1,560 matches
-
vin roșu zurăind... Îți aduci tu aminte, Iano? vorbi el c-o lumină ciudată pe față. Așa îți cântam eu - când te chemam să mergi cu mine în lume... Și tu mult m-ai chinuit, Iano. De dragoste și de scârbă, îmi era neagră inima, ca tina. Și-mi cânta Ilie Ragazan cântecul meu - și eu mă uitam la tine, și tu te uitai în altă parte: Of! ș-am iubit o copiliță Cu milă și cu credință Și pentru durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după facere, văd că nu-i merge bine și are febră; scade și slăbește; ce pot ști eu? ori că va binevoi Dumnezeu să-i dea o putere ca să biruiască boala, ori că am venit pe lumea asta numai pentru scârbă și nenorocire. Nana Floarea tace un timp. Apoi se întoarce: Dar cu doctoria aceea cum ai făcut? — Nu ți-am spus, mamă? am trimes răspuns unui om din Șugag. S-a duce acel om la Sebeș ș-a aduce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ei. Ar fi preferat sincer ca el s-o trântească pe o masă, să-i smulgă hainele de pe ea și să i-o tragă fără a-i cere permisiunea în mod explicit. Mă tot mângâia, povestea apoi, strâmbându-se de scârbă. Într-un mod delicat, sinistru, de parcă ar fi citit o carte despre cum să le dea femeilor ceea ce își doresc. Al dracului Mângâietor Delicat, îmi venea să-mi jupoi pielea de pe mine! Și așa a apărut expresia. Sugera o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am căutat prin costum. Nu aruncasem nimic. Nu arunc niciodată nimic. Uite, chibritul cel trădător, de un roz delicat, rozul rujului: La Zelda. Braserie și salon de dans. L-am deschis cu o mișcare bruscă și am văzut mesajul. — Ah, scârbă bolnavă ce ești, am spus eu. Sărmanul idiot. Vrei să-mi spui ceva? De ce faci toate astea. Mai spune-mi o dată. Mereu uit. A, deci tu vrei să afli motivația. Dorești motivația. Okay. Poftim. Servește și câteva motivații. După ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aici ca să i se-nchine. Din moarte te-ai născut și pieirea e ursita ta. Tot ce atingi, murdărești. Tot ce apuci, se sparge. Orice om ai iubi, se sufocă de dragostea ta. Orice om ai urî se purifică prin scârba ta. Chiar pe zeul Axona, chiar pe ea o cauți ca s-o distrugi? Atât de mult s-a semețit viermele din tine? Atinsese rădăcinile îndoielii de sine a lui Vultur-în-Zbor. Acesta de-abia mai putea să vorbească. Totuși s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era un vibrator. Conți avea unul și-l folosea cu multă aplicațiune. Pot să continui. Am venit și a doua seară. Și a treia. Și a patra. Speram să mai văd femeia aceea, o excitație a imaginației, a dorinței, a scârbei, a milei și multe altele se adunau, se învolburau în mine, pe zi ce trecea, cu fiecare seară în care ea nu mai apărea. După patru-cinci astfel de pânde, m-am hotărât să-i spun de chinul meu, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă?“. Am mers în Cișmigiu. Instinctiv l-am dus la banca mea. I-am spus că acolo îmi place să stau de câte ori vin prin parc. Privea curios în jur, scrutând atent locurile, ca și cum ar fi căutat ceva. Mi-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un simulacru de natură. Citisem, în adolescență, câteva gânduri ale lui Carlo Levi, în Cristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Spital, cu razele strecurate printre șuvițe drepte de fum. Parcă și hornurile orașului și-au aprins lumânările spre a cinsti solemnitatea, altfel oarecare, a unei astfel de zile. Dar nu mai vibrez, precum în anii tineri, la vâlvătăile tricolore. Nu știu ce scârbă a sufletului face să mă țin tot mai departe de astfel de poleială de paradă, prea des repetată. Îmi apăr, astfel, oare tot ce păstrează în mine, adânc, sentimentul mândriei de neam? Acel sentiment închis în dusul sângelui prin mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă auzea. Am plecat cu ea. La etajul doi am tras-o pe un culoar. Ezita, că-i târziu, că nu mai puteam ieși. Am intrat totuși într-o clasă. Simțea că o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de duh grozav. Duh spăimos, pogorât peste ei cu amenințări dintr-un timp neînțeles, într-adevăr, de ei și care nu făcea altceva decât să-i tragă în sorbul patimii de a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile mele scriitoricești, de neputința mea de a ajunge vreodată până la sufletul acestui neam din oropsita noastră multilateral dezvoltată. Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că care ce-a făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la gândaci n-am probleme. Nevasta e cu flitu’, că nu poate, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la gândaci n-am probleme. Nevasta e cu flitu’, că nu poate, că se extenuează, că vine de la gheenă, să nu atingă pâinea sau merele din debara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ăștia nici nu m-aș da jos din pat, că poate gândești că sunt prea pretențios. Zău, cum suporți mizeria asta? Ce-ai făcut, profesore, cu tot avântul tău de la „Geamandura?“ Ketty mă studia intrigată, cu sclipiri între mirare și scârbă. — Adică, susură ea speriată, se poate spune pe tot sensul, oricum ai lua-o, că un intelectual la Arhiva Cinematografiei belește de-adevăratelea mâța? N-aș fi crezut! Acolo e doar știință, artă, talent. Toate pastilele astea acolo credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
voi ce ediții am scos când a venit contrarevoluția în Ungaria și voia să ne ia Ardealul? Și tocmai acum s-o termin astfel?“ Îi era, într-adevăr, frică. Simțeam că-l copleșise teama. Îl priveam cu milă amestecată cu scârbă. — Și de ce te mai temi, tocmai acuma? Au descoperit ceva îngrozitor. Voi nu știți... Cine să știe! Am împușcat evrei în Bucovina. Mă privea obosit, învins. Tremura ușor, ca atins de boală. — În codrii ăia nenorociți am făcut-o. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poți renunța niciodată la statutul de membru. Majoritatea nu ieșeam decît noaptea, cînd lumea nu se uită la tine. Am cunoscut mulți ca mine. Rar ajungeam să-i revăd. Viața În stradă e scurtă. Lumea se uită la tine cu scîrbă, inclusiv cei care-ți dau de pomană, Însă asta nu-i nimic În comparație cu repulsia pe care ți-o inspiri singur. E ca și cînd ai trăi Închis Într-un hoit care umblă, căruia Îi e foame, care duhnește și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
plăcută”notează Rosenkranz. Definit de esteticianul german ca “negație a formei frumoase a unui fenomen printr-o diformitate izvorâtă dintr-o descompunere fizică sau morală”, scârbosul se situează pe câteva trepte mai jos decât dezgustătorul și grosolanul. De regulă, provoacă scârbă tot ceea ce lezează simțul estetic printr-o disoluție a formei, prin descompunere și mai ales prin putrefacție Am arătat până acum că macabrul își reliefează cu predilecție natura mortificantă, fantomatică, dezgustătoare, care nu exclude uneori elementul comic. De altfel, în
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
yahoo până la educatul Gulliver. Yahoo sunt făpturi dezgustătoare, “dobitoace” degenerate, oglindă a întregii umanități: “legate de gât cu funii trainice prinse de o grindă și-și țineau hrana în ghearele picioarelor din față, sfâșiind-o cu dinții.(...) Nu pot zugrăvi scârba și uimirea ce m-au cuprins când am băgat de seamă că acel animal hidos avea o înfățișare întru totul asemenea oamenilor. Este adevărat că obrazul îi era teșit și lătăreț, nasul turtit, buzele groase și gura mare, dar trăsăturile
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
răul făcut cu sau fără vrerea lui se Întoarcea Îndărăt. Asupra masterandului plana un pericol imenent. O clipă de neatenție și melcii ascunși În trupul ei, sictiriți de mereu același habitat, vor migra pe trupul lui... Oliver se cutremură de scârbă. Ar fi preferat să fie bântuit de furnici, de viermi sau de păianjeni, numai de melci nu. Nici omul-gât, nici femeia-elefant sau omul-paie, destul de indolenți de felul lor, nu ar fi putut suporta, desigur, să vadă cum se târăsc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se trezi cu el lipit de mână... Senzația nu era tocmai plăcută. La prima vedere, nasturele părea a fi unul obișnuit... Strălucirea lui metalică era Însă Înșelătoare. Ținându-l acuma Între degete, stomatologul Paul era cuprins de un sentiment de scârbă. Era ca și cum ar fi pus mâna pe un melc sau o scoică scursă din cochilie. Nasturele se alungi, alunecându-i ușor În palmă. Totuși, strălucirea lui metalică nu se atenuă, ci dimpotrivă, parcă spori și mai tare. Iată că obsesiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de ghete Reebok din piele albă În picioare, care Își turnase sos picant pe partea din față a bluzei ei brodate și dantelate. M-am văzut pe mine peste zece ani și aproape că m-a luat cu amețeală de scârbă. — Normal că nu s-a Întâmplat nimic, tocmai asta e și ideea! aproape că am țipat. Doi tipi blonzi, care păreau de-abia sosiți din clubul Princeton s-au Întors și m-au privit curioși. M-am gândit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
citit într-o revistă. În Argosy. Buzz ascunse bastonul înapoi în pantaloni. — Și familiile lor? Care din ei mai are familia aici? Javier răspunse: — Mama lui Lopez a murit, da’ cred că mai are niște veri în Bakersfield - parcă. În afară de scârba aia de Duarte, cei mai mulți ai lui s-au întors în Mexic, dar știu că părinții lui putos de Benavides trăiesc pe 4, colț cu Evergreen. — Casă? Apartament? Tricou Curat interveni: — O șandrama mică, cu tot felul de statui în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Christopher zise: — Te rog, pot să plec? Danny se gândi la rechinii din trecutul lui. Nu-i spune lui Gordean că am stat de vorbă. — Și ce să-i spun despre nasul meu? — Spune-i că te-a mușcat o scârbă de rechin. — Christopher! Vii odată?! *** Danny se întoarse pe La Paloma Drive. Un arc de lumină se profila deasupra Pontiacului abandonat. Mike Breuning stătea pe capota unei mașini a LAPD fără însemne și se uita cum un criminalist de la laborator recolta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pentru a devora rămășițele unui festin. E înzestrată un sistem digestiv extrem de eficace: o wolverină mănâncă rapid, digerează rapid, defechează rapid și e permanent înfometată. Are un apetit imens, care se potrivește cu răutatea ei. Tot ce vor aceste mici scârbe violente e să omoare, să mănânce și uneori să se fută cu alți membri ai rasei lor mizantrope. W W W W W W W W Wolverina. Alter-egoul unui asasin care mușcă, mursecă, violează și înfulecă din carnea umană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]