962 matches
-
lui? Să-i fi pus cineva sângele în mișcare? Zâmbi și legănă capul a neputință. Nu, imposibil. Abandonă imediat subiectul. N-avea nici un sens să se mai preocupe de el. Observă cuierul încărcat de haine, toate atârnau ca niște cioroi spânzurați, deschise larg camerele la Ovidiu și la bărbatul ei și porunci: Veniți de vă puneți hainele alea la locul lor, aveți șifoniere. Să nu mai văd nimic acolo, la cuierul din hol! Plecă imediat din hol, așa era strategic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Lincoln Center, generațiile de cineaști români s-au strâns laolaltă la New York pentru o retrospectivă. Adela (Mircea Veroiu, 1985), Saltimbancii (Elisabeta Bostan, 1981), Concurs (Dan Pița, 1982), Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005), E pericoloso sporgersi (Nae Caranfil, 1994), Pădurea spânzuraților (Liviu Ciulei, 1964), O lacrimă de fată (Iosif Demian, 1980), Legături bolnăvicioase (Tudor Giurgiu, 2006), Maria (Peter Călin Netzer, 2003), Proba de microfon (Mircea Daneliuc, 1980), Occident (Cristian Mungiu, 2002), Lumina palidă a durerii (Iulian Mihu, 1980), Hârtia va fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
lucrează de ani buni la Ralph Lauren - n.m.) mi-au spus că e sezon de film românesc la Lincoln Center și am replicat că știu și că și eu am lucrat la unul dintre filme“. Coadă la bilete pentru Pădurea spânzuraților și Moartea domnului Lăzărescu, întrebări peste întrebări la sesiunile de discuții cu spectatorii, copii refăcute ale filmelor, odată cu subtitrarea în engleză, confruntări amicale și nu numai între vechea și noua generație de cineaști și de critici veniți din România, toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
variat, normal, în funcție de ziua sau ora proiecțiilor și de dublarea proiecțiilor (câte două la fiecare film): evident că în weekend sau la proiecțiile de seară a fost mai mult public. Afluența cea mai mare (sală plină!) a fost la Pădurea spânzuraților și la Duminică la ora 6 (dintre filmele vechi) și la A fost sau n-a fost? și Moartea domnului Lăzărescu (deși acestea rulaseră nu de mult și în rețeaua newyorkeză). Public destul de numeros (sală aproape sau pe jumătate plină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
o revadă, dar fiindu-i interzis. Fără putere simțindu-se, condamnându-se că a fost calculat și logic și prost. Simțindu-se de parcă s-ar fi aflat într-o încăpere cu parchetul din senin scârțâitor în care este cu încetul spânzurat, și iară, și iară. O dorință atât de puternică, încât devenea insuportabilă, răspândită în întreg trupul obosit și încordat, palpitându-i în brațe, în pulpe, în mușchii bazinului, în fiecare celulă, credea, dar incapabil să afle de unde pornește în valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o cari în spate la Universitate, și eu iar să mă uit din urmă ca la un film, color de data asta, și râd și mă țin cu mâna să nu fac pipi, fundul mare al Prințesei și aceeași poșetă spânzurată cu care va da dreapta-stânga la mare în mașini și papucii, unul însângerat, care îi cad pe rând din picioare, ne face de râs, cu asta nu mai merg la teatru, am spus noi responsabili, Pinochio și cu mine, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Și Ioșca se aruncă moale în fotoliu, picior peste picior, ca să trateze vânzarea. I-am răspuns că de o piele de bou, are el însuși neapărată nevoie; pingeaua ghetei lui, de altfel proaspăt lustruită, atârna ca o limbă de om spânzurat, desprinsă din ramă. Observația m-a costat o pereche de pantofi. În seara aceea plecarăm împreună. Ioșca are cârciumarii lui, care îi dau de băut pe datorie. - „Treci la socoteală”, râde Ioșca. - „În regulă”, aprobă birtașul, cu pântecul acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
trebuiesc citite pe dedesubt, ceea ce nu se prea obișnuiește. E a treia față din tripticul care trebuie împlinit din carne, vin și duh, și se poate încheia, cocoțat pe muchia unui povârniș de munte. Prin fereastra larg deschisă a căsuței spânzurate, vezi Posada, risipită în valea adâncă, până dincolo, peste pârâu, pe unde trenul trece ca o jucărie, ce, totuși nu se vede niciodată întreg, din cauza frontonului verde al arborilor laterali, cu ramuri clătinate de adieri. De sus de la casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de plămîni a tatei (diagnoza care a coincis cu diagnoza doctorului Ďjurović: emfizem datorat fumatului excesiv). Tot aici veți găsi și afișul de pe avizierul din piața Bajlon cu lista ostaticilor Împușcați, printre care avea mulți prieteni și cunoscuți; numele compatrioților spînzurați ale căror trupuri atîrnau pe stîlpii de telegraf de pe Terazije 1, cuvintele ofițerului german care i-a cerut Ausweiss-ul În restaurantul gării din Niš, descrierea unei nunți de cetnici din Vlasotinci, cînd toată noaptea s-au auzit focuri de armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
buletinul parohial, pastorul Lewis Lloyd afirmă că osemintele lui Oliver Cromwell au fost regăsite într-un cavou al Bisericii Sf. Nicolae din Londra. (Decedat în 1658, lordul protector a fost înhumat la Westminster; pe timpul Restaurației, corpul i-a fost exhumat, spânzurat, decapitat și apoi a dispărut.) Ipoteza cea mai răspândită susținea că Cromwell ar fi îngropat la Tyburn - la numai 6 km de Biserica Sf. Nicolae. O domnișoară din Cayenne (Guiana Franceză) îl caută în toată lumea pe René Hauwaert (belgian) pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
a celor două relatări, însă discuțiile persistă. Unii au presupus că Iuda s-a spânzurat, dar funia s-a rupt (chiar de mai multe ori) și el a căzut la pământ, crăpând în două. O veche tradiție susține că sufletul spânzuratului n-a putut ieși pe gură, din cauza sărutului sfânt al lui Isus, și atunci a ieșit prin stomac, provocând împrăștierea viscerelor (sic!). În fine, alți exegeți trec totul în registrul ficțiunii. Iuda n-ar fi murit fizic, ci ar fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
supuse la chinuri cumplite și mărturiseau orice, pentru a scăpa. În cadrul acestor petreceri existau, se pare, și manifestări de canibalism, unele documente credibile afirmă că se consuma carnea pruncilor morți sau nebotezați, a hoiturilor de animale și a cadavrelor celor spânzurați. Aceste ospețe Înfiorătoare erau urmate de dansuri sălbatice, cărora nu o dată le punea capăt călăul. Firește că la aceste petreceri infernale discipolii diavolului dansau goi, iar unii cronicari arată că, de obicei, multe dintre prostituate erau fie trecute de prima
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
deplin. Pânza contemporană a fost însă pictată, cu mai mare succes, de către alții, și a atribui palidelor sale povestiri despre târgurile moldovenești calități care strălucesc în literatura unui Camil Petrescu, a Hortensiei Papadat-Bengescu sau a unui Liviu Rebreanu (din Pădurea spânzuraților, dar chiar și din Ion, unde viața învățătorului și a preotului, stâlpii spirituali ai satului, ștearsă la Sadoveanu, e plină de tragism și de culoare la autorul Răscoalei) înseamnă să pui în mod arbitrar peste literatura română modernă pălăria unui
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
arunca la coș, aceste manuscrise din care s-a extras tot... Iată, într-unul e topit Moromete însuși. Se numește Matei Dimir și apare în 1950, într-o situație specifică, într-un conflict în care protagoniștii sfârșesc unul ucis, altul spânzurat, altul executat pentru ucidere. Iată altul, cu scene închegate. E descrisă o masă țărănească, o discuție cu perceptorul satului, o scenă a ieșirii la seceriș, alta în care era implicat cel mai mic dintre Moromeți, și câteva portrete (portretul Guicăi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
se definească prin cuvânt. Nu găsim ușor un răspuns în opera tăcută a lui Rebreanu: omul ar fi, după el, o ființă slabă, strivită de marile structuri în criză, în care trăiește și pe care nu le poate înfrunta (Pădurea spînzuraților) sau la care se adaptează, mîntuindu-se de greșeli printr-o credință (Ion, viața preotului și a învățătorului). Nu am îndoieli: de la Creangă la Matei Caragiale găsim un răspuns la eterna întrebare, în literatura noastră. Nu avem o literatură mică, chiar dacă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
seara. Și apropo, noi chiar nu suntem un popor. În cel mai bun caz suntem un fel de trib. —Iarăși Îi dai cu „noi“, chicoti Țvi, ești cam neclar astăzi. Hotărăște-te odată: Noi suntem „noi“ sau nu? În casa spânzuratului nu ții funia de două capete. N-are importanță. Scuză-mă, dar acum chiar trebuie să Închid și să fug. Apropo, am auzit că Uri se Întoarce la sfârșitul săptămânii. Poate aranjăm ceva pentru pentru sâmbătă seara. La revedere. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o dată!“(Imposibila dedublare) ‹ Uităm cu plăcere cartea, imediat după ce o închidem. Un singur gând ne urmărește: cum o fi, totuși, vulva prehensilă? Naivitati Scris la persoana întâi, din perspectiva unei țărănci, Bădița Dinicu, dintr-un sat din lunca Neajlovului, romanul Spânzurata (Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2006) de Constantin Argeșanu este plin de naivități. Dar nu de naivități „jucate“ și expresive, cum întâlnim la toți marii noștri scriitori interesați de lumea satului, de la Ion Creangă la Marin Preda, ci de naivități propriu-zise
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Vânzarea companiei către un islandez, tranzacție ce nu se poate face fără semnătura directorului pe contract. Venit în rol dintr-o lume care nu l-a familiarizat cu IT-ul, ci cu dramaturgul Gambini care a scris, printre altele, Pisica spânzurată (!), actorul intră în rol pe măsură ce se apropie de „subordonații“ lui care alcătuiesc o menajerie perfectă: o femeie care plânge când e criticată și se sperie când pornește xeroxul, o alta care zâmbește fericită tot timpul, un deprimat violent, un străin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
un deprimat violent, un străin (în rol, Jean-Marc Barr) care n-a fost lăsat să învețe daneza ca să nu vorbească șamd. Toți actorii sunt foarte buni până la a se identifica cu rolurile. Să nu uit: dramaturgul Gambini, cel cu Pisica spânzurată, nu există. Filmul e foarte agreabil chiar dacă te oprești la primul nivel și n-ai chef/nu știi cum să treci la altele mai adânci. Chiar dacă n-ai chef să scotocești după relația autor-personaje sau realitate-ficțiune sau actor-personaj, filmul tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
evoluția ulterioară. De vreme ce, privind în urmă, mă văd totuși pe de o parte ca pe un băiat timid, mângâindu-și stăruitor poftele difuze și pe de altă parte ca pe un cinic îmbătrânit timpuriu, care văzuse morți sfârtecați și infanteriști spânzurați legănându-se în copaci. Ca un copil marcat ce eram, căruia orice fel de credință, indiferent în ce - Dumnezeu sau Führer - fusese adusă la cota zero, pentru mine nu exista, abstracție făcând de caporalul meu, care cântase cu mine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Jawoll și să mărșăluiesc în formație; mai târziu am învățat să procur lucruri comestibile, să adulmec pericolul, așadar să-i evit pe „câinii de lanț“ din jandarmeria de front, de asemenea să suport imaginea cadavrelor ferfenițite și a șirurilor de spânzurați; de frică, m-am pișat în pantaloni, am învățat repede să mă tem, am început să cânt în pădure, puteam să dorm în picioare, să mă salvez prin povești mincinoase, să-mi inventez, fără grăsime, carne sau pește și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
au subjugat în relațiile dintre lume și misterul luminii... Numai așa am rămas un timp al vieții desfrunzit de culorile apăsătoare. Numai așa, numai așa... LA CAPĂT DE VIEȚI d-lui actor Ovidiu Cuncea Prin ploile albe săruturi de nopți spânzurate Voci sărutând în taină iubiri arcuite de timp. Resemnare în umbra visată-n lumina ochilor ce-mi hăcuiseră de mult sufletul. Și toate cețurile mi se prelinse pe trupuri și toate nesomnurile mi se robise în gânduri. Și toate numai
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
au obosit și au rămas în iluzia arsă a primăverilor. Nmic nu poate fi mai trist decât această avalanșă de suflete plecate. Mă simt o fărâmă ucisă de oase și nu am decât tăcerile lumilor blânde în care am văzut spânzurat blestemul răului și scufundat într-o haotică fântână de urlet... Am văzut și ritualurile nebunilor cum își căutau prin așternutul de umbre acel pătul de aer unde veșnicia stă la sfat cu nopțile de cuvinte având martori doar sufletele reci
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să stea prea mult pe gânduri, Georgică și l-a înfășurat în jurul gâtului și s-a slobozit cu toată greutatea trupului în lanțul ucigaș. Apa a țâșnit cu horcăieli bine cunoscute care s-au asociat cu horcăielile de muribund ale spânzuratului. Acestuia vederea i-a fost ecranată de o culoare spre violet, după care n-a mai văzut, nu a mai auzit și nici nu a mai simțit nimic de parcă ar fi ajuns în altă lume, pe un tărâm al libertății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
colț de drum și cu o mișcare fulgerătoare ia înfipt cuțitul direct în inimă, după care a fugit acasă la el, s-a urcat în podul casei și șia pus ștreangul de gât. Părinții l-au găsit a doua zi spânzurat. Crima ca și sinuciderea au zguduit satul. Așa ceva nu se mai întâmplase la ei. Lovitura de cuțit dată a ucis-o pe loc. A fost găsită de o femeie care a anunțat familia Dorei. În câteva ore, satul a aflat
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]