2,780 matches
-
deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le ordonă să închidă poarta grea din fier și să găsească înăuntru ceva cu care ar fi putut fi întărită. Hippolita întinse brațul: — Nu! Așteaptă încă un moment! Era un soldat în grădină. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
largă. Luna plină era din când în când umbrită de trecerea norilor, dar mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor unde se găseau dormitoarele servitorilor, pe depozitele de ulei și pe cele cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul villa-ei găsiră mai târziu alte trupuri - liberți și sclavi uciși în timpul incursiunii. Câțiva servitori nu mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul villa-ei găsiră mai târziu alte trupuri - liberți și sclavi uciși în timpul incursiunii. Câțiva servitori nu mai erau de găsit: fugiseră, poate, ori fuseseră capturați și duși de acolo de barbari, în ciuda angajamentului lui Reinwalt. Acum, că pericolul trecuse, Hippolita îi lăsase de îndată intendentului său sarcina de a arunca o privire printre resturile încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țesături de preț, care acum se găseau, cu siguranță, în mâinile mercenarilor romani; astfel că lui nu-i mai rămăseseră decât doi cai și un catâr îdintre care unul împovărat de armura pe care i-o dăruise Onegesiusă, conduși de servitori din Panonia, fără multă minte și nu prea de încredere; aproape toți ceilalți războinici care acoperiseră retragerea se plângeau de pierderi asemănătoare, așa că erau și ei de-a dreptul furioși, cel puțin pe cât era el. Mai era, însă, și altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altceva decât spectacolul deprimant al ruinelor carbonizate. De îndată ce ajunseră în spațiul deschis ce reprezenta centrul micului burg, Balamber dădu semnalul de oprire și imediat războinicii se grăbiră să pună mâna pe orice construcție ce ar fi putut oferi un acoperiș. Servitorii săi o ocupară, fără să stea prea mult pe gânduri, pe cea mai comodă dintre cocioabele acelea; aranjară cât se putu de bine adăpostul, apoi începură să dea jos din bagaje, să hrănească și să lege animalele. Cât despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajunse la înălțimea feței ei.: — Știi ce înseamnă Go-Bindan? Păi, cam așa ceva... „învinge câinii cu biciul“! îți place? Copila nu răspunse, însă în ochii săi văzu trecând pentru un moment o sclipire de surpriză și poate chiar de mulțumire. Un servitor se apropie de el și-l anunță că totul era pregătit pentru cină. Balamber se ridică și, cu un gest al mâinii, o invită pe copilă să-l urmeze: — Vino, Go-Bindan: în seara asta ești oaspetele meu. Dădu să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu se hotăra să se îndepărteze. Ștergându-și degetele unse de grăsime de tunica uzată, se dăduse puțin înapoi, fără să-și ia privirea de la el. O pornise apoi cu pas nesigur printre bivuacurile războinicilor, dar se oprise deodată în fața servitorului unuia dintre războinici, un om oribil, cu un singur ochi - care, ținând în brațe o legătură de crengi pentru foc, i se postase deodată în față, ieșind cu totul întâmplător din spatele unui car. Poate copila ar fi putut să suporte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ultima suflare ce îi mai rămăsese. „Du-te la Utrigúr, el... o să te ajute!“ Când se întorsese, cu Utrigúr și cu cincizeci de războinici, în tabăra devastată, găsise în zăpadă trupurile părinților săi, decapitate, ca și ale celorlalți. Singurul supraviețuitor - servitorul Mandzuk, pe care îl descoperiseră, grav rănit și cu arsuri, sub resturile carbonizate ale unei yurta. Din acea zi, Utrigúr practic îl adoptase și, dându-i-l alături pe Mandzuk, făcuse din el un războinic, ajutându-l după aceea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușor de recunoscut prin haine și prin pieptănăturile ciudate specifice turingienilor; lăsându-și caii să pască, se tolăniseră în iarbă, sporovăind într-un calm desăvârșit, în vreme ce-i urmăreau pe aliați trecând. Go-Bindan, cățărată pe un catâr supraîncărcat, pe care un servitor sarmat îl ducea de căpăstru, arătase cu ură în direcția lor, scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face un adevărat hiung-nu. Postându-se între fată și acei războinici - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față, ridicându-și mândră bărbia. „Turingienii sunt niște gunoaie!“ Nu spusese mai mult, dar în ochi îi apăruseră lacrimi de furie. Apoi, aplecându-se deodată în față, se agățase de gâtul catârului și, căutând să-i apuce căpăstrul, îi strigase servitorului care o conducea să se oprească; acela se opri de îndată, temându-se că animalul, enervat acum, ar fi devenit până la urmă furios. Go-Bindan, roșie ca para focului, îi vorbi din nou lui Balamber arătându-i din nou cu degetu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rapid întreaga coloană, arborând stindardul verde și chemându-i pe capii de jagun să-și pregătească detașamentele pentru lupta iminentă. Urmând o schemă pe care de mult o aplicaseră cu succes, războinicii, mulți dintre ei urmați de cel puțin un servitor, care conducea un caval de rezervă, își schimbau animalul, îmbrăcau armurile și, întorcându-se spre apus, se dispuneau în câmp în rânduri de câte zece. La fiecare zece rânduri, flutura în vând stindardul unui jagun. Efectele, proviziile, concubinele trecură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
caval de rezervă, își schimbau animalul, îmbrăcau armurile și, întorcându-se spre apus, se dispuneau în câmp în rânduri de câte zece. La fiecare zece rânduri, flutura în vând stindardul unui jagun. Efectele, proviziile, concubinele trecură în coadă, sub supravegherea servitorilor. Mingan-ului nu-i trebui mult timp ca să se dispună în formație de luptă și să pornească, mai întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și al stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
slab și doar pentru scurte momente ecourile bătăliei, dar deasupra pădurii ce flanca râul, Balamber vedea deja plutind norul de praf ridicat de două armate în luptă. Când ajunse mai aproape, văzu năvălind dintre copaci mulți oameni în fugă, cei mai mulți servitori și scutieri ai războinicilor gepizi, care mergeau cât puteau de repede în urma animalelor de povară și care, întâlnindu-i pe războinicilor hiug-nu pe câmp, ridicau mâinile, strigând cuprinși de panică, și arătau nedeslușit în urmă. Ajunse, în sfârșit, la malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
te teme, o să fac astfel ca mâine să nu poată fugi. încuviințând cu gravitate, Theodoric își luă rămas bun și plecă împreună cu fiul său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând gânditor ieșirea din cort, în vreme ce de afară se auzeau tropotul cailor căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ei. în sfârșit, scoase un suspin adânc și lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela era ocupat să-i desfacă legăturile platoșei, Magister întoarse, în sfârșit privirea spre cei doi ofițeri, pentru a o opri în final asupra lui Sebastianus. Nu fără emoție, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și alanilor, care constituiau centrul aliniamentului; în dreapta oamenilor lui Sangiban, după alte câteva unități de auxiliari, era dispozitivul vizigoților: o masă compactă alcătuită din zeci de mii de infanteriști și cavaleri cu platoșe, ajutați de scutieri și de sute de servitori combatanți. Privind în spatele său, puțin mai la dreapta, Sebastianus putea să-l vadă pe Magister militum, înconjurat de cei mai înalți ofițeri și de gărzile sale personale, înaintând pe calul său alb și studiind atent, când terenul, când aliniamentul dușmanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici o ceremonie: — Tatăl meu, anunță imediat, uitându-se în jur ca să-și dea seama care era situația, m-a trimis aici ca să-ți dau o mână de ajutor. am cu mine circa trei sute de oameni. — Ai și arcași? — Cincizeci. Cei mai mulți, servitori și scutieri. Urmă o scurtă discuție. Lui Thorismund nu-i trebui prea mult să-și dea seama că terenul nu era prielnic manevrelor de cavalerie, astfel că, până la urmă, consimți să-și dea jos oamenii de pe cai și să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unde rămăseseră războinicii mai vârstnici sau cei prea tineri, împreună cu sute de femei, printre care se găsea Go-Bindan. Cei mai mulți dintre noncombatanții care urmau armata se găseau, însă, afară din tabără. Pe toată lungimea frontului, de fapt, mii de scutieri și servitori așteptau neliniștiți, îngrijindu-se de arme și cai de schimb pentru stăpânii lor, de rezerve de apă pentru a le potoli setea când lăsau pentru un moment lupta și bandaje pentru rănile lor. Vacarmul imens al bătăliei umplea cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul său panonic, ca să-l ușureze măcar în parte de armură. Nu se simți prea vinovat, de vreme ce Atila, după câte putea vedea, făcuse la fel. Sosi lângă el Odolgan, care, nervos, se lovea peste jambiere cu o biciușcă. — Ce ghinion! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de tovarășii lor, care, după ce își potoleau setea și luau alte legături de săgeți, se întorceau la locurile lor, printre combatanți; în drumul lor se încrucișau cu războinicii rămași fără cai, care alergau să-și ia caii de rezervă, de la servitorii lor. Un du-te-vino neîncetat și frenetic, în urma căruia cei rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o iuțeală incredibilă îmbrăcă platoșa, sări în șaua pagului său, îl biciui cu furie și își făcu loc fără prea multe scuze printre demnitari până ajunse în fața regelui său, mai aproape decât reușise vreodată. Atila descălecase și, ajutat de un servitor, de Utrigúr și de Ernak, își îmbrăca acele părți ale armurii de care se ușurase mai devreme, în timp ce alt servitor îmbrăca în zale calul. Gărzile din suita sa își luau și ele armele. Regele însuși, așadar, se grăbea să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
multe scuze printre demnitari până ajunse în fața regelui său, mai aproape decât reușise vreodată. Atila descălecase și, ajutat de un servitor, de Utrigúr și de Ernak, își îmbrăca acele părți ale armurii de care se ușurase mai devreme, în timp ce alt servitor îmbrăca în zale calul. Gărzile din suita sa își luau și ele armele. Regele însuși, așadar, se grăbea să coboare pe câmpul de luptă, gândind în mod clar că bătălia intrase într-o fază hotărâtoare. în timp ce îl îmbrăcau, continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]