793 matches
-
întinde pe o suprafață de 219 hectare. Situl reprezintă o zonă de câmpie (râuri, lunci, pajiști, păduri de foioase și tufărișuri) încadrată în bioregiune stepică a Podișului Moldovenesc; ce conservă habitate naturale de tip: "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice", "Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp" și "Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos"; și protejează o gamă variată de floră (stejar, stejar brumăriu, stejar pufos, păducel, porumbar, alun turcesc, măceș, scumpie) și faună rară. La baza desemnării sitului se află mai multe
Pădurea Gârboavele () [Corola-website/Science/330496_a_331825]
-
Mic, Zeifăn, Homorodul Mare și Valea Mare). Situl prezintă o arie naturală cu patru tipuri de habitate (Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri de stejar cu carpen de tip "Galio-Carpinetum", Păduri de fag de tip "Asperulo-Fagetum" și Vegetație de silvostepa eurosiberiana cu "Quercus spp.") ce adăpostesc și conserva o gamă floristica și faunistica diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice enumerate în anexa
Hârtibaciu Sud - Est () [Corola-website/Science/331065_a_332394]
-
de altitudine joasă ("Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis"), Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip "Magnopotamion" sau "Hydrocharition", Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Vegetație forestieră panonică cu "Quercus pubescens" și Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu "Quercus spp.") ce adăpostesc și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. La baza desemnării sitului se află câteva specii avifaunistice enumerate în anexa I-
Bazinul Fizeșului () [Corola-website/Science/331099_a_332428]
-
naturale, pășuni, stepe, terenuri arabile cultivate, vii și livezi. Situl a fost instituit în scopul conservării unor specii de păsări aflate în migrație pe culoarul Via Pontica. Situl dispune de clase de habitate (păduri caducifoliate, tufărișuri, pajiști de stepă și silvostepă, ravene săpate în loess, stâncării, terenuri agricole, culturi cerealiere extensive) ce asigură condiții prielnice de hrană și cuibărire pentru populații de păsări cu migrație regulată, cât și pentru mai multe specii care iernează în arealul acestuia. La baza desemnării acestuia
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
Quercus frainetto)" și stejar brumăriu "(Quercus pedunculiflora)" sau plantații pure de salcâm "(Robimia pseudacacica)". Subarboretul este reprezentat de porumbar "(Prunus spinosa)", păducel "(Crataegus monogyna)", lemn câinesc "(Ligustrum vulgare)", scumpie "(Cotinus coggygria)". Stratul erbaceu al pădurii este alcătuit din speciile caracteristice silvostepei și anume: firuța "(Poa pratensis)", păiușul "(Festuca valesiaca, Festuca pseudovina)", violetele nemirositoare "(Viola hirta)", brebeneii "(Corydalis solida)". În luminișuri, care sunt foarte frecvente în pădure, în lunile mai-iunie, vizitatorul este impresionat de roșul aprins al bujorului românesc "(Paeonia peregrina)". În
Pădurea Manafu () [Corola-website/Science/334148_a_335477]
-
270 hectare. Situl conservă două habitate naturale de interes comunitar ("Păduri dacice de stejar și carpen" și "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice") și protejează o gamă floristică diversă. La baza desemnării sitului se află mai multe specii floristice submediteraneene și de silvostepă (arbori, arbusti, ierburi și flori) protejate la nivel european prin "Directiva CE" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (anexa I-a) privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; astfel: Arbori și arbusti: stejar ("Quercus
Pădurea Ciornohal (sit SCI) () [Corola-website/Science/334450_a_335779]
-
și "Bidention"; Tufărișuri subcontinentale peri-panonice; Comunități de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan și alpin; Păduri ripariene mixte cu "Quercus robur", "Ulmus laevis", "Fraxinus excelsior" sau "Fraxinus angustifolia", din lungul marilor râuri ("Ulmenion minoris"); Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu "Quercus spp." și Zăvoaie cu "Salix alba" și "Populus alba"; ce adăpostesc specii rare din fauna și flora Câmpiei Someșene. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice, dintre care unele enumerate în anexa I-a
Câmpia Ierului (sit SCI) () [Corola-website/Science/331769_a_333098]
-
în 2006, prin activitatea studenților geografi de la Universitatea din Moscova. Relieful rezervației este muntos. Piscurile sale sunt erodate, de o înălțime redusă și acoperite cu păduri, precum Muntele Massime, popular printre excursioniști. Versanții sudici sunt acoperiți cu păduri, precum și cu silvostepă, având poieni cu diferite ierburi. Fiecare zonă a rezervației are particularitățile sale. Rezervația este situată la capătul sudic al ecoregiunii "Tundra și pădurile montane din munții Ural", care este o zonă de întâlnire între zonele de vegetație din Europa și
Rezervația Naturală a Bașchiriei () [Corola-website/Science/335804_a_337133]
-
boli infecțioase, caracteristice și animalelor care trăiesc împreună cu el. Multe dintre aceste boli joacă un rol important, provocând o letalitate ridicată a animalelor în timpul epizootiilor. Cea mai de temut este tularemia observată la bizam în toate habitatele din zonele de silvostepă și stepă. Tularemia, bizamii o transmit ușor altor animale prin urina vărsată în apă. Printre alte boli se numără toxoplasmoza, bruceloza, febra hemoragică de Omsk, listerioza, leptospiroza, febra Q. Reproducerea are loc din primăvară până în toamnă în regiunile temperate și
Bizam () [Corola-website/Science/333689_a_335018]
-
60 la orbetele mare ("Spalax microphthalmus") și 62 la orbetele gigant ("Spalax giganteus"). Cele 13-16 specii de orbeți sunt răspândite în estul regiunii mediteraneene și sud-estul Europei - Austria, Ungaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, fosta Iugoslavie, Grecia, Turcia, în stepele și silvostepele părții europene a Rusiei la est până la râul Emba, în sud-vestul Asiei (Iran, Irak, Siria, Israel, Iordania) și nord-estul Africii (regiunile nordice ale Egiptului și ale Libiei). Orbeții trăiesc în zonele de silvostepă, stepă, semideșert și deșert. Urcă în munți
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
fosta Iugoslavie, Grecia, Turcia, în stepele și silvostepele părții europene a Rusiei la est până la râul Emba, în sud-vestul Asiei (Iran, Irak, Siria, Israel, Iordania) și nord-estul Africii (regiunile nordice ale Egiptului și ale Libiei). Orbeții trăiesc în zonele de silvostepă, stepă, semideșert și deșert. Urcă în munți până la 2400 m deasupra nivelului mării. Orbeții sunt rozătoare exclusiv vegetariene. Ei consumă rădăcinile plantelor, rizomi, bulbi, tuberculi, cepe și părțile verzi ale plantelor care sunt trase în interiorul galeriei prin plafonul acesteia, după ce
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
sau șarpele cu abdomenul galben ("Dolichophis caspius", cu o denumire mai veche "Coluber jugularis caspius") este un șarpe neveninos din familia colubridelor ("Colubridae"), de până la 2 m lungime, care trăiește în locurile uscate și călduroase din silvostepa din sud-estul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia Mică și vestul Asiei. În România este mai des întâlnită în sudul Olteniei și Munteniei, sudul Banatului, sud-estul Moldovei și în mai multe localități din Dobrogea. Preferă liziera pădurilor, tufărișurile, coastele
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
Munteniei și în toată Dobrogea. Izolat, se întâlnește la vest de Galați. A fost semnalat în următoarele județe: Șarpele rău este o specie euritopă, xerofilă și termofilă, fiind iubitor de căldură și de locuri uscate. Trăiește în stepă deschisă, în silvostepă, prin pădurile de stepă și de munte nu prea umbrite, la marginile pădurilor de stepă, în tufărișurile din apropierea drumurilor, în semideșert, în nisipurile și pantele pietroase și argiloase tari de munte acoperite cu vegetație (arbori și arbuști), în grohotișurile pietroase
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
și căpițele de fân, prin livezi, vii și alte locuri similare. În munți se urcă până la o altitudine de 2000 metri deasupra nivelului mării. În Caucaz se întâlnește la înălțimi de până la 1500-1600 m. În România șarpele rău trăiește în silvostepă în locuri uscate și călduroase. Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele sau viroagele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă. Ca adăposturi servesc galeriile rozătoarele (popândăilor și gerbililor), fisurile solului, golurile din grămezile de pietre, grohotișurile
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
Cernavodă, Medgidia, Constanța, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla), Buzău (Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși Pâclele Mari). În Republica Moldova se întâlnește în regiunea cursului inferior al Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare riverane și de stepă. În munți
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
În România a fost semnalată în sudui Olteniei, în câmpia Dunării și în Dobrogea. Lipsește în nord-vestul României, în Transilvania, Moldova și Bucovina. Șopârlița de frunzar trăiește în pădurile de stepă din regiunea de câmpie, ca și în cele din silvostepă, de obicei în porțiunile mai uscate și însorite, cu frunzar și vegetație ierboasă, în luminișuri, rariști sau la lizieră, de-a lungul potecilor. Uneori apare și în regiunile calcaroase ale Dobrogei, pe pantele cu vegetație și pietriș. Corpul are lungimea
Șopârlița de frunzar () [Corola-website/Science/333935_a_335264]
-
Transilvaniei; ce adăpostește și conservă o gamă diversă de floră spontană și faună sălbatică. Aria naturală dispune de nouă tipuri de habitate naturale ("Păduri dacice de stejar și carpen", "Tufărișuri subcontinentale peri-panonice", "Vegetatie forestieră panonică cu Quercus pubescens", "Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp", "Pajiști stepice subpanonice", "Pajiști de altitudine joasă", "Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice", "Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin" și "Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip
Lacul Știucilor - Sic - Puini - Bonțida () [Corola-website/Science/333999_a_335328]
-
adăpostește și conservă o gamă diversă de floră spontană și faună sălbatică. Aria naturală dispune de 12 tipuri de habitate naturale ("Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri; Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp; Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase; Pajiști de altitudine joasă; Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Comunități de lizieră cu ierburi înalte
Câmpia Careiului (sit SCI) () [Corola-website/Science/334015_a_335344]