1,346 matches
-
cele patru anotimpuri. Eu sunt Baba Iarna, glăsui atunci cea care abia se vedea din cojoacele și broboadele ei; ortacul meu e Moș Viscol, cu căciula și șuba mițoasă. Cu noi ai să pășești întâi și-ntâi prin lume. Noi sălășluim în țara lui Miază Noapte, unde stăpânesc înghețurile veșnice și întunericul. Aici suntem, așa, în trecere, să aducem albeața sclipitoare a zăpezilor, ferecând apele în păduri de gheață. Când eu mă mânii, învârtoșez vântoasele lui Moș Viscol și ridic troiene
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Vera să-și dorească să strige și să plângă. Nu a scris despre asta În cartea ei. În schimb, și-a amintit de noaptea când fusese copleșită de sunetul ritmic al tobelor. Împreună cu ceilalți a crezut pentru un moment că sălășluiau unul În mintea celuilalt, și asta pentru că deveniseră cu toții o singură minte. A scris că fusese o iluzie, desigur. Cu toate acestea era o iluzie care merita trăită din când În când. Compasiunea nu era suficientă. Trebuia să fii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de o bisericuță ascunsă într-o peșteră în munți, dar toți ridicau, nedumeriți, din umeri. După mai mulți ani, află din gura unui bătrân legenda Sfântului Grigorie Decapolitul, care, prigonit fiind de păgâni, s-ar fi ascuns și ar fi sălășluit în munți, de nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dat că el caută tocmai ceea ce stăruie în sine însuși. Un paradox cultivat altădată de Augustin revine în acest loc. „Așa cum cel bu curos caută bucuria și o împărtășește, deși ceea ce-l bucură pe el este, mai degrabă, bucuria ce sălășluia în sine însuși, tot PARADOX ȘI NONSENS 179 186. așa caută și cel întristat întristarea.“ Cel care pierde cu bună știință înțelesul vieții află motive de a fi în continuare pe drum. Se simte departe de sine și totuși cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dat că el caută tocmai ceea ce stăruie în sine însuși. Un paradox cultivat altădată de Augustin revine în acest loc. „Așa cum cel bu curos caută bucuria și o împărtășește, deși ceea cel bucură pe el este, mai degrabă, bucuria ce sălășluia în sine însuși, tot PARADOX ȘI NONSENS 179 186. așa caută și cel întristat întristarea.“ Cel care pierde cu bună știință înțelesul vieții află motive de a fi în continuare pe drum. Se simte departe de sine și totuși cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lucruri învelite și unelte agricole: era cu siguranță un om violent, însă acum bărbia îi tremura și lacrimi de spaimă îi străluceau în ochi. Toate acele suflete sărmane i se încredințau lui. Iar el își închipuia și ce sentimente contradictorii sălășluiau în momentul acela în sufletele confraților ce îl urmau: de ce - se întrebau, ispitindu-se - oamenii aceia urcaseră până la sihăstrie să-i tulbure pacea? Comunitatea lor își întocmise de curând regola, alcătuită din precepte severe: munca la câmp și îngrijirea puținelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ultima vreme, chipul său frumos și nobil, silueta ei subțire și puternică, mândria pe care i-o citise în ochi, simțea mai vie ca oricând în străfundul sufletului - da, undeva sub gât, în punctul în care se spunea că sălășluiește spiritul unui om - o senzație curioasă: ca o expansiune a ceva impalpabil, ce-i amintea vag de niște momente trăite în Panonia în vremea adolescenței, momente de o dulce, niciodată mărturisită durere, care-l încerca atunci când, în lumina sângerie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de o bisericuță ascunsă într-o peșteră în munți, dar toți ridicau, nedumeriți, din umeri. După mai mulți ani, află din gura unui bătrân legenda Sfântului Grigorie Decapolitul, care, prigonit fiind de păgâni, s-ar fi ascuns și ar fi sălășluit în munți, de nimeni știut, într-o peșteră. După moartea lui, cei din vechime ar fi construit, chiar în peșteră, un schit în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fi trebuit să se perpelească pe vecie În iad... Și când colo, ia-l de unde nu-i! Numai ca să-l coboare din ștreang, oamenii au trebuit să-și lege ochii cu o năframă, ca să nu cadă pradă diavolului ce Încă sălășluia viu În trupul lui, ținând-i Îmbățoșată bărbăția ce continua să palpite lovindu-se ritmic de buricul gol... „Vârtoasă ca la armăsari“, au povestit cei ce s-au Încumetat să arunce noaptea o privirea pe geam. „Atunci de ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ar Întâmpla? Cu ce ar fi Înlocuită suferința? Mult timp, Extraterestrul peroră despre sensibilitatea materiei. Despre vidul care există În fiecare, despre faptul că materia nu e decât o altă față a Demiurgului. Un fel de umbra a Sa, unde sălășluiește răul și unde Își găsesc adăpost toate viciile lumii. El mai pomeni despre faptul că Încarnarea și viețuirea În spațiul solar ar fi afectate de planete, fiecare dintre ele fiind purtătoare a unei anumite trăsături de caracter. Despre corpul astral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
puse Mașa o Înspăimântă de-a binelea. „Oare am dreptul să-mi pun astfel de Întrebări? Își spuse ea. Oare nu cumva, gândind astfel, Încep să mă Îndoiesc de cele sfinte și să mă las ispitită de forțele Întunericului ce sălășluiesc În sufletul fiecărui om, ducându-l În cele din urmă la pierzanie?“ Totuși, odată puse În mișcare, Întrebările continuau să se de deruleze de la sine, asemenea unei benzi ce se rotea În Întuneric, proiectând pe ecran imagini din ce În ce mai halucinante, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ceașca În mână și privirea ațintită-n depărtări. De pe buzele sale, rujate strident, se desprinse o frază, pe care o rostise cândva și Împăratul Nero: „Ce mare artist piere odată cu mine...“. Cine știe, poate că Bertha avea dreptate: Înlăuntrul ei sălășluise un artist, căruia destinul, ca al multor altora, i-a fost potrivnic. Visul ei de-a Înfășa tot Betleemul În vată de zahăr vanilat și a-l oferi copiilor orfani În zilele Crăciunului rămăsese neîmplinit. Ca și acela de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fi ridicat mîna În semn de scuză că părăsește camera sau poate voia să arunce o privire mînecii chimonoului de doliu. Mi-am umplut paharul cu bere și l-am dat peste cap dintr-o Înghițitură: am simțit vîrtejul ce sălășluia undeva În străfunduri ridicîndu-se la suprafață. Fără să ne dăm prea bine seama, am terminat și a treia sticlă cu bere. Numai eu singur băusem două... Era un pretext bun să-mi las mașina acolo... ca să mă pot Întoarce cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
străzi odată cu jurnalele de dimineață (asta înainte de război), din centru până în mahalalele desfundate și noroioase și de aici în portul altădată cosmopolit. O lume anunțând porțile Levantului. Optasem pentru profesiunea de magistrat, fără vreo înclinație specială, cred, decât instinctul ce sălășluiește în fiecare din noi pentru înfăptuirea ideii de dreptate, a marelui echilibru după care tânjește orice societate. Simțeam, în schimb, nelămuriri ce se cereau scoase la iveală - dar ce împrejurări puteau fi acelea care să le determine și să hotărască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să se închege, apoi nimic. Curios însă că după cele câteva luni de când o văzusem în compartimentul de tren și până acum, timp în care nici nu gândisem la ea, revăzând-o acum, descoperii cu surprindere, prin emoția revederii, că sălășluise în adâncul memoriei deși îmi era uitată, căci imaginea venea dinspre mine în afară și nu invers. Poate și cu ea se întâmpla același lucru. Cert este că în noaptea aceea îmi fu cel mai apropiat conviv. Era însă vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ești, de aici se vede tot, pot să-ți fiu alături oricând, dar altfel decât odinioară, tu nu știi, și de asta mă cauți și acum pe toate căile lumii, uneori mai aproape de adevăr, mă cauți și în tine, acolo sălășluiesc, numai că nu poți să-mi simți prezența ca altădată, și de asta ești derutat, te crezi uitat. Te înțeleg. Mi-e de atâtea ori milă de tine pentru singurătatea în care te afli”. Ne îmbrățișarăm pentru a doua oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele murdare ale boierilor din strada Prefecturii. Cel mai cu vază locuitor sălășluia de bună samă în casa cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri, fără copii, și amândoi mărturiseau că sunt foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel, cu un nas mare pornit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cerne mărunt, formând noroaie și băltoace“. Haia Sanistc "Haia Sanis" Itc "I" În mahalalele de la miazăzi locuiesc ovreii, grămădiți în căsuțe leproase, pe uliți întortochiate și înguste. Partea aceasta cuprinde mai puțin de un sfert de târg; dar în ea sălășluiesc cu mult mai multe suflete decât în celelalte trei sferturi, ale creștinilor, unde înverzesc copaci și crește liniștea cu cât grădinile se măresc. În desimea aceasta a lui Israel, doar în Broscărie s-au pripășit câțiva români, funcționari mici, odagii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea istorii frumoase, n-am putut să dorm multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Poezia noastră domolește întrucâtva realismul domniei voastre, pe care eu îl socot mai mult critică decât literatură. După cât se vede din faptele riguros istorice pe care ți le-am înșirat, oamenii îndeobște stau mai prejos decât înțelepciunea în sine, care sălășluiește în lucruri. Nimic nu folosește celor răi; nimic nu folosește în aparență celor buni. Totuși între tragedii de apocalips și zigzaguri dintre care unele retrogradează, inima mizerabilelor ființi care suntem noi urmează o spirală ascendentă. Am uitat să pun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și gândurile și amintirile și speranțele și sentimentele lui, toate lucrurile care îi erau caracteristice, care îl făceau o ființă unică - nu puteau să fi dispărut pur și simplu. Înțelegeam că esența care îl făcea să fie Aidan nu mai sălășluia în trupul lui incinerat, dar personalitatea sau spiritul lui sau oricum ați vrea să-i spuneți, nu se poate să se fi stins și pace. El însemna prea multe lucruri pentru a dispărea pur și simplu; faptul că nu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nume provine din acest termen. Statuia Victoriei: statuia Victoriei a fost donată Romei în anul 216 î.Hr. de regele Gerone din Siracusa. Era în întregime din aur și a fost așezată pe Capitoliu. Suflet: credința într-o entitate invizibilă care sălășluiește în trup, de care se separă în momentul morții, este întâlnită încă de la cele mai vechi civilizații. Primii filosofi greci identifică sufletul cu respirația. Doctrina orfico-pitagoreică susținea că sufletul e nemuritor și migrează dintr-un trup în altul. Concepția spirituală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și să repetați și acolo ce ați declarat? Hai, Steve. Am impresia că ăsta e beat mort. Nu-mi asum responsabilitatea pentru multe din gândurile mele. Ele nu vin din mine. Ele îmi vin de la toți vagabonzii și intrușii care sălășluiesc prin capul meu, de la tipii ăștia care trec plimbându-se pe lângă mine și mă lasă în urmă ca niște rozătoare naturalizate, emancipate (cu pașapoarte și acte în perfectă ordine) sau aidoma șobolanilor din lumea bună care dau din labă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sau Keith. Numele câinilor ar trebui să facă cinste dramei mistice a vieții animale. Shadow - ăsta e un nume bun. I-a plăcut de mine din prima clipă, așa cum fac de obicei câinii. Și asta deoarece cred că în mine sălășluiesc câteva mirosuri câinești interesante. Și mie mi-a plăcut de el. Taticule, câinele ăsta era făcut să trăiască. Habar nu avea ce noroc dăduse peste el. În visele lui, în hoinărelile lui, amărâtul de câine se visează pe Twenty-Third Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se luptă pentru labe: el crede din tot sufletul că laba e un lucru numai pentru mine, și tot timpul îmi sugerează că ar fi cazul să mă duc și să-mi mai trag câte una. Dar tot în mine sălășluiește și o unitate paramilitară inamică, ale cărei sentimente față de luatul la labă sunt exact pe dos și care își dorește eliminarea totală a acestui obicei. Numai că această poliție a labei e o prezență cât se poate de neregulată, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]