4,034 matches
-
urmă cu mulți ani, a scris o monografie a Domeniului, pentru asta venise. Aproape că se mutase acolo. Nu a publicat-o nici până azi, pregătea, de fapt, sosirea Castelanului-Intendent. Niciodată nu mi-a plăcut șarpele ăsta; nu i-am strivit capul pentru că am zis că un condeier face parte dintr-o elită. Una din erorile tinereții... Până la urmă, în Stațiune va fi o singură conștiință. Colectivă. În mintea tuturor, sunt modelul. Neputând să-l atingă, vor, uneori, să-l distrugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
autor fără public, fiindcă mă străduiesc să-mi distrug, la propriu, cititorii. În locul artei - leagăn al moleșelii -, aduc arbitrariul. În locul emoției estetice, una etică. Un pumn în nasul lepros al Stațiunii. Am fost tânăr, frumos, cinstit, milos, n-aș fi strivit o muscă și cu ce m-am ales? Am scris trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
puntea. Pe podeaua de scânduri, Întreg echipajul, Înarmat, era pregătit să respingă, prin lovituri de vâsle, masa de fugari care căuta cu disperare să urce la bord. Amândoi se aruncară În apa scăzută, făcându-și loc cu forța printre fugari, strivind și călcând În picioare trupurile celor ce alunecaseră pe fundul mocirlos. Înaintară cu dificultate până când ajunseră În dreptul flancului, chiar sub sculptura de la prora. Vârful unei lăncii le trecu primejdios pe lângă creștete, printre strigătele de amenințare. Nu vrem să urcăm! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
timp cântărea, grabnic, debitul și creditul pe balanța pe care destinul i-o oferea. Viața sa pentru eliminarea unuia dintre dușmanii cei mai acerbi ai libertății Florenței. Îl putea, În sfârșit, da la o parte pe omul acela veninos, putea strivi capul șarpelui care Își depusese ouăle În orașul său. Lipsit de această longa manus de care dispunea În Toscana, Bonifaciu va trebui să se lase păgubaș În Îndeplinirea scopurilor lui. Apoi, gestul Îi apăru În Întreaga sa enormitate. Nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți dedesubt rezistența saltelei, lenjeria mototolită și jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi În pântecele pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de patru ore. Era aberant, infailibilul meu Longines o luase, desigur, razna ca un mecanism de duzină! Măgarul... Am aruncat nemulțumit privirea pe ceasul de la bordul mașinii și iritarea mea a virat subit În stupefacție: arăta exact aceeași oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu o privire intensă. N-am reușit. - Ți s-a părut, i-am șoptit cât puteam de Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să cred că în acel moment nu era conștient de ceea ce face. — Știa foarte bine ce face, îl contrazise targui-ul. Doar că pentru el, noi, niște amărâți din deșert, reprezentăm ceva mai mult decât un câine pe care-l strivește cu mașina când îi iese în drum. Cum puteți spune așa ceva? se scandaliză Amed Habaja. — Uite că pot! Câți oameni au murit de când a început raliul african? Știți câți? — Cu totul, vreo patruzeci de participanți și asistenți. — Și răniți? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În făptura ei delicată și timidă, se ascundea o forță căreia nimic nu-i putea sta În cale. De la ea am aflat multe lucruri la care nu mă gîndisem niciodată. De pildă, că existența socială e un mecanism care te strivește, dacă nu Înveți la timp să-l mînuiești. Eu nu am mînuit niciodată nimic. Am crezut că totul vine de la sine, așa cum crește iarba, cum Înflorește liliacul. Și anotimpurile soseau și plecau și a plecat și ea Într-o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și palmele i s-au umplut de monezi la plecare zăpada scîrțîia ca sticla pisată am trecut de Pantelimon domnul acela care șade pe scaun și privește absent pe fereastră seamănă cu un buldog și femeia În picioare cu șoldul strivit de umărul lui e ca o pisică Înfoiată gata să-l sfîșie amîndoi Într-un pat mîini moi respirații transpirații cățelușul meu pisicuța mea cărnuri albe grase alunecoase pe terenul de joacă din colț la Chiristigii era o casă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Vocea călugăriței rîde la telefon, Îi văd dinții mici de nutrie cum ronțăie noaptea scuipînd toate stelele În farfuria mea. Orfeu În infern, spui, și degetele nu te mai ascultă, nici picioarele cu care ai vrea să fugi său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
alergi după doi iepuri deodată nu te alegi cu niciunul“ sau „nici cal, nici măgar“. Ori de cîte ori mă las prinsă În meandrele unui vers Încercând să-i descui capcanele, mă trezește acea atît de terestră Înțelepciune populară care strivește nepăsătoare micul meu castel de nisip cu talpa ei lată... mofturi, fetițo, mofturi! Viața e ceea ce apuci, ceea ce calci, ceea ce muști, ceea ce scuipi, viața e În mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
au ajuns În mîna nevesti-sii și pe masa redactorului șef. Niki le-a aranjat pe toate. Fiecare cu petrecerea lui, nu? Și tu de ce te cramponezi de... crezi că Dallesul tău e altceva? — Albu e un vierme făcut să fie strivit. N-am de ce să-l compătimesc. Și, pe urmă, nu confunda miza lui cu miza mea. — Da, depinde din ce unghi privești lucrurile. Aici, În această ambianță, crede-mă, mi-e foarte greu să stabilesc ierarhii. — Înțeleg că Îl compătimești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără pereche, doamna albă cu umbrela. Nici un nume, nici o dată, intrată În unica, eterna identitate a frumuseții ei. Nimic care să ateste urmele vreunei vremelnicii pămîntene, doar jos, parcă strivit sub botinele mici de marmură, numele unui artist florentin din secolul trecut. Oare mă veți iubi voi umbre ale viitorului, ale căror ochi, ale căror mîini sînt pentru mine mai abstracte decît ecoul unei explozii solare? Voi nevăzîndu-mă niciodată, neștiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
CÎțiva vlăjgani În maiouri marinărești o scot pe nașă din salonul unde vocea lui Elvis țîșnită din casetofon calcă pe creștetele cîtorva bătrîne pînă le culcă testele pe mese. Nașa, În rochia ei purpurie, asudată toată de parcă și-ar fi strivit două roșii la subțiori, e urcată pe acoperișul haznalei În aplauzele și răcnetele generale. CÎțiva copii de pripas stau pe margine scobindu-se În nas și se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apără.“ Mătur resturile acelea minuscule, se formează o grămăjoară de praf negru În care mai tresare cîte un punct ce se desprinde aproape invizibil din masa de puncte inerte. Recunosc viața după mișcare. Ar trebui să-i respect șansa, dar strivesc iar și iar, pînă netezesc totul. Ce Înspăimîntat este acest picior cînd devine el Însuși destin al altor existențe, lovind haotic, fără alegere, fără criterii. Va fi folosind și viața paraziților la ceva, de vreme ce s-a ivit În spațiul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ne deosebim prin nimic, măcar să păstrăm regula jocului, dar tu cînd Îți omori gîndacii În bucătărie nu simți teroarea spaimei mele pentru că nu te gîndești nici o clipă că ești la rîndu-ți un gîndac-Dumnezeu pîndit de talpa altui gîndac-Dumnezeu mai mare. Strivești pur și simplu, nu vezi decît ce se vede, nu auzi decît ce se aude, nu atingi decît ceea ce se simte, ești la fel de neștiutoare și de nevinovată ca un lup care ar mușca fără dinți; dar mușcătura aceea, gîndește-te, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
După cum v-am mai spus, iepurele doarme. Ignoranța e brutală, știința - milostivă. Doar asta desparte trasul în țeapă de scaunul electric și copilul de omul adult, ceea ce veți deveni și dumneavoastră în curând. Noi nu facem sacrificii pe altarul științei strivind cu o piatră capul unei găini șterpelite din dosul casei. Vedeți bine cu toții? Acesta este coșul pieptului. Și până acuma nu a curs nici o picătură de sânge. Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vaza știu că valorează cât o casă, totuși țin la ea mai mult decât la mumie. Iar dacă s-ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza, n-ai decât să o răstorni cât poftești. Apoi mi-a povestit despre covorul numit Grădina de trandafiri, de pe șezlongul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
decât la mumie. Iar dacă s-ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza, n-ai decât să o răstorni cât poftești. Apoi mi-a povestit despre covorul numit Grădina de trandafiri, de pe șezlongul pe care stăteam. — Azi n-a mai rămas decât unul, cu toate că au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Mă mulțumeam mereu. M-am lăsat pe spate, mi-am făcut loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am zis. Rudă cu cel pe care l-am strivit cu ciobul de cărămidă pe butoi. Și am să-l strivesc și pe ăsta. Tot de-aia. Ca să văd ce are pe dinăuntru. Credeam că nu se vede. — O să ai probleme din cauza lui, las’ că vezi dumneata. — De ce? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am zis. Rudă cu cel pe care l-am strivit cu ciobul de cărămidă pe butoi. Și am să-l strivesc și pe ăsta. Tot de-aia. Ca să văd ce are pe dinăuntru. Credeam că nu se vede. — O să ai probleme din cauza lui, las’ că vezi dumneata. — De ce? l-am întrebat eu pe Iosif. — Pentru ceea ce faci. Nu asculți, ci tragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
uiți la ele pe furiș. — Nici vorbă. Îmi plac, atâta doar. Iarna a fost o adevărată stare de necesitate. Zăpada a cucerit munții. A venit, s-a împrăștiat, s-a așezat peste tot. Compusă dintr-o mulțime de bucățele impertinente, strivind trei păduri. Înghețând mii de animale. Era Zăpada însăși. Eu ce-mi mai croiam drum prin ea. Uneori până la Igor, iar până la Iosif și Fratele său zi de zi, ca un animal polar. Iar când mă întorceam acasă, puteam s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înalt și lat în umeri și am dispărut în îmbrățișarea lui de urs pentru o vreme. —Sam, arăți minunat! a spus bucuros peste capul meu în timp ce încercam să tușesc, cu gura plină de fire din puloverul lui în care mă strivea. într-un final mi-a dat drumul. Am îndepărtat niște scame de lână care mi se lipiseră de rujul de pe buze. —Bună și ție, brută, am spus pe un ton voios. îl iubesc enorm pe Tom. —Care-i treaba? Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să o descui. Am fugit pe scară până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]