10,586 matches
-
realitatea primă, realitatea de gradul II, realitatea instinctelor înfrânate. ȘARPELE VERDE În structura eroinei, alături de iubire, gelozia este sentimentul ce o trezește pe Manuela din visare, depășind primul traseu al labirintului existențial. Metaforă a geloziei cu vechi rezonanțe, șarpele se strecoară pe nesimțite și ajunge la punctul vulnerabil, unde atacă victima. Gelozia iese la iveală când Manuela contemplă chipul femeii marmoreene, cu părul negru și lung, cu privirea adâncă și misterioasă ca noaptea. Acel trup armonios ar fi vrut, pentru o
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Prahovei de o importanță foarte mare în relațiile comerciale de mai târziu în competiție cu cele din Bran și valea Teleajenului. Desigur, în acele vremuri această cale nu putea fi decât o potecă de picior pe care reuseau să se strecoare un cal și un călăreț. Dezvoltarea producției mestesugărești, avântul unor însemnate centre urbane ca Ploiești, Câmpina, au creat condițiile necesare includerii drumului de pe Prahova într-un larg schimb commercial. Un rol important în mentinerea traficului commercial pe Valea Prahovei l-
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
pe care poate chiar le-a trăit. Apare însă o întrebare: de ce trebuie să-mi pun problema unei delimitări ca și imposibile? Nu e mai simplu să iau scrierea drept o povestire obișnuită, scrisă de un om care, firesc, poate strecura printre rânduri și câte ceva din propria experiență? În fond, este ceva normal și, după cât se știe, dovedit în cazul multor scriitori. Așadar, Profesorul visează zilnic la viitoarea întâlnire cu Teodora, „sechestrată” nemilos de tre burile zilnice. „Lupta cu existența”, cum
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu toată inima schimbarea partenerei din amantă în mamă... Dorința de a întârzia în sfera de atracție a instinctului acuplării este partea „întunecată” a naturii masculine. Este ca o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a revărsat-o în suflet mica vietate din uter va stinge freamătul dorinței și al dăruirii trupești. Acceptă, dar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
religioase. Ea pare să-l provoace, iar el se lansează în „demonstrații” erudite, făcând, ca de obicei, tot felul de asocieri de idei și inventând ipoteze „originale”. Teodora nu-i spune cât de convingătoare sunt, dar îl ascultă cu atenție, strecurând din când în când, discret, câte o părere personală. Profesorul, deși absorbit de construcțiile sale erudite, observă în ochii ei când admirație, când fugare umbre de neîncredere. Îi acordă (tacit) libertatea de a-l aproba sau nu. Știe că dacă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-l publice, ori să-l adauge pachetului cu documente de familie depus cu ani în urmă la Arhivele Statului. Mi-am dat seama că a devenit mai reticentă față de intenția inițială a publicării caietului deoarece, în convorbirea telefonică, i-am strecurat, fără vreun scop anume, ipoteza mea privitoare la faptul că scrierea lui P.H.L. ar putea fi un pseudojurnal, din paginile căruia nu se poate afla sigur cât aparține lui Vladimir Răuțki și cât prietenului său, scriitorul. I-am spus opinia
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
astea e planul comorii? își zise ea, rămînînd nemișcată în coada cazmalei, cu ochii țintă la Bărzăun. Acesta, gîndind că ar fi putut-o supăra pe biata fată vorbindu-i de moarte, ridică fruntea, închise un ochi în care se strecurase o picătură de sudoare și începu să rîdă spre ea și să facă fel de fel de strîmbături, pentru a o îmblînzi. Mă, că prost mai ești, îi repezi Ilinca aceste cuvinte total nepotrivite cu intenția Bărzăunului. Și asta l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ei încep să rîdă, și rîd, și rîd măi frate, pînă amețesc. Și mie nu-mi rămîne atunci decît să-i iau de coadă și să-i pun în borcan. Pe cuvînt! Virgil fluieră de două ori a mirare, apoi, strecurînd o privire molfăită spre Bărzăun, îi spuse la fel de serios: Mda... sînt sigur că-i așa. Numai află tu de la mine că ei nu rîd de ce le spui, ci de moaca ta de harbuz murat! Șopîrluțele alea se pricep grozav la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a văzut broasca și-a luat-o la fugă de credeai că-l urmărește un leopard. Virgil zîmbea superior și nu părea deloc dispus să se amestece în astfel de "copilării". Totuși, găsind momentul potrivit, prinse o șopîrlă și o strecură pe nesimțite în plasa Bărzăunului. Ilinca începu să țipe așa de tare, uitîndu-se la plasa cu pricina, încît Bărzăunul pricepu repede că a devenit victimă și aruncă plasa cu tot cu mîncare și cu șopîrlă într-o rîpă. Prima întrebare mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un număr de striptis și n-ai dansat? Evelin: Ba am dansat, am primit și aplauze... Aurora: Uite Casanova, unde era? Auzi, dar cu ce-ai plătit tot ce-ai făcut la discotecă? Profesorul: Am avut eu grijă să-i strecor în buzunarele pardesiului o sumă să intre în toate discotecile și barurile din oraș. Aurora: Bravo! Bravo, nu știam că domnul nemuritor are aici, la Observator, un complice! Răsete. Profesorul: Un complice muritor...Răsete. Aurora: Muritor, nemuritor, pămăntean sau extraterestru
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ca o iarbă roșcată și deasă. Alfombra. Așa se spune în spaniolă. Alfombra... pagină după pagină după pagină, până când devin versiunea reală a băiețelului din Neverending Story. Sunt îndrăgostit de prima mea carte fără poze, de prima carte care-mi strecoară în nări parfum de vechi și de răsfoiri trecute, în care ghicesc degetele Leei, parfumul ei. Povestea îmi devine familiară inclusiv în pasajele ei încă de neînțeles. E intuibilă, undeva, la un nivel al bâjbâielilor germinativ senzoriale, acolo unde eu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
motan rotofei pe pervazul parcă prea îngust pentru el. Ușa băii, vag scorojită, întredeschisă cât să zărești faianța de un alb spitalicesc și halatul moale, un pic mare pentru Alexandre, bălăngănindu-se în bătaia șuierului subțire de vânt care se strecoară pe ferestruică, un atipic triunghi colorat, cu veleități de vitraliu. Alexandre și-a notat atent în memorie toate detaliile cămăruței lui de student care se vor regăsi, fără doar și poate, în marele roman pe care orice tânăr infectat de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
așteaptă atacul lui Tariq, când îl surprind, îl înfrâng, îl umilesc, îi ucid fiii, îi iau aurul, îl lipesc cu fruntea de lespedea morții copiilor lui, când Musa nu mai are urechi decât pentru jurământul lui, în întuneric, atunci se strecoară Baha, însoțită de alte două slujnice, care nu mai au nici chip, nici nume și, în curând, nici mâini, pentru că Musa le va tăia amândurora mâinile și limbile imediat ce va afla cum au intrat femeile, cu desagile lor pline cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în starea aceea plăcută de dezagregare, de la revedere, nu mă căutați, nu sunt cu voi, mi-a părut bine, stați liniștiți, stați liniștiți, stați liniștiți... Cum ajunge Alexandre la bordul lui Thule, cum își cumpără bilet sau, poate, cum se strecoară, cum își părăsește camera de student, plină ochi cu vise și cărți, cum înșală nasul vigilent al lui Dominique, care nu, nu i-a spus că flane riile lui pariziene au adus-o la sapă de lemn, pentru că, în fond
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
frumos cu el, Alex! Și tu ai fost tot așa mic, ca el, și nu ți-a răspuns nimeni așa când ai întrebat ce-i aia flotă! ) Undeva între cină și pijamale, venea tata. Atmosfera se mohora. Tăcuți, indienii se strecurau sub plăpumi. Numai că nu adormeau întotdeauna. Nu, nu prea adormeau... L-a lăsat să plece. Cu ochii deja uscați de nesomn, cu barba nerasă, cu aerul acela aparent neinteresat, cu un la revedere identic celui adresat atâtor tineri drăguți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ei, la masă, rusul își ia, nevăzut, locul, mâncând dul ceață și degustând vinuri. Numai copilul, ocupat să urmă rească un balaur imaginar printre trandafiri, nu-l vede, nu-l simte cum întinde mâna spre castronul cu cireșe, cum își strecoară degetele printre cele ale lui Dominique, cum îi atinge, ca din întâmplare, ceafa, cum depune un sâmbure pe marginea unei farfurii inexistente. — Am să-ți dau un borcan de șerbet pentru Isabelle. Vo cea ei alunecă, moale, prin aerul dimineții
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vecie, sub pat) se descălțase. Tot ca atunci. Ca atunci când erau tineri și venea la ea, câteodată, dimineața, cu gleznele încă umezite de rouă și reci ca de gheață. Pleacă de-aici, râdea ea, cu picioarele astea reptiliene! Rusul se strecura însă fără cuvinte sub plapuma din puf de gâscă. „Pleacă de-aici“, murmurase în gând Dominique cea de-acum, fără râs și cu ochelari ordonat așezați pe noptieră, în linie cu muchia vișinie a cărții. Gleznele se opriseră, umede, în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
atent al fetei de 12 ani. Isabel la segunda calcula unghiuri, înclinații și raze de cerc, hotăra materialele potrivite pentru fiecare centimetru de construcție, alegea plantele ce urmau să întregească priveliștea noului colț de grădină închipuit de ea. Uneori se strecura în bucătărie. Schița mâinile sclavelor curățând vinete, adăugând mulukhiyah și sumac în vase acoperite, tăind rodii, amestecând iaurtul cu tahini. Adulmeca toate aromele și se străduia să le învețe după nume, desena frunzele arborelui Corchorus din poveștile Sumayyei, studia amestecurile
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ceața mai deasă, pe măsură ce se apropia îi îmbrăcaseră blana într-o pelerină de umezeală pătrunzătoare. Stătu neclintit, fascinat pentru totdeauna, pînă ce realiză că trebuie să-și grăbească înaintarea. Îi era, de-acum, frig de-a binelea. Trebuia să se strecoare pe sub cascadă, așa cum auzise de nenumărate ori de la lupii tineri că se trece dincolo, și să iasă undeva departe, pe celălalt mal. Avea nevoie de lumina și de căldura soarelui. Nu mai amînă: păși hotărît, una cu peretele de piatră
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
răzbătu pînă la urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot, chinuindu-se să deslușească natura sunetului și direcția din care provenea. Nu dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se rotească în spațiul îngust în care se afla. Încercă, fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită în relief, și reuși să se răsucească
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
acasă fără să-i spunem! Da, în plus, Lupino va trebui să dea și explicații unei mame îngrijorate sau, perfect justificabil!, de-a dreptul furioase. Asta era trebuia să îndure! În scurt timp, ghidîndu-se, unii și alții, după ecoul vocilor strecurate printre copaci, se întîlniră. Lupoaica era însoțită de Arus și, spre ușurarea lui, Lupino a fost scutit de a oferi amănunte. Șeful haitei a înțeles dintr-un cuvînt cum s-au petrecut faptele și, clipind din ochi către puiandru, i-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ca pe lumina ochilor, că, sătulă sau nu, mama îl alăpta de fiecare dată cînd i se făcea lui foame, că, oricît ar fi fost gerul de cumplit, el putea să-și ascundă botul sub burta lupoaicei și să-și strecoare codița între labele tatei, adormind în căldura corpurilor lor iubitoare. De îndată ce frigul se potolea, lupul pleca în căutarea vînatului. Nu exista animal mai priceput ca el la vînătoare, și niciodată nu s-a întors fără hrană pentru familia lui. Dacă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
șansă. Dacă nu-și revenea în simțiri și nu ieșea atunci, focul nu i-ar fi lăsat scăpare. Dar vietatea se mișcă. Se ridică pe picioare și, clătinîndu-se, îl urmă, ținîndu-și fața lipită de șoldul lui Lupino, pînă cînd se strecurară afară. În urma lor, cercul de foc se închise, cu furie, la loc. Reușiseră să se îndepărteze binișor înainte ca animalul să cadă iarăși în abisul somnului fără de vise. Și-atunci, ca scăpată din lanțuri, binecuvîntata ploaie se rostogoli cu putere
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
scrisorile corespondenților voluntari. Era mai ales unul, de fapt una - Adriana Leuștean - care povestea în scris tot felul de întâmplări din viața „secției” (lucra la o filatură), care de care mai captivante și bune de „tras” într-o carte. A strecurat la rubrica de Corespondență un discret „treceți pe la redacție!”. Fata a trecut, și încă de mai multe ori, apoi a început să trimită și scrisori (de dragoste!), direct pe adresa șefului. „Bune, bune și astea... pentru altă carte!” - și-a
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
acestei existențe. Vorbe! Vorbe! Vorbe! Unde am mai auzit eu replica asta?... - Noroc, Pandelică! ULTIMA VÂNĂTOARE Nimeni nu știe cât de tânăr sau cât de bătrân este: viețuitor singuratic, adăpostindu-se prin râpi și hâgiuri, grohotișuri împestrițate de mărăcini, ori strecurându-se neauzit și nevăzut prin desișul de cătină și păducel din crucea dealului. Peri înspicați, argintați de roua strălucitoare a nopții, apar dimineața ca niște semne ale neliniștii, în jurul găurilor, portițelor pe care și le-a deschis singur, mereu adulmecând
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]