834 matches
-
este indiferent, spuse extramadurianul. Tipu’ Începuse să mă cam obosească. Mai aveți ceva vin? Întrebai. Încă Îmi simțeam gura uscată. — Da, omu’ meu, avem o grămadă, Îmi răspunse soldatul prietenos. Era mic de statură, avea niște pumni mari și un smoc de barbă de lungimea părului tuns scurt și era foarte murdar. — Crezi că o să-și Înceapă de-acu’ bombardamentul? — PĂi așa ar trebui. Da’ după cum merge războiu’ Ăsta, nu mai poți fi sigur de nimic. Da’ ce-are războiu’ Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
se înfundă pantofii în frunze. "Potcoave de frunze", spune Poetul. Dorin Tudoran. "Potcoave de catifea", îi răspunde o poetă (care se cam ignoră), Ștefania Oproescu. Tano își vîră colții într-o gutuie. Are expresia lui Mișu Negrițoiu cînd mestecă un smoc de iarbă. Spor la ce-ți priește, Tănucă. Ironizează-mă, blamează-mă, fă orice, Iordanco. Io tot am să mor cu botul pe pragul de-acasă. E dispus să dea un dog-show. Jur! Jur cu toată sfințenia care mă caracterizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
poștale de proastă calitate de o scrisoare. Uneori Victor își schimba brusc atitudinea. Intuind că iritarea și chiar supărarea Olgăi puteau să-i strice buna dispoziție cu care venise, încă de cum pășea pragul, pentru a o împăca, îi oferea un smoc de bani, acumulările unei zile în care afacerile îi merseseră din plin. Sursa acestor plusuri financiare după cum bănuia Olga erau unele surse enigmatice, dar și pocherul. Victor frecventa o casă unde, la masa de joc, se rulau sume exorbitante. Deocamdată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
În raza noastră vizuală de veacul fanariot. Nu știu de ce, dar, când trec eu, agitația acestei paiațe, smulsă din textul lui Mateiu și al lui Ion Barbu, Întrece orice limită imaginabilă; se apleacă peste fereastră cu părul alb-sur, despletit În smocuri Încâlcite din timpi Înghețați; cu gesturi emblematice, ține un pieptene lucios de metal În mâna tremurândă, cu care face gestul retezat de neputință de a se pieptăna, Într-o mișcare largă de a mă atrage, de a mă provoca. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost, îi veneau din spate, căutând ochiul pe care nu-l mai avea. Atriul era pardosit cu lespezi, printre muchiile cărora răzbăteau smocuri de iarbă și câte o floricică gal benă, răsă rită în primăvara timpurie. În vreo două-trei locuri, Petrache dăduse lespezile deoparte, sădind, în mormintele revene, puieți de gutui. Crescuseră, aveau coroană rotundă și frunze cărnoase, așa că, până spre toamnă, când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de gardă se sfârșise. Poate că se așteptau să găsească un contur desenat pe trotuar, poate că așa se face când omul moare. „Ce rost avea să faci conturul cu creta, omul acela mișca, imaginează-ți, strângea spasmodic între degete smocurile de iarbă dintre dale, ca și cum nu vrusese să cadă, ci să se cațăre...“ Priviră în sus și numărară cele cinci etaje, balustrada balconului era ușor de trecut pentru un bărbat în toată firea. Cosmina se întrebă, pentru o clipă, dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere. Poți spune, de pildă, că tăcerea înseamnă absența oricărui zgomot. Dar nu poți spune că zgomotul înseamnă absența oricărei tăceri. Să zicem că smârcurile acoperă smocurile de iarbă. Înseamnă asta absența ierbii ? Ori cerul se îngroașă, vinețiu și noros. Înseamnă asta oare absența soarelui ? Într-un fel, viața e un fel de a amesteca tencuielile, încât adesea frescele rămân dedesubt și tencuielile crăpate se arată deasupra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cale-afară de obosit. Dar nu o oboseală care trece odată cu somnul. Părul, încă des, nu-i albise, ci, parcă, se prăfuise, avea culoarea făinii cu tărâțe, îți venea să i-l scuturi. Se pieptăna, pesemne, doar cu degetele rășchirate, pentru că smocurile nu se ordo nau nicicum unele după altele, ci după mâna cu care își trecea prin ele rarița și după graba cu care o făcea. Sprâncenele erau groase și răsucite, ca niște mustăți care și-au greșit rădă cina și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Atuncea măcar abține-te să mai tragi bășini, îl apostrofă Pârnaie. — Tot de frică... Da’ io credeam că nu se simte... — Precum vezi... Chisăliță strânse din buci și îl urmă. Cât vedeai cu ochii, până la marginea orașului, nu erau decât smocuri încrețite de troscot ori tufișuri prizărite și rariște. Mormanul se ridica uriaș și inexplicabil. Pârnaie privi, cu mâinile în șolduri, peste treptele piramidei. Ceilalți doi se apropiară, în tăcere. — Uite, colo ! spuse, în cele din urmă, Pârnaie. Aia nu e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce făcea ? — Atârna de o creangă. Dacă n-ai fi văzut cum i se bălăngăneau tălpile, ai fi zis că stă și așteaptă autobuzul... Când colo... Mergeau încet, dibuind prin câmpia arsă de soare, unde nu se vedea nicio cărare. Smocurile de iarbă se ridicau la loc, înghițindu-le urmele, de parcă nici n-ar fi fost. — Auzi, șefu’, spuse Chisăliță, tot căutând o cărăruie spre undeva. Povestea aia cu copacul... Să mi-o aduci aminte... Dac-o fi la o adică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cartier, sau veghează ca nimeni să nu parcheze pe locul altuia sau, Doamne ferește, pe locul unde e pancarta pe care scrie, ca o poruncă dumnezeiască, „Parcatul interzis“. Avea ochii neastâmpărați și mijiți, să poată vedea ascuțit, și, în plus, două smocuri de păr, burzuluite deasupra urechilor, încât adevăratele urechi păreau doar niște cerceluși ai urechilor de măgar pe care le conturau smocurile ciulite. — Tu, de colo, strigă pițigăiat bătrânelul, valea ! Frizeria e ceva mai încolo, pe dreapta ! — Auzi, moșule, își ridică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca o poruncă dumnezeiască, „Parcatul interzis“. Avea ochii neastâmpărați și mijiți, să poată vedea ascuțit, și, în plus, două smocuri de păr, burzuluite deasupra urechilor, încât adevăratele urechi păreau doar niște cerceluși ai urechilor de măgar pe care le conturau smocurile ciulite. — Tu, de colo, strigă pițigăiat bătrânelul, valea ! Frizeria e ceva mai încolo, pe dreapta ! — Auzi, moșule, își ridică Maca privirile, dacă ai un păr așa frumos, de ce-ți iese din nări cu duiumul și- atâta ? De fapt, Maca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
două sulițe, își luă avânt iarăși. Maca ridică brațul. — Ia oprește-te puțin, spuse. Să nu le uit ! Își trase fermoarul de la scurta de piele, își scoase tacticos mănușile și le puse pe ghidonul motocicletei. Bătrânul crezu că a învins, smocurile i se muiară, vârfurile lor tăioase se pleoștiră în ciucuri. Maca scoase un carnețel și un creion, găsi o poziție potrivită și scrise, silabisind din vârful buzelor. — Gata, spuse, punând creionul între foi. Știi, aia cu boașele am scris-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a zbârcă între dinți. Cel mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și îmi dau seama că reușește. Mă tulbură neputința mea de a o convinge pe Nuharoo de intențiile lui Su Shun. Cam în această perioadă am observat că începuse să-mi cadă părul. Într-o zi, An-te-hai a ridicat câteva smocuri de pe jos după ce a plecat eunucul care se ocupa cu coafatul și m-am alarmat. Era acesta simptomul vreunei boli? Nu-mi mai tăiasem părul de când intrasem în Orașul Interzis, și acum era lung până la genunchi. Coaforul venea în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
boli? Nu-mi mai tăiasem părul de când intrasem în Orașul Interzis, și acum era lung până la genunchi. Coaforul venea în fiecare dimineață și indiferent cât de tare mă peria, părul meu nu căzuse niciodată. Acum peria lui se umplea cu smocuri, de parcă ar fi dărăcit lână. Nu m-am considerat niciodată vanitoasă, dar îmi spuneam că dacă lucrul acesta va continua, în scurt timp voi ajunge cheală. An-te-hai mi-a sugerat să schimb coaforul și mi-a recomandat un tânăr eunuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
încărcat cu sclipitori și scumpi piepțeni de bagá". Dragomir funcționează în regimul opus: "Dragomir este foarte lung, cârn, cu ochi rotunzi și foarte mobili, având gâtul subțire de culoarea cafelei cu lapte și fasonat ca la strung, și purtând două smocuri fine de păr, lustruite și negre ca pana corbului, care-i atârnă ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită și, lăsând să se scurgă din ele la vârfuri câte două picături limpezi de untdelemn franțuzesc". Omul, ca un sunet... Asumându
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în pat, lae servici, teamă la w.c. Mai dă-o dracului de teamă. Nu vreau să-mi mai fie teamă! Vreau să fac ce vreau fără teamă și rușine. (se plimbă furios, dă cu piciorul în cîte ceva, rupe un smoc de iarbă, rupe o creangă, își scoate cămașa din pantaloni, se vrea liber) Că m-am săturat. Că de aia stăm cu ochii zgîiți în toate părțile. Să nu ne vadă ăla așa... să nu ne audă celălalt, să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu o imagistică în nuanțele întunecate cunoscute. Personajele umane ce se mișcă în acest spațiu al halucinației generalizate sunt reduse ca număr, dar își asumă, deloc teatral, o gestică tulburătoare, care potențează sensurile adânci ale cărții: Ghisela, femeia ce mătură smocuri de păr, le clădește pe câmpuri și apoi le spulberă cu porniri de pruncucigașă (Gânduri); fetița cu fluturi, jucând parcă întreaga soartă a umanului într-un inocent, dar teribil Șotron; maica Fevronia, ce-și pictează pe unghii apostolii, încercând în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aluneca asemeni unei corăbii prin deșert. Văzând-o de sus, deține adevărul prim despre cămilă: o formă alungită, cu ceva ce pare a fi un gât lung, un cap mare și niște urechi mici, un apendice caudal terminată cu un smoc de păr care alungă muștele. Primul punct de vedere: cămila văzută de sus. Se apropie așadar cu elicopterul de animal (dacă într-adevăr e un animal). Acesta, puțin buimăcit, se oprește politicos și, nemișcat, ci arată savantului partea dreaptă. Al
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
aș sfătui de fapt să ridice două degete pentru a răspunde. Kitsch curat! Eu nu-mi pot închipui a cui ochi a vrut să încânte, căci nu este altceva decât o aberație arhitectonică plasată în Centrul Civic al orașului, un smoc de spini plasat in grădina cu lalele. Fost sediu de bancă, mai exact al Băncii Agricole, monstruozitatea încarcă obositor de mult atmosfera orașului. Din orice unghi am privi nu cred că rezistăm 2 minute fără să spunem: „Ce...? Cum...? Unde
Apogeul by Bogdana Meteleescu () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1804]
-
Etna. Cu Marco, un alt Marco, drept ghid. Plecând la întâlnire cu Etna, ți se pare că totul e doar poveste, una dintre cele multe ale Siciliei, nimic spectaculos, niște pietre poate, uriașe și cenușii, rostogolite de nici unde, cu smocuri de iarbă crescute din loc în loc. Le urmează apoi, treptat, un fel de movile golașe, despre care ți se spune că sunt conuri vulcanice stinse și, abia ceva mai încolo, iei lucrurile în serios cât de cât, când îți răsar
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
miraculoasă, ca cea de la Lourdes. Dar nu s-a întîmplat nimic. Numai Kagabo, tămăduitorul, sau otrăvitorul, cum vrei, umple cu ea niște ulcioare negre, mici, în formă de tigve. Moaie în ele rădăcini de forme neliniștitoare, piei de șarpe măcinate, smocuri de păr de copii născuți morți, sînge uscat de la primele menstruații ale fetelor. Ca să te vindeci. Ca să mori. Cum vrei. Epopeea unui bacil Un titlu respingător, o lume înspăimîntătoare, un roman misterios și pasionant, care răspunde încă o dată marotei contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și încununat parcă de o glugă; așa cum atîrna acolo, în mijlocul acelei liniști adînci, semăna cu capul Sfinxului din deșert. Ă Vorbește, enormă și venerabilă căpățînă, care, deși lipsită de podoaba unei bărbi, pari încărunțită de mușchiul ce-ți crește în smocuri - murmură Ahab. Vorbește, cap prea puternic și spune-ne taina pe care-o ascunzi. Dintre toți scufundătorii, tu te-ai scufundat cel mai adînc. Deși ești luminat acum de razele soarelui, te-ai vînzolit cîndva printre temeliile acestei lumi. Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]