1,505 matches
-
Mergând prin Pustiul Hozevei spre Peștera Sf. Ioan Iacob Românul am văzut și Muntele Ispitirii. Este foarte Înalt și abrupt. Cu mare anevoie se urcă pe munte. Era spre seară și nu se Îngăduia urcarea pe munte. Este foarte pietros, stâncos și chiar periculos. M-a dus gândul la Domnul Iisus cât a suferit acolo, În pustiul arzător fără pic de vegetație, fără apă. Soarele dogorea, caniculă mare. Și nici gura să o uzi cu apă nu puteai. Greu de suportat
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
să spunem așa, din cer: Soare, apă și praf. Cu toate acestea Însă, atunci ca și astăzi, aceste plante − deși eu cel puțin nu consider lichenii plante, ci primordiul unei biocenoze la nivel celular − aceste plante deci, Își degradau suportul stâncos, alcătuind, laolaltă cu micile heterotrofe ce le-au urmat În expediția terestră, primordiul de sol. Cu ce realizau această degradare? Cu ceea ce știau Încă (pentru că lichenii și mușchii mai trăiesc și astăzi inclusiv În apă) din ocean: războiul chimic, cunoscut
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
-l cu ajutorul acizilor secretați de rădăcini. Chiar dacă substratul e o stâncă, iar acele plante sunt dintre cele inferioare, deci fără rădăcină propriuzisă, precum lichenii și mușchii, acest proces corosiv are loc. Dar plantele realizează și fragmentarea mecanică a substratului, chiar stâncos, Înfigându-și rădăcinile În fisuri și lărgindu-le până la dislocare. Din acest punct de vedere, acțiunea plantei e mai eficientă decât cele abiotice, ca de exemplu ciclul Îngheț- dezgheț, acest ultim caz, căruia i se dă mult credit, fiind limitat
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
În ceața vremurilor. Să ieșim acum din mare și să ne uscăm. Evident, pe o plajă cu, ori mai degrabă fără, rivieră. Așa e pe la noi, căci riviera, adică acea Îngustă plajă, de nisip ori prundiș, mărginită de o faleză stâncoasă, a devenit un etalon abia acum o sută și ceva de ani, când călătoriile, depășind sensul strict practic, au devenit o modă, instituționalizată În turism; nu pentru că ea ar fi Într’adevăr idealul, ci pentru că era acolo unde s’a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
negustorii se așteptau cu toții la sprijinul Sankt Petersburgului. Practic, Rusia era unica putere permanent interesată de împărțirea teritoriului otoman. Albanezii În ciuda faptului că albanezii, ca și grecii, se confruntau cu aceleași probleme caracteristice unui popor locuind într-un teritoriu montan stîncos, în alte privințe, situația lor contrasta puternic cu a acestora. În timp ce grecii aveau o clasă bogată și educată formată din negustori și fanarioți și dobîndiseră o poziție dominantă în cadrul organizațiilor bisericii ortodoxe, albanezii se situau printre cele mai înapoiate națiuni
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică că oferă imaginea unei mici insule stâncoase rămasă în mijlocul bălții. Se povestește că în timpuri de demult, pe când pământul era locuit de uriași ce pășeau peste Dunăre ca peste un fir de pai, două cete de uriași își așezaseră locașurile lor prin aceste părți de țară: unii
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
uimește ce aripi imense are. Cât stătuserăm de vorbă, le ținuse strânse, nu-mi dădusem seama de dimensiunile lor. Abia acum le pot admira în toată măreția lor strălucitoare. Zborul nu durează prea mult. Ajungem undeva pe malul înalt și stâncos al unei mări cu valuri înspumate. Lazarus strigă: -Truman, Truman! Cel chemat aude și își face apariția tot în zbor: este o pasăre, dar nu mă arăt surprins, am învățat să-mi controlez emoțiile. Îngerul face prezentările: -El e Truman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
În stil chilian, care decurge cam așa: „mai ia niște șuncă, Încearcă și brînza, mai bea puțin vin“, după care te ridici - dacă mai poți - Încordîndu-ți toți mușchii toracici. În ziua următoare, am urcat pînă În Santa Lucía, o formațiune stîncoasă aflată În mijlocul orașului, cu propria ei istorie, și tocmai desfășuram activitatea pașnică de fotografiere a orașului, cînd a apărut un convoi de membri Suquía, Însoțiți de cîteva frumuseți din clubul-gazdă. Bieții oameni erau destul de Încurcați - neștiind dacă să ne facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
trupelor lui Hernando Pizzaro și formînd o dinastie minoră, Dinastia celor Patru Incași. Această dinastie a coexistat cu imperiul spaniol pînă cînd ultimul său reprezentant, slăbit, a fost asasinat În piața centrală din Cuzco, din ordinul viceregelui Toledo. Un deal stîncos, Înalt de peste 100 de metri, se termină brusc, părînd că ar plonja În rîul Vilcanota. Fortăreața se odihnește În vîrful acestuia și singura ei latura vulnerabilă, legată prin cărări Înguste de munții vecini, este păzită de paveze din piatră ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
capriciul șefului, făceau totul fără prea multă tragere de inimă, și acest lucru era de ajuns ca să enerveze pe oricine. Caii au sosit, iar soldatul ne-a Încredințat un ghid care vorbea doar quechua. Drumul a Început cu o potecă stîncoasă pe care nici o altă rasă de cai nu ar fi putut să o urce, iar noi eram precedați de ghidul care mergea pe jos și care pe porțiunile dificile lua caii de căpăstru, trăgîndu-i după el. Străbătuserăm deja două treimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
paricopitat sălbatec, adevărată podoabă a Carpaților noștri în general și a munților Făgărașului în special. Peste 80 la sută din caprele negre trăitoare în Făgărași, hălăduiesc pe crestele ce limitează comuna noastră în partea ei de sud,și în zonele stâncoase pe Bâlea, pe Vânătoarea lui Buteanu, pe Doamnei, pe Șeaua Caprei, pe Paltinul. E declarată monument al naturii. Vânarea ei se face în condiții, de asemenea, cu totul speciale. Iepurele, (Lepus europaeus), mamifer rozător cu blană cenușie, brună, vânat pentru
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Acum cîțiva ani, am avut ocazia să merg în Croația, pe o insulă din Adriatică (era un festival al tinerilor scriitori din Europa). Fiind vară, nu am pierdut ocazia să fac și cîteva băi în mare. Cum țărmul insulei era stîncos, apa era de o limpezime incredibilă - vedeai fundul mării și la douăzeci de metri adîncime. Rezultatul a fost că, într-o apă astfel lipsită de orice mister, angoa sele mi-au dispărut ca prin farmec ; pur și simplu, mă duceam
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
aerului, cu funicularul, de la puțul cinci Unteriș. Din acel mic lac pornea un firicel de apă care continua să însoțească drumul de piatră ce avea ca destinație platoul de exploatare minieră Ponor. Mina de cărbuni se găsea la poalele dealului stâncos Tâlva Zânei cunoscut în grai local Tilfasinna, care era cel mai înalt vârf din munții ce înconjurau localitatea Steierdorf-Anina, locul despre care circulau diverse povești și legende, povestite seara la culcare de către părinți. Acel lac mic, de care am pomenit
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
rătăcirile mele. Iar țărmul acesta sînt eu Însumi, Calypso, e tinerețea mea, ceea ce cred și ceea ce iubesc. SÎnt sătul să mai cutreier lumea. Și nu mai am decît o dorință, să ajung În Ithaca. Tu nu cunoști insula mea. E stîncoasă și Îngustă, dar n-am Întîlnit nimic mai frumos pe acest pămînt. Și apoi ți-am spus, nu atît o insulă caut eu, cit un țărm. Un țărm pe care În același timp mi-l amintesc și l-am visat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-o notă nesecretă intitulată „CÎteva probleme” emisă la data de 16 noiembrie 1973, cenzorul-șef Își prezentase păsurile pe o coală și jumătate A4. Problemele (poate reale) purtau amprenta clară a autoplângerii de milă, pentru a mai muia inimile stâncoase ale ștabilor bucureșteni de, poate-poate, se va lăsa din partea lor și c-o primă (la stânga) pe lângă leafă. Prima frază, primele constatări: „După opinia noastră, stilul și metodele de muncă În activitatea de control a presei pot fi Îmbunătățite ținînd cont
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
seara, cum răsăreau aștrii, de jur împrejurul Observatorului pompierilor de la bifurcarea bulevardului Pake, - șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt : «Viceversa !... da, vice-versa !»... - cuvânt vag ca și vagul vastei mări, care sub fața‑i fără creț, ascunde‑n tainicele‑i adâncuri stâncoase cine știe câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de‑a pururi pierdute !” ăs. n.Ă Să remarcăm că acest final este o posibilitate care a fost anticipată în text, și care acum buclează creând o armonie superioară și o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
limpede ca o apă de izvor, caldă și deocamdată liniștită. Pare un loc uitat de lume, deși lume există și aici. Ne salutăm unii cu alții, indiferent de ce nație suntem. Totul este străjuit de un lanț de munți, golași și stâncoși. Cred că este unul dintre cele mai frumoase locuri receptate de sufletul meu până acum. Este ora 21.00, stăm la una din mesele de pe laturi, am mâncat pâine cu margarină, bem bere, și Liviu desenează, iar eu scriu, și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
supus Mousen pe toți, am zăbovit mai mult de fiecare dată când am descoperit-o. După ce ne-a adunat ca o cloșcă, Mousen ne-a anunțat că a doua parte a călătoriei constă într-o escaladare destul de dificilă a formațiunilor stâncoase din împrejurimi și și-a manifestat neîncrederea în legătură cu posibilitatea noastră (a lui Liviu și a mea) de a face față supliciului. Ne-a sugerat să rămânem în Montserrat și să vizităm Muzeul de artă. După ce am stat o clipă pe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
omului de la munte, cu pasul egal, într-un ritm constant, lucru care ne-a ajutat să parcurgem distanța propusă fără prea mare oboseală. Pasul nostru lent ne-a permis să lăsăm privirile să zburde în voie, peisajul fiind impresionant. Formațiunile stâncoase puteau fi interpretate de fiecare, în funcție de imaginația și starea sufletească avute. Personaje fantastice sau realiste, supradimensionate, înfricoșătoare sau vesele, toate mi se înfățișau într-o horă a pietrei șlefuite în urmă, cu câte milioane sau miliarde de ani? de apa
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
frumos, au fost cuprinși de febra „revenirii” pe meleagurile care au aparținut cândva României, pe aceste locuri care au exaltat simțurile celor sensibili și legați de mare, de poezie, de lumină - la Balcic! Pe urmele Reginei Maria, îndrăgostită de coasta stâncoasă și albă, vin din ce în ce mai mulți „pelerini” și, iată și noi suntem unii dintre cei care au reușit să „înfăptuiască” acest drum. Suntem, însă, privilegiați față de mulți alții, pentru că noi chiar locuim în una din clădirile aflate în grădina Castelului Ei
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să visăm), cișmeaua la care se adunau turcoaicele să ia apă, toate au fost mai mult intuite, ele fiind abandonate sau transformate. Apoi, chiar ne-am rătăcit, sub soarele torid, ieșind din greșeală din oraș, pe lângă unul din munții-dealuri, formațiuni stâncoase albe, caracteristice zonei. După câteva minute de panică, am găsit o potecuță, o scurtătură, care ne-a scos chiar la bazarul din fața intrării în Grădina Palatului. Aici am ales unul din numeroasele restaurante cu terasă pentru a lua masa, după
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu totul altfel. Bill Dudley, un decorator englez de excepție, a construit un decor de film. Într-adevăr aveai impresia că te aflai În Scoția. Un conglomerat de roci de diferite forme printre care apăreau boschete sălbatice, ca vegetația dealurilor stâncoase și sterpe, Îți dădea impresia că ești În lumea castelelor medievale nordice a Lamermoorilor. Decorul se rotea pe turnantă descoperind uneori grote amenințătoare, alteori interiorul castelului. Lucia se cățăra pe stânci, alergând În căutarea iubitului În timp ce-și cânta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la repetițiile de la Chicago. Îmbrăcat impecabil, În costum de gabardină și cu mănuși subțiri de piele, părea că aterizează de la Acapulco, unde poate chiar cântase În concert. S-a așezat În sală și a privit tăcut pentru un moment muntele stâncos de pe scenă. Mă așteptasem să fie dificil, dar, curios, pentru moment Krauss se arătă zâmbitor, chiar amabil. Chi è la regista? - se uită În jur, eu mă prezint. „Complimenti, decorul è bellissimo!“, Îmi spune și mă bate pe umăr, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Viatka și Perm, dincolo de lanțul uscățiv al Uralilor până la Iakuțk și Verknie Kolimsk, de la Verknie Kolimsk, unde și-a pierdut o coadă, spre frumoasa Insulă St. Lawrence, de-a curmezișul Alaskăi la Dawson și spre sud de-a curmezișul Munților Stâncoși - pentru a fi În cele din urmă ajuns și capturat, după o cursă ce a durat patruzeci de ani, pe o păpădie imigrantă de sub un plop endemic de munte de lângă Boulder. Într-o scrisoare adresată de domnul Brune domnului Rawlins
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
stând pe un drum de călăreți calcaros lângă albia calcaroasă a unui râu, În care peste pietrele ovale șerpuiau niște firișoare de apă - iată-mă acolo, ținând În mână o scrisoare de la Tamara. Priveam abrupții munți Iaila, acoperiți până la culmile stâncoase cu pini taurini Întunecați ca o blană de karakul; priveam fâșia de vegetație perenă, de maquis, dintre munte și mare; priveam cerul roz translucid, pe care strălucea un sfios crai nou, alături de care era o singură stea jilavă; și toată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]