1,623 matches
-
funie groasă înfășurată în jurul cupolei unei biserici, în jurul crucii. Trosnetele repetate păreau să le ațâțe entuziasmul. Și, într-un alt sat, dis-de-dimineață, a zărit o bătrână, îngenuncheată în fața turlei unei biserici zvârlite printre mormintele unui cimitir fără gard, deschis în sonoritatea firavă a câmpului. A traversat sate pustii cu livezi gemând de fructe prea coapte, care cădeau în iarbă sau se uscau pe crengi. A poposit într-un oraș unde, într-o bună zi, la piață, un precupeț a mutilat un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea oare să se materializeze în vreo întâlnire? Fiecare femeie care trecea pe lângă mine parcă voia să-mi vorbească. Fiecare jumătate de ceas câștigată din noapte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zdrențele. Da, goi pușcă, sub gheață, nicidecum putrezi. Uite, ca o bucată de holodet! Holodet-ul, carnea aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai mult în timpul spovedaniilor lor nocturne era dragostea de nedruncinat pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva arsurii votcii, se răzvrătea: „Țara asta e
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
primele stele. Iar Franța ei, tinerețea ei erau mai îndepărtate decât luna aceea palidă - lăsate într-o altă galaxie, sub un alt cer... Și-a ridicat chipul. Ochii ei mi-au părut mai mari ca de obicei. A vorbit franțuzește. Sonoritatea acestei limbi vibra ca ultimul mesaj provenit din galaxia îndepărtată. - Știi, Alioșa, uneori mi se pare că nu înțeleg nimic din viața acestei țări. Da, că sunt tot o străină. După aproape o jumătate de secol de când trăiesc aici. „Samovarele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că nu-i tulbură bunul simț. Iar adevărata magie, știam, avea să se arate în reflexul albăstrui al acoperișurilor, în fragilitatea aeriană a liniilor de la fereastra pe care Charlotte o va deschide a doua zi după sosire, dis-de-dimineață. Și în sonoritatea primelor cuvinte franțuzești schimbate cu cineva la un colț de stradă... Într-una din ultimele seri de așteptare, m-am surprins rugându-mă... Nu, nu era o rugăciune. Nu învățasem niciodată nici măcar una, fiindcă crescusem la lumina demistificatoare a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cum nu poate ajunge artist, cu toată productivitatea fantaziei sale, fără o cultivare a mînei și ochiului sănătoasă și proprie activităței sale, cum nu poate să capete unul ce se consacră muzicei decât succese foarte mediocre când nu are o sonoritate naturală a vocei și auz muzical, tot așa sunt și în artea noastră oarecari condițiuni naturale a individualităței cari par neapărate pentru ca să producă cineva efecte mari; ba cari pun piedici mari la dezvoltarea talentului, chiar daca ar esista o capactitate mare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arareori o certitudine. Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Iată schițate doar câteva : a) Puternica înclinație spre ludic a copilului, tentat să introducă elemente gratuite și aleatorii, dictate doar de plăcerea jocului. Etnomuzicologul George Breazul, de exemplu, a intuit faptul că sonoritatea recitativelor copiilor este similară incantațiilor magice ale adulților, dar a remarcat în același timp faptul că, de regulă, copilul „modifică și desfigurează cuvintele, desfăcându-le cât mai mult de sensul lor propriu, real și rațional, artificializându-le sau creând, pur
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și desfigurează cuvintele, desfăcându-le cât mai mult de sensul lor propriu, real și rațional, artificializându-le sau creând, pur și simplu, forme de cuvinte, înșiruiri de silabe sau sunete onomatopeice fără sens și fără alt scop decât cel de sonoritate și ritm, născocite pentru satisfacerea nevoii de plăcere senzorială și de trăire în irealul și fantezia proprii dezvoltării psihice a vârstei respective” (34). Din aceste cauze, la paralogica specifică mentalității magico-mitice se adaugă un alt factor alterant : paralogica specifică mentalității
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
înțeleg Aš‘ar, Zamm"m, Hatt"b, iar Abó Ish"q al Isfar"’în explică numele de ′alm spunând că All"h „voiește să anuleze pedeapsă pentru păcat”157. Traducerea cu „Blând” ni se pare potrivită; are și o sonoritate asemănătoare, la fel de sugestiva că cea a cuvântului arab. Aici s-ar putea încadra și Karm158, daca acceptăm înțelesul pe care i-l dau Baghd"d („acela care uită slăbiciunile, iartă greșelile, este indulgent cu erorile”) și Hatt"b (acela
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a lui Dumnezeu față de fapturile sale. Propunem echivalarea acestui nume cu „binevoitor”, deoarece acest adjectiv semnifică o atitudine dintru început și în mod necondiționat favorabilă. Se poate observa că în majoritatea ocurentelor apare urmat sau precedat de raƒóm, cu aceeași sonoritate și cu un sens apropiat, cele două calificative potențându-se reciproc, întărite și de altele, într-o enumerare binecunoscută: „... îndelung răbdător, bogat în indurare și fidelitate”. Semnificație de bază: cel care manifestă o bunăvoință gratuită. 3.1.14.2. Rahóm
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre." În Coran, ele apar cel mai adesea grupate câte două în final de verset, cu sonorități asemănătoare, date mai ales de schemele adjectivelor verbale cu sens intensiv; mai rar, aceste nume se înșiruie că o „lista” în miniatură, cum este cea de la capitolul 59, vv. 22-24: El este Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. El este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Oblăduitorul, Puternicul, Tarele, Preamăritul... El este Dumnezeu, Creatorul, Alcătuitorul, Plăsmuitorul. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume. s...ț El este Puternicul, Înțeleptul. (GG) Astfel de perechi, ba chiar înșiruiri mai lungi, apar și în Biblie, dar fără elementul de sonoritate. Iată câteva exemple: - Yoțer ’Är ó-BÄre’ ƒošek: „Făuritorul luminii și Creatorul întunericului.” (Is 45, 11) - hamMélek YHWH Te>"’ÄÖ: „Regele, YHWH/Domnul oștirilor.” (Is 6, 5) - h"-’A:Än YHWH Te>"’ÄÖ ’A>r Yiœer"’Ql: „Stăpânul, YHWH/Domnul oștirilor
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
drept e YHWH, Dumnezeul nostru este milostiv.” (Ps 116, 5) Cele două procedee au un efect similar: conferă muzicalitate textului și au puternice virtuți mnemotehnice. La traducere se observă totuși o diferență majoră: Coranul pierde foarte mult din frumusețe deoarece sonoritățile, date mai ales de schemele adjectivelor verbale cu sens intensiv din arabă, nu se pot echivala, oricât de bun ar fi traducătorul, în vreme ce pasajele poetice din Biblie pot fi transferate cu pierderi stilistice minime sau chiar fără pierderi, fiindcă de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sunt structurate în mod logic toate cunoștințele acumulate mai mult sau mai puțin sistematic. De fapt, organizarea cunoștințelor noastre este extrem de complexă. W. Kintsch distinge trei sisteme (după Ehrlich, St.): 1. Un sistem fonetic când termenii sunt evocați pe baza sonorității cuvintelor; de pildă noțiunea de „movilă” poate să ne vină în minte auzind cuvântul „mobilă”. Asociațiile fonetice sunt frecvente. 2. Un sistem de imagini: vedem, din tren, o ridicătură de pământ, simultan ne apar termenul și noțiunea de movilă. 3
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
servind manifestarea poetică «Adonis»”. Animatorii mișcării (Virgil Treboniu, Traian Mihăilescu, Mircea Streinul, C. Pârlea, Grigore Ancu, Gh. Manea Manolache) vor să asigure, prin A., o strângere a rândurilor și o solidarizare - spirituală, dar și financiară - a „adonisiacilor”. Dincolo de lipsa de sonoritate a numelor (cu excepția celui al lui Mircea Streinul), e impresionant entuziasmul acestor „literatori” care nu pregetă să contribuie material pentru editarea unor plachete de versuri sub egida „adonismului”. Mircea Streinul traduce versuri de Georg Trakl. Este consemnată întâlnirea celor de la
ADONIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285192_a_286521]
-
se rarefiază, apare încadrată în versuri remarcabile, amintind de maniera lui Lucian Blaga. În Neoromantică (1982), unde autorul ajunge la o maturitate deplină, imaginea este mai funcțională, scutită de abuzul de metaforizare. Un poem (Orgolii) evocă „deșertăciunea deșertăciunilor”, amintind de sonoritățile biblice și de întrebările esențiale din Viața lumii de Miron Costin. Tânăr este o replică la Odă (în metru antic) a lui Mihai Eminescu. I. scrie, în paralel, proză scurtă (Strigătul, 1978, Ningea pentru unul singur, 1985), dar și roman
IUGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]
-
pe masa de bucătărie, printre coji de ouă și de cartofi”, ce trimite încă o dată la distanța uriașă dintre visul creatorului de poezie și platitudinea vieții de zi cu zi. Volumul Cântece (1989) propune trei direcții noi: o poezie cu sonorități de baladă, în maniera lui Miron Radu Paraschivescu, căruia îi și este dedicată această carte, o „pseudo-poezie” în care, cu ironie fină, I. parodiază de fapt formele fără fond din poezie („era atât de foarte bine / când pe faleză ne
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
aproape necunoscut publicului de limbă română. De aceea, G. l-a „răsădit în românește” cu adevărată devoțiune: operațiunea comporta, dincolo de interesul pur literar, o înaltă semnificație patriotică. Transpunerea este - prin metrică, ton și ritm - adaptată spiritului limbii române și aduce sonorități coșbuciene și, uneori, blagiene, urmărind să reproducă mai ales atmosfera de intimitate și exultanță liniștită a originalului. Traducătorul a îmbogățit versiunea românească a poemului cu substanțiale și erudite note explicative, redactate în spiritul celor ce îi aparțin lui Opitz (citate
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
cel dintâi creator de versuri safice - „iambicești” - din literatura română), el fiind și un bun cunoscător al versificației populare și al limbii vorbite. Psaltirea în versuri se caracterizează printr-o diversitate a măsurii și ritmurilor, prin varietatea și, uneori, prin sonoritățile rare ale rimei, în genere printr-un limbaj poetic evoluat, uzând de comparație și metaforă, metonimie, hiperbolă, paralelism, interogație, antiteză, dar și de unele procedee stilistice sau lexicale specifice creației orale ori preluate din literatura religioasă sau istorică anterioară. Au
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
în imaginea fiarelor cu „căscate guri”, „giunci și tauri”, lei, „ce apucă și zbiară”, sau într-o viziune grotescă, terifiantă, a clevetirii („Mă-mprohită cineș mă zărește, / Buze mișcă, cu capul clătește”). Asupra „păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
În Arabescuri, vitalismul cedează melancoliei, la F. devenită boală a exilului. El evocă o prăvălie newyorkeză unde muncitorii români își hrănesc iluziile și speranțele cu veștile de acasă, cu ziare și calendare românești, în atmosfera plină de fum și de sonoritatea răgușită a unei doine, ,,oftată mașinalicește de un gramofon”. Poezia exilului, a nostalgiei incurabile, dar și scriitura adesea neșlefuită, stângace poartă accentele unui umanism generos și ale trăirii autentice, oricâte ecouri poetice s-ar face simțite. Studiilor critice în limba
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
o iubește, trece printr-un lung șir de întâmplări extraordinare, declanșate de gestul absurd și necugetat al șefului de jandarmi care, vrând să-i ia nevasta, îl predă - denunțându-l mincinos drept evreu - autorităților. Era la începutul războiului și ambiguitățile sonorității numelui declanșează suspiciuni în jurul lui Johann Moritz, care ajunge astfel într-un lagăr de muncă de la frontiera răsăriteană; de acolo evadează în Ungaria cu un grup de evrei bogați și, abandonat de aceștia, este arestat ca spion român. Deportat în
GHEORGHIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287233_a_288562]
-
lui Al. Obedenaru, devine, pentru un timp, o tribună a noilor tendințe poetice. Colaborează Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Aristide Cantilli, toți adepți declarați ai poeziei noi și discipoli ai lui Al. Macedonski. Fantasticul macabru, cu note morbide și artificioase, sonoritățile și neologismele vizând efecte coloristice, în spiritul poeziei decadente din versurile lui Obedenaru (Imn funebru, Pe undele briliantine, În noaptea eternă, Agonie) și Mircea Demetriade (Florile morții), trec în încercările unor imitatori: tânărul Ștefan Orășanu, sub pseudonimul Z. Miron (Fiori
REVISTA POPORULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289251_a_290580]
-
fiind regimul general al liricii lui R., o relativă evoluție nu poate fi totuși respinsă. Ninge la izvoare umple pliurile unei recuzite modic decrepite (pluvială-lichidă-autumnală etc.) - direcționată cel mai adesea regresiv, către un spațiu al unei blânde surpări cvasiamniotice - cu sonoritățile unei retorici care, deși reflexivă și „timidă” temperamental, lasă suficient spațiu pozei incongruente. Nicolae Manolescu sesiza aici „un anumit aer de epocă [...] în atitudini și în limba încă nespecifică, impregnate de ecouri din Ioan Alexandru, Adrian Păunescu cel de atunci
ROBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
principiile (și artificiile), în continuarea inovațiilor barbiene, în direcția unei „ciberliteraturi” apropiate în structură de căutările grupului OULIPO, condus de Raymond Queneau în vederea creării „literaturii potențiale”. Merită evidențiată, în cuprinsul teoriei poetice schițate de R., lauda limbii române, purtătoare prin sonoritățile cuvintelor ei a unor posibilități lirice net superioare, în viziunea sa, celor ale limbii franceze. Poezia lui R., „invarianțele” sale „fono-grafematice” sunt mai mult decât simple jocuri de virtuozitate verbală, sunt căutări logico-poetice de certă valoare literară, nu doar experimentală
ROGOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]