4,815 matches
-
și - nu mai puțin - îl expune pe subtilul cercetător Ion Iovan, autor, cu numai câțiva ani în urmă, al unei biografii pe deplin lăudabile, Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român. Ce ne facem însă cu celălalt Ion Iovan, cu teribilul romancier probat, în anii 80, de Comisia specială ? Îl redescoperim intact. Începând cu partea a treia a cărții, un Epistolar de nici treizeci de pagini, evoluând pe piste poștale multiple și trasând în viteză scheme elegante într-o materie extrem de greu
Memoria lui Mateiu Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8327_a_9652]
-
ideologico-estetic? Cât a fost cenzurat autorul Moromeților, I, după ce primise o mare încredere "politică" și literară? A fost un alt prozator de succes - care s-a destăinut în esență și detaliu privitor la relația volumelor sale cu cenzura comunistă - un romancier, singurul (după o manșetă publicitară pe un roman al său publicat în SUA), anticomunist sub comunism? La lectura acestei noi variante - post-auctorială -, nu e foarte simplu de recunoscut măsura în care devine sau rămâne M. Sorescu autorul romanului Trei dinți
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
mai mult. Ce nu suporta, vedem acum pe de-a întregul. La modul global, nu admitea să se sufle o iotă despre suspiciunea și, vai, interdicțiile din relațiile umane (431-432). Cenzura avea modele și antimodele politice, în fapt (mono)ideologice. Romancierul (romanul său) vrea să spună, dar cenzura nici măcar nu vrea să se presupună ceva despre literatura ca ideologie unidirecțională și anticritică. Se interzice, așadar, să se vorbească despre interdicție în literatură. Ce se face în ascuns, nu se arată la
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
ordinea realității - astăzi spre alertarea corecților politic - cu cea țigănească (510). Cititorul nu trebuie să știe ce se petrece în închisorile comuniste (381-382), nici despre deținuții politici (444), eliberați fără a li se restitui textele scrise (445). Exterminarea din închisoare, romancierul ar fi ilustrat-o prin cazul unui poet care, la eliberare, va muri din cauza indigestiei (484-485). Sorescu voia să scrie despre chiaburii duși la munca de la Canal (279) și, în general, despre închisoarea socială (445, 447). Găsea că e firesc
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
asumată unitate de spațiu, timp și perspectivă. Pe buza uriașei gropi în care se aruncă gunoaiele, la marginea Bucureștilor, ori în fundul Ferentarilor, unde, peste un gard de scândură văruită, se ițește "firma" La Gică Dei, privirea scormonitoare a celor doi romancieri scanează un mediu social umil, exotic în raport cu Centrul urban, întru totul reprezentativ însă pentru experiențele și momentele esențiale ale existenței. Circularitatea romanelor, elaborată și exploatată epic, e un mod de a reaminti cititorului circularitatea și repetitivitatea vieții. Acestea sunt urmărite
Flacăra Roșie (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8512_a_9837]
-
se potrivea-mănușă direcției estetice promovate de editură. În 1954, Françoise Sagan, o tânără de nouăsprezece ani, depune la Editura Denoël o carte cu titlul Bonjour tristesse. François Nourissier, secretarul general al editurii - ulterior, el însuși unul din cei mai importanți romancieri francezi ai anilor '60-'70 - uită, pur și simplu, să deschidă manuscrisul. Când se decide s-o facă, e prea târziu: tânăra și impetuoasa autoare semnase deja contractul cu Julliard. Întâmplător sau nu, pseudonimul ales de debutantă e inspirat de
Vă place Sagan? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8526_a_9851]
-
firesc, în chip exagerat, în sensibilitatea autorului. Putem bănui febrila așteptare a consacrării după ecourile ce au pătruns în corespondența lui Adrien Le Corbeau cu unul dintre puținii scriitori francezi care-i manifestă simpatie și încredere, uitatul astăzi dramaturg și romancier Saint-Georges de Bouhélier."(pag. 155) Interesant, poate, mai mult decât alte detalii e faptul că versiunea engleză a cărții îi aparține lui T.E. Lawrence, aventurierul implicat în luptele din Peninsula Arabă, autor - o știm bine - al Celor șapte stâlpi ai
Les faux monnayeurs by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8529_a_9854]
-
prea mai avut pe cine să impresioneze. N-a prea mai fost cine să-l citească și să-l analizeze, deși prozatorul primise Premiul Uniunii Scriitorilor pentru un prim și splendid roman: Sonata pentru acordeon. Deficitul de imagine al acestui romancier pursânge (nici mai mult, dar nici mai puțin decât atât) este cu siguranță remediabil, dar el a avut drept cauze carențele ori dezinteresul criticilor, nicidecum hibe ale cărților sale. Solide la propriu și la figurat, dense și totodată trepidante, cinematografice
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
fi demolate și înlocuite de blocuri, curțile vor dispărea, păsările, purceii, mieii vor lua conturul fluid al viselor de oameni cu foamea-n gât, pierzând tot mai mult timp la cozi tot mai dese. Imobilismul mediului scanat și radiografiat de romancier se datorează însă, după cum vom vedea, nu numai ingineriei și planificării sociale (cu clasa muncitoare, chipurile, în postură conducătoare), ci și unei repetitivități biologice, la nivelul diferitelor generații. Cu diferențele de rigoare, tot mai șterse pe măsură ce romanul avansează, copiii vor
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
de neige", pe care scriitorul le-a imortalizat atunci când a descris în roman salonul Odettei. Respectându-și metoda confruntării, Cornelia Ștefănescu îl aduce în prim plan și pe George Enescu, al cărui nume apare în Prizoniera, rostit de personajul Charlus. Romancierul îl ascultase pe celebrul muzician executând sonata lui Franck, de unde s-a inspirat în pasajul de toți știut al sonatei lui Vinteiul. Marea prietenie care l-a atașat foarte strâns pe Marcel Proust de români a fost aceea cu Anton
Marcel Proust și românii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8519_a_9844]
-
Ioanid în memorialul închisoarea noastră cea de toate zilele, care surprinde prin tensiunea unui roman de acțiune, de aventuri dramatice, nu o dată spectaculoase. Autorul are în vedere o tipologie extrem de bogată, apelează la dialoguri, digresiuni, retrospecții, anticipări, întocmai ca un romancier. Infernala realitate a închisorii întrece ficțiunea. Din aceeași familie a lui Constantin Argetoianu face parte Maria Cantacuzino-Enescu în memoriile sale din volumul Umbre și lumini. Ea declară deschis că nu a vrut "să pozeze în scriitor". Și totuși... Memorialista se
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
partea ei, care trebuie recuperată. N-ar fi păcat să rămână pierdute descrierile plastice de natură și izbucnirile lirice ale lui Maiorescu din Epistolar, admirabila poezie spontană a lui Ion Barbu din scrisorile către Tudor Vianu, calitățile de prozatori, de romancieri virtuali și câteodată reali ale lui C. Argetoianu, Ion Ioanid, ale Mariei Cantacuzino-Enescu și încă ale altora nu mai puțin semnificativi?
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul de a-l pune în cuvinte. Viața devenea limbaj, exprimarea (stilul) era lucrul cel mai important. Autorul Desperado readuce personajul la viață. Romanul comunică din nou realul, nu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado - venind cu moștenirea lui modernistă - se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cauzalitatea cronologică), par acum puerile chiar și
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
atât prezentul cât și trecutul sprijineau evoluția viitoare. Preocuparea romanelor scrise înainte de Fluxul conștiinței era ce va urma, incidentele viitoare. Intriga avea un unic mare atu în mânecă: încheierea. Odată ce romanul se încheia (fericit ori nu), istoria își încheia misiunea, romancierul nu mai avea nimic de demonstrat. Cu toate că Virginia Woolf nu și-a dat seama atunci când l-a acuzat de tradiționalism, John Galsworthy este de fapt un dușman al romanului convențional: el scrie o ‘saga', ceea ce implică tacit că nu e
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
devine astfel un dens poem al depersonalizării, una din temele predilecte ale lui Norman Manea. E terenul pe care s-ar putea înregistra o relație de osmoză cu atmosfera și obsesiile din proza lui Kafka. Există o etapă, prima, a romancierului Norman Manea, puțin cunoscută, ca să nu zic aproape necunoscută criticilor mai tineri și Occidentului, pentru că prozatorul însuși a lăsat-o în umbră. În romanele "variantelor la un autoportret", autorul se investește pe sine ca personaj al prozei în Captivi (1970
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
târziu, în domiciliul forțat de la Câmpulung Muscel, și e legat de textul lui Cioran, "Scrisoare către un prieten îndepărtat", text care a suscitat nu doar furia, ci și reacția violent-contondentă a zelatorilor regimului, între care și Radu Popescu (tatăl viitorului romancier Petru Popescu): "În vara anului 1957, numitul Cioran Emil mi-a scris din Frața că a dat spre publicare revistei ŤNouvelle Revue Françaiseť o Scrisoare deschisă către un prieten din depărtare, scrisoare care în parte îmi era adresată mie. În
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]
-
în acest fel orice echivoc? Deocamdată nu-l pot scuti de sâcâielile unei deliberări pentru a se stabili dacă e absolvit total de vină. N-am strâns încă toate indiciile pentru a răspunde categoric prin da sau nu. Presupun că romancierul țintește să schițeze fizionomia tăinuită în dosul unei măști, năzuiește să divulge cartea de vizită reală a excentricului amfitrion. Iată câteva din întrebările ce se pot naște: este acesta un profitor lipsit de scrupule, care face avere abuzând de naivitatea
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
Vestul Sălbatic? Oricum, au urmat autorii "serioși". Trei clasici germani, dintre volumele cărora bunicul meu patern avea mereu câte unul în buzunarul hainei: Goethe (Faust I), Schiller (poeme și drame istorice), Heine (Buch der Lieder și Deutschland. Ein Wintermärchen). Apoi, romancierii francezi: Romain Rolland, Anatole France, Roger Martin du Gard, Jean Giono, după aceea Marcel Proust, André Malraux, André Gide și alții. Poeți maghiari: Arany János, Petöfi Sándor, Ady Endre, Babits Mihály, Kosztolányi Dezsö, József Attila, Radnóti Miklós. Până la facultate, am
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
grave a dus auto-torturarea implicată de meserie, la mari creatori de artă. Prin consumul uriaș de energie sufletească, această introvertire ciudată nici nu este o propriu-zisă meserie, de aceea o și condiționăm de talent. Am citit recent un interviu cu romancierul japonez Haruki Murakami. Scrisul continuu (spune el la 59 de ani, după multe cărți de succes) are un efect otrăvitor, de care trebuie cumva să scapi: el personal - prin jogging, aleargă zilnic 10 km, o dată pe an 42, distanța maratonului
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
răstimpul "epocii de aur". O generozitate sau o eventuală gratitudine personală - simțăminte nobile, de care, din păcate, unii polemiști nu se arată capabili, - nu credem că se cade totuși a umbri consecvența unui punct de vedere etic. Iar minimalizarea unui romancier contemporan, ajuns "cel mai tradus autor român (20 de limbi)" și "un nume pă toate gurile" - e vorba de Norman Manea - mi se pare, francamente vorbind, nedreaptă. În ansamblu, cartea Magdei Ursache e reconfortantă ca orice demers critic tranșant care
Un ton tranșant by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8602_a_9927]
-
greu încropit în fața unei săli arhipline, a fost precedat de o adevărată vijelie mediatică soldată pînă acum, fără a se fi încheiat încă, cu zeci de titluri de articole și sute de pagini. Daniel Cohn-Bendit, nereușind să-l determine pe romancier să se exprime și explice pe măsura așteptărilor, a încercat să caute el cauzele profundei tulburări iscate în Germania de Eumenidele. Germanii - afirmă Cohn- Bendit - s-ar simți "deposedați" prin romanul scriitorului americano-francez de monopolul pe care credeau a-l
Început de primăvară literară by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/8640_a_9965]
-
doar din această direcție. Problema e planetară. De curând, "indolentul" Frédéric Beigbeder propunea rechemarea la televiziunea publică franceză a lui Bernard Pivot și resuscitarea emisiunii sale clasice, "Apostrophes". Formula lui Pivot, care aduna în jurul grămezilor de cărți "intelectualii inteligenți și romancierii angoasați", a fost un veritabil succes. Și nu numai în Franța. Acum doi ani, televiziunea publică de la noi a propus o emisiune de promovare a cărții ce s-a bucurat de un neașteptat succes. Se numea "Lumea citește" și era
Vor dispărea librăriile? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8393_a_9718]
-
soțului său că ar avea toate viciile cu putință, minus viciul de formă... Relevantă este cu deosebire implicația lui Proust în viața pianistei românce, în salonul căreia pășește, tîrziu, în 1900. Cunoscîndu-i mai întîi pe Emanuel și Anton, fiii săi, romancierul intră în relație și cu perechea Alexandru-Elena, de bună seamă sub semnul muzicii, una din marile, constantele sale surse de inspirație. Frații Bibescu ajung companionii lui Proust în elaborarea producțiilor sale literare, fiind, după cum recunoaște el însuși "cei dintîi îndrăgostiți
O carte somptuoasă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8400_a_9725]
-
prima tinerețe, începe să devieze. În urma unui mare concurs literar pentru muncitorii cu înclinații literare, afirmă deschis că proza concurenților proletari n-are valoare literară. Cu volumul consacrat lui Liviu Rebreanu, care era o încercare de repunere în circulație a romancierului izbutește să se pună rău cu vigilii literari ai regimului, care-și amintesc de funcțiile lui Rebreanu în timpul regimului Antonescu. Pentru deviațiile sale e silit să-și facă autocritica. Asta nu ajunge. I se cere să scrie și în Glasul
Glasul neiertător al Patriei. Anii 50. by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8412_a_9737]