7,237 matches
-
și nu altcum. Sînteți bolnavi cu toții, chiar așa, bolnavi", și și-a rotit un deget în tîmplă, un gest pe care nu-l cunoștea, nu-l văzuse încă pînă atunci, dar care spunea destul ele clar ce avea de spus. Scutură din cap și scuipă într-o parte. "Ar mai trebui să beau ceva, să-mi revin." S-a uitat pe sub sprîncenele subțiri și decolorate, "dai un marghiloman și un coniac alături? Dacă dai îți mai spun ceva." Nu prea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
folosire a electricității în Vladia și asta datorită faptului că prințul adusese în Vilă bateria de pornire a avionului său, care rămăsese să ierneze sus, pe platoul pustiu, unde vara mirosea a pelin. A intrat și a încercat să se scuture de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și-a turnat pînă la jumătatea păhărelului, mirosea plăcut a alcool tare și a strugure, gustă cu vîrful buzelor, apoi bău totul dintr-o dată, cu o mișcare scurtă. Îi veniseră lacrimi în ochi, simți fierbințeala coborînd pînă în stomac, se scutură și-și zise "acum e mai bine". Nu era mai bine, în fiecare zi era tot mai rău. Dacă ar fi fost numai dintele și amorțeala care îl asalta cînd îi era lumea mai dragă, poate că ar fi trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pus un păhărel și după aceea a închis ușor dulăpiorul, a răsucit cheia și apoi a ascuns-o deasupra. Un gest casnic, inutil, nimeni n-ar fi intrat în biroul său să-i cotrobăie prin sertare. Sau, cine știe... A scuturat nervos din cap, și-a frecat tîmplele cu degetele, chiar așa, se simțea mai bine după un păhărel, nu era un obicei prea sănătos, pînă în urmă cu un an n-ar fi făcut așa ceva nici tăiat, slujba era slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl aștepta la capăt, însă, încetul cu încetul, în suflet s-au trezit o neliniște și o curiozitate, ce se va ivi acolo, în lucirea oglinzii? Atunci cînd i-a trecut prin minte pentru prima dată această întrebare s-a scuturat înfiorat, înțelegea perfect că acolo, la capăt, era chiar Sfîrșitul, de ce să se grăbească, de ce să aibă această curiozitate care în felul ei îl împinge de la spate?! A alungat gîndul, s-a încărcat cu nenumărate trebușoare, fleacuri, mărunțișuri, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Afară era plină vară, vremea cireșelor trecuse, frunzele se îmbîcsiseră de praf, mai toată lumea stătea cu gândul la concediu, iar pe el îl cuprindea frigul. Își frecă îndelung obrajii, tîmplele, fruntea, mai rece decît vîrful degetelor era osul frunții. Își scutură brațele, umerii, trebuia să scape de amorțeală, orice s-ar întîmpla cu el, nu putea pierde întîlnirea cu Basarab Cantacuzino. Chemă șoferul de serviciu cu o voce pe care nu și-o recunoscu. "După ce se încheie afacerea asta trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
său, veghindu‑l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n‑o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu‑și degetele mâinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să‑și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pântecele avea să se Însuflețească, apoi plămânii și chiar ochii ferecați de plumbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunt socotite nepermise și nefirești față de un dușman cu mult mai perfid, distrugător al orânduirii sociale existente?“ Ofițerul lăsă pentru o clipă cartea, ținând arătătorul Între pagini. „Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.“ (Ordonanța folosi prilejul de a scutura zăpada așternută pe foaia cortului de deasupra capului ofițerului.) „Cuvântul libertate“ - și pronunță acest cuvânt de parcă Îl vedea scris cu caractere cursive - „incită comunitățile umane la nesupunere față de orice autoritate, față de orice guvernare, chiar divină. Iată de ce, când noi vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea nechezatul cailor cazacilor. Apoi Îl zări de ofițerul care lăsase pentru o clipă cartea, ținând degetul arătător Între pagini. (Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pauza așternută ordonanța va scutura cu mâna foaia de cort. Domnul X simți cum zăpada Îi alunecă În mâneca mantalei. Brusc se va dezmetici din mahmureală. Scena i se părea atât de Îndepărtată, de parcă s‑ar fi petrecut În vremuri imemoriale: stând lângă foc, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
uriașă fiara se întoarse foarte încet și rămase în expectativă, așteptând o nouă pradă, însă atunci când vârfurile ascuțite ale țărușilor, făcuți din lemnul foarte dur de aito, începură să-i perforeze intestinele, introducându-i în sânge veninul de Nohú, se scutură tot și, cu o violență zvâcnire a cozii, se scufundă în apele întunecate, pierzându-se imediat în beznele adâncimilor. Doar atunci Vahíne Tiaré își dădu frâu liber lacrimilor. Faptul că, pentru moment, Teatea Maó dispăruse în adâncimi nu însemnă nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
decursul unei singure nopți, ca avuseseră la îndemână suficientă apă încât să mențină în viață un numar de oameni de patru ori mai mare. Soluția atât de simplă era să se scoale cu o oră înainte de răsăritul soarelui și să scuture în interiorul unui vas milioanele de picături de roua pe care frigul nopții le făcea să se depună pe frunzele arbuștilor, înainte că primele raze de soare să aibă timp să le evapore. Dacă totuși n-ar fi fost de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor cu microunde. La fiecare treaptă valiza răpăie tare ca un foc de mitralieră îndepărtat, și domnișoara Hapciu își ridică privirea spre noi și spune: — Pastilele mele. Scutură puternic valiza și spune: Un stoc pe trei luni... De-aia era regula despre bagaje. Ca să încăpem toți. Singura regulă era un bagaj de persoană, dar domnul Whittier n-a spus cât de mare, sau ce fel de bagaj. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ca să învețe un grup de oameni controlat până atunci de alții cum să-și creeze propriile vieți, Moise a trebuit să fie un nemernic. Așezată pe marginea unui scaun îmbrăcat în catifea albastră, Miss America încuviința dând din căpșorul blond. Scuturându-și buclele. Înțelegea. Înțelegea. Apoi a spus: — Cheia? Și domnul Whittier i-a spus: — Nu. Avea pe genunchi o pungă argintie de plastic Mylar plină cu pui Marsala, și peste tot în jurul lui covorul albastru era peticit cu bucăți lipicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bucăți, și spune: — Thomas... Blonda a înlemnit pe canapea, cu ceașca ei de cafea rece în mână. Producătoarea de platou detașează microfonul de pe cureaua bătrânului. I-l întinde spilcuitului. Și el îi spune babalâcului: — Bună dimineța, tată. Apucându-i mâna, scuturând-o, babalâcul spune: — Ce mai face maică-ta? Fata care prezenta Colanții Ny-Lunecă. Fata pe care o părăsești. Și blonda noastră Miss se ridică. În picioare, să renunțe, să meargă acasă, să eșueze. Și, luând microfonul, verificând întrerupătorul să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns, ochii îi ies din cap, capul îi e împins îndărăt până când dă de ușa închisă. Capul lovește ușa cu un bubuit. Scuturând-o din pumn, Veriga Lipsă spune: — Spune-i moșului de Whittier că tre’ să ne dea de mâncare. Și niște căldură. Sau să ne scoată de-aici chiar acum. Noi: victimele nevinovate ale acestui dement diabolic, care doarme buștean. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă femeia în papuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru reconstituiri copiii ajunși aici. Pentru a demonstra ce a făcut Mami sau Tati sau noul prieten al lui Mami. Copiii își vâră degetele în păpușile astea. Le trag de părul lor de sfoară. Le strâng de gât și le scutură până le cad capetele umplute cu cârpe. Le lovesc și le ling și le mușcă și le sug, și e îndatorirea Corei să coasă sfârcurile la loc. Găsește ea alte două bile de sticlă când micul scrot de fetru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Scoțând o agendă și un stilou din buzunarul vestonului, scrie: „Cine a avut-o ieri?”. Și, ridicând-o de pe podea, netezindu-i părul, Cora îi spune un nume. Unul la întâmplare. Al unui alt detectiv. Ochii i se îngustează, și, scuturând din cap, omul cu agendă și stilou zice: — Pifda măfii dă ficălos! Când vorbește se întrevăd jumătățile limbii ținute împreună de copci negre. Detectivul care-l aduce pe băiețel șchiopătează. Toate cele cinci lame au dispărut. După asta, Cora a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
somn la orele amiezii îi fura agitația din jur și-o arunca într-o inactivitate bolnăvicioasă. Se așeza în iarba din curte și privea cerul, căutând să-și piardă amorțeala în alunecarea piezișă a norilor. Sub adierea vântului, copacii își scuturau frunzele iar Luana cobora privirile către ei și pornea un dialog imaginar cu fiecare creangă în parte. Mai apoi, dădea fuga în dreptul ușilor închise și căuta, atentă, să perceapă zgomotele dinăuntru. Teribilă dezamăgire când regăsea aceeași neînțeleasă adormire. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îngrozitoare zile erau acelea în care Ema și Dan plecau împreună cu părinții la țară, la bunici. Se trezeau devreme, se găteau cu haine frumoase și ieșeau în curte să-i privească pe cei mari cum pregătesc automobilele pentru drum. Femeile scuturau covorașele și husele, bărbații ștergeau parbrizele, făceau curat în portbagaje. Copiii se hârjoneau, așteptând cu nerăbdare plecarea. Unchiul Vali avea un "Trabant". Se auzea până în capătul străzii pârâiala pe care o făcea motorul când era pus în funcțiune. Luana asista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
chiloței, Ema, Dan și Luana așteptau, chiuind de bucurie, ca Bica să umple "cada" răsturnând în ea cele câteva zeci de găleți cu apă fierbinte, încălzită la toate aragazurile din gospodărie. Cocoșată din pricina greutății și asudată de căldură, Bica le scutura picioarele de praf și îi băga în balie. Începea, astfel, cel mai îngrozitor coșmar al ei. Întâi, urletele insuportabile la contactul cu apa. Mai apoi, se trezea câte unul că e prea fierbinte. Femeia înhăța gălețile și da fuga la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în plină figură. Sângele începu să-i șiroiască printre degetele crispate peste gură. Fata ieși în fugă, intră în casă hohotind de plâns și se aruncă în pat. Mincinosul! E cel mai mare mincinos! Plângea din tot sufletul, i se scuturau umerii, i se rupea inima de durere. Cum să nu existe Moș Crăciun? Nu se poate. Atunci nimic nu mai exista. Fără acest bătrân, bun și darnic, vor muri toți și bradul și globurile și întreaga bucurie a sărbătorii. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spirit pe care ea o încerca atunci când asculta această muzică nouă. Într-adevăr, ritmul era alert, bine conturat, cu un bas ce-ți răsuna în stomac dar, ascultându-l, nu-i venea, nicidecum, să sară, să urle și să-și scuture capul de parcă ar fi vrut să-l arunce în camera cealaltă. Încercă, pe loc, câteva mișcări de picioare și-i făcu semn lui Dan să se miște. Domnul "anti-dans", timid și spectator convins, se încăpățână să rămână crispat și înțepenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
burtă. Piciorul drept îi amorțise, făcu febră și vomă de câteva ori. Sanda intră în panică. Dădură fuga la policlinică. Diagnosticul le șocă: peritonită. Luana trebuia internată și operată de urgență. Devastată, Sanda se întoarse acasă și pregăti bagajul fetei, scuturându-se de plâns. Cu ochii lipiți de tavanul alb al holului de spital, Luana o aștepta împietrită. Se afla pentru prima oară într-un astfel de loc. Se schimbă în camera de gardă și agățată de mâna mamei urcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]