1,605 matches
-
familiei Pringsheim din Rossiter Grove. — Dumneata rămâi acolo, în mașină, cu sergentul nostru, iar eu o să mă duc să văd dacă sunt acasă, zise inspcetorul Flint și se îndreptă spre ușa de la intrare. Wilt se uită cum inspectorul sună la sonerie. Sună o dată și încă o dată. Bătu și cu ciocănelul de pe ușă și în cele din urmă intră prin poarta pe care scria „Intrarea furnizorilor“ și se duse la ușa de la bucătărie. După un minut se întoarse și începu să bâjbâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
sirena. Tirul zgâlțâie pereții, trupurile, fotoliile, să scoale și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea și el chilia sa de tranzit. Oricum, dormise prost, agitat de vise bizare, cu păsări imense, metalice, zbătându-se, disperate, într-un spațiu perfect vid, fără culoare și fără zgomote și fără sfârșit. Zvâcnise, speriat, în zori, să oprească soneria deșteptătorului sau a telefonului. De fapt, nu fusese nimic, doar visul, coșmarul. Nu mai readormi, hărmălaia străzii năvălise deja, geamurile tremurau sub zgomotul mare al autobuzelor și tramvaielor. Trase halatul din cuiul de pe tocul ușii, se apropie de fereastră. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat, e același, toate la locul lor. Toate la locul lor, dulcissime, putem porni. Reîncepem, amantissime, reîncepem. Sunetul repetat al soneriei. Nu, nu e soneria. Suna telefonul. Se împleticește între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care încercase de câteva ori să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat, e același, toate la locul lor. Toate la locul lor, dulcissime, putem porni. Reîncepem, amantissime, reîncepem. Sunetul repetat al soneriei. Nu, nu e soneria. Suna telefonul. Se împleticește între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care încercase de câteva ori să intre în vorbă cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fără noroc. Din bulevard spre dreapta și iar spre dreapta. Laterală liniștită. Arbori, zumzet neauzit, tăcere tenebroasă. Poarta grea de fier, trepte solemne. Clădire princiară, bolți, ogive, piatră lemn oțel, ferestre severe și coloane și policandre, cunoaștem decorul. Apasă butonul soneriei pe care scrie Dr. Marga. O fi stând deja pitită după ușă tanti Jeny, pacienta, devenită bona lui don’ doctor, o fi așteptând, ca de obicei, în spatele ușii. — Ți-am adus o floare, bunicuță. Garoafă galbenă, n-am găsit trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
șurubel și un releu, altfel ești perfect, altminteri ești perfect, mă închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-ai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pentru inventar. Străduță la dreapta, până la blocul vechi, cenușiu. Urcă până la etajul doi, bâjbâie până la comutator. Apasă, se aprinde un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă, așteaptă răbdător să apară, în ușă, zâmbetul lui Scaraoțchi. Nici o mișcare. Un pas înapoi, apasă iarăși comutatorul. Se aprinde filamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar apropierea întârzia, se estompa. Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul e închis: Inventar. Străduța cotește la dreapta. Blocul vechi, cenușiu. Etajul doi. Bâjbâie, cauta comutator, apasă. Se aprinde un filament. Un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul. Soneria sună, sunetul năvălește în apartamentul de după ușă. Nimic. Încă o dată. Așteaptă, nici o mișcare. Mai sună o dată. Pas înapoi, apasă comutatorul, se aprinde filamentul, lumina slabă, abia devezi scara, bara metalică, acoperită cu plastic verde, murdar de atâtea mâini și tocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de șaizeci de ori, numărul refuză dialogul. Realul? Fanfaronada, firimituri, păpădie? Un leșin, atât. Cu dreapta formează numărul, în stânga ține mărul. Nu răspunde nimeni. Vineri plouă, toarnă cu găleata. Autobuz, tramvai, alt tramvai, alt autobuz. Blocul cariat, cenușiu. Ușa întunecată, soneria. Inapoi, în realitatea numită vineri care încă există, îl găzduiește. Miercuri, gura mută a receptorului. Vineri, terenul rebus. Iar miercuri, iar vineri, balans somnolent. Nu mai are răbdare, revendică ofensiva. Până vineri mai e un secol. Nu se mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici nu vrem, avansăm în neștire, ca și cum am sta pe loc. Aici e un cub, o casă, o treaptă de beton, un comutator, filamentul, soneria, e vineri, ca și mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu geanta pe umărul celălalt. Abia se descurcase, cu ambele mâini ocupate, să apese butonul soneriei apartamentului 8. Ușa se deschise imediat. O zi neașteptată, sâmbăta, și o oră neașteptată pentru vizitele la apartamentul Cușa, ora 9 dimineața. Dar ușa se deschisese imediat, de parcă gazda pândea în spatele ușii, așteptându-l. În ușă, o cu totul altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau dormeau tun, amorezii, cine știe, cuplulglorios al filmului mut, Tavi și Tereza von Teresienstadt, adormiți tun în blindata lor iubire, oțel Krupp Sieg Heil, impenetrabil. Mai apăsă o dată, apoi repede, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios, de nestăvilit. Grădina celestă se umplu de râsul copilăresc, în cascade. Tot mai sticlos, mai sarcastic. Apoi îngroșat, tot mai îngroșat, bătrân, tot mai bătrân. Un râs gros și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare de pe scaun, înțelege că e, de fapt, soneria de la ușă. I se mai întâmplase, da, da, gânduri gânduri fără gânduri, ca o ațipeală, te cheamă, nu te cheamă cel pe care îl tot chemi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare de pe scaun, înțelege că e, de fapt, soneria de la ușă. I se mai întâmplase, da, da, gânduri gânduri fără gânduri, ca o ațipeală, te cheamă, nu te cheamă cel pe care îl tot chemi fără să-l chemi... dar e alt sunet, de fapt, cu totul altceva. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sârmă de instalator, drept care, în locul ei, am desfăcut un umeraș de sârmă și l-am băgat în apă. Oricât de subțire, firul s-a dovedit totuși mult prea gros pentru a fi bun de ceva. Tocmai atunci s-a auzit soneria, îmi amintesc, și au sosit primele dintre numeroasele rubedenii ale lui Edith. Rachel era tot în halatul de baie din frotir, stând în genunchi și urmărindu-mi încercările zadarnice de a convinge aparatul să iasă cu sârma, dar timpul trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
acasă - sau că Rory și soțul ei locuiau în casă ca într-o peșteră, apărându-se de strălucirea naturală a soarelui, respingând intruziunile lumii din afară, singurii membri ai unei societăți compuse din două elemente. Dat fiind că nu aveau sonerie, am bătut. Pentru că nu am obținut nici un răspuns, am mai bătut o dată. De când lăsase mesajul pe robotul lui Tom, așteptam cu toții să sune din nou. Dar nu mai primiserăm nici o veste de la ea, iar acum, că stăteam pe treptele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o să beau doar un pahar de vin și o să fiu civilizată. Adam a rezervat locuri pentru cină la un hotel drăguț în Co. Wicklow. Nu am fost niciodată acolo până acum. Cred că e minunat și foarte exclusivist. Când sună soneria la ora șapte, nervii mei sunt la pământ. Îl aud pe tata deschizând ușa de la bucătărie și îndreptându-se spre ușa de la intrare. Am un mic atac de panică. Desigur că tata nu s-ar uita la DreamBoat nici într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
zice Jack. Nu ! zic imediat și-i zâmbesc larg. Încerc doar să-mi amintesc exact unde... Mă uit În susul și În josul străzii, Încercând să nu mă panichez. Care din ele o fi fost ? Ce să fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac câțiva pași pe trotuar, Încercând din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]