969 matches
-
sfîrșitul războiului Radul Popianu nu mai fusese în București. Și nici acum n-ar fi ajuns dacă nu s-ar fi simțit dintr-o dată foarte derutat și mai ales cuprins de îngrijorare. O îngrijorare ce pînă atunci fusese cu totul străină de el. Orice s-ar fi întîmplat la Vladia n-ar fi putut să-l îngrijoreze așa credea, așa crezuse, pînă în acea primăvară cînd în așezarea dintre dealuri și-a făcut apariția colonelul de aviație, în rezervă, August Stoicescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dostoievski și F. Kafka). Atunci când, după moartea lui Stalin, capacul cazanului nostru s-a întredeschis puțin, Dimitri Dimitrievici a trebuit să suporte o încercare și mai penibilă pentru artist: tentația gloriei oficiale și societatea unei ideologii dominante ce îi erau străine... Și, poate, ciocanul greu al onorurilor, al gloriei tardive, al ascensiunilor sociale a dat o lovitură și mai dură operei lui Șostakovici în anii 1950-’60 decât întreaga critică din anii 1930-’40“. Drujinin a fost cooptat ca altist în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
repunere în echilibru a balanței lumii. Pentru că nu vă știam numele, și nici adresa" continua să ne implore ea, frântă ca sub o sabie de lumină "însă eram sigură că o să vă recunosc, dacă reveneați împreună cu gaijin-san" cu mine adică, străina "și din ziua aceea am început să scrutez chipul fiecărui client, sperând, la pândă, așteptând". Ea mă așteptase, așadar, ca pe dimineața cea mare a eliberării. Gândul brusc al persistenței mele, atâtea zile după zile, pe chipul ei de magnolie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
brusc în ea, n-a mai scos o vorbă, nu s-a împotrivit defel când i-a scos colierul, brățările, rochia, furoul, sutienul, desuurile negre cu floricele, culcându-se pentru prima și ultima oară cu el. Devenise pe loc o străină. Nu s-au mai văzut decât ca simple cunoștințe. Te uiți la mine surprinsă, am înțeles, am să elimin și partea asta care nici nu știu dacă este despre el sau despre mine, pe când pluteam pe-a morții baltă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spate și l-a ținut din nou din scurt, obligându-l să continue să învețe în vreme ce lucra. Maică-sa parcă era o umbră, abia de-o simțea în casă, se ofilise înainte de vreme și aluneca printre mobilele ei ca o străină, dar atunci a început să o adore sau poate fusese încă mai înainte, și nu i-ar fi ieșit niciodată din cuvânt. Era ferm, încăpățânat, sigur pe el, tăcut, închis, nu dintr-odată, dar dintr-odată îți dădeai seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din lumea morților, va reveni la viață nu datorită unei statui care se însuflețește. Ea își va face apariția sub înfățișarea unei femei cu chipul acoperit de văluri, pe care Heracles i-o va prezenta lui Admet ca pe o străină. Admet încearcă mai întâi să nu-și facă speranțe deșarte (deși nu îi vede fața, străina seamănă mult la trup cu Alcesta). Ca și statuia plănuită, femeia cu văluri îi amintește de soția lui, dar „Morții nu se pot întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
va face apariția sub înfățișarea unei femei cu chipul acoperit de văluri, pe care Heracles i-o va prezenta lui Admet ca pe o străină. Admet încearcă mai întâi să nu-și facă speranțe deșarte (deși nu îi vede fața, străina seamănă mult la trup cu Alcesta). Ca și statuia plănuită, femeia cu văluri îi amintește de soția lui, dar „Morții nu se pot întoarce la lumină”, își va spune Admet, un Admet care vrea să se convingă pe sine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
întoarce la lumină”, își va spune Admet, un Admet care vrea să se convingă pe sine că nu are dinaintea ochilor fantoma Alcestei. Scena se va desfășura totuși ca și cum, într-un anume fel, fantoma defunctei s-ar ascunde sub vălurile străinei. Nu-i spune oare Heracles lui Admet: „Fă-ți curaj, întinde mâna și atinge-o” (adică îndrăznește să atingi această alteritate misterioasă ce seamănă atât de mult cu soția ta cea moartă)? Aidoma unui nou Perseu, Admet va întinde mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
târziu Maeterlinck în Interior: „Lumea nu se sfârșește la poarta caselor”. Intrarea în locuință - sau, mai exact, toate acele obstacole în calea intrării reprezentate de uși și de ferestre - figurează fragila și imposibila separare de „dușmanul” nevăzut, de intrusa, de străina ce întruchipează o alteritate amenințătoare și ostilă, întotdeauna prezentă, întotdeauna secretă. Nici măcar un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei femei frumoase, așa cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ei, ca o posesie fizică reală. Mai mult decât atât, o relație de stranie înrudire se stabilește între femeia hărțuită și năluca ce nu-i dă pace. Ellida aparține și ea „oamenilor mării”, se simte și chiar se declară o străină. I se spune „Femeia mării” nu numai pentru că singura ei bucurie e să se scalde în mare, ci și pentru că această pasiune, ca și aceea pentru păsările de mare, fac din ea o ființă de pretutindeni și de nicăieri, aidoma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în care fantoma nu e singura reprezentare a rătăcirilor fără țintă prin locuri vag definite și primejdioase. În Drumul Damascului, Necunoscutul apare, încă de la început, ca un străin sumbru și melancolic, ca o ființă venită dintr-o altă lume și străină de lume încă din pruncie. Nu lasă el să se înțeleagă că ar fi fost schimbat în leagăn cu Cerșetorul, dublul său hoinar, aflat mereu pe drumuri, și că ar fi copilul unui spiriduș? Nu are el, mai presus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Samuraiul primi cuvintele seniorului cu supunere. Copleșit de bunătatea seniorului Shiraishi, își dădu frâu liber pornirii de a-și sprijini palmele în pământ plecându-și capul în semn de mulțumire. Deodată, seniorul Shiraishi spuse un lucru curios: — În țara aceea străină ei or avea alte obiceiuri decât ale noastre. Tu nu trebuie să te ții cu dinții de obiceiurile japoneze dacă te vor împiedica să-ți duci la bun sfârșit însărcinarea. Dacă ce e alb în Japonia e negru în țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
decât aceea de a corespunde pe deplin cu binevoitoarea așteptare a Europei. în timpul pe când s-au iscat neînțelegerile parțiale, cari aveau să ajungă la un război între Turcia și Rusia, România, păzindu-și cu credință datoriele sale, stete cu totul străină de turburările cari se frământau pe țărmul drept al Dunării. Dorința ei era de a-și păstra și a face să i se respecte neutralitatea; de aceea, mai înainte chiar, precum și în tot timpul conferenței de la Constantinopol, ea s-a
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
astăzi? Sunt valabile pentru orice comandant care vrea să piardă un război...! Deci pot fi aplicate cu succes de guvernanții noștri...! Absolut! Absolut! în plus intervine și Medeea, în ipostaza ei de vestită vrăjitoare dar și în ipostaza ei de străină. Ar fi o carte despre singurătatea vrăjitoarei, despre cruzimea ei și despre singurătatea străinului. Te-ai simțit undeva singur pe lumea asta? E greu de spus... Nu prea m-am simțit singur. Sunt un tip sociabil. Cel mai singur am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
acest turneu, suntem pe drumul cel bun. Va depinde în primul rând de mine, dar și de echipă, să continuăm pe acest drum. Cât privește victoria de azi cu Dinamo, ele au fost în formație incompletă, fiindcă mai sunt două străine care nu au fost la Bacău iar Hâncu e accidentată. Nu aceasta e fața echipei Dinamo, să nu ne umflăm prea devreme, fiindcă Dinamo e o echipă adevărată. “ Întrebat dacă e mulțumit de felul în care noile achiziții s-au
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
o broască rîioasă peste care unul din copii trîntește o piatră se salvează neașteptat datorită unei scobituri în piatră, un vis, "submarinul" construit de Lalalilu pentru a evada cu tot cu vecini în Occident și un balon făcut din gumă de mestecat străină care se înalță deasupra micului cartier. Aceste mici inserturi suprarealiste nu se transformă într-o demonstrație de virtuozitate, ci sunt mai degrabă o extensie firească a lumii care se trăiește prin lumea care se visează. În același timp, Cătălin Mitulescu
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
stea să se gândească sau să analizeze. Îl înțelegea în același mod în care îl înțelegea și fiul ei, fără să converseze sau fără să fie nevoie să lege o relație sau să o mențină. Pinky îi era ca o străină, o enerva și chiar o speria câteodată; noroc că era așa independentă. Dar pe Sampath îl cunoștea. Cunoștea motivul pentru care stătea în copac. Era locul ideal pentru el; era acolo unde trebuia să fie. De fiecare dată când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
uită fricos spre infirmieră. Cu cel mai candid aer, pe care îi putea lua figura ei placidă, Sia sta acum în picioare, rezemată de zid, la spatele fotoliului lui Rim. Ca să stabilească legătura, doctorul zise grațios: - L'Ange gardieni Cum străina nu-i plăcea, Mini adoptă numai o jumătate din calificativ: Nu pleacă gardista asta!" își zise. Sia. făcând tocmai o mișcare mai vioaie ca de obicei, care cutremură scaunul lui Rim, și cerând voie profesorului: - Pot lipsi puțin? - ieși grăbită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
amintească de ziua În care venea de la tîrg cu două coșuri tare grele, pline cu pui de găină. A ajuns-o din urmă o femeie Înaltă care i-a cerut Îngăduința s-o ajute. I-a lăsat un coș, dar străina l-a luat și pe al doilea fără nici o opinteală. Le purta cu ușurință, ca un bărbat zdravăn, și făcea niște pași lungi că cealaltă, acum fără poveri, abia se ținea după ea. — Da’ cum le poți duce atîta de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un pas spre Neng. Arăta cam de două ori mai mare decât ea. — Vreau doar să-l lași În pace! Zdrahonul a ridicat mâna, a șovăit o clipă și i-a tras o palmă zdravănă. — și tu ești tot o străină Împuțită, i-a zis. Mai bine uită-te la tine, pocitanie jegoasă! Neng rămăsese În fața lui, clipind liniștită, ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic. — Bagă de seamă, Yon! a zis cu voce potoliă unul mai mic. E madureză. știi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să doară. Abia În surâsul acela șters Își recunoscuse tatăl, cel pe care-l păstra În minte. Iar când el a Închis iarăși ochii, s-a bucurat, pentru că redevenise un bătrân, un străin a cărui durere Îi era de asemenea străină. În fotografii era ca În amintirea ei, subțire, bine bronzat, desculț, În sarong, adesea În spatele celorlalți ca să-și lase soția În centrul atenției. Margaret nu-și mai văzuse mama de vreo zece ani și se Întrebă dacă ar mai recunoaște
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fluviului, În vreme ce copiii Îngână rugăciuni și privesc Înfricoșați de la ferestrele caselor cocoțate pe munte. Ar fi vrut să-i Împartă tristețea și neajutorarea, dar nu era În stare. Toate astea se petreceau În locuri Îndepărtate și frumoase, dar Întru totul străine de ea. Nu poți să te Întristezi decât dacă vii din acel loc, s-a gândit ea. Karl venea din Europa, ea nu. — Iartă-mă, a zis el, trebuie să mă așez. — Sigur, vai, de bună seamă! Au pornit spre
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pentru necititori, care a apărut la sfârșitul secolului trecut și care enumeră în acvapoeme mai mult decât catrafusele mele, le-am dedicat un catren. Niciodată cea portugheză nu este geloasă pe cea daneză ori cea din Behlendorf pe cele două străine. Și, cum ele mă iubesc pe mine pe trei voci, eu rămân atașat de ele, numai de ele. Oricâte lucruri noi și foarte noi au apărut pe piață, nimic nu a putut să mă facă să le întorc spatele. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
m-am întors în paradisul copilăriei mele să-mi plâng plecații, prea mulți și prea devreme. Satul mirosea a pustiu și a moarte... Aud ecouri... glasuri cristaline de copii. Refac drumul spre iaz. Apa mă privea nepăsătoare ca pe o străină... O, biet chip sluțit de nebunie, ale cui păcate ancestrale le-ai purtat pe umeri-ți masivi și cum de tocmai tu te-ai cerut învălurit în apa oglinzii care zace de veacuri în sufletul meu? Cioburi de amintire Cioburi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
se deschisese sufletul spre sufletul lor. Începea să-și dea seama de același atașament pe care-l avuse față de prima familie. Se instalase iubirea pentru ai ei din șatră. Dacă la început îi privise cu nesiguranță, îi asculta ca o străină, se implica în a-i ajuta în treburi mărunte din obligație, că o primiseră printre ei, acum se simțea de-a lor. O amuzau bețiile lor fiindcă erau niște țigani liniștiți, nu se băteau, nu spărgeau, nu înjunghiau cum făceau
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]