în lumina altei civilizații... Deodată, domnul Pavel se ridică în picioare și începu să se ocupe de așezatul farfuriilor și tacâmurilor până ce doamna Pavel intră în sufragerie, retezându-i, indignată, elanurile de gazdă, ca un domeniu al ei, pe care n-avea nimeni voie să-l încalce. Domnul Pavel, fericit, adăugă o curtoazie ipocrită de care zâmbea în sinea lui „Vai de mine, nu se poate, dragă!” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
făcut notă discordantă între cei de la Red Hot Chili Peppers. —Hei! a zis. Ne-am mai văzut? La întâlnirile de la St. Mark’s Place? Rachel, nu-i așa? Eu sunt Angelo. Și ce mai faci? Încă tulbure? Nu, i-a retezat-o Rachel scurt, emițând unde atât de intense cu mesajul „E momentul cel mai nepotrivit“ încât mai că le vedeai plutind în aer. —Așa deci? Și te măriți cu tipul? — Da. La fel de tăios. Dar nu s-a putut abține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cei învinși; acesta va fi sacrificiul pe care i-l vei aduce lui Marte. Lumina ce o învăluia pe Velunda începu să tremure, să pălească. În depărtare se auzi bubuitul unui tunet, iar cerul se întunecă. Adierea primăvăratică se înteți, retezând corolele florilor. — Voi ajunge împărat la Roma? — Da. — Îl voi pune pe cel mai mare gladiator să lupte pentru mine? strigă Vitellius, cuprins de spaimă și de frig; cuvintele se desprindeau greu de pe buzele-i palide. Ăsta e secretul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zis, sprijinindu-mă de balcon. A ridicat din umeri. Nu primesc eu titlul nobiliar, să știi. Fratele meu îl moștenește. M-am decis să las baltă subiectul. Păi, oricum, revenind la ce spuneai mai devreme, despre Bill... Simon mi-a retezat-o în așa fel încât mi-am dat seama că nu ar fi o idee bună să mai insist. Din păcate, nu te pot ajuta să dezlegi misterul ăsta. S-ar putea să nu fie nimic la mijloc. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că m-am îndepărtat de el? — Îmi pare rău că nu vă pot urmări, m-a întrerupt ea. Am prins doar o frântură de discuție și mi s-a părut interesantă. De-asta am... — Nu-i nimic interesant, i-am retezat elanul. Vorbeam despre tinerețea noastră. — Tinerețe?! a pufnit ea. Acum ați îmbătrânit? — Despre un alt timp, în care, nu zâmbiți, erați și dumneavoastră pe-acolo. — Eu? Și de ce să nu zâmbesc la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o privim. Noi o urâțim. Cu suferințele noastre, cu necazurile noastre, cu ura noastră. Ne urâm și ne dușmănim noi între noi, de parcă cel din fața noastră ne-a făcut cine știe ce mare rău...“ „Poezii, băiete. Nu mai ține, Simioane“, mi-o retează. „Ce frumusețe să mai vezi când totul e la fel ca ieri, ca mâine, ca alaltăieri sau câți de mâine or mai fi să fie. Ce frumusețe... Mă descarc uneori pe controlorii ăștia de la I.T.B. Îi apucă damblaua cu datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
profesorului. — Asta-i civilizația autentică, perora el. Încredere în oameni, deschidere totală, stimă și respect. Bufet suedez. Începu să râdă: — Stimă și mândrie, Ceaușescu pușcărie. O știai? — Nu. (De fapt, o știam, ca multe altele, dar nu voiam să-i retez pornirea spre anecdote.) — Da’ engleză știi? Am una diplomatică. — Nu știu, doar așa... Fii atent, e o chestie la vânătoare. Se duce omu’ la... În fine, erau africani în bambuși și primul nostru vânător zicea că-mpușcă pliznoți. Că ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ficatul, că inima merge prost, că tot mai aproape este Moartea. Nu mai este cochetărie cu Moartea. O simt tot mai în preajmă. Cum taie metodic, statornic, cadențat, zi după zi, viața mea. Aproape că-i aud satârul cum îmi retează zilele. Dormeam astfel în studenție când veneam acasă în vacanțe, după sesiunile de examene. Nu eram cine știe ce obosit. Nu mă stresau examenele. Era doar reîntâlnirea cu aerul pur, amețitor al satului. Dormeam câte trei--patru zile, cu pauze rare de mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru altă zi, argumentînd că era o dimineață de mai mare dragul și că tunelurile sînt pentru șobolani. — Un taxi pînă la Sarriá costă probabil o avere, am obiectat eu. — SÎntem invitați de Casa de Economii pentru Cretini, mi-o reteză Fermín. Căci aici patriotul mi-a dat greșit restul și am făcut o afacere. Iar dumneata nu ești acuma bun de călătorit pe sub pămînt. Înzestrați astfel cu fonduri ilicite, ne-am plasat la un colț la capătul Ramblei de Cataluña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înveți să-i imite pe cei bogați. Asta-i otrava cu care capitalismul Îi orbește pe... — Acuma să nu te pornești pe doctrina socială, Fermín, fiindcă, dacă te aude unul din preoții ăștia, o să ne alunge În șuturi, i-am retezat-o eu, văzînd cum doi preoți se uitau la noi cu un amestec de curiozitate și reticență, din Înaltul unei scări ce urca spre poarta colegiului și Întrebîndu-mă dacă n-or fi auzit ceva din conversația noastră. Unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i l-am Întins pe al lui sau, mai bine zis, i l-am aruncat cu Îndîrjire. Fermín Îl Înșfăcă din zbor, tot numai un zîmbet pișicher. — Mai curînd apa ne-a luat pe motan și pe mine, i-am retezat-o eu. — Lasă dumneata gregueriile În seama lui don Ramón Gómez de la Serna, că ale dumitale suferă de anemie. Să vedem, povestește. Ce vrei să povestesc? — Las la alegerea dumitale. Numărul de Împunsături sau turele de onoare. — Nu-mi arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mîna mea. — Eu, fără să citesc ceva, nu-i chip, am argumentat. — Și eu pățesc la fel. Și se mai spune că spaniolii nu citesc. Mi-l Împrumutați și mie? — Pe rezervor aveți ultimul laureat al Premiului Criticii, i-am retezat-o eu. Infailibil. M-am Îndepărtat fără să-mi pierd aerul demn și m-am dus la tata, care pregătea o ceașcă de cafea cu lapte. — Ce-i cu ăsta? l-am Întrebat eu. — S-a jurat că se cacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a vrut să țipe, Însă prima Împușcătură i-a zburat mandibula. Trupul a căzut inert, În genunchi, la picioarele lui Miquel. Ceilalți doi agenți Își scoseseră armele. Al doilea foc străbătu stomacul celui care părea mai vîrstnic. Glonțul i-a retezat coloana vertebrală, Împrăștiind un pumn de măruntaie peste tejghea. Miquel n-a mai avut timp să tragă a treia oară. Ultimul polițist Îl ochise deja. A simțit arma În coaste, În dreptul inimii, și privirea oțelită, aprinsă de panică. — Stai, nenorocitule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu răceală, Încercînd să elucideze cum să rezolve situația. Ochii lui se opriră asupra mea. — Tu du-te. Asta n-are de-a face cu tine. Haide. Am șovăit o clipă. Carax Încuviință. — De-aici nu pleacă nimeni, i-o reteză Fumero. Palacios, predă-mi revolverul dumitale. Palacios rămase tăcut. — Palacios, repetă Fumero, Întinzînd mîna plină de sînge În așteptarea armei. Nu, șopti Palacios, scrîșnind din dinți. Ochii Înnebuniți ai lui Fumero se umplură de dispreț și de furie. Înșfăcă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Domnul Aguilar, care Încă Îmi vorbea numai În monosilabe, cum avea să facă pînă la sfîrșitul vremurilor, mi-a acordat mîna fiicei sale cînd s-a văzut În imposibilitatea de a primi capul meu pe tavă. Dispariția Beei Îi mai retezase din furie, iar acum trăia Într-o stare de spaimă permanentă, resemnat că, În curînd, nepotul său avea să-mi spună „tăticule“ și că viața, prevalîndu-se de un nerușinat, peticit după ce fusese găurit cu un glonț, Îi furase copila pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fi prins pe talpa sa de pâslă, apoi privi În jos. În fața lui, la distanță de o palmă, se afla ceva ce semăna cu un picior (mai degrabă de bărbat decât de femeie) care avea o alură impozantă. Piciorul era retezat cu câteva degete mai sus de genunchi și stătea neclintit În fața lui Noimann, ținându-și mâinile la spate. Privindu-l, lui Noimann Îi reveniră În minte versurile unui cunoscut poet austriac, ce sunau astfel: „Colindă prin lume un genunchi buimac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o alta În stare de veghe. Acum Noimann era treaz, dar iată că piciorul din vis Îi apăru În față. PAGINĂ NOUĂ V. Aria piciorului rătăcitor La drept vorbind, stomatologul Paul se aștepta la o astfel de surpriză. Piciorul, frumos retezat la distanță de o palmă de genunchi, Îl privea cu oareșicare superioritate. „Face, probabil, aluzie”, Își spuse el, „la faptul că am fost ținut atâta timp cu capul sub papuc... Și pe bună dreptate.” „Doriți cumva”, Întrebă Noimann, „un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe cap un turban de culoarea peruzelei, făcu să apară deasupra mesei o tavă și un iatagan strălucitor, pe care, prinzându-l cu mâna dreaptă de mâner, Începu să-l rotească amenințător În aer. Apoi, executând o mișcare neașteptată, Își reteză mâna dreaptă de la cot și o aruncă, triumfător, unui câine vagabond sosit din stradă, care o prinse din zbor și dispăru cu ea, mârâind, Într-un boschet. Din brațul retezat se rostogoliră, zornăind pe masă, niște zaruri pătate de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
națională. Privind-o ori din față, ori din spate, nu-ți poți stăpâni strigătul lăuntric de admirație: „Ce construcție solidă, ce turn, ce coloane, ce bolți, astăzi asemenea clădiri nu se mai fac!”. Și chiar dacă turnul de pe acoperiș a fost retezat la jumătate și dinăuntrul lui a dispărut orologiul care indica de departe ora exactă, iar fără el Întregul edificiu pare să n-aibă nici un Dumnezeu, sentimentul de mândrie locală persistă și călătorul admiră măcar cerul Înalt al Iașilor și stolurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Crâncenă, când Rinaldo, în culmea deznădejdii, s-a hotărât să folosească un șiretlic.El s-a trântit la pământ , ca și cum și-ar fi pierdut cunoștința din pricina rănilor primite, și, la apropierea grifonului, îi dădu o lovitură prin cre i-a retezat una din apripi. Dar căzând, monstrul îl încleștă în ghearele-i lungi și ascuțite ca niște pumnale, străpungându-i platoșa și zalele; atunci Rolando i-a mai înfipt o dată sabia în trup, cu furia deznădejdei și aceasta a fost lovitura
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
așteptaseră la o asemenea lovitură printre tovarășii lor. Cloridan a intrat apoi la nefericitul Grillon al cărui cap atâtna moale pe pernă. El visa, se vede, la ospățul de la care tocmai se ridicase, căci în clipa când Cloridan i-a retezat capul, mult vin curse odată cu sângele său. Cei doi tineri mauri ar fi ajuns poate astfel în cortul lui Carol Magnul, dar știind că paladinii care-și aveau corturile în jurul lui făceau de pază cu rândul și socotind că era
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și îmbrățișați... Unul din vestoane, sfârtecat de-o schijă, Lăsă să se vadă poza unei fete, Ce nevinovată și fără vreo grijă Își exprima parcă, veșnice regrete... Ninge crini de gheață peste frontul morții, Albul vrând să-ngroape nebunia hâdă, Retezat-o țeastă, ironia sorții, Dezgolindu-și dinții, a-nceput să râdă...
FRONTUL MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83798_a_85123]
-
ca să se distreze puțin? Vai de mine, ăla nu e Avery Wainwright? N-am avut timp să mai stăm de vorbă În ultima vreme. Băiatul ăsta s-a transformat Într-un bărbat foarte atrăgător, nu crezi? —E logodit, i-am retezat-o eu. Cu Penelope. O mai ții minte pe Penelope, nu-i așa? Se prefăcu că habar n-are. —Hmm... Ei, știi cum se spune... Nu, ce anume? — Nimic nu e definitiv până când nu se fac jurămintele. Își frecă mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
chiar duce o viață scandaloasă? Eu nu corespund deloc. Am mușcat o bucată de pizza, posibil cea mai desăvârșită bucată din lume. Înțeleg, draga mea, sincer Înțeleg. Dar Philip corespunde, să nu uiți asta! Nu-mi place să ți-o retez, dar articolul meu nu pare să vrea să se scrie singur săptămâna asta. Vorbim În curând? O să te vedem la cină joia asta? Bineînțeles, am spus automat, Înainte să-mi dau seama că trebuia să particip la lansarea unui nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]