1,312 matches
-
pe plutoane, îl veți prezenta în cea mai desăvârșită ordine! Cei ce nu vor preda echipamentul până la ultima moletieră sau nasture vor fi buni de plată! Peste o oră aștept primul pluton! S-a înțeles?! - a strigat el întrebarea din străfundul rărunchilor. Deși în clipa următoare toată suflarea „concentrată” putea să arunce capelele în sus sau să dea cu ele de pământ, nu s-a produs nici una din aceste manifestări. ― Hai, măi fraților, să ne dezbrăcăm și să ducem efectele, ca să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de ziua de mâine. Uneori nu puteau gândi nici măcar cu două ceasuri În viitor. Totul se decisese, adeseori, În străfulgerarea sabiei. Timpul trecuse repede și Încet, ca un fluviu care fremăta la suprafață, dar căra o albie de mâl În străfunduri. Erina ar fi vrut uneori să oprească totul. Să iasă din nebunia lui Cosmin și să revină la normalitate. Să-și trăiască visele, speranțele și vârsta. Se simțea trasă ca de un vârtej și voia să iasă. Dar fiecare clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pot vedea crescându-l pe Tung Chih cum trebuie, având-o pe Nuharoo între noi, și pentru că aud cum fiul meu țipă că mă urăște și zice că de-abia așteaptă ca Nuharoo să mă pedepsească; și plâng pentru că în străfundul ființei mele sunt dezamăgită de mine însămi și, încă mai îngrozitor, pentru că nu știu ce să mai fac. Continui lecția, ținând biciul ridicat: — Răspunde-mi, Tung Chih! Ce semnifică dragonul? — Dragonul semnifică o transformare, răspunde copilul înspăimântat. — A ce? Cum adică „a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
spuse că și ea a avut un vis. A fost exact pe dos decât al meu. În visul ei, se făcea că este într-un regat liniștit, iar oglinda ei era cât peretele. Regatul era ascuns în cele mai adânci străfunduri ale unui munte. Un budist cu barbă albă până la pământ o condusese în acest loc. Ea era venerată și toți supușii ei mergeau având pe capete porumbei albi. După ceva tânguială, Tung Chih a fost de acord să părăsească palanchinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aduce fericire adevărată. Mă schimbasem atât de mult de când intrasem în familia imperială. Nu mai spuneam „Mă simt bine azi“ când mă trezeam dimineața. Cântecele vesele pe care le auzeam în mintea mea fuseseră toate reduse la tăcere. Acum, în străfundul gândurilor mele locuia teama. M-am convins pe mine însămi că aceasta nu era decât o parte din călătoria vieții. Veselia aparținea tinereții și ți-o pierdeai în mod natural. Ceea ce aveam să câștig era maturitatea. Ca un copac, rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
țină departe de locurile tainice. Era gros cât un butoi și solzii Îi erau cât țiglele de pe casă. Vara, solzii se colorau În verde și albastru, toamna dădeau În galben, iarna nu știa nimeni cum arată, că se băga În străfundul pământului, unde Își avea sălaș. După cum le tot apăreau bucăți de Balaur pe amândouă malurile, verilor nu le fu greu să-și Închipuie că dihania se Încolăcise În jurul Întregii Văi. Babele le preziseseră moarte cumplită: aveau să-și petreacă multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Documente privitoare la istoria orașului Iași”. Mi-am așezat lucrurile în ordine și am pornit spre izvorul din coasta chiliei. “Bine te-am găsit, zglobiule” - l-am salutat în gând. “Bine ai venit, prietene” - mi-a răspuns el, clipocind din străfunduri de pământ... Când m-am întors, bătrânul mă aștepta în pragul chiliei lui. --Poftește la cină, dragule. Am intrat. De pe măsuța cu trei picioare, pe care o știam, mă privea cu față aurie ca o lună plină o mămăligă atunci
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
o vorbă-două acolo și calea ni s-a părea mai scurtă. --Drept-îi, conașule... Mergeam de o bucată bună de vreme. Țiganca, din când în când, mă fura cu coada ochiului. “Aiștia-s ochii fetei de ieri seară; fierbinți și pătrunzători până în străfund de suflet”. Nu știu cum s-a împiedicat, și, ca să nu cadă, m-a prins de braț. Vrând-nevrând, s-a lipit de mine. Am simțit trup fierbinte și mlădiu... Mâinile îmi strângeau brațul afectuos, iar sânii pietroși tresăltau cu tremur de hulub
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de femeie perfidă îndărătul unui nor cernit ca o jale. -Aș bea apă cristalină de izvor, din care s-au adăpat ielele însetate. Aș bea apă curată din pumnii lumii. O avalanșă de gânduri îmi curmă dorințele, învăluindu-mă până în străfundul sufletului străin, ca o catedrală părăsită.Universul se metamorfozează într-un uriaș hermafrodit, îndemnându-mă să beau apa vie din căușul palmelor sale în care s-a născut imensul ocean îmblânzit. Mă strecor ușor, ostoindu-mi setea. Mă las mângâiată
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
se învârtă amețitor, ca doi tovarăși de joacă nedespărțiți... Apoi, să cadă osteniți și să simtă cum zboară alături, bătând cadențat din aripile proaspete și albastre. Doar aripile lor puteau fi așa de albastre, pentru că gândurile lor veneau dintr-un străfund neexplorat al zărilor virgine... Dar el , cel adevărat, încă era aici așteptând ca și ea un tren... Nu unul oarecare, ci un tren al grijilor pe care voia sa le transporte cât mai departe... Trăsăturile lui se conturau obsesiv, apoi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
abia atunci când cercurile descrise în jurul lor și înotătoarele dorsale au dispărut, într-un plonjon adânc, cu mult sub suprafața apei, abia atunci au știut că sunt, într-adevăr, la mare ananghie. Așa cum se așteptaseră, rechinii au izbucnit la suprafață, din străfundurile oceanului, cu fălcile larg deschise, pregătite să le înșface picioarele care băteau apa. Unul singur dintre înotători reușise să supraviețuiască și să povestească întreaga istorie. Liniștea nu era de bun augur. Nici când era vorba de atacurile rechinilor, nici atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Anchee Min Cum am devenit doamna Mao Traducere din limba engleză de Mihaela Negrilă Lui Lloyd, cu toată dragostea mea Ești dorința care te mână din străfundul ființei tale, Și cum îți e dorința, așa ție și voința. Și cum îți e voința, așa îți e și fapta. Și cum îți este fapta, așa îți e și soarta. − Brihadaranyaka Upanișade IV.4.5 Doamna Mao cunoscută sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sunet. Deschise ochii. Cei doi se priviră pentru prima oară. Desigur, prin intermediul lunetei. Fu un moment de surpriză în care călărețul se simți ca subjugat sub privirea celuilalt. Zgomotul creștea cu fiecare clipă. Un freamăt ritmat, o vibrație ca din străfundurile pământului, ca la un mare cutremur. Femeia spuse ceva și, în acel moment, bărbatul se îndepărtă de ea în direcția zgomotului. Venise clipa. Călărețul renunță la lunetă, își strecură mâna sub haină și apucă arma. Zgomotul nu-l mai interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
era obosit, din când în când era cuprins de o izbucnire de mânie și nu putea face altceva decât să se abțină să nu sară și să arunce cu obiecte, să urle tare sau să izbucnească în lacrimi. Undeva, în străfundul stomacului său, se cuibărise o premoniție îngrozitoare, iar mintea părea să-i fie stăpânită de o ceață impenetrabilă. — Ssssh, încerca el să se calmeze. Și: Sssh, se auzea briza în jurul său. Se părea că Sampath îi împărtășise propriile temeri, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
drumul până și în cea mai neagră noapte. Era o virtute pe care doar el și cei ca el, care se născuseră și crescuseră în ținutul nisipurilor, o aveau. Asemeni porumbeilor călători, păsărilor migratoare sau balenelor în cele mai adânci străfunduri ale oceanelor, targuí-ul știa întotdeauna unde se află și încotro se îndreaptă, de parcă o veche, foarte veche glandă, atrofiată la restul ființelor umane, s-ar fi menținut activă și eficace doar la acest popor. Nord, sud, est, vest; puțuri, oaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acum că adevăratele greutăți încă nu se iviseră? Deocamdată mai aveau apă și trei cămile cărora le puteau bea sângele. Aveau să mai treacă multe zile până când ciudatele lumini strălucitoare ca o mie de sori să înceapă să explodeze în străfundul ochilor lor, semn neîndoios că începea adevărata deshidratare, dar drumul era lung, foarte lung, și presupunea o voință enormă și un spirit de supraviețuire de neînvins, fără să aibă măcar speranța că eforturile lor vor fi încununate de succes. „Ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
frumoasă și mai tânără decât am visat... Făcu o pauză și apoi, încet, fără să ridice tonul, dar hotărât, adăugă: — Dezbracă-te. Laila rămase nemișcată, ca și când nu l-ar fi auzit, și doar o ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
intenție, găleata care tocmai s-a ridicat din adâncurile fântânii mă stropește apoi cu apă proaspătă, mă învelește în licori călduțe și parfumate. Și iat-o coborând iar în adâncurile fântânii, gemând în timp ce-și croiește drum orbește în străfunduri, tremurul ei este și al meu, suferință, hazard, încă un nor este alungat, un altul se sparge deasupra capului meu, îmi amintesc de fântâna aceea veche de la marginea satului nostru, în inima plantației de mango și avocado, picioarele mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
într-o clipă, împrăștiindu-se în împărăția fără margini a cerului, îmbrăcând și dezbrăcând forme, urcând dealuri și coborând văi, explodând deasupra piscurilor înzăpezite. Aproape în fiecare seară ieșeam în grădină, chiar și iarna, mă întindeam pe iarbă, priveam în străfundurile cerului ore în șir la tot ceea ce se petrecea acolo, lucru asupra căruia nu aveam nici un fel de control, de parcă aș fi avut vreodată controlul asupra celor ce se întâmplaseră vreodată aici, pe pământ, în mica agenție, și încet-încet liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în fiecare dimineață să îi ducem perna pe care dormise ea în timpul nopții, apoi se cuibărea pe ea ca un pui de pisică, o sugea ca și când ar fi fost îmbibată în lapte, apoi simt deodată o foame teribilă, venită din străfundurile trupului meu gol, sar din pat și merg la bucătărie, mă uit în frigider. Iată legumele pe care mi le-a lăsat ca amintire, roșii, castraveți și ardei, dar nu mă mulțumesc, sunt de la el, eu caut ceva cald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu cafea, eliberăm masa de camerele acelea frumoase în care nu vom locui niciodată, iar el spune, vorbește, își scoate o țigară, mă privește cu ochi plini de regrete, triști, negri, dar îndărătul cărora mijește o lumină difuză, ca și când în străfundurile ființei lui ar fi fost uitată o lumină aprinsă, iar ea îl luminează, chiar și din gura lui licărește o lumină liniștitoare, atunci arată cu degetul spre ureche, aud și aproape că înțeleg ce se spune, observ că urechile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cel care se află în preajma ei. Pe măsură ce înaintam în iarnă, privirile lui Naoko mi se păreau tot mai limpezi. Era o limpezime transparentă, greu de explicat. Uneori Naoko își fixa privirile asupra mea, aparent fără nici un motiv. Mă scruta până în străfunduri, lăsând impresia că e în căutare de ceva și în asemenea momente mă simțeam trist și aveam o senzație foarte ciudată. Ajunsesem să mă întreb dacă nu voia să-mi transmită ceva, ceva ce nu putea rosti în cuvinte, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu bicicleta, de care era prinsă și o remorcă, prin cartierul Koishikawa și n-a simțit nimic. Când a ajuns acasă, toate casele din apropiere rămăseseră fără țigle pe acoperișuri și noi stăteam cu toții lipiți de stâlpi și tremuram până în străfundul mădularelor, dar el tot nu a realizat ce li se întâmpl\. Ne-am dat seama după felul în care ne-a întrebat: „Ce naiba e cu voi?“ Aceasta este povestea tatei legată de marele cutremur din Kant½. Midori râse. Toate poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
e nevoie să mă conduci. Mulțumesc pentru masă. — Cum vrei, spuse Nagasawa. — Vreau să mă conducă Watanabe. — Cum dorești, spuse iar Nagasawa, dar să știi că Watanabe seamănă cu mine. O fi el un individ blând și amabil, dar în străfundul inimii lui e incapabil să iubească pe cineva. Mintea sa e mereu trează și e foarte detașat... doar poftele acelea îi mai dau târcoale din când în când. Crede-mă, știu ce vorbesc. Am oprit un taxi și am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și nu era, Închis În nume și scăpând numelui, nu avea Încă alt nume decât „Cine?”, pură dorință de a fi chemat printr-un nume... La Început el a trasat niște semne În acea aură, o văpaie a țâșnit din străfundul său cel mai tainic, ca o ceață fără culoare care să dea formă informului, și abia a pornit ea să se Întindă, că În centrul ei s-a format o izbucnire de flăcări ce s-au revărsat iluminând sefiroții inferiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]