1,144 matches
-
căpetenia contrabandiștilor cu sare. Și cărarea asta duce la Ravenna, dar trece printr-o mlaștină. Gundo l-a întrebat stârnit dacă era nevoie s-o treci înot, și, răspunsul fiind nu, a răbufnit: - Vom străbate mlaștina asta! Bovo s-a scărpinat în cap. - Mlaștina înseamnă să economisim o jumătate de zi, dar nu există nici călugări și nici adăposturi. Nămolul te suge la fund și, ca să găsești primul loc cu acoperiș, trebuie să ieși din mlaștină; există doar satul unde sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
punctul fără întoarcere. De ce n-ați folosit canulele? S-au uitat unul la altul nedumeriți. Cel mai tânăr dintre ei a făcut un pas înapoi, încercând să stea în umbra colegilor. Heraclion a întrebat: - Ce sunt canulele? Câțiva s-au scărpinat în cap, alții și-au desfăcut larg brațele. - Bucăți mici de trestie, a spus Garibaldo. Nimeni nu înțelesese nimic. Medicul cel tânăr care încercase să se ascundă a găsit curajul să iasă‑n față și să spună: - Sunt folosite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
monstruos, de parcă o altă ființă ar fi locuit înlăuntrul său. - Tu ești Stiliano? Glasul îi suna ciudat. Tonuri ascuțite și joase se amestecau în unul și același cuvânt. - Eu sunt, și am venit în numele regelui longobarzilor. Isacco Platone s-a scărpinat pe obraz cu unghiile lui lungi pictate, măsurându-mă din cap până-n picioare. După care a zis: - Mâine dis-de-dimineață o să plecați. O escortă o să vă însoțească până în port, și de-acolo un vas o să vă ducă până-n Etruria. Obișnuita mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru Ministerul de Interne, În cazul unei victorii a coaliției. Această indiscreție o lansase el Însuși În fața unui ziarist prieten, fără a avea Însă nici un fundament, lucru care nu-i făcu nici o plăcere. Se simți abandonat, decăzut, singur. Buonocore se scărpină absent la testicule, În timp ce privirea scruta agilă parcul din față, În care la acea oră era doar un pensionar Într-un cărucior cu rotile, Împins fără nici un chef de Îngrijitoarea lui slavă. Vegetația era sălbătăcită, plină de urzici, de seringi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i semăna deloc. Și totuși. Foarte puțin probabil. Ar fi fost neplăcut totuși. Mai bine să ne asigurăm Înainte. Chipul său Își pierduse expresia colerică și indignată, Îndulcindu-se. Întrebă: — Sunteți rude? Zero ezită. Se Înroși. Strânse pumnii și se scărpină În cap. Prin fața ochilor păru să-i treacă San Francesco, gol În pridvorul bisericii, În timp ce-l renega pe acel neguțător obscen, responsabil pentru viața lui. Privi cartela - neînsemnată și derizorie bucată de plastic, care În mâinile profesorului era mărturia incontestabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nenorocit urât din cauza bandajului de pe ochi. Și astfel, pe când papa Ioan Paul II se arăta alb, tremurător și Îndepărtat În fața marelui altar, printre coloanele răsucite ca niște lumânări, Kevin se cuibărise Într-adevăr pe scăfârlia lui San Pietro și Îl scărpina În cap, de parcă ar fi avut păduchi. Sora se Înfuriase, iar un soldat din Garda Elvețiană, Îmbrăcat ca de carnaval, Îl trăsese jos. Kevin se alesese și cu una după cap. De ce-ai făcut asta? Îl Întrebase Camilla privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trăiești, meseria, partidul politic, mașina, totul, dar nu echipa. Și nici nevasta, ar fi vrut să adauge. Kevin nu-i răspunse. Privea tricoul lui Totti - vrăjit. Costa cinci sute de mii de lire. Era practic intangibil. — Îl vrei? Întrebă Antonio scărpinându-l pe ceafă. Kevin se Înfioră, căci tati nu-l atingea niciodată. De parcă i-ar fi fost scârbă - ca și cum ar fi atins o reptilă. Fără să se Întoarcă, Kevin dădu din cap. Își puse mâinile pe vitrină - și Își lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și a adus aminte de timpul aprig al domniei lui Dracula. Apoi, la puține săptămâni, Dionisie a înfipt barda în grinda unui cerdac. Nu că ar fi avut vreo intenție, ci a lăsat-o puțin din mână, cât să se scarpine, și a uitat-o acolo. Într-o dimineață de mai, au văzut-o niște călugări, care știau precis că locul ei era în hambar, și au încremenit de spaimă. Prin cetăți s-a răspândit zvonul că sufletul voievodului nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să-l termine, dar acestea erau doar niște gânduri care nu se potriveau cu faptele. Stătea deasupra copacului, mort de frică, și abia putea să privească spre mătăhălos, care își ținea halatul albastru cu o mână, iar cu cealaltă se scărpina lejer la ceafă. Câtva timp încercase să-l urmărească de la distanță, ascuns în diverse persoane, dar chiar și așa tremura de frica lui, se simțea amenințat și încolțit, iar oamenii în care intra deveneau brusc intimidați de el, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fusesem plecată, când m-am întors am fost cumva șocată. Nimic nu mai era așa cum știam eu. Frații mei, tata și toți ceilalți bărbați deveniseră grosolani și cruzi într-un fel de neimaginat înainte. Mormăiau printre dinți în loc să vorbască. Se scărpinau și se scobeau în nas și chiar se arătau dezveliți în fața femeilor. Și ce putoare! Zgomotul care venea de pe câmp era și el mai mult decât puteam suporta. Câini care lătrau, oi care behăiau, bebeluși care plângeau și femei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
piciorul rupt, ba și capul spart o dată, și nu-i chiar așa de rău, nasol e doar atunci când se-ntărește ghipsul, pentru că e fierbinte și te arde, însă dup-aia poți să chiulești pe rupte și e haios să te scarpini cu o andrea pe sub ghips și, dacă plouă, nu trebuie să mergi la școală, iar de alergări la ora de sport scapi o juma’ de an, pe motiv că n-ai voie să-ți forțezi piciorul, și dacă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am băgat-o în buzunar. După ce am aruncat pe ușă și ultima scândură de la prici, am apucat canistra și am ieșit și noi, cu chiu cu vai, din baracă, fiul lui nea Vasile stătea tot acolo, pe scaunul de camping, scărpinând unul dintre câini pe ceafă, în timp ce Jancsi și Csabi adunau boarfele într-o grămadă. De cum a dat cu ochii de noi, caporalul ne-a cerut să-i ducem canistra aia de benzină, am văzut atunci că ținea în mână o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
unui sânge care de mai multe generații primise doar ceea ce era mai măreț În istoria Franței eliminase din felul lui de a fi tot ceea ce oamenii simpli numesc „maniere”, conferindu-i cea mai desăvârșită simplitate. Mă uitam la Ben: se scărpina În cap, se scărpina la coaie, mesteca gumă. Ce putea să priceapă, maimuțoiul? Ce puteau să-nțeleagă toți ceilalți, de altfel? Eu Însumi Începeam să Înțeleg tot mai greu ce vroia să spună Proust În fond. Acele zeci de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai multe generații primise doar ceea ce era mai măreț În istoria Franței eliminase din felul lui de a fi tot ceea ce oamenii simpli numesc „maniere”, conferindu-i cea mai desăvârșită simplitate. Mă uitam la Ben: se scărpina În cap, se scărpina la coaie, mesteca gumă. Ce putea să priceapă, maimuțoiul? Ce puteau să-nțeleagă toți ceilalți, de altfel? Eu Însumi Începeam să Înțeleg tot mai greu ce vroia să spună Proust În fond. Acele zeci de pagini despre puritatea sângelui, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu spatele perfect drept. N-a fost niciodată așa o liniște totală În departamentul nostru. Toată lumea bate de zor la computer, nimeni nu scoate o vorbă. Parcă am fi cu toții la examen. Mă mănîncă piciorul, dar nu Îndrăznesc să mă scarpin. Cum naiba or face oamenii ăia documentarele alea ciné-vérité? Mă simt complet epuizată și nu au trecut decît cinci minute. — E foarte liniște aici la voi, spune Jack Harper, mirat. Așa e de obicei ? — Ăă... Ne privim cu toții ușor stresați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Krog, măi! Unul care mă minte? - Minte?! - simțeam eu cam ce Înseamnă acest cuvânt, dar ăsta e unul dintre păcatele vorbirii: ca să nu pierzi șirul vorbelor, trebuie să știi cât se poate de bine ce zice și celălalt. M-am scărpinat În cap: - Cum adică, minte? - am Întrebat În felul meu, iar oamenii se traseră Îndărăt când auziră bolboroseala molcomă a vorbelor Vindecătorului, amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar oamenii se traseră Îndărăt când auziră bolboroseala molcomă a vorbelor Vindecătorului, amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum adică, cele mai? Pufnirăm amândoi În râs, iar oamenii din jur hohotiră și ei, după cum avea să fie obiceiul din ce În ce mai des prin preajma celor care știau, sau care doar aveau putere. Vindecătorul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
clipe n-am spus nimic. Cum adică - cum Îi plăcea cel mai mult? Ce tot vroia Enkim ăsta de la mine, fir-ar să fie? - Îi plăcea să aștepte, am zis Într-un târziu. - Să aștepte?! L-am văzut cum se scărpina În cap. Nu mai avea glas. Nu mai era În stare nici să clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fie, asta voia Moru, mi-am spus, dar n-am Întrebat decât: - Cum ți se spune? - Sunt Wola, din neamul vulturilor. - Măi Wola, măi. Mai zi-mi o dată: cum spunea Bulut că o să trecem peste Marea cea mare? Wola se scărpină În cap și râgâi. Se uită la Mare și se zgribuli. Îi privi pe ai lui, iar ei Îl Îndemnară să vorbească. - Bulut zicea că așa e rămas de la Tatăl. Că o să vii tu, Vindecătorul vorbelor, și că o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
personaje dau târcoale pe dinafară. Cu eforturile reunite încearcă să forțeze ușa. Înjurăturie, icnete, izbituri. Ușa este împinsă în interior. apare capul mirat al GARDIANULUI. Imediat apare și capul întrebător al lui ARTUR. ARTUR: Cum?!... Aici? GARDIANUL (Rușinat): Da...( Își scarpină barba) Da... ARTUR: Ești sigur? GARDIANUL (La fel de stânjenit.): Cred că da... (Se hotărăște să intre; e vizibil stânjenit de interiorul jalnic; în același timp, conștient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparențele; înlătură câteva obiecte care baricadează trecerea, strivește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu voi renunța la nici un cuvânt! GARDIANUL: Nu... ARTUR: Dă-mi să semnez! CĂLĂUL (Dureros.): Nuuu... ARTUR: Sigur! Scrie un post-scriptum... Nu mă puteți prosti. Posed regulamentul. Așa... (Semnează.) Lipește-o și trimite-o! Du-o în oraș! GARDIANUL (Se scarpină.): Nu ține. La ora asta orașul doarme. Știți că orașul e obligat să doarmă în fiecare zi... ARTUR: Arunc-o din turn, să fluture, să plutească peste case, peste acoperișuri, să intre între ferestre, în bucătării! Nu-mi pasă unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe marginea gropii.): Ia te uită ce-a ieșit! (PRIMUL și AL DOILEA BĂRBAT au fugit prin ușile de intrare, pe lângă plasatoare, eventual deranjând câte un rând întreg de spectatori în retragerea lor; GRUBI rămâne singur, undeva în sală, se scarpină în cap, încearcă să-și aranjeze ținuta și să afișeze o față cât mai onorabilă; pare că în acel moment îi descoperă pe spectatori și se simte jenat.) GRUBI (Pentru sine.) Ce aiureală! (Către spectatori.) Ce vă uitați așa? (Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cântă. Această bucată muzicală este personajul principal al piesei. Ea va trebui astfel aleasă încât să producă frică și iluminare, crispare și speranță, înghițituri în sec și cutremurarea pielii. În timp ce PARASCHIV cântă, MACABEUS se trezește. Rânjește. Se întinde. Cască. Se scarpină. Se încheie la pantaloni. Își suge o unghie. Își trosnește degetele. Îi cârâie burta de foame. MACABEUS: Cânți ca o cizmă. PARASCHIV (Se oprește o clipă, scuipă, reia.) (Pauză.) MACABEUS: Mi-e foame. PARASCHIV (Se oprește o clipă, scuipă, reia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
transă; reașează scara, îi aruncă găleata lui PARASCHIV.): Nu mai vreau să aștept... Du-te și adu apă... Apă multă... (PARASCHIV deschide chepengul și dispare.) De ce să aștepți? Se scurge prea încet... Mult prea încet... (Se întinde în culcuș; se scarpină; mormăie; se răsucește; se ridică și-și îndreaptă rogojina.) MACABEUS: Grijania... (Și-o apasă, și-o întinde.) Pfff... (Începe să-i îndrepte nodurile.) Cârpaciul! (Și-o bate cu lovituri înrăite, și-o mângâie, se așază din nou, se răsucește, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
amețit, înfricoșat, în transă lentă.): Da... da... MACABEUS: Când o fi să te împuște să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (Îl privește în ochi, ca un vițel.) Zău... Era plin de cenușă... MACABEUS (Îi trece mâna prin păr, îl scarpină ușor.): Taci, taci... Dă-i în mă-sa! PARASCHIV (Scâncind.): Eu... eu... eu... eu... eu... eu... hâ... MACABEUS: Taci... Stai așa... stai... Vrei să te caut de pureci? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Stai așa... (Îl mângâie pe tâmple apoi, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]