1,282 matches
-
prima oară de la sosirea mea, un cor de glasuri femeiești s-a făcut auzit. Spre prânz au sosit și reprezentanții familiilor din apropiere. Primul lucru pe care l-au văzut băiețașii cățărați în copaci ca să zărească sosirea ducilor a fost stindardul albastru deasupra unui nor de pulbere. Vacarmul a fost întrerupt de îndepărtatul sunet al unui corn și de tropote de cai ce se apropiau cu iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și Kakko puteau, în sfârșit, să-și doarmă somnul de veci în pace. Eu învățasem să omor oameni pe care nu-i cunoșteam, fără vreo remușcare și cu nepăsarea celui care crede că face dreptate, orice vinovăție fiind înăbușită sub stindardele fluturânde ale armatei. Acest scurt război împotriva orașului Oderzo a stârnit o mare tulburare în exarhat, precum și în alte locuri: în Austrasia și în Neustria, la Noricum, la Roma și la sud de Benevento. Exista teama ca Rotari, precum Autari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ocrotirea cardinalului Adeodato, care câștigase prețuirea și încrederea regelui. Am pus să-mi fie lustruită și unsă armura, să mi se ascută armele; mi-am colorat părul cu praf roșu și m-am alăturat lui Rotari. În urma steagului său, un stindard purpuriu cu o viperă de aur brodată, am pornit-o spre marea Liguriei. Armata era compusă din șapte sute de călăreți longobarzi, o sută cincizeci de bulgari și cinci sute de pedestrași recrutați de familiile din regat. V N-are niciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de locul Ăsta prin fire nevăzute, pe care timpul n-a reușit să le desfacă. Din acest paradis am fost smulsă la vârsta de patru ani și dusă Într-un oraș muncitoresc cu blocuri de beton, pe cerul căruia flutura stindardul fumului de cocs. mama Ana murise când aveam trei ani și jumătate și tata a hotărât că e mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru mari, sora mea, pe atunci În pragul examenului de admitere În clasa a zecea, ca eu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
dorit de fapt, să aduc un sincer omagiu dascălilor de pretutindeni, oamenilor școlii, statorniciei cu care și-au îndeplinit și își îndeplinesc dintotdeauna îndatoririle față de actul de educație și instrucție, față de generațiile care mâine ne vor înlocui și vor duce stindardul mai departe. Despre rolul și locul școlii în societate au gâdit mulți oameni de seamă, oameni cu responsabilități în stat. Și nu de azi, de ieri, ci cu mult timp în urmă, chiar cu sute de ani. Astfel, în secolul
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
cârma orașului Sumpu și, În cea de-a douăsprezecea zi din Luna a Cincea, armata principală porni aliniată cu strășnicie, În ovațiile mulțimii. Magnificii războinici, a căror strălucire sfida lumina soarelui, defilau spre capitală, ca desfășurarea unui sul pictat multicolor - stindardele comandanților, flamurile, drapelele, armele și armurile. Probabil că armata număra Între douăzeci și cinci și douăzeci și șase de mii de oameni, dar era proclamată intenționat ca fiind o armată de patruzeci de mii de luptători. Avangarda trupelor intră În orașul-post Chiryu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ordine, nici de rang. Fiecare om era pentru sine Însuși. În mod normal, când seniorul unei provincii pleca la război, toți oamenii de rând Încetau munca, măturau În fața caselor și petreceau trupele. Soldații defilau pe drum, etalându-și flamurile și stindardele. Comandantul Însuși Își etala autoritatea și puterea. Și mărșăluiau spre câmpul de luptă, În cadență de șase pași la o bătaie de tobă, cu toată splendoarea și forța de care era provincia În stare. Dar Nobunaga era complet indiferent față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ce fel de general era. Nu se așteptaseră ca Nobunaga Însuși să vină, pe neașteptate, la acel avanpost izolat, unde cu toții tocmai se Împăcaseră cu gândul morții. Acum, primiseră o nouă viață și erau gata să și-o dea sub stindardul lui. În același timp, Sassa Narimasa, care pornise spre Hoshizaki și adunase o forță de peste trei sute de călăreți, i se alătură lui Nobunaga. Nobunaga chemă toți soldații la un loc și ordonă să se facă numărătoarea. În acea dimineață, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ai venit. Cu un nod În gât, Tokichiro Îi Întinse mâna vechiului său prieten. Nenumărate emoții Învăluiră mâinile Încleștate ale celor doi. Armura lui Inuchiyo era splendidă. De la penele lăcuite până la șireturi, strălucea orbitor, nou-nouță. Pe spate avea prins un stindard cu blazonul reprezentând un boboc de floare de prun. Îți stă minunat, comentă Tokichiro, cu admirație. Dintr-o dată, se gândi la Nene, pe care o lăsase În urmă. Dar Își sili gândurile să revină la Inuchiyo. — Unde-ai fost până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Seniorul Nobunaga și-ar putea stăpâni mânia față de orice soldat și n-aș suporta ca vasalii lui să mă vadă În această lumină. — Ce tot spui? Toți cei de-aici vor muri. N-ai venit cu dorința să mori sub stindardul stăpânului tău? — Ba da. Atunci, nu-ți face griji. Bârfele sunt pentru cei vii. — Nu, e mai bine să mor fără o vorbă. Iar aceasta este cea mai mare ambiție a mea, fie că Seniorul Nobunaga mă iartă sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În pofida eforturilor lor, nu aveau cum să ascundă tropotul și praful stârnit de numeroșii cai. Sunetul copitelor pe pietre și rădăcini umplu curând văzduhul, iar armata principală a marelui Imagawa Yoshimoto acoperi movila verde Dengakuhazama și Împrejurimile cu soldați, cai, stindarde și corturi improvizate. Yoshimoto transpira mai mult decât oricine. Se obișnuise cu viața bună și, trecând de patruzeci de ani, se Îngrășase și arăta grotesc. Era limpede că acele manevre Îl puneau la grea Încercare. Peste trupul său corpolent, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui cineva, În timp ce Tokichiro se apropia de casele arcașilor. Întorcându-se, văzu că era Inuchiyo. Acesta venea călare, În aceeași armură pe care o purtase la Okehazama, având legată la spate o prăjină subțire de bambus, pe care flutura un stindard decorat cu blazon În formă de floare de prun. Tocmai veneam să-l chem pe Domnul Mataemon. Pregătește-te și vino imediat la locul de adunare. — Plecăm În marș? Întrebă Tokichiro. Inuchiyo sări de pe cal. — Cum a mers... pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
general al unei mici armate. Deși soldații ar fi trebuit să mărșăluiască Într-o ținută splendidă, erau cu moralul la pământ și le lipsea Însuflețirea. Când Shibata Katsuie și Sakuma Nobumori plecaseră spre Sunomata, armata pornise În sunetul tobelor, cu stindardele fluturând. În comparație cu ei, Tokichiro părea un comandant ieșit la inspecția provinciei sau poate cu un detașament de Întăriri de pe front. La două leghe de Kiyosu, un călăreț singuratic Îi ajunse din urmă, strigându-le să aștepte. Omul din fruntea convoiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
zi, vremea continua să fie frumoasă. Cei treizeci de mii de soldați mărșăluiau, În rânduri negre, sub cerul senin de toamnă. Coloana era atât de lungă Încât, atunci când avangarda ajunse la Kashiwabara, ariergarda Încă mai trecea prin Tarui și Akasaka. Stindardele lor Întunecau cerul. Când trecură prin postul din Hirao, intrând În Takamiya, se auziră strigăte din față: — Mesageri! Vin mesageri din capitală! Trei generali călări alergară În Întâmpinarea lor. — Dorim să vorbim cu Seniorul Nobunaga. Aveau asupra lor o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
apa. Cât ai bate din palme, mii de soldați luară În stăpânire zidurile de piatră. Apoi, Întocmai cum jurase Shichizaemon, Kanegasaki căzu la ivirea zorilor. Dar ce găsiră forțele Învingătoare? Nici unul dintre oamenii lui Hideyoshi nu mai era În castel. Stindardele lor stăteau În picioare. Fumul se Învălătucea deja spre cer. Caii nechezau. Hideyoshi, Însă, dispăruse. Atacul din noaptea trecută nu fusese nici un fel de atac. Condusă de Hideyoshi, mica armată se prefăcuse doar a fugi Înapoi În castel, pe când, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
un pâlc de copaci de pe malul nordic, un singur grup de oameni se repezi drept prin mijlocul haosului, spre țărmul celălalt, Împroșcând cu spumă albă ca zăpada. Hideyoshi, deși nu primise ordin de la Nobunaga, Înțelesese și el situația. Nobunaga văzu stindardul cu tigva aurie al lui Hideyoshi și-și zise: „A, bun! Hideyoshi a reușit.“ Ștergându-și cu mănușa sudoarea de pe față, Nobunaga le spuse pajilor săi: — Un moment ca ăsta n-o să se mai repete. Duceți-vă la râu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ar oferi cineva să-l otrăvească În clipa asta. Abilitatea lui Shingen de a comanda Îi impresiona, În aceeași măsură, chiar și pe generalii inamici. Bătăliile erau arta lui. Vitejii săi generali și războinicii cutezători Își decorau caii, armurile și stindardele pentru a obține o trecere mai glorioasă pe lumea cealaltă. Era ca și cum zeci de mii de șoimi ar fi fost eliberați, dintr-odată, din pumnul lui Shingen. Dintr-o suflare, se repeziră destul de aproape cât să vadă fețele inamicilor. Armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mulțime de pierderi. În sfârșit, oamenii Începură să se Învălmășească Într-o singură direcție, către miazăzi. Ieyasu, care tocmai scăpase de pericol cu ajutorul lui Torii Tadahiro, privi Înapoi, spre oamenii ce-l urmau, și, dintr-o dată, Își opri calul. — Ridicați stindardele. Ridicați stindardele și adunați oamenii, ordonă el. Noaptea se apropia cu repeziciune, iar ninsoarea se Întețea mereu. Vasalii lui Ieyasu se strânseră lângă el și sunară din cornuri. Agitând steagurile comandanților, Își chemară oamenii. Treptat, ostașii armatei Învinse se adunară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pierderi. În sfârșit, oamenii Începură să se Învălmășească Într-o singură direcție, către miazăzi. Ieyasu, care tocmai scăpase de pericol cu ajutorul lui Torii Tadahiro, privi Înapoi, spre oamenii ce-l urmau, și, dintr-o dată, Își opri calul. — Ridicați stindardele. Ridicați stindardele și adunați oamenii, ordonă el. Noaptea se apropia cu repeziciune, iar ninsoarea se Întețea mereu. Vasalii lui Ieyasu se strânseră lângă el și sunară din cornuri. Agitând steagurile comandanților, Își chemară oamenii. Treptat, ostașii armatei Învinse se adunară În jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
treptele Întunecate. Deși Kyogoku era departe de turnul de veghe, anexa se vedea ca și cum ar fi fost chiar sub el. Acolo, fluturând În vârful castelului din depărtare, apăruseră multe steaguri, dar nici unul dintre ele nu aparținea clanului Asai. Unul dintre stindardele comandanților, fâlfâind mândru și strălucitor În vânt, anunța prezența lui Hideyoshi. — Am fost trădați! Perfect! Le-arăt eu lor. Îi voi arăta lui Nobunaga și tuturor samurailor din țara asta, spuse el, zâmbind forțat. Le-arăt eu cum moare Asai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și kimonoul de mătase În care era Învelit și le puse În mâna lui Nobunaga. — Ce! A căzut și prima anexă? — Chiar Înaintea zorilor, un grup de soldați a pornit pe cărarea secretă din Kyogoku până lângă poarta castelului, arborând stindardul lui Onogi și spunând că Onogi avea urgentă nevoie să-l vadă pe Seniorul Hisamasa. Presupunând că Onogi era În fruntea oamenilor lui, gărzile au deschis poarta castelului. Imediat ce au făcut-o, o trupă numeroasă de soldați a năvălit Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
abandona planul. Azi În zori, am depus un jurământ pe Mihata Tatenashi. Când auziră numele sacre, cei doi generali se Înclinară, rostind o rugăciune, În tăcere. Mihata Tatenashi erau sfintele relicve venerate, de generații Întregi, de către clanul Takeda. Mihata era stindardul zeului războinic Hachiman, iar Tatenashi era armura Întemeietorului clanului. O regulă de neîncălcat a clanului Takeda dicta că, odată ce se depunea un jurământ pe aceste relicve, nu mai putea fi Încălcat. Când Katsuyori spusese că acționa sub acel sacru jurământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acelui an, iar apele râului Fuefuki rosteau cântecul vieții veșnice. Dar cât de mulți soldați se Întrebau dacă aveau să mai vadă vreodată acei munți? Armata nu era aceeași care ar fi fost pe vremea când Shingen trăia. Din fluturatul stindardelor În vânt și din ropotul picioarelor ce mărșăluiau se putea distinge o notă tânguitoare, amintind de incertitudinea vieții. Dar cei cincisprezece mii de soldați băteau tobele războiului, Își desfășurau flamurile și treceau hotarul provinciei Kai; iar noblețea lor se reflecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cu uimire. Erau atât ușurați, cât și invidioși pe numărul de trupe și echipamente adunate de puternica provincie cu care se aliaseră. Pe când cei treizeci de mii de soldați ai clanului Oda treceau prin fața lor, cu diversele steaguri, Însemne și stindarde ale comandanților, numărul unităților În care erau Împărțiți ar fi fost imposibil de determinat. — Uitați-vă ce multe puști au! exclamau, surprinși, oamenii de pe marginea drumului. Soldații clanului Tokugawa nu-și puteau ascunde invidia: dintre cei treizeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de pe o colină joasă, puțin la miazăzi de Kiyoida. Armata principală, de vreo trei mii de oameni, sub comanda lui Naito Shuri, are tabăra de la Kiyoida până la Asai. Aripa stângă, care numără tot circa trei mii de oameni, luptă sub stindardele lui Yamagata Masakage și Oyamada Nobushige. În sfârșit, aripa dreaptă e condusă de Anayama Baisetsu și Baba Nobufusa. Arată foarte impunător. — Cum e cu trupele care asediază Castelul Nagashino? se interesă Ieyasu. — Cam două mii de soldați au rămas În jurul castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]