1,315 matches
-
sale și încântătoarele sale flashuri verbale. Baudrillard se găsește la apogeul său atunci când discută peisajele și scenele urbane"490. Gustul pentru paradox, jocuri lingvistice și stilul sentențios se combină cu procedeul deconstrucției aplicat realităților sociale, pentru a le transforma în simulacre sau instanțieri ale hiperrealității. Norman Denzin consideră că la baza lucrării America stă un oximoron; comparând filmul lui Wim Wenders, Paris, Texas (după care s-a dat numele unei localități din Texas), cu lucrarea filosofului francez, Denzin afirmă că "Paris
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lecturi interpretative naturii americane prin intermediul unui contact extensiv cu persoane obișnuite și nu numai, Baudrillard evită adâncimea, descoperind un sens profund al păcii și nostalgiei în lumea de plastic pe care o privește insistent"492. În conturarea acestei lumi a simulacrului îndeplinit, Baudrillard utilizează imagini cinematice 493 și însăși scriitura sa încearcă să redea viteza și mișcarea cu care se schimbă lucrurile, astfel încât pentru prestația scriitoricească din acest text a fost considerat un veritabil "driver-writer". Succesiunea rapidă a secvențelor discursive accentuează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
tărâm al hiperrealității. Dincolo de a fi doar o continuare în altă tonalitate a jurnalului Cool Memories și de a căuta în America o posibilă oglindă a Europei, care să reveleze noi trăsături ale sale, ceea ce este important este aplicarea teoriei simulacrului acestui "obiect" particular care este America. Aceasta nu este doar un deșert uriaș, o "gigantică hologramă" sau un imens cinematograf, ci este și simulacrul perfect, dar care poate fi perceput astfel doar de către un european, deoarece americanii nu posedă limbajul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oglindă a Europei, care să reveleze noi trăsături ale sale, ceea ce este important este aplicarea teoriei simulacrului acestui "obiect" particular care este America. Aceasta nu este doar un deșert uriaș, o "gigantică hologramă" sau un imens cinematograf, ci este și simulacrul perfect, dar care poate fi perceput astfel doar de către un european, deoarece americanii nu posedă limbajul simulării, ci sunt doar "configurarea perfectă a acestuia" sau chiar modelul său. Astfel, Baudrillard respinge interpretarea banală în termenii visului sau ai imaginarului, propunând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imaginarului, propunând varianta în care "America nu este nici un vis, nici o realitate, ea este o hiperrealitate. Este o hiperrealitate pentru că e o utopie care s-a trăit ca realizată chiar de la început"496. Un rol important în calificarea Americii drept simulacru este și faptul că Baudrillard găsește aici multe situații care îi confirmă trăsăturile simulacrului în practică. De exemplu, simulacrul de ultimul nivel este acela care nu mai face apel la vreo origine, care funcționează în afara mitului originii și al referenților
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o hiperrealitate. Este o hiperrealitate pentru că e o utopie care s-a trăit ca realizată chiar de la început"496. Un rol important în calificarea Americii drept simulacru este și faptul că Baudrillard găsește aici multe situații care îi confirmă trăsăturile simulacrului în practică. De exemplu, simulacrul de ultimul nivel este acela care nu mai face apel la vreo origine, care funcționează în afara mitului originii și al referenților externi Baudrillard interpretează astfel în termenii simulacrului situația culturală a Americii, care "exorcizează chestiunea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru că e o utopie care s-a trăit ca realizată chiar de la început"496. Un rol important în calificarea Americii drept simulacru este și faptul că Baudrillard găsește aici multe situații care îi confirmă trăsăturile simulacrului în practică. De exemplu, simulacrul de ultimul nivel este acela care nu mai face apel la vreo origine, care funcționează în afara mitului originii și al referenților externi Baudrillard interpretează astfel în termenii simulacrului situația culturală a Americii, care "exorcizează chestiunea originii, nu cultivă vreo origine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aici multe situații care îi confirmă trăsăturile simulacrului în practică. De exemplu, simulacrul de ultimul nivel este acela care nu mai face apel la vreo origine, care funcționează în afara mitului originii și al referenților externi Baudrillard interpretează astfel în termenii simulacrului situația culturală a Americii, care "exorcizează chestiunea originii, nu cultivă vreo origine sau autenticitate mitică, ea nu are trecut sau adevăr de bază. [...] Cum n-a cunoscut acumularea lentă și seculară a principiului adevărului, ea trăiește într-o simulare necontenită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau autenticitate mitică, ea nu are trecut sau adevăr de bază. [...] Cum n-a cunoscut acumularea lentă și seculară a principiului adevărului, ea trăiește într-o simulare necontenită, în necontenita actualitate a semnelor"497. Pentru Baudrillard, în America există doar simulacre de primul și al treilea ordin, cele de ordinul al doilea, care se bazează pe reflexivitate și dedublare, și care i se par a fi caracteristice europenilor, lipsesc complet aici. În faptul că Disneyland-ul, Hollywood-ul îi apar ca fiind trăite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
bazează pe reflexivitate și dedublare, și care i se par a fi caracteristice europenilor, lipsesc complet aici. În faptul că Disneyland-ul, Hollywood-ul îi apar ca fiind trăite drept ceva real, Baudrillard găsește un alt motiv pentru a considera că aici simulacrul este omniprezent, deoarece acesta nu rezidă în ideea că realul este fals, ci în indiferențierea dintre adevărat și fals. De altfel, Baudrillard oferă ca exemplu de simulacru nu doar America în totalitatea sa, ci particularizează, afirmând că Disneyland-ul498 este un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
drept ceva real, Baudrillard găsește un alt motiv pentru a considera că aici simulacrul este omniprezent, deoarece acesta nu rezidă în ideea că realul este fals, ci în indiferențierea dintre adevărat și fals. De altfel, Baudrillard oferă ca exemplu de simulacru nu doar America în totalitatea sa, ci particularizează, afirmând că Disneyland-ul498 este un model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu rezidă în ideea că realul este fals, ci în indiferențierea dintre adevărat și fals. De altfel, Baudrillard oferă ca exemplu de simulacru nu doar America în totalitatea sa, ci particularizează, afirmând că Disneyland-ul498 este un model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a Americii a mai fost descrisă și de către Eco în Travels in Hiperreality; americanii sunt caracterizați ca fiind obsedați de construcția replicilor perfecte, a reprezentărilor "autentice", de simulacre, astfel încât granițele dintre adevărat și fals, realitate și reproducere se dizolvă. Eco observă această erodare a distincțiilor și în relația cu trecutul, care este și el reprodus, muzeificat în colecții sau reconstruit sub semnul unei false autenticități. Una dintre diferențele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este versiunea originală a modernității; noi suntem versiunea dublată sau subtitrată"502), percepută în termenii provocării "utopiei realizate". Relația dintre hiperrealitate și modernitate devine astfel una ce trebuie discutată, din moment ce America este echivalată atât cu hiperrealitatea, cu spațiul general al simulacrului, cât și cu modernitatea îndeplinită. Baudrillard 503 explică faptul că afirmarea hiperrealității Americii a fost dintru început un fel de axiomă a abordării sale, datorită rupturii acesteia de Europa, care este percepută drept o condiție specială a hiperrealității Americii. Cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să se instituie într-o formă de agon cu principiul realității. Întrebat dacă nu s-ar putea susține afirmația conform căreia, prin textele sale, el este un producător de iluzie, Baudrillard răspunde: "ba da, dacă iluzia este înțeleasă nu ca simulacru sau ca irealitate, ci ca ceea ce face breșă într-o lume mult prea cunoscută, mult prea déjà-vu, prea admisă, prea reală"506. Strategia violentării lucrurilor și abordărilor evidente, a refuzului de a consimți la o organizare de tip sistemic, are
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să fie mai seducătoare și chiar mai ironică decât realul iar această proprietate este considerată o șansă de a reinventa iluzia, care cunoaște un moment de criză sub presiunea multiplelor tipuri de simulări caracteristice epocii contemporane. Dacă pentru un timp simulacrul a fost "o armă conceptuală împotriva realității", acum el însuși a fost preluat de către realitate, instituindu-se, în lipsa diferențelor, în continuarea ei. În aceeași măsură, și interpretarea ca atare se situează într-un moment de criză, cauzat de derularea mult
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o manieră asemănătoare este apreciată și alegerea ordinii alfabetice de către Roland Barthes în Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, alegere care are menirea de a distruge orice "tentație a sensului". Sensul nu este abolit prin haosul semnelor, ci prin introducerea unui simulacru radical ce se obține prin instituirea unei ordini perfect convenționale, cum ar fi cea dată de regulile jocului, ritual, ordonarea alfabetică etc. Din același motiv este criticată structura rizomatică ce aparține lui Deleuze, deoarece aceasta nu îndepărtează sensul, ci mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dar și dintr-un unghi de vedere metainterpretativ, ca înțelegere a relațiilor care se pot stabili între diversele noțiuni-cheie utilizate sau între lucrările sale. Deși acest autor este perceput mai ales ca fiind cel care a dezvoltat "o politică a simulacrului hiperrealității" (Calvin Schrag) sau ca "teoretician al regimului simulacrului" (Steven Connor), credem, fără a minimaliza importanța acestei construcții care a separat semnul de realitatea pe care se presupunea că ar trebui să o reprezinte, că perspectiva oferită de noțiunea de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
înțelegere a relațiilor care se pot stabili între diversele noțiuni-cheie utilizate sau între lucrările sale. Deși acest autor este perceput mai ales ca fiind cel care a dezvoltat "o politică a simulacrului hiperrealității" (Calvin Schrag) sau ca "teoretician al regimului simulacrului" (Steven Connor), credem, fără a minimaliza importanța acestei construcții care a separat semnul de realitatea pe care se presupunea că ar trebui să o reprezinte, că perspectiva oferită de noțiunea de seducție și de acțiunea ei în multiple planuri (discursiv
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori ale cererii și ofertei. Presiunea simulărilor tehnice și mentale a trimis realitatea în derizoriu, astfel încât diferența dintre ea și reproducerile sale devine problematică. Realitatea este sedusă și depășită de simulare și simulacrele sale, realul prezentându-se ca un fenomen extrem, satelizat, pentru care seducția nu mai reprezintă decât fascinația perfecțiunii tehnice. Informația și mass-media nu creează o scenă, ci doar un ecran lipsit de profunzime și de iluzie, situație care transformă complet
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Anthony Giddens sau Douglas Kellner sunt câteva exemple de gânditori care au adus obiecții bine argumentate și noi puncte de vedere în problemele deschise de interpretarea noțiunilor de bază ale gândirii lui Baudrillard, cum ar fi: hiperrealitate, cultură mass-media, simulare, simulacru, obscenitate. Dacă Steven Connor apreciază teoriile baudrillardiene, afirmând că "super teoreticianul acestei încercuiri a teoriei, scriitorul al cărui spirit plutește obsesiv asupra studiilor despre filmul și creațiile T.V. și video postmoderne, este Jean Baudrillard"525, David Lyon sau Zygmunt Bauman
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin trei figuri principale: obezul, ostaticul și obscenul, ce neagă orice formă de transcendență, ignorând complet seducția. Dacă situația omului este descrisă în termeni de hiperrealitate, înseamnă că "realitatea se fărâmițează încet și ne pregătește pentru a intra în lumea simulacrelor"527, lume în care seducția este moale, echivalând cu un fond sonor continuu și obișnuit. Acest tip de seducție pare a corespunde stării de orgie, termen care desemnează acea mișcare explozivă a diverselor forme de eliberare: politică, informațională, tehnologică, sexuală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția și manipularea tipuri de performanță discursivă sau doar limite ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și ca desubiectivizare, instituind terenul aparențelor și al simulacrului. Astfel, una dintre ipotezele lui Jean Baudrillard pare a fi demonstrată dacă seducătorul este nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în contemporaneitate. În acest stadiu, majoritatea abordărilor teoretice prezentate schematic la începutul acestui subcapitol par a se aplica seducției (seducția ca persuadare aparținând logicii afectelor, crearea amalgamului afectiv, influențarea prin producerea iluziei unei alte identități subiectului sedus, utilizarea seducției ca simulacru sau înlocuitoare a unei argumentări etc.). Inserarea strategiilor seducătoare în discurs în vederea obținerii unor scopuri pragmatice, caracteristică acestor două stadii, poate susține ideea unei performativități a seducției, sub forma efectelor observabile în rândul unui public. De altfel, Baudrillard se referă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]