860 matches
-
numai din gura ei știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între două sfeșnice, luminat de flacăra luminărilor. I-au pupat mâna țeapănă. - Te duseși, tată-socrule! a rostit negustorul trist. Se adunaseră iar rudele: finul Tache, cuscrul Vasile, Ghiță Bîlcu, fina Smaranda, Cristea, tot neamul. Aduseseră coroane de flori, se închinau și plângeau. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avem alți sfinți la care ne închinăm. Și la urma urmelor, fiecare cu ale lui. Dumnezeu cu arhanghelii, noi cu necazurile noastre! Vorbeau cu păcat și preotul le-o spunea: - Putem să lăsăm noi biserica? - Adică, cum? - Păi, n-are sfeșnice, n-are preșuri, câte nu-i trebuiesc?! Bărbații își mângâiau obrazurile aspre și răspundeau în dodii: - Nici noi n-avem multe, și uite că trăim... Adică dumneata ce-ai vrea să facem? - Să le cumpărăm, taică... - Le cumpărăm, dar cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și uite că trăim... Adică dumneata ce-ai vrea să facem? - Să le cumpărăm, taică... - Le cumpărăm, dar cu ai cui bani? Preotul se ridica, mîhnit: - Văd eu că în casa asta stă Diavolul! Totuși, după câteva săptămâni primise niște sfeșnice de alamă. Stere cumpărase o cădelniță de argint, o cruce și o masă pentru altar. Asta în afară de odăjdiile tivite cu cruci, sfințite, să nu pui mâna pe ele, și două icoane, poleite, cu rame scumpe... Cu cei săraci a fost
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreo două icoane poleite cu aur și hainele de slujbă ale sfinției-sale, strălucitoare, călcate atunci, cu ciucuri pe margini. Se minuna ăl bătrân. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine și, de la ușă, ucenicul a mai cărăbănit un sfeșnic cu trei picioare, plin de ceară uscată. Sandu scotocise toate ungherele, să dibuiască niscaiva bani de la miruit, dar nu găsise. Înjura în gura mare în sfânta biserică. Până dimineață au fost înapoi la casa starostelui, au îngropat lucrurile și s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu adevărat niște cifre, aceste creaturi sunt poate niște zecimale. În această cetate tristă, viața se reduce la o pensie sau câteva rente Înscrise În registru, În timp ce eleganța este dată de draperiile cu franjuri, un pat cu tăblii curbate și sfeșnice sub glob de sticlă. Dacă vom continua să mai urcăm câteva trepte pe scara socială, acolo unde oamenii ocupați se cațără și se mișcă În bătaia vântului asemenea unor tineri marinari agățați Între odgoanele unui vas uriaș, ne vom Întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
om de gust, asemenea unui artist, ia În seamă și cel mai mic lucru. Cu cât ansamblul e mai aproape de perfecțiune, cu atât mai vizibilă este o nepotrivire. Numai un prost sau un geniu pot pune o lumânare Într-un sfeșnic. Aplicațiile acestei importante legi fashionable au fost bine Înțelese de către celebra femeie (doamna T.) căreia Îi datorăm următorul aforism: XXII Spiritul stăpânei poate fi ghicit de cum Îi treci pragul casei. Această vastă și veșnică imagine care este reprezentarea 1 averii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care atârnau gravuri alb-negru, podele lustruite și mobilă delicată, din lemn, care era mult mai confortabilă decât părea. Pe două măsuțe se afla o colecție bine gândită de objets d’art: prespapier-uri din sticlă, imitație Lalique, fotografii înrămate și sfeșnice de argint. M-am ghemuit pe canapeaua, tapițată cu mătase galben-pai și am luat o înghițitură de ceai. Surprinzător, îmi dădusem seama că, de fapt, nu-mi era deloc foame. Nu prea mănânci, observă Hugo, sprijinindu-se de spătarul fotoliului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de la începutul discuției, țâșni brusc de la locul lui, împingându-și vecinii cu umerii săi masivi: „Îi putem oferi ceva, spui tu, dar ce anume? De ce îți ascunzi vorbele în fundul gâtului? Ceea ce vrei să-i oferi lui Ferdinand nu e nici un sfeșnic, nici un veșmânt de gală, nici o roabă de cincisprezece ani. Ceea ce vrei tu să-i oferi lui Ferdinand este orașul acesta, despre care poetul a spus: Granada, nu-i cetate pe potriva ta, În Siria, în Egipt sau în Irak, Căci tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
somn. I-am scuturat umărul, frenetic, gata s-o fac să cadă din pat. Nu păru să-și dea seama; nici zâmbetul nu i se ștergea. Istovit, m-am lungit pe pat, m-am întins, degetele mele au atins ușor sfeșnicul. Preț de o clipă, m-am gândit să-l sting și să adorm la rându-mi, fie ce-o fi. Dar, în clipa următoare, un zgrepțănat la ușă, nerăbdător, neprevăzut, sau pur și simplu închipuit, mi-a reamintit îndatoririle. Zgomotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
palmele, una după alta, la buzele mele. — Ai uitat de noaptea noastră la Tombuctu, ai uitat de toate nopțile noastre și de făgăduielile că nu ne vom despărți niciodată? Un vânt răcoros pătrunsese prin fereastra dechisă, stingând dintr-o suflare sfeșnicul de bronz. Era întuneric, era trist, nu mai vedeam ochii Hibei. Vocea ei ajunsese până la mine venind parcă de departe, întretăiată, ca și cum ar fi îngânat o veche melopee a deșertului: — Adesea cei ce se iubesc se țin de mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
afară, care se prelungeau până înăuntru. Să intri însemna să stai pe porțiunea îngustă de podea care nu era acoperită cu marfă, un canion cu bunuri pe ambele părți. La nivelul ochilor și mai sus se afla argintăria, în principal sfeșnice, printre care multe exemplare din cele cu opt brațe, menora tradițională folosită de evrei în timpul sărbătorii Hanuka. Întotdeauna l-a izbit pe Guttman, ca ultimul nivel de pragmatism în comerț, această silință a negustorilor arabi de a vinde fleacuri evreiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
place, da’ cum să facem așa ceva, râdea neamurile și popa de noi cu julitura asta. Am ridicat din umeri. Murise, într-adevăr, în vară, cineva în apartamentul lor. Văzusem pânza neagră de la ușă, capacul coșciugului pe hol, lumânările aprinse în sfeșnicul acela mare, nelipsit de la înmormântări. Nu intrasem să aprind și eu o lumânare. Nu mă interesase cine murise. Abia de-mi cunosc vecinii. Nu mă simt atât de apropiat de ei încât să le împărtășesc durerile sau bucuriile. Nici măcar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bună seara, Melania Rodica Ojog-Brașoveanu CAPITOLUL 1 CUM SE FURĂ UN SURÎS În oglinda ovală, așezată între două sfeșnice, tocul subțire, cu incrustații emailate, alerga ușor, înșirînd litere rotunde și egale. Mai sus, lângă trandafirii bătuți în rama de argint, motanul adormise. Părea o pălărie neagră uitată pe raft. ... Întrucât ușa de la apartamentul familiei Walter se deschide în afară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
am gândit la ea? Sânt ani de zile de când n-am făcut-o. Un fior rece îi trecu prin inimă." Înainte de moarte... Totdeauna... Instinctul primar. Am să mor..." Încercă să-și schimbe poziția mușcîndu-și buzele de durere. "Prostii! Fără panică! Sfeșnicele... Din cauza lor." Le furase de acasă și le vânduse în iarmaroc unui bogasier pentru 25 de lei. Până în seară îi mai rămăseseră doar câteva parale. Cutreierase dugheană după dugheană fără să se. poată hotărî. În cele din urmă își umpluse
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și Saxa, bergerete Rosenthal, piese Gallé și Daum Nancy cu rotunjimi opace, cobalturi și vase chinezești pictate de mână, servicii Limoges și statuete complicate, născocite în atelierele meșterilor bavarezi. Trecuse alături, într-o odaie sufocată în argintărie, tipsii, pocale și sfeșnice, cristelnițe, crucifixe și măsuțe joase, obiecte ciudate, vechi, a căror destinație n-o ghicea. Traversase aproape în fugă, fără să vadă nimic din sala cu tapiserii și covoare în culori stinse pe care pășiseră, acum două și trei sute de ani
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
închipuit, continuă Scarlat zâmbind, că-mi va veni rândul atât de repede să fiu gazdă. Ajutați, vă rog, doamnele să se dezbrace și luați loc. Arătă câteva x-uri cu perne de piele, risipite în jurul unei măsuțe lungi cu un sfeșnic de cristal și o scrumieră de argint. Melania Lupu își plimbă ochii discret prin odaie. Se uită la marina uriașă ― mult violet, alb și albastru-cobalt ― de-o stridență agreabilă, acidulată ca un pahar de șampanie foarte sec, apoi la fotografia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mi-i face Fă-mă pasăre măiastră La măicuța la fereastră, Maica să mă hâșăiască; 171 {EminescuOpVI 172} Dar ea nu m-a hâșăi Până nu i-oi povesti Cum petrec eu cu străinii. La străini - până ce cină - Eu sunt sfeșnic de lumină, Dacă gată de cinat Nu mă-ntreabă De - am mâncat, Ci mă-ntreabă ce-am lucrat. Dar eu tac, nu zic nimică, Doar din ochi-mi lacrimi pică; Iau naframa și le șterg, Ele tot mai tare merg
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
răposata doamnă Chowder („moartă de patru ani“) s-a ocupat de alegerea mobilei, a așternuturilor pentru paturi, a tapetului, a jaluzelelor, lampadarelor, draperiilor și a tuturor numeroaselor obiecte care stau pe diversele mese, noptiere și birouri: mileuri de dantelă, scrumiere, sfeșnice, cărți. — O femeie cu gusturi desăvârșite, spune el. După părerea mea, decorul exagerează prin prețiozitate, o încercare nostalgică de a recrea atmosfera unui New England dispărut care a fost, în realitate, mult mai aspru și și mai sărac decât încăperile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lui Röntgen. Și totuși, Agatei nu-i plăcea să-l vadă prea mult în preajma Iuliei. Trebuia, acum, să verifice toată curățenia care se făcuse în lipsa ei, să se ocupe de bucătărie, de plantele din ghivece și pregătirea lămpilor și a sfeșnicelor, de scoaterea și verificarea veselei pentru zile mari, de camera de oaspeți, să aibă tot ce se cuvine, să verifice ștergarele din cabinetele de toaletă de lângă dormitoare, să fie toate noi, ligheanele frecate și bureții și vasele de porțelan pregătite
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ale anului în care abia intrase, când totul s-a liniștit, au stins luminile, au oprit televizorul și aparatul de radio. S-a făcut liniște totală. Au rămas aprinse numai două lumânări ce pâlpâiau anemic în cele două brațe ale sfeșnicului de argint, primit moștenire de la bunici. În timp ce afară ningea cu fulgi mici și reci, soții Bidaru, lângă o masa încărcată până la refuz, furați de gânduri, se priveau reciproc. Oare ce mai aveau de discutat doi pensionari după atâția ani de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sărbătoare și că vor veni copiii cu sorcova. Trebuia să-i primească cum se cuvine, adică să-și facă înviorarea, să se spele cu apă rece și să-și primenească ținuta. După nici jumătate de oră, la masă cu același sfeșnic în față însă fără lumânări aprinse, sorbind ca pe o licoare destinată zeilor cafea din ceașca aburindă, precaut ca și cum ar deține cifrul unui seif încărcat cu bijuterii, se hotărî să împărtășească soției răspunsul care-l avea pe buze în momentul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pentru toți anii care îi avea. Se uita la ea și trăgea nădejde, o nădejde absurdă... că, printr-o minune să râdă și să se ridice, dintr-o clipă în alta. Privea ca un năuc lumânarea care se topește în sfeșnic... și cum se împuținează... Sufletul i se răsucea ca o râmă strivită, la un capăt. Nu putea crede că-i adevărat... „Poate-i un vis urât...!“ își zicea el. ...Așteptau să vie Părintele de la Schitul din deal, să-i citească
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Suntem într-o casă de creștin. Dacă scoatem lumânările de aici, dăm foc la bloc, pentru că mortul are nevoie de lumină..." Tăcere. Greu, rămânem cu nea Onuț numai eu, tata, mama, Pitu și musafirii nepoftiți. Mama tot așază lumânările din sfeșnice. Un devotat pălărios scoate o filmătoare cu lumini și pozează peste tot; chiar și-n baie. Pe nea Onuț îl filmează ca pe un actor; din toate pozițiile. Probabil că o să le fie dor de el și vor să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
înfipt colții atât de tare în el, încât, atunci când a început să urle, mi-a fost teamă ca nu cumva să-l trezească pe nea Onuț... Normal, pumnul lui a dat să mă lovească, dar nea Pitu era deja cu sfeșnicul în mână... Ieși afară, tu-ți Dumnezeii mă-tii de viperă spurcată... Eu, supus: Dacă ies, urlu pe casa scărilor și în fața blocului". Tăcere și iar tăcere. Pălăriosul rănit cercetează pantalonii cu urme de colț. Merge la baie. Se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
lângă capul lui, și intru în pielea marelui îndurerat. Când simt că s-au plictisit toți de durerea mea, fac ce fac și strecor Jurnalul în sân. Nu mă mulțumește victoria asta. Zăresc geanta pălăriosului nervos așezată pe masă, aproape de sfeșnicul de la picioarele lui nea Onuț. O ocazie ca asta nu putea fi ratată. După vreo zece minute, sfeșnicul fusese mutat, milimetru cu milimetru, sub geanta primului devotat. Lumânările aprinse își făceau treaba. Pitu, drăcosul Pitu, a prins mișcarea și jubila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]