3,927 matches
-
și traducător polonez. Provine dintr-o familie de țărani. Urmează gimnaziul clasic în localitatea natală, absolvindu-l în 1914. Înrolat voluntar în legiunile poloneze, luptă pe front (1914-1918), este rănit și distins cu medalii pentru bravură. Începe studii de filologie romanică și limba polonă la Universitatea Jagellonă din Cracovia, dar le întrerupe cu o nouă plecare pe front și le finalizează abia în 1925. Obține și o diplomă de predare a limbii franceze pentru străini, ca urmare a frecventării unor cursuri
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
Inițierea în filologia română a început-o în 1920, sub îndrumarea lui St. We˛dkiewicz, conducătorul primului Seminar de limba română din cadrul lectoratului înființat de N. Iorga, în 1921, la Universitatea Jagellonă. Pentru L˜. româna va fi a doua limbă romanică (după franceză) foarte bine stăpânită, ajungând să reprezinte domeniul predilect al preocupărilor sale. Între 1932 și 1938, în 1945 și 1946 este lector de limba română la Universitatea Jagellonă și simultan (1932-1939) predă la Academia Comercială din Cracovia cursuri despre
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
lagărul din Sachsenhausen (Germania), de unde este eliberat în 1940. În timpul ocupației studiază limba germană, pe care o va preda la două școli din Cracovia. În 1945, la propunerea profesorului We˛dkiewicz, este abilitat ca docent particular să predea și lingvistică romanică la Universitatea Jagellonă. Predă această disciplină până în 1953, când i se refuză oficial titularizarea. Se stinge din viață după aproape un deceniu, se pare în izolare și după o suferință prelungită. În perioada interbelică L˜. a semnat cele mai multe studii și
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
, Angela (20.V.1948, Arad), traducătoare. Este fiica Teodorei (n. Ștefan) și a lui Nicolae Teodorescu, contabil. A absolvit Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale, secția limba și literatura spaniolă, a Universității din București. Între 1987 și 1989, în 1990 și 1991, apoi, cu întreruperi, până în 1997, a fost redactor la Editura Cartea Românească, iar între 1991 și 1993, director general în
MARTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
2000, București), istoric literar și traducătoare. Este fiica Ilenei (n. Sibeki) și a lui Gheorghe Preluca, învățători. Urmează cursurile Liceului Teoretic de Fete din Piatra Neamț între 1940 și 1947. Se înscrie la Universitatea din București, Facultatea de Filologie, secția limbi romanice (franceză), absolvind în 1951. Redactor din octombrie 1952 la revista „Știință și tehnică”, urmează cursurile Școlii de Ziaristică și devine din 1954 asistent la Catedra de teorie și practică a presei a Universității din București. În perioada 1957-1960 a funcționat
ION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287576_a_288905]
-
focalizează și asupra presei italo-române: La stampa periodica romeno-italiana în România e în Italia (1937). I. mai semnează prefețe pentru ediții din scriitori reprezentativi (Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu ș.a), precum și eseuri despre alte arii culturale romanice, si anume - portugheze sau franceze. Scrierile sale se circumscriu predominant ariei de popularizare a fenomenului cultural românesc. SCRIERI: Notizie intorno ai Romeni nella letteratura geografică italiană del Cinquecento, București, 1929; L’Italia e gli inizi del teatro dramatico musicale romeno
ISOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287625_a_288954]
-
ca bază limba populară și pe cea a textelor bisericești, să se cultive și să se mlădieze prin traduceri, să se îmbogățească prin explorarea tuturor graiurilor vorbite de români și prin cuvinte noi, împrumutate din latină sau din celelalte limbi romanice „surori”, adaptate la formele morfologice ale limbii române. Ortografia, pe care o reduce la 28 de semne, era alcătuită, cu puține excepții, după principiul fonetic. Ideile lingvistice și reformele propuse de H.-R. în spiritul evoluției firești a limbii române
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
Cornel Mihai (11. II. 1941, București), eseist și traducător. Este fiul Elenei (n. Stoica-Mavromati) și al lui Mihai Ionescu, avocat și diplomat. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București (1959), I. a urmat în perioada 1959-1964 cursurile Facultății de Limbi Romanice și Clasice (secția italiană-spaniolă) a Universității bucureștene. Și-a luat doctoratul în 2002 cu o teză intitulată Hermeneutică și apofază în barocul european și în gândirea lui Dimitrie Cantemir. Este asistent (din 1964), apoi lector (1967) și conferențiar (2002) la
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
Iași. În 1919 își susține doctoratul în filologie modernă, sub conducerea lui A. Philippide. Continuă cu studii de specializare la universitățile din Bonn (1921-1922), Berlin (1923) și Paris (1925). Devine profesor suplinitor (1926-1927), apoi titular (1927-1934) la Catedra de filologie romanică, ulterior funcționând la Catedra de limba română (1934-1946) de la Universitatea din Iași. Între 1928 și 1930 a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din Iași. A fost decan al Facultății de Litere din Iași (1938-1939) și director al Institutului
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
roumaine de linguistique” și „Limba română”. Savantul I., lingvist și filolog de mare autoritate, autor al unor lucrări fundamentale (Gramatica limbii române, 1937, Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor”, 1943, Stilistica limbii române, 1944, Limba română contemporană, 1954, Lingvistica romanică. Evoluție, curente, metode, 1962, Crestomație romanică, 1962, Istoria lingvisticii românești, 1978, Dicționar al numelor de familie românești, 1983, Istoria limbii române. Pe înțelesul tuturora, 1983), a scris și studii despre scriitori români (Ion Neculce, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
Savantul I., lingvist și filolog de mare autoritate, autor al unor lucrări fundamentale (Gramatica limbii române, 1937, Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor”, 1943, Stilistica limbii române, 1944, Limba română contemporană, 1954, Lingvistica romanică. Evoluție, curente, metode, 1962, Crestomație romanică, 1962, Istoria lingvisticii românești, 1978, Dicționar al numelor de familie românești, 1983, Istoria limbii române. Pe înțelesul tuturora, 1983), a scris și studii despre scriitori români (Ion Neculce, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu ș.a.) sau despre scriitori străini (Petrarca
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
, Jan Urban (25.V.1848, Potstýn, Cehia - 12.I.1923, Praga), românist ceh. După studii de filologie romanică urmate la Viena și Paris (1870-1875), a lucrat ca profesor la Univesitatea „Carol” din Praga (1882-1919), înființând în cadrul Catedrei de romanistică un seminar pentru cercetarea limbii și literaturii române. A fost membru corespondent (1879) și membru de onoare al Academiei Române
JARNÍK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287668_a_288997]
-
din același oraș (1925-1931), va fi și cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității clujene, pe care o servește cu mare devotament, dând generații întregi de profesori de limba franceză. Între 1959 și 1968 este șeful Catedrei de filologie romanica a Universității „Babeș-Bolyai”. Debutează în revistă „Însemnări matematice” (Cluj, 1925), aducând câteva contribuții importante la calculul tensorial. Interesul pentru științele exacte premerge formației literare a lui J., explicând preferință literatului pentru Paul Valéry și poezia pură. În timpul refugiului Universității clujene
JACQUIER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287662_a_288991]
-
n. Ioannidis) și al lui Nicolae Ivanovici, jurist. Școala primară și gimnaziul le face în orașul natal (1954-1961), apoi urmează cursurile Liceului nr. 14 (de limba greacă) din București (1962-1966). Din 1966 este student al Facultății de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, secția spaniolă, susținându-și examenul de licență în 1971. Încă din această perioadă își începe activitatea publicistică la reviste studențești și la emisiuni radiofonice în limbile greacă și spaniolă. Este reținut ca asistent
IVANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
timp cu apariția primelor dicționare greco-române (1825, 1827, 1834, 1835)24, neologismele apusene se înmulțesc, eliminând grecismele. În Moldova, Gheorghe Asachi se străduia să-și impună sieși dar și celor din jur curățarea lexicului de influențele grecești, preferând pe cele romanice (alfavitul • alfabetul, haractiruri - caractere, este a se protimisi - este de preferat)25. E • Al. Zub, Istorie și istorici în România interbelică, Iași, Junimea, 1989, p. 208. • Nestor Camariano, Athanasios Christopoulos. Sa vie, son oeuvre littéraire et ses rapports avec la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
învigorare a literaturii autohtone. Traducătorii din/în greacă făceau un serviciu culturii române și își asumau conștient acest rol; prin toate demersurile cărturărești și publicistice, ei militează pentru îmbogățirea tiparului autohton, pentru purificarea limbii române de neologisme (altele decât cele romanice). Buni cunoscători de limbă greacă, preiau din cursurile ținute de profesorii lor greci și din textele eline doar acele elemente care se potriveau specificului național și care puteau impulsiona cultura română. Unii, cum este cazul lui Naum Râmniceanu, sunt chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1947. Primește, în același timp, o bună educație muzicală din partea mamei, absolventă a Conservatorului. În 1947 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, frecventând secțiile de filologie franceză-italiană și engleză-germană; optează pentru ultima, plus filologie romanică și lingvistică generală. În vacanțe muncește ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. În noiembrie 1950, aflat la Viena cu o delegație studențească, trece în zona liberă apuseană, ajutat de Marcel Fontaine, director al Institutului Francez din București, și de I. V.
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
al unor universități din Franța, Suedia, Italia, Norvegia, Danemarca, România, L. este un cercetător și un propagator asiduu al limbii și culturii române, autor de evocări, consemnări de călătorie și amintiri despre personalități și locuri din România și din țările romanice, autor de studii docte asupra limbilor acestor țări, dar și asupra unor limbi slave și germanice. La baza erudiției sale stau anii de liceu petrecuți în Franța, când a învățat latina (materie principală și la bacalaureat), franceza, germana, rusa. Reîntorcându
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
liceu petrecuți în Franța, când a învățat latina (materie principală și la bacalaureat), franceza, germana, rusa. Reîntorcându-se în Suedia după moartea timpurie a tatălui său, se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Uppsala, specializându-se în limbile romanice. Foarte tânăr, a publicat, în 1926, lucrarea Limbile Europei, pe care a reluat-o târziu, cu amplificări și documentări vaste, în Limbile de pe pământul nostru (1991). Și-a luat licența în 1927 cu studiul Construcțiile nominale în franceză (1927); doctor
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
în Limbile de pe pământul nostru (1991). Și-a luat licența în 1927 cu studiul Construcțiile nominale în franceză (1927); doctor în litere în 1930, docent la Uppsala, va fi preocupat să integreze studiul limbii române în învățământul universitar al limbilor romanice, convins că această limbă este de fapt „al patrulea picior al mesei” pentru aria studiilor romanice, bazate pe franceză, italiană, spaniolă, limbi studiate pretutindeni în universitățile occidentale. În 1934 vine în România, sprijinit de Ovid Densusianu, și învață româna, atras
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
în franceză (1927); doctor în litere în 1930, docent la Uppsala, va fi preocupat să integreze studiul limbii române în învățământul universitar al limbilor romanice, convins că această limbă este de fapt „al patrulea picior al mesei” pentru aria studiilor romanice, bazate pe franceză, italiană, spaniolă, limbi studiate pretutindeni în universitățile occidentale. În 1934 vine în România, sprijinit de Ovid Densusianu, și învață româna, atras de peisajul spiritual și geografic al țării. Rămâne legat pe viață de limba română, căreia i-
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
părții de nord a provinciei de către Ungaria prin Dictatul de la Viena, pe care îl considera o măsură injustă istoricește și imorală diplomatic. După război a făcut numeroase vizite și a ținut conferințe în România, iar la congresele internaționale de filologie romanică a abordat adesea teme românești. După o lungă elaborare, a tipărit în Suedia lucrarea Le Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței limbii
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
ținut conferințe în România, iar la congresele internaționale de filologie romanică a abordat adesea teme românești. După o lungă elaborare, a tipărit în Suedia lucrarea Le Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței limbii române, dintre care cea a lui V. Kiparski (savant finlandez), „în același timp slavist și romanist”, care a scris într-o revistă prestigioasă, în 1944, că „limba română [...] din punct
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
lipsim de orice contact direct cu una din marile literaturi ale Europei actuale.” Ultima lucrare importantă a lui L. (în colaborare cu Const. Gâdei) este Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (1981), care ilustrează tocmai originalitatea de structură a acestei limbi romanice și sintetizează cercetările savantului suedez asupra unui domeniu care a stat în centrul activității sale științifice. L. a fost omul de știință străin care a făcut, poate, cel mai mult, pentru cunoașterea și difuzarea în lume a limbii și culturii
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
care a făcut, poate, cel mai mult, pentru cunoașterea și difuzarea în lume a limbii și culturii române. Ținta lui permanentă a fost să situeze limba și cultura română la același nivel de interes istoric și științific cu celelalte culturi romanice occidentale, dată fiind persistența eroică a acestei romanități orientale în condiții istorice de mare dificultate. SCRIERI: La Prononciation du roumain, Uppsala, 1935; Le Verbe roumain, I-II, Lund, 1954-1955; La Langue roumaine, Paris, 1974; Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (în
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]