KorAP: Find »[drukola/base=săpa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...278 >

6,936 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

voi o să aveți un copac plin cu flori în grădină." ,,Lențucă, ce dar să-ți fac de Sfinții Împărați? Mâine este 21 aprilie?" ,,Iacove, mai fă o fereastră la odaie, spre drum, să văd primăvara cum urcă..." Ești ultima fereastră săpată de bunicul: privesc prin ea spre dealul cu mușuroaie, mămuța a uitat drumul spre casă. Tu parcă ești roata caruselului de la răscrucile drumului. Se învârtea doar în ziua de hram. Sfântul Dumitru purta la brâu cheile. Niciodată secretarul de la primărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește robul robilor) într-un interval de câteva cifre; fericire săpată sub catapeteasmă, deasupra aripilor. Numai nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din față, rândul de la fereastră. Fereastra, castani bătrâni, soare despletit printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strivite prin brazdele cerului, prin câmpii înțelenite de ne-rodire, prin conștiințe mlăștinoase, frică, minciună, egoism, lașitate și nici o trestie pe care să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi fântână adâncă într-un cuib de pasăre până dai de zbor. La 15 ani conștiința este o apă limpede. Izvorul își sapă matca harnic, uniform, geometric, în jurul unui punct; punctul este centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi fântână adâncă într-un cuib de pasăre până dai de zbor. La 15 ani conștiința este o apă limpede. Izvorul își sapă matca harnic, uniform, geometric, în jurul unui punct; punctul este centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament, fiecare emoție, chiar dacă sufletul naște, inima cerne, sângele numără... Punctul este un far în mijlocul mării, el apropie și tot el îndepărtează corăbii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă loc de veci; în podul palmei, nerostirea se sufocă în propriul mugur; în podul strâns al palmei, salutul moare strivit precum melcul în propria căsuță pe vreme de furtună. Semnele nu pot ascunde și, în egală măsură, nu pot defini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de echipă la cooperativă așa a decis președintele și ce decidea el era mai lege decât legea. Nu aveai cum să te împotrivești: moș Costachi a lui Breban s-a pus de-a curmezișul și de-a curmezișul i-au săpat groapa în Insula Mare a Brăilei. Vrei nu vrei, bei Grigori agheasmă! De la colectivă nu câștiga nimic, nici măcar vechime. Când i-a calculat secretarul fișa de pensie, 58 de zile lucrătoare au ieșit într-un an de muncă, deși până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mereu o trezire? Prea multe treziri. Cum să te împaci cu visul când singur te dai afară din el? La dracu cu toate sfaturile! Gara minte cu toate felinarele deodată. Sigur, există un capăt în fiecare depărtare, acolo o să-mi sap scorbură în memorie. Doamne, în cât confort o să-mi mustească conștiința? Necheza locomotiva ca o iapă în călduri, își lingea chipul în oglindă. O valiză de carton, câteva schimburi, caiete, cărți, o fotografie dosită sub plușul oglinzii, un pieptene, 4

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mine veți face muguri până la toamnă, muguri și frunze pe patul puștii vor crește. Doi ani eu vă sunt tată și mamă, pe tovarășul sergent și în gând o să-l pronunțați cu majuscule. Arma mirosea a cadavru în descompunere, ghinturile săpate-n oțelul țevii puroiau rugină, Petru înfășura pe vergea fâșii albe, ungea rănile cu ulei, apoi, cu grijă, asambla moartea ca pe un puzzle. 30. La 4 dimineața, somnul este un fel de moarte pe jumătate, viața numără în coșul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia era lipită pe fața neluminată a oglinzii; pentru a trece dincolo, trebuia doar să deschidă o ușă. Transparența rupea zăvoarele. La 4 dimineața, luna ploua lumină pe frunzele teiului, milioane de licurici împodobeau clorofila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se vede că te-a înțărcat Dumnezeu de iluzii mai devreme de luna a noua. Copile, hai să decojim memorii, până la miez poți scrijeli cu unghia, până la sâmbure vierme într-o burtă de măr, nimic mai bun decât să-ți sapi galerii prin propriile îndestulări. Amintește-ți decorul, patul, soba, laița, lăicerele, cuptorul... fotografiile aliniate într-o ramă albastră, găleata cu apă sălcie, icoana unui sfânt fără nume, calendarul plin de semne, unele negre, altele roșii. Vezi, în sobă arde foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nene Matei! Îngerii nu au sex, sexul crește odată cu sângele, ei au cerul în vene. Petre, mă tem pentru ei, mă tem pentru mine, nu plec. Nene, carnea bradului scrijelit cu briceagul lacrimă tămâie cerul se bucură de fiecare rană săpată în inimă; carnea bradului sigilează durerea sub scutece verzi cerul, rușinat, caută victime în tocul ferestrelor. Nene Matei, Dumnezeu contabilizează intenții, așteptările pun virgulă după fiecare eșec, Dumnezeu arde registre. Ce atâta frică?! Cenușa lemnului nerodit îngrașă burțile viermilor. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
patru oameni și vreau să-mi plâng păcatele. Noaptea trecută, luna, s-a ascuns după o streașină și nu a mai ieșit până nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria ciorile de tine. Îmi ajunge, te-am suportat destul, mai bine ascultam un teatru radiofonic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ai sfârșit drumul, în sângele meu de ce se lăbărțează răstignirea înainte de a-mi arăta calea? O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt Ilie brăzda obrajii. Genele, ca o pădure răvășită pe timp de furtună; stânci despicate de trăsnet, buzele; fântâni săpate în soare, ochii; tot corpul îi ardea ca un munte cu venele înfundate de lavă. Cătălina a luat tămâie și cărbune în podul palmei și s-a întâmplat minune fără foc, mireasma ca o lumină s-a înălțat la cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
venit, voiam să-mi spăl păcatele, l-am ucis pe tata pentru 500 de lei. Mă trezeam noaptea la două și până la patru făceam Psaltirea. A auzit starețul, mi-a dat ascultare în cimitir, 46 de gropi. Eu le-am săpat. În ultimii doi ani a murit numai părintele protosinghel Ilarion. "Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește." Dacă află părintele stareț, te leagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau stăvilare saci cu nisip în calea puhoiului, casele de chirpici cădeau retezate de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau apele: cele de-a stânga, lacrimi pentru cei care au rămas, de-a dreapta, lacrimi pentru fericiții care se duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
invoca milă doar pentru o incompatibilitate estetică a cerului! Decorul se prăvălește peste mine ca o avalanșă de țipete, eu sub care umbră de sfânt să mă ascund, din ce incertitudini să-mi construiesc acoperiș, în care piatră să-mi sap fereastră? Dumnezeule, nu am de gând să-ți cer îngăduință pentru o desfacere ireversibilă, confortul de a fi nisip într-o clepsidră spartă nu-mi încape nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de nuntași se întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia le resuscitează invidia de oameni singuri. Casă de piatră, casă de frunză, casă de melc, pentru tristețile noastre comune! Neîncrederea putrezește tocul ferestrelor. Dansează, Genia mea, dansează! Noaptea de după nuntă sapă fântâni în icoană. Dansează! Flăcăii pulsează erecții perene scotocind ascunzișuri; fetele, umezite de rouă, după fereastră, așteaptă rândul; babele cercetează frânghia de rufe pe care soacra expune neprihănirea miresei. Dansează, Genia mea, dansează! O astfel de nuntă se va întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]