1,359 matches
-
pânză topită, care lăsau să i se ghicească bustul cu sânii mari, ușor leneviți de alăptare. Avea ceva din simplitatea și liniștea unei icoane. Părea că respiră lumină, pe care o sorbea cu toți ochii porilor, ca pe un abur străveziu. Cămașa de borangic nu-i ascundea trupul, ci doar îl încețoșa, făcându-te să mijești ochii, ascuțindu-ți privirea pentru a încerca să deslușești granița aceea incertă dintre lumină și trup. Despina nu se pieptăna și nu se farda niciodată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Se mirau că-mi pierd atâta vreme cu ea. Le făcea și impresia că nu e prea cuminte. Mi-aduc aminte de un bătrân care se ocupa cu analizele omenești, și care, văzînd-o odată lângă mine nenorocită, cu o culoare străvezie în ochi, mi-a spus: "De ce n-o lași în pace! O să-ți faci numai rău! E periculoasă!" Bătrânului îi făcea impresie de femeie fatală. Un domn, care ne vedea uneori la bibliotecă, mi-a spus: "Iată o femeie care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
interesează multă vreme. Viky rămâne tot timpul drăguță, Ioana apare pe rând frumoasă și urâtă, parcă fizicul ar fi o reflectare a caracterului ei instabil, evoluând intre extreme. Totul depinde de liniștea mai îndelungată sau de oboseala ce o face străvezie. În momentul supărării devine slabă de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o fac să adoarmă oriunde s-ar găsi (cu ce voluptate se învelește cu vreo haină de a mea!), și are nevoie de somn lung. Oricât o forțez să mănânce - atât cit izbutesc, căci Ioana nu suportă constrângerea - rămâne slabă, străvezie, delicată și, deși înaltă, cu corpul de copil. Mereu mă preocupă debilitatea ei, dar nu pot să renunț să-i vorbesc de trecut și nu mă opresc decât prea târziu, dar mereu o implor să se învelească bine când seara
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
legendară, născută, crescută și ținută în colivie pentru a satisface în exclusivitate tainicele și umbroasele plăceri ale armatorului. Tot ce își puteau imagina că au văzut era doar o imperceptibilă unduire a perdelelor, ca o bătaie de aripi fragile și străvezii ale unui fluture străpuns cu acul în insectar. Pentru mulțime, spectacolul se încheia când pajii închideau în urma lui Dimitrios ușile grele de stejar ferecat. Nimeni nu l-a văzut vreodată părăsind casa, căci pe cât de festivă și de publică era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci plin cu prune putrede. Simțind primejdia, Bătrânul încercă să rezite, ținându-și respirația, dar aerul greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
obligându-l de fiecare dată să reia experimentul de la început. Despina era o femeie încă tânără, de vreo 35 de ani, cu trăsături delicate, cu ochi melancolici, care nu priveau niciodată la ceva anume. Obrajii supți și pielea pală și străvezie lăsau să se vadă mici vinișoare de sânge și să se bănuie forma oaselor craniene. Purta părul strâns la ceafă și bluze simple, de pânză topită, care lăsau să i se ghicească bustul cu sânii mari, ușor leneviți de alăptare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pânză topită, care lăsau să i se ghicească bustul cu sânii mari, ușor leneviți de alăptare. Avea ceva din simplitatea și liniștea unei icoane. Părea că respiră lumină, pe care o sorbea cu toți ochii porilor, ca pe un abur străveziu. Cămașa de borangic nu-i ascundea trupul, ci doar îl încețoșa, făcându-te să mijești ochii, ascuțindu-ți privirea pentru a încerca să deslușești granița aceea incertă dintre lumină și trup. Despina nu se pieptăna și nu se farda niciodată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-n flăcări. „Acum, bodogăni ea, aș vrea să știu și eu cum vor dovedi tovarășii că am semnat....“ Astfel că la Întoarcerea lui Nicanor acasă, pactul cu Anticristul fusese mistuit de foc. ... Se luminase de mult de ziuă. O lună străvezie ca vălul de pe fața unui mort atârna deasupra Râpei Roșii, unde oamenii duceau animalele secerate de molime și tot felul de gunoaie. Mașa o privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dinților sparți într-o nucă din nemiloasa ploaie ce acoperă încet cupola tainică a oaselor colorând-o în toamnă nu mă pot ascunde în acest ungher ca într-o apă infestată cu ierburi toxice respir prin toți porii ființa ta străvezie singura uitare este cântecul plecat al berzelor Tăcerea singurătatea asemeni prafului de pușcă arde cu viteza glonțului tras îndemânatic de cuvinte la capătul orelor în care nu putem da răspuns lăsăm tăcerea să fie echilibru ultimile propoziții sunt ofrandă înțelesului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
întrebă: Câte fete te-au mai invitat până acum la un film? Dacă nu sunt prima, te rog să mă minți! Cine crezi tu că are ochi pentru mine? i-am răspuns tot cu întrebare. Ești prea negru să fii străveziu... ia zi!... iar te-ai certat cu Creața ta? Nu știam să mă cert. Ar fi însemnat să lupt pentru ceea ce credeam și simțeam, dar eu mă ascundeam și îmi plângeam singur de milă sperând să mi se întâmple o
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
nu mai apucă să facă binele. Dixit! Logica e știința posibilului, nu a realului; și nici măcar a posibilului fizic, ci a posibilului logic: e posibil tot ce este noncontradictoriu. Realul, săracu’, intră și el în logică, dar e atât de străveziu și tras la față, că parcă e un spectru și nu-l mai recunoști, și nici el nu mai știe cum îl cheamă și pe ce lume se află. „Posibil pe posibil, cenușiu pe cenușiu”, cum zicea bătrânul Hegel, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nimeni; era respectat de toți pentru imparțialitatea purtării lui politicoase (de data acesta era vorba de structura firii lui îndatoritoare, iar nu de convenționalitate), la care se adăuga un abia perceptibil aer de demnitate ce-i învăluia, ca o pelerină străvezie, ființa. Un asemenea funcționar nu putea supăra pe nimeni, fusese un funcționar model, fără istorie, fără timp, uitat sau conservat în stereotipii birocrate și mânecuțe negre până deasupra coatelor. Acum era pensionar, intrat deci în altă categorie de serie, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în ochi. - Mergem să dejunăm împreună, îi spusei, sunteți invitatul meu. El rămase din nou stânjenit, și peste trei sferturi de oră închinarăm paharele pentru viitorul Anei și al întregii familii. Eram în restaurantul din centrul orașului, cu draperii galbene, străvezii, lungi, voaluri unduitoare peste lambriurile cafenii, executate în partea de jos a pereților, sub ferestrele înalte terminate în semicerc: „Restaurantul Francez”, veche denumire rămasă dinaintea războiului, firmă care peste doi-trei ani, odată cu falimentul patronului, va fi coborâtă în uitare. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu primii nici un răspuns. Era dincolo de înțelegere, o defecțiune de timp, de spațiu sau alta, necunoscută. „Keti!”, chemai a doua oară - „răspunde-mi!”. Dar în locul ei se ivi El, ca-n alte dați - de-atâtea ori uitat - cu pelerina - acum străvezie - atârnându-i pe umeri, surâzând binevoitor. Stătea lângă mine, drept, nemișcat. Era dimineață, soarele se vedea prin fereastră, departe, la dunga încă roșiatică a răsăritului. - La ce gândești? mă întrebă. - La tot. - Lumea e în fierbere, îmi spuse. Făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădea în cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se arătă a bine: uitați aici craiul de ghindă...” Își scoase apoi ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi ștergându-și ochii cu o batistă mică; străvezie, dantelată cu monogram auriu, pe care nu știu de ce îl numea „de stil imperial”; n-o contraziceam pentru că nu pricepeam și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația în care a străbătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pliscuri și fărâmau melodios chemările, fâlfâiau apoi ușurel și-n urmă-le nuielușele se clătinau, tremurându-și frunzele lucii. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude. Ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei, repetase, tremurând din tot trupul. Niciodată în zilele petrecute în așezământul acela groaznic nu se mai simțise atât de mișcat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
jumătate ce-ar trebui să fie, un eșec, o dezamăgire. Un dezastru absolut. Va trebui să se ducă și să facă rost de floarea aceasta, nu-i așa? Trebuie să o aibă, floarea aceasta cu un parfum deosebit, grațioasă și străvezie, care te trimitea cu gândul la mușchi și la pădure. Trebuia s-o aibă și asta imediat! Privi în jur ca să vadă noaptea subțiindu-se... Zorii erau aproape. Avea timp exact cât să se ducă sus pe coama dealului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în neant, asemeni fantomelor. Mulțimea stătea cu răsuflarea tăiată în livadă. Spionul se târa pe crengi. Sus, urcată într-o magnolie acoperită de mușchi, adunând orhidee, Kulfi fu prinsă preț de o clipă de o furtună puternică, zări o ceață străvezie trecând pe lângă ea. Se ridică pe creanga pe care stătuse, ferindu-și ochii de razele soarelui, ca să privească maimuțele cățărându-se. În sălbăticie, până la coama celui mai înalt munte. Acolo, chiar în vârf, copacii se clătinară o clipă, își înclinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pe două niveluri, înalte, dulapuri spațioase. Un grilaj de lemn, cu coloane sculptate, înconjoară rafturile. Liniște, câțiva studenți, majoritatea fete. Plăpânde, cu ochelari. Tipuri de tocilare suave, cu chipuri pale. În lumina încețoșată a dimineții par un fel de gladiole străvezii, aplecate duios peste pagini de carte. Mă plimb printre rânduri, cu pas târșit. Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
treisprezece ani și era escortată de o femeie În puterea vîrstei, scundă și trandafirie, ce avea toate trăsăturile unei dădace. Purta o rochie albastră de satin. Părul ei avea culoarea migdalei, iar pielea de pe umeri și de gîtul zvelt părea străvezie. Se opri la capătul scării și se Întoarse o clipă. Preț de o secundă, privirile lor se Întîlniră și ea Îi acordă un surîs abia schițat. Apoi, dădaca Înconjură cu brațele umerii fetei și o călăuzi spre pragul unui coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o rodea pe dinăuntru, În tăcere și totuși strident. — Ce se petrece? am șoptit eu. Mi-a răspuns printr-un zîmbet sfîșiat, de frică și de singurătate. M-am văzut atunci pe mine Însumi prin ochii ei; un biet băiat străveziu care crezuse că cucerise lumea Într-o oră și care Încă nu știa că o poate pierde Într-un minut. Am continuat să merg, fără să aștept un răspuns. Treaz, În sfîrșit. La scurt timp, se auzi zgomotul traficului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de două ajutoare cu aspect simian, echipați cu un coșciug din lemn de pin, sfoară și mai multe cearșafuri vechi, de o aplicație incertă. Alaiul emana o funestă aromă de formol și de colonie de talcioc, componenții săi etalînd tenuri străvezii ce Încadrau niște zîmbete gălbejite și cîinești. Fermín se mărgini să arate spre celula unde aștepta defunctul și binecuvîntă tripleta, care răspunse Încuviințînd și făcîndu-și respectuos semnul crucii. — Umblați În pace, murmură Fermín, tîrÎndu-mă spre ieșire, unde o călugăriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
goală sub degete și Îmi Închipuiam că-i savurez din nou răsuflarea de pîine dulce. Mă surprindeam amintindu-mi cu o precizie cartografică toate cutele corpului, lucirea salivei mele pe buzele ei și pe acea linie de puf blond, aproape străveziu, care Îi cobora pe pîntece și la care prietenul Fermín, În conferințele sale improvizate pe tema logisticii trupești, se referea ca la „drumeagul spre Jerez“. M-am uitat la ceas pentru a nu știu cîta oară și am constatat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]