4,646 matches
-
Discutându-l pe gazetarul Eminescu, ea îl are în vedere și pe scriitorul cu același nume, în ambele ipostaze, de poet și de prozator. Analiza publicisticii reprezintă numai un posibil model de relectură completă, pe care de altfel autoarea o schițează în primele două părți. Aici se și războiește cu criticii care n-au văzut în articolele eminesciene punctul de plecare pentru o proiecție care să acopere întreaga operă. Singurul exeget care pune degetul pe rană e, pentru Monica Spiridon, D.
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
fantezie. Poeziile în care o mică întîmplare centrală devine pretext de exploatare a stărilor de spirit fugare, a bucuriei devenită melancolie, a nefericirii estompate prin iubire (precum Vara, Furtuna, Artiști), nu mai amintesc prin nimic de Coșbuc: tabloul e concentrat, schițat din cîteva linii, o guașă impresionistă. Melodia discretă topește contururile, întîmplarea ajunge la noi sub forma unor vagi impresii: „Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat,/ Lumina-n zări se stinge.../ Un roi de frunze joacă
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
lui de spirit, specific citadină, cea a emoției provocate de o frumoasă fată întîlnită întîmplător pe stradă ori în călătorie, ca baudelairiană și iluzorie promisiune de fericire (Â une passante), reprezintă o cucerire a anului petrecut în orașul lui Baudelaire. Schițată în sonetul La Luvru, emoția devine explicită în poezia În treacăt: „Pe țărm, acolo, mică și curată,/ O casă cu ferești strălucitoare.../ In glastre rîde floare lîngă floare,/ Iar printre flori un alb profil s-arată... Stau trist la geam
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
pentru creația sa, prefigurând tot ce avea să întreprindă ulterior. De timpuriu, a exprimat, prin poezie, extazul și teroarea existenței, îngemănate în sensuri ce par să rupă și să recompună, fără preget, experiența. Spațiul liric tutelar, cel al orașului Buenos Aires, schițează o mitologie vibrantă, iute contrabalansată însă de intrarea în tăcere: orașul necurmatei prezențe („anii pe care i-am trăit în Europa sunt iluzorii,/ eu am fost întotdeauna (și voi fi) la Buenos Aires" - Cartier) are o esență până la urmă intangibilă, are
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
în 1958-1959, i-a lăsat un gust amar lui Dumitru Popescu, însă ideologul a acceptat-o fără să miște în front. A asistat îngrețoșat la înscenarea împotriva Miliței Petrașcu, a lui Mihail Andricu și a grupului lor, dar n-a schițat nici cel mai mic gest de dezaprobare. Nu pare să fi știut mare lucru despre Mircea Vulcănescu, Petre Pandrea, N. Steinhardt, Nicolae Mărgineanu, Alice Voinescu, Dinu Pillat ori N. Carandino. O fi citit oare memoriile doamnei Annie Bentoiu? După 1965
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
loc într-o identitate pusă brusc sub/ semnu-ntrebării” (p. 60). Acest poem (purtând titlul, limpede, iar ăla de acum câteva luni), ultimul din carte, asociat cu un altul, din aceeași secvență finală a cărții (intitulat substituirea) sunt suficiente pentru a schița întreaga ecuație existențială. Nicolae Prelipceanu își construiește o serie de martori afectivi, după modelul, lesne de dibuit, al heteronimilor lui Fernando Pessoa. Doar modelul, însă. Afazia de care pomeneam e una galopantă. Periculoasă. Înspăimântă toare. Dar e, în același timp
Ceva despre speranță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4780_a_6105]
-
Programul manifestărilor prilejiute de ziua de 1 Decembrie la Alba Iulia a fost schițat de reprezentanții administrației locale și județene. Aceștia s-au întâlnit pentru a-și stabili atribuțiile în organizarea acestui eveniment, dar un program exact va fi comunicat doar după ce Guvernul României va comunica bugetul alocat autorizăților din Alba, informează Alba24. Autor
Regele Mihai şi preşedintele Băsescu, invitaţi la Alba Iulia de Ziua Naţională a României () [Corola-journal/Journalistic/47032_a_48357]
-
prim volum de Opere, am înțeles precauția Simonei Popescu de a nu-și intitula exegeza mai veche monografie. Prefața ediției, de fapt un amplu studiu care beneficiază din plin de rezultatele cercetării prilejuite de dificila muncă de stabilire a textului, schițează, bănuiesc, cadrele unei viitoare (și mult mai ample) monografii. Finalul prefeței mi se pare semnificativ pentru noua perspectivă asupra operei acestui poet absconditus: „Ca o concluzie: poezia lui Gellu Naum este «piatra vie». În rest, «ceilalți înțeleg cât pot și
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
persoană definită în primul rînd de «un comportament civilizat». Nenorocirea noastră este însă că fiecare astfel de individ civilizat este înconjurat de toți ceilalți români care, ei, nu sînt deloc civilizați - această trăsătură fiind aproape pe ultimul loc în portretul schițat de fiecare român celorlalți români. Trăim, carevasăzică, într-un teribil mal de civilisation...”. E interesant că românii aleg să se definească pe ei înșiși mai puțin prin tradiționalele „harnic” sau „ospitalier”; noul ideal este „civilizația” (a se înțelege vestică); dar
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4994_a_6319]
-
omul cu calul, este, evident, distrusă, însă ceva din independența pe care o exprimă rezistă. La modul meschin, redusă la a-l împiedica pe altul să se amestece în treaba ta, că ce se bagă el? La rândul lor, oamenii schițați în minimele interacțiuni pe care le stabilește Florea în dimineața cu pricina sunt, în același timp, crispați și delăsători. Se plâng, iscodesc problemele altora (probabil că agasarea, nevoia de a tot da explicații, mult mai degrabă decât frica, îl face
Care pe care by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4406_a_5731]
-
estetică, oarecum contra tradiționalismului blagian și inspirată de proeuropenismul lovinescian. După întoarcerea la Cluj, o nouă publicație intitulată „Euphorion” nu va mai apărea. Euphorionosmul, teoretizat îndeosebi de Nicolae Balotă, voia să fie o depășire a estetismului cerchist. Cel care va schița o paralelă între cele două va fi Nego, într-o scrisoare către Radu Stanca. Cerchismul (despre euphorionism se va vorbi din nou abia la începutul anilor 1960, cu ocazia cărții de debut a lui Balotă) va fi complet ignorat în
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
999 de minciuni trag linie, la 35 de ani de la debut, și adună semnalmente definitorii ale scriitorului. Punând laolaltă texte scrise în adolescență cu unele de maturitate (cel mai vechi e din 1977, cel mai nou, din 2006), autorul își schițează un inedit autoportret. Se poate vedea ușor că, scrise din impuls personal ori la comandă, „minciunile” sale sunt foarte unitare ca stil și frazare, căci imită voci și locuiesc circumstanțe străine cu o familiaritate remarcabilă. „Scrisul cu bucuria lui intrinsecă
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]
-
soluție ingenioasă. Procesul etic urmărit și clasificat negativ este diluat într- o conștiință a scrisului. Cum ne-a obișnuit scriitorul, personajele lui Virgil Duda nu au chipuri. Ele sunt funcții ale unui destin pus între paranteze. Doar moralitatea și adevărul schițează portretele. Lumile lui Virgil Duda ascund și construiesc legiuni de condamnați, distribuiți, în fond, în același context: al destinului de străin etern care nu poate fi învins. Un cetățean al lumii este romanul unei asemenea anchete existențiale, într-un univers
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
prestigios și mai autorizat specialist mondial în domeniul discursului autobiografic. Aș vrea sa vă întreb, pentru început, care au fost împrejurările care au determinat apropierea dumneavoastră de lumea cărții, a lecturii, de universul ficțional? Ezit, pentru a vă răspunde, să schițez o „povestire a propriei mele vocații”, să-mi edific o identitate narativă care ar face din viața mea ceva coerent și exemplar. O serie de coincidențe au făcut ca, la un moment dat, ceea ce era obiectul posibil al dorinței mele
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
În mod simbolic, volumul își are punctul de pornire (din care crește armonios) într-un grupaj de studii dedicate traductologiei, care privesc traducerea ca „funcție nucleară a limbajului”. Un rol de prim plan îl joacă aici Borges, cel care a schițat direcția unei veritabile „traductosofii”, de unde derivă o viziune a întregii literaturi ca ansamblu al unor voci izvorâte dintr-un abis, acordate până la ștergerea eului propriu, individual, spre a lăsa locul Glasului generic: „voce plurală” neobosită, el reînnoiește la infinit tentativa
Hermeneutică postmodernă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4616_a_5941]
-
Celor trei traiectorii narative pe care le consemna acesta, eu i-aș mai adăuga, totuși, una. Căci, pe lângă romanul de dragoste complicată dintre Maia și Dinu, pe lângă romanul social din ultimii ani de ceaușism și, în fine, pe lângă romanul istoric schițat prin biografia unchiului Ghe, victimă inocentă a schimbării de regim din anii cincizeci, se află aici disimulat și un roman al romanului. Al poveștii care, odată exprimată, schimbă inerent ceva din ordinea lucrurilor. Este, se vede pretutindeni, convingerea cea mai
Diferențe specifice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4646_a_5971]
-
veniți din unghiuri diferite ale gîndirii și cercetării, capabili să punem împreună o miză mai înaltă. Și în sensul acesta plecăm cu toții îmbogățiți de aici și vom ști, - pe baza unui credo, cum este elaborat de prof. Postolache, cum se schița și din expunerea excelentă a domnului Aurelian Dochia -, nu să rîvnim la vreun cinic cîștig piramidal, bun să ne rătăcească în himerele unei exuberante avuții simbolice, dar atașați, dimpotrivă, realităților esențiale, să tindem neabătut spre acea „égalité d’âme”, pe
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
îi aparține: „Când acesta se așează, Din Vasilescu parcă tresări, se strânse să-i facă loc pe butuc.” Sau, mai departe: „alături de el, Din Vasilescu, tresări din nou și se strânse parcă să-i facă mai mult loc.” (s.n.) Detaliile schițează portretul unui personaj vizibil diferit de ceilalți, om tăcut, izolat, contând prea puțin în grup. Este, păstrând proporțiile, un posibil portret, cu ecouri romantice, al unui artist, amănuntele ce urmează confirmând această condiție a lui Din Vasilescu. Din Vasilescu se
Ilie Moromete și dublul său by Mircea Moț () [Corola-journal/Journalistic/4580_a_5905]
-
e pestriță, greu de clasat ca gen, avînd o eterogenitate care îndreptățește titlul: un dosar cuprinzînd mărturii, dialoguri și cronici extrase din gazetele epocii - toate avînd ca laitmotiv expozițiile grupului „Prolog”. Și cum „Prologul” nu a apărut din neant, autorul schițează o istorie a școlii de pictură, alături de portretul cîtorva maeștrii (Ciucurencu, Ressu, Cilievici, Pallady), înfățișați cu ticurile, metodele și repulsiile lor. Încetul cu încetul, din paginile volumului se desprinde o filosofie a artei, din ale cărei tente m-am inspirat
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
Hopkins stătea complet nemișcat în fața câte unei flori acoperite de rouă până începea grădinarul să-l creadă idiot. Asupra lui Hawthorne, care este socotit un introspect, lumea vizibilă exercita o fascinație extraordinară. Un coș fumegând sub ploaie, un zâmbet abia schițat pe fața cuiva, un braț care ieșea pe o fereastră, totul era pentru el un punct de plecare pentru meditații - într-un fel nesfârșite. Această lungă privire gânditoare, când se întorcea spre lumea interioară, descoperea raporturi tainice între țelurile oamenilor
JULIEN GREEN America mea () [Corola-journal/Journalistic/4358_a_5683]
-
care administrația locală din Baia Mare a procedat la rezolvarea situației cartierelor sărace: prin evacuare. Este de semnalat și materialul despre Dăbuleni, Casa pepenilor, semnat de Sorana Stănescu și ilustrat de George „Poqe” Popescu, dar și analiza despre declinul presei românești schițată de Andrei Postelicu, cu subtitlul elocvent, Despre cum presa simte enorm și vede monstruos - și trădează democrația pe care ar trebui să o servească. Regizorul Mona Nicoară scrie despre felul în care ICR New York a reușit să creeze o comunitate
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4377_a_5702]
-
vrea însă să mai spun că, în această nouă ediție a cărții, îngrijită și prefațată de Ioana Pârvulescu, excelentul portretist Crohmălniceanu (Croh, cum îi spuneau cenacliștii) are parte el însuși, în prefață, de un portret memorabil, de „personaj de roman”, schițat de fosta sa cenaclistă. 1 În ediția din 1994, titlul cenaclului e scris între ghilimele și cred că așa ar fi fost mai potrivit să rămână și în ediția a doua, dat fiind că numele cenaclului condus de Crohmălniceanu (inițial
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
tineret înjugat cu forța la vehicularea dobitoacelor intelectuale”. Ați recunoscut gingășia stilistic îmbârligată a lui Arghezi. De unde se vede că ura, fără suportul ideii, naște monștri, chiar și la cei mai mari. Portretele și caracterizările critice pe care Aderca le schițează în introducerea ori în încheierea fiecărui interviu sunt adesea remarcabile, prin finețe și prin umor. Despre pudicul de modă veche Brătescu-Voinești, de exemplu, scrie: „Am plecat de la d-l Brătescu-Voinești cu o candoare în toate simțurile, ca după o baie
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
pășind ușor cu stângul înainte. Poartă o rochie cu corsaj decoltat, mânecuțe scurte și talie lungă, pe corp, după moda vremii, fusta creață și scurtă până la genunchi fiind formată din două volane. Personajul masculin este Corlo (Karl), reprezentat și el schițând o ușoară mișcare, cu mâna dreaptă ridicată și cu stânga depărtată de corp depășind spațiul nișei sale, la fel depășindu-l și cu piciorul drept, ușor flexat. Îmbrăcămintea sa civilă, sugerând prin unele detalii și o armură de cavaler - posibil
Sigiliul lui Paolo Taglioni - O piesă prețioasă păstrată la București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5773_a_7098]
-
ruinele Tirgovistii) . În Zburătorul, aluzia folclorică se desenează și ea, discretă, pe fundalul cosmosului, indiferent la perisabila aventură umană; pulsația erotică, receptată diferit la cele trei vîrste ale feminității, reprezentate de juna Florica, de mama ei și de babele satului, schițează un delicat filigran fugitiv pe eternitatea peisajului astral: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmîntul său cel negru, de stele semănat, Destins coprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează cîte-aievea deșteaptă n-a visat.” Chiar dacă nu va mai ajunge
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]