830 matches
-
nu mai mult! Că ce îi mult strică”. Se vedea în miez de noapte înotând prin mocirla drumului cu capul greu de băutură, poticnindu-se la fiecare pas... „Săraca Maranda! Ea nu zicea nimic. Se uita la mine cu chip rugător și ofta din rărunchi. Rareori o auzeam spunând moale: <Nu mai bea atâta, Toadereă. Îmi punea de mâncare și se culca așteptându-mă să mă așez lângă ea... Eu însă abia terminam de mâncat și cădeam de somn ca un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea fratelui meu. Îți cer să te aliezi cu Otho, noul împărat, împotriva lui Vitellius. În colibă intră o femeie cu o torță în mână. Se apropie de Julius. — Acum. — Așteaptă, zise Valerius, privind-o rugător. — Noi avem anumite ritualuri. În noaptea asta e lună plină, iar acum luna a ajuns chiar deasupra frasinului. Nu putem aștepta, Valerius. Julius se ridică. — Stai aici. — Velunda mi-a cerut să o îngrop în locul unde s-a născut. — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aibă pe Valerius. Tu l-ai cumpărat cu bani puțini, iar acum i-l vinzi înapoi pentru o sumă enormă. Ești foarte isteț, adăugă ironic. Manteus intră repede în încăpere și îl apucă pe Proculus de braț, cu un aer rugător. — Spune-mi care va fi destinul meu. Te implor! Proculus privi mâna lanistului, care îi strângea brațul. — Nu mă atinge! Manteus se grăbi să-i dea drumul. Dar spune-mi... — Destinul tău? Proculus scrută chipul lui Manteus. — Destinul tău e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de teatrul acela. — Vouă, romanilor, Vitellius vă oferă imensul privilegiu de a asista la lupta în care a fost înfrântă armata infamului Otho și la triumful eroicelor noastre legiuni! Dar asta a fost acum câteva luni..., bolborosi tracul, privindu-l rugător pe Valerius. Acesta îi zâmbi: — Stai liniștit... O să ne descurcăm. Prefer să lupt de unul singur împotriva unui adversar, izbucni Ursus, un rețiar plin de cicatrice, și-și ridică brațul păros într-un gest amenințător. Fac pe mine de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Acolo se simt în siguranță. Capitolium-ul e un loc sacru. Dă-mi țiparii ăia. Listarius dădu să ia vasul din mâinile lui Allius Cerpicus, care îl fulgeră cu privirea. — Nu te mișca! Se întoarse spre împărat și îi spuse, aproape rugător: — Ai jurat că vei abdica și-l vei lăsa pe Antonius Primus să intre în Roma cu armata sa, fără vărsare de sânge... Lasă-l pe prefect să-i deschidă porțile orașului. Chiar azi ne vom pregăti să plecăm din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
său era rănit. Strânse sabia cu mai multă putere. Mulțimea aștepta într-o liniște greu de îndurat, în locul în care, la începutul aceluiași an, fusese ucis și decapitat împăratul Galba. Vitellius îngenunche cu greu și-și ridică spre Valerius chipul rugător. — Tu nu ucizi... Își șterse lacrimile. Tu nu ucizi niciodată, Orpheus. Zeii știu că nu ucizi... Aruncă spre mulțime o privire plină de ură. — Sunt salvat, nu-i așa? — Iugula..., murmură cineva. — Iugula..., repetară alții, cu glas scăzut. — Iugula..., șoptiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sămânța mirabilă, să le ascult cântecul de pasăre întrerupt. Mărturisire Ar trebui un duhovnic cu vocea severă și înaltă, să-i spunem ce se mai întâmplă, cu ființa noastră, uitată aici pe pământ. Ne va certa, va asculta privirea rugătoare, reverența în fața genunchilor fără vlagă înfipți adânc în pământ? Ce și cui să-i reproșez netrăirea? Mai ales că am aflat că e un mare păcat să te-nchizi în tine, să te retragi ca melcul înșelat,cândva, prea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vino sus să stăm de vorbă... Invitația aceasta mă turbură mult, pentru că, deși puteam circula liber prin toată casa, nu fusesem încă niciodată în odaia Maitreyiei. Ajunsei acolo într-o clipă. Mă aștepta la ușă, cu o față obosită, ochii rugători și buzele straniu de roșii. (Amănuntul acesta m-a frapat: am aflat mai târziu că, de câte ori ieșea în oraș, își vopsea buzele cu pan, după ceremonialul eleganței bengaleze.) ― Te rog să-ți lași pantofii aici, îmi spuse ea. Rămăsei în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mori pe marginea drumului. - Zi măcar atât, încercă Iliescu, zi Cristos! Cristos! Maria! După vreo sută de metri, se opriră să-și tragă răsuflarea, dar nu-și lăsară povara din mâini. Rănitul încerca, scâncind, să se zvârcolească. Își pironise privirile, rugător, în ochii lui Zamfira. - Vorbiți-i dumneavoastră, domnule elev. Spuneți-i ceva, că-i vrem binele... Darie își săltă ranițele în spate cu un gest scurt, de furie și deznădejde. - Ce să-i spun? Pe ce limbă să-i vorbesc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mănăstirea Socolei nu a prea primit danii, dar împresurări ale moșiilor din partea vecinilor au fost cu nemiluita. Spune-mi, dragule, dacă mănăstirea Socolei avea și vii. Și încă cum! Crezi că întâmplător se pomenește despre vii aflate pe Dealul Călugărițelor? Rugătoarele de la această mănăstire erau chiar meștere în a cultiva vița de vie. Multe din viile Socolei erau ale unor proprietari care plăteau embatic pentru aceasta și dădeau „a dzecea” din vin și alte produse obținute. Hai s-o începem cu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vie pe moșia Socolei ca să dea mănăstirii „cîte una ocă ceară de tot pogonul; și de... a mai cumpăra... vreun pogon doaă, să aibă a da... tot cîte una ocă... de ceară de tot pogonul”. De aici se vede că „rugătoarele” de la mănăstirea Socola știau să se chivernisească. Și nu se încurcau, ci mergeau în rând cu vremurile. Asta se vede din cele scrise la 23 august 1790, când stareța Martha cu soborul stabilesc prețul de doi lei și douăzeci de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
aș vrea să vorbesc despre un călugăr cam nărăvaș... M-ai făcut curios peste poate, dragă ieșene: Iată ce se spune într-un document la 13 iunie 1623 (7131): „Io Ștefan Tomșa voievod, am dat această carte a domniei mele rugătorilor noștri,... de la... Sfîntul Sava, ca ei să fie tari și puternici cu cartea domniei mele a ține niște vii și grădini, ce sînt... la Dealul Iepurelui, ce au fost date de Macarie călugărul, care s-a numit în mirenie Cefut
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
-n praznic” doar pentru 5 pogoane de vie! Așa se întâmplă când tu, muritor de rând, te afli în fața celui care are pâinea și cuțitul în mână... Ei, da’ să nu dăm bucuria pe scârbă, ci să vedem cum pe „rugătorii noștri” de la mănăstirea Zlataust nu-i prea trăgea ața la treabă. Asta se vede dintr-un zapis întocmit la 11 februarie 1777, prin care Costa Papafil primește patru pogoane de vie cu livadă la Miroslava în schimbul unei pivnițe din piatră
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de bietul Nicoară, nu este vinovată decât priveliștea gârlei din fața noastră. Nu te întrista însă, fiindcă am mai întâlnit noi săraci... Ba chiar și cu duhul... Și cum stă bine unei afaceri întocmite între un muritor de rând și niște rugători ai unei mănăstiri, și de această dată Miron Barnovschi voievod întărește la 11 noiembrie 1628 (7137) vânzarea unei vii din Valea Cozmoaiei. Da’ cine au fost împricinații, dacă pot spune așa? Păi unul ar fi vânzătorul viei, Dima, cămăraș (călăraș
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
rău, știe ce și cât se cuvine să dea și să ia fiecăruia... Ina păși peste pragul rezervei hohotind de un plâns nestăvilit, zdruncinată, fără putința de a mai rosti alte cuvinte. Olga scoase mâinile de sub așternut și le întinse rugătoare spre ușa rămasă deschisă... dar Ina se afla acum departe, în stradă, căutând cu ochii mașina în parcare, copleșită de vestea ce îi fărâmase întreaga ființă. Pe covorul nesăbuinței, așternut de Olga în calea familiei lui Alex și a Inei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
nu mai clipea. Emily m‑a anunțat că Miranda Închisese telefonul, În caz că nu observasem. Nu trecuseră decât zece sau cincisprezece secunde - se pare că era deosebit de nerăbdătoare azi. Firește, telefonul a sunat imediat și Emily a reacționat la privirile mele rugătoare de cățeluș și a răspuns. Nu a rostit nici jumătate din formula obișnuită când a Început să dea cu seriozitate din cap și să o liniștească pe Miranda. Eu formam În continuare la numere și reușisem - În chip cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Nu mai intrați, că n-aveți ce lua!... Nea Serafime, fii tălică mai cuminte! Își croi drum cu coatele și pătrunse înăuntru. În marele hol de la parter oamenii umblau cu oarecare sfială, pipăiau lucrurile, vorbeau încet. Petre strigă mai mult rugător decât poruncitor: ― Ieșiți afară, măi oameni!... Ia ieșiți, că n-aveți ce căuta aici! Auzi pași sus, la etaj. Urcă în goană pe scara de stejar. În camerele deschise cotrobăiau după obiecte pe care să le poată căra. O femeie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Împușcat!... Ai înțeles, sergent?... ― Trăiți, domnule maior! făcu sergentul îndesat și negricios, bătîndu-și călcâiele, parcă s-ar fi cutremurat. Soldații înșfăcară pe Trifon și-l târâră prin mulțimea deasă de țărani. Cu o supremă sete de viață Trifon Guju gemea rugător: ― Iertare... iertare... Dispăru cu soldații. În urma lor rămase o tăcere amară, întretăiată numai de vâjâiturile cravașei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul într-o încordare nervoasă. Trecură minute. Cravașa își iuțea dumicările. Apoi răbufni o detunătură din fundul grădinii, scurtă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care l-am făcut vreodată. Stăteam ca o stană de piatră. Majestatea Sa veni și mă zgâlțâi de umeri. Își scoase de la încheietură o brățară de jad și mi-o îndesă în buzunar: „Te rog, Fann!“. Se uita la mine rugător. Mi-am revenit în simțiri și l-am târât departe de Majestatea Sa pe Hsien Feng, care hohotea de mama focului. În fața porții stătea ministrul. Ținea în palme o bucată împăturită de mătase albă - sfoara pentru spânzurare. În spatele lui erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și respect, încredințarea atașamentului meu față de Universitatea pe care am absolvit-o în anul 1955 și față de care obligațiile mele morale au fost și rămân imprescriptibile. Iași, 26 octombrie 1980 Cu deosebită stimă, Leonid Boicu Departe de a fi patetică, rugătoare ori vindicativă, scrisoarea definește cum nu se poate mai bine puternica personalitate a expeditorului ei, comunicarea directă, sinceră, clară și fermă a gândurilor și ideilor, altminteri manieră obișnuită sieși în oricare altă împrejurare, degajând pe alocuri accente de amară autoironie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
aiura: Ești tu, Yvonne a mea? Iubita mea cea dulce, frumoasă ca o stea! Nu vreau să mor! Să mergem, ca-altădat', Să ne plimbăm de mână prin codru pe-nserat! Și mâna-i se-ncleșta pe haina de postav A blândei rugătoare jelind lângă bolnav Tot tremurând, a noastră velteriță se-apleacă din mijloc Lăsându-se, tăcută, prinsă-n macabrul joc... Frumoasa mea! Voi a sorbi nectarul gurii tale! Dă-mi un sărut! Și ars de febra cruntă-a bolii lui fatale
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
manifestare a Sfântului Duh se realizează prin Biserică. În plus, se poate accede la Dumnezeu prin "evlavie și cucernicie (rugăciune, post, umilință și fapte bune), săvârșite în Biserică, adică în comunitatea viilor și morților mărturisitori ai aceleiași credințe, la fel rugători, săvârșind aceeași jertfă și ascultând de aceeași autoritate, pe temeiul tradiției apostolice necurmate, universale și neschimbate, care a dat Scripturile și care le garantează și unitatea de înțeles"18. Filosoful român ajunge astfel la ultima deosebire fundamentală între Luther și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Au insistat până m-au convins. Fie vorba între noi, nici n-a fost prea greu: amicul lui era tare drăgălaș, bine făcut și, după cum se uita la mine, era chiar flămând. Iar numărul doi mă tot săgeta cu priviri rugătoare; mi-am zis că el e bărbatul, știe el ce face... După o oră și jumătate - cât mi-a luat să mă aranjez și eu un pic -, i-am anunțat din bucătărie că le aduc pâinea goală și le-am
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloși la datorie. D-voastră știți mai bine ca mine... așa e polițaiul: tată să-ți fie -trebuie să-l ridici? Îl ridici! N-ai ce-i face: e misie. De aiai (foarte rugător) mă rog să pardonați... Cațavencu: Îmi pare rău, Ghiță, că mai stăruiești cu scuzele tale... Adică noi nu știm cum merge poliția? (sentențios.) Întrun stat constituțional un polițai nu e nici mai mult nici mai puțin decât un instrument! Pristanda
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
al nostru... Tipătescu: (impacientat, bătând din călcâi) Mă rog, onorabile, încă o dată... (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori? Scurt! Scurt! (repetă gestul de retezare al lui Cațavencu.) Cațavencu: Ei?... Dacă este așa, dacă voiești scurt, iată: voi (rugător) să nu mai combați, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura... Tipătescu: (vrând să izbucnească) Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ți se pare că ceri prea mult?... Cațavencu: Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, caremi
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]