1,236 matches
-
fusese dispus să i-o ofere. Este o eroare să se susțină că Rusia a importat doctrina comunismului de la Europa civilizată, chiar dacă acolo s-a cristalizat teoria marxistă, preluată însă pe calapod leninist și stalinist. La 1878, Eminescu simte că stafia despotismului comunist vine chiar din "deșertul sufletesc" care bântuie spațiul slav. La 6 august, comentând atentatul asupra generalului Mezenzov, șeful secțiunii a treia a înaltei poliții, Eminescu atrage atenția că generalul a fost, de fapt, victima tendințelor comuniste: "În Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
o subzonă de penumbre, în preajma Ilenei Mălăncioiu adulmecă moartea, fâlfâie păsări de noapte nevăzute, se închid obloane; anotimpurile repetă spre neuitare ideea de Trecere. "Moartea mă caută de când m-am născut" (În lumina crudă a iernii). Prin somn o vizitează stafii, "ființe reci și înfricoșătoare" suscitând teroare: În zori cineva descoperă trupul meu / Care toată noaptea a săpat un tunel / Către lumea cealaltă". Nici primăvara, timp al expansiunii vegetale și al bucuriei ("mă uit la veverița care se joacă în brad
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
încuiba în sufletul său din care numai voia să-și ia sborul până în zori. Nu-i rămânea decât să se apere toată noaptea cu rugăciuni. Numai așa putea să alunge strigoii. I se părea că vede cum, prin odaie, bântuie stafii și aude râsete de vrăjitoare. Dimineața, străinul își continua drumul, trecând prin sate unde pe moșii se ridica un fum gros și înăbușitor. Era ca o perdea de sub care răzbăteau icnete și cârteli. Pentru vini închipuite și reale, țăranii nevoiași
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
piele, mumia, vasul de pământ ars, urciorul, ca și tumulii, menhirele, piramidele și toate celelalte „cutii” în care sunt închiși morții. Înlăuntrul lor zac, „aidoma unor statui, corpuri țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o și veți privi moartea în față.” În această statuie, stelă sau sicriu coborât în mormânt, în acest epitaf reprezentat de statuile înălțate de la pământ sau îngropate, semne ale unor posibile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea, de pildă. S-ar putea obiecta însă că, în teatrul lui Shakespeare, există și alte nopți, nopțile de vară din Visul..., din Noaptea regilor sau aceea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să se scoale din somnul lor de veci. Forțe asemănătoare celor ale Medeei, magiciana în stare să poruncească firii, dar și să-i scoată pe răposații strămoși din criptele lor. Așadar, în spatele magiei inofensive de pe insula lui Prospero sunt posibile stafii; în spatele farselor puse la cale de Prospero și de Ariel se află reversul înfricoșător al convocării fantomelor. Începând din acest moment, tema fantomei se va plasa, la Shakespeare, în centrul unei problematici mai largi, legată de puterile și pericolele asociate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
actul în care „uluirea”, stupoarea chiar, ating apogeul. Este și apogeul întregii povești, poveste care o înlocuise treptat pe aceea începută de Mamillius în prima scenă din actul al doilea și rămasă neterminată: o poveste de iarnă, cu „duhuri și stafii”, cu arătări de speriat, căci, spusese atunci Hermiona, Mamillius excelează în arta de a îngrozi pe toată lumea cu istoriile lui despre strigoi. El fusese întrerupt tocmai atunci când spunea: „A fost odată un om care locuia lângă un cimitir...”. Ar fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
împinge chiar la crimă, îndemnându-l să-și ucidă noua aleasă. Paulina va exploata aceste temeri și, într-un discurs destul de bizar, se va substitui, de fapt, fantomei, vorbind în locul acesteia și obținând în final rezultatul scontat: Așa aș face: Stafia mișcătoare dac-aș fi, Ți-aș porunci ca, ochii ei privindu-i, Să-mi spui ce searbădă lucire-a lor Te-a-ndemnat să o alegi; apoi, C-un țipăt ce ți-ar despica auzul, Nu aș rosti decât aceste vorbe: „Să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
simuleze moartea, Julieta trăiește experiența morții reale, trăiește groaza de a se afla în curând într-un sumbru lăcaș: Sub bolta căruia de veacuri zac Străbune oseminte îngropate Și trupu-nsângerat al lui Tybalt, Abia-nhumat, în giulgiu putrezește, Pe unde cică stafii se arată La miezul nopții...1 Este spațiul întâlnirii cu Gorgo și cu fantomele, spațiul în care oricine își poate pierde ușor mințile. În finalul scenei, Julietei i se pare că vede fantoma (ghost) lui Tybalt alergând după Romeo. Când
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a insista, o dată mai mult, asupra relației ascunse dintre dublu și fantomă. Regăsit, Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt, atunci e o stafie venită să bage groaza în noi”. S-ar putea crede că scena recunoașterii va înlătura cu totul această ipoteză. În realitate, ceea ce face ca sora și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt, atunci e o stafie venită să bage groaza în noi”. S-ar putea crede că scena recunoașterii va înlătura cu totul această ipoteză. În realitate, ceea ce face ca sora și fratele să se recunoască între ei - ca dubluri fără îndoială vii - este semnul tatălui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
socotește capabil să-i califice halucinațiile din clipele când i se păruse - methought, din nou același cuvânt-cheie- că aude valurile și vântul vorbind, că aude voci invizibile rostind numele lui Prospero. Iar acest nume trezește în el - așa cum întâlnirea cu stafia tatălui său trezise în Hamlet - dorința de moarte, de a-și regăsi, în adâncul mării, fiul socotit pierdut pentru totdeauna. Dar de-abia atunci când, în ultimul act, Prospero se va înfățișa dinaintea lui Alonso în veșmântul său de duce, regele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se aude un glas de privighetoare. Astfel, noaptea și ziua, viața și moartea se întrepătrund, se confundă chiar, iar cuvintele de încheiere îi vor aparține, nu întâmplător, lui Angus: „Încă o noapte ca asta și o să arătăm cu toții ca niște stafii” (adevărate figuri de ceară, precum personajele din Orbii), același Angus care, la întrebarea regelui: „E cineva aici căruia să-i fie frică de blestemul morților?”, îi răspunsese fără ezitare: „Da, sire, eu”. Și iarăși, nu întâmplător, ultima replică a regelui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mea”. La rândul ei, întrebată cum și-a petrecut ziua, Irene va recunoaște ea însăși că „a fost departe, departe, pe întinsele tărâmuri ale morții”, dar va adăuga: „Acum m-am întors la tine, din îndepărtatele împărății ale întunericului”. Irene, stafia celei de altădată, Irene, moartă și totodată vie, Irene cea aducătoare și de moarte, dar și de viață - căci poate vorbi din nou cu Rubek „ca odinioară, când eram vii” -, va spune totuși că „atunci când ne vom trezi din morți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fizică. Deci, Economia nu poate să se asigure de efectele întâmplătoare, de rezultatele spontane, de tendințele neașteptate și, oricum, de consecințele neintenționate. Sensul predictibilității pentru obiecte corupte (Mimetismul care complică) A. Ceva care nu ajunge nicidecum altceva Criza reflexivității O stafie bântuie liberă în interiorul cunoașterii: actuala criză economică ar putea să fie din categoria acelor fluctuații prezentate de comportamentele elementelor fundamentale ale naturii. Sugestia este că, asemănător stărilor departe de echilibru (unde se întâmplă efectul legii bifurcației), atât în interioritatea faptelor
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
plan psihic, putând dezvolta chiar, în timp, idei de grandoare cu privire la propriile lor posibilități și capacități de a seduce. Unii psihologi atrag atenția asupra unei posibile procesualități (sau dinamici) a desfășurării acestui delir. Astfel, Guy de Cleramboult vorbește de trei stafii: stadiul de „speranță”, stadiul de „revoltă” (de mânie, de ură, de invidie), și stadiul de „răzbunare”. În prima fază, cea de speranță, de așteptare optimistă — asemănătoare fazei de „cristalizare” din iubire, de care vorbesc scriitorul Stendhal — dominante sunt, spune Cleramboult
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu li se poate spune numărul. Toate erau Îmbrăcate În materie de foc32. Iar aceste mădulare erau diferite Între ele. Unele aveau trupuri tari și lungime fără sfîrșit; altele, incorporale și intangibile, se făceau totuși simțite atingerii precum demonii și stafiile. După ce au pornit, s-a ridicat toată Materia cu vînturile, vijeliile, apele, demonii, spectrele, arhonții și puterile toate, căutînd cu toții cu grijă cum să pătrundă În Lumină 33. Îngrijorat poate, după cum insinuează Theodoret și Simplicius 34, Părintele Măreției se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ci de putere. Dar sistemul dualismului nu era nici pe departe epuizat. Această carte Își propune să analizeze În continuare cîteva dintre manifestările lui diacronice, mergînd pînă În ziua de azi. Capitolul XI Nihilismul modern Unde nu-s zei, domnesc stafiile Novalis 1. Nașterea nihilismului Nu avem intenția de a face aici un rezumat al dezbaterii cu privire la nihilism, concept care apare În 1799 și continuă să fie și astăzi o opțiune viabilă 1. Va fi suficient să schițăm În cîteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pesimist; pică; plăcut; plouă; posibil; posibilitate; de poveste; prăpastie; a preface; preface; previzibil; prin; privire; probabilitate; prostuță; psihologie; purici; puternic; rai; de rău; în regulă; schimbare; nu era sigur; siguranță; simula; sincer; singurătate; speranță; speria; s-a speriat; speriat; spune; stafie; strașnic; superficial; suprafață; surprins; suspecta; suspiciune; ști; ce știe; tandru; tare; tăcere; teamă; timp; tînără; tot; de treabă; trecut; ud; uimit; uita; ceva vag; văz; văzu; văzut; veste; vesti; vis; visa; visare; vizibil; viziune; vorbă; vrut; în zare; казатся(1
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
nepăsare; nevasta; niciodată; noroc; nu știu; obligație; obligații; ocrotitoare; om; onest; pace; parte din mine; parteneră de viață; pedeapsă; pisi; povară; prieten pe viață; problemă; pușcărie; rău necesar; rea; relație; responsabil; sarcini; sclavă; serios; sfînt; sfîntă; sinceritate; sortită; soție; spînzurătoare; stafie; stres; suflet, supunere; supusă; șorț; telefon; totdeauna; tovarășă; unică; unitate; urît; vatră; vecie; verigă; veșnicie; viață dublă; vorbăreață; zgîrcită; zîmbet (1); 799/204/71/133/0 spaimă: frică(399); teamă(85); sperietură(28); întuneric(15); mare(14); groază (11); speriat
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
tărie și-avânt Noi urmăm cu credință partidul ne-nfrânt Făurim socialismul pe-al țării pământ Puternică, liberă Pe soartă stăpână Trăiască Republica Populară Română ” Lenin era disprețuit de mine și de părinții mei pentru că fusese inițiatorul bolșevismului. Voi scăpa de stafia lui abia după revoluția din decembrie 1989. In locul acestor cântece și poezii, acasă învățam poezii ale clasicilor noștri, unele de asemenea puse pe note. Când nu mergeam la școală, mă jucam în continuare cu copiii de pe stradă, care erau
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
este un joc de nuanțe și presupuneri citate deasupra unei fotografii: "Povestește ea: Am o fotografie/ A mea însă stând în picioare, la marginea/ bazinului, foarte depărtată, cu soare le-n ochi/ și-n fața ierburilor" ("Casă de țară, cu stafii"). Volumul este străbătut de un sentiment de însingurare, de izolare, înconjurat de o gravă meditație și trăire lirică izvorâtă din observație, indiferent că ea se apleacă asupra universului familial sau al naturii: "Eu am văzut cum începe iarna într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Bălcescu și a lui Mihai Viteazul. Figura lui Bălcescu apare obsesiv în cadrul volumului: "Nicolae Bălcescu la gurile Dunării", "Mormântul lui Bălcescu". Țara, istoria, revolta stau sub semnul lui Bălcescu; și țara, și brazda, și dealul poartă în ele anii revoluției. Stafia lui Bălcescu bântuie țara, căutându-și mormântul, de aceea plânge natura, când îi vede ca pe Isus plutind peste ape. În "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu rămâne un primitiv, un tumultuos, un spirit ingenuu, inflexibil în vehemență. Istoria la el
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fiarelor foamea. Copiii sunt bolnavi de gâlci care trec cu trasul, și oamenii de pelagră și de deochi, de care nu se vindecă decât descântați: "Gâlcile/ Motofălcile/ Plecară cu curcile/ Curcile s-au întors/ Gâlcile nu s-au mai întors." Stafiile, moroii vin la cișmele și-i damblagesc pe cei care vor să se răzbune, și-i lasă betejiți ca pe Grigore cel cu mâna moale. Refugiul în această lume este generat de căutarea purității pierdute. Neînvinsa nevoie de puritate explică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cărora poetul, cu aceeași forță pusă în negație, le conferă o aură legendară. Avram Iancu este evocat în poemul "A trecut azi noaptea" drept "tristul, simplul domn". Trecerea acestui spirit tutelar al Ardealului este tulburătoare. "Ca un dulce tropot o stafie de cal,/ Stă a înșeuare la mormânt de domn,/ A trecut azi noapte Iancu prin Ardeal/ Și-a trezit gravidele din somn". "Noi", "Țara", "Domnii de-a pururi" sunt titluri asimilabile acestei a doua categorii. Dar cele mal numeroase și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]