2,306 matches
-
al doilea Verdun, că nu s-au așteptat la așa ceva, iar În ziarul Lumina de la București, s-a scris că românii au luptat cu o prestanță uimitoare. Soldatul acela Înalt și blond ca un Siegfried, semăna cu fratele meu Oprișan, sublocotenent În viteazul regiment 40 Călugăreni, mort la 28 Iulie 1917, tot la Mărășești. Numele de Oprișan i-a rămas și soldatului german. De el Își aduce aminte și Teichert. Pe fața lui citesc acum amărăciune și durerea unei nații Întregi
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Iosif Cobzaru, Liviu Murgulescu, Mircea Doroftei, Romeo Iosipescu, Dumitru Sumănaru, Valentin Lungeanu, Oancea și alții au dat informații despre atitudinea celorlalți, centralizate de Burada, iar la un moment dat a intervenit schimbarea, fiind adus un nou director, locotenentul-major Negulescu, un sublocotenent Iordache și alți gardieni, care totuși nu au încurajat 'reeducarea', deși au înăsprit condițiile în penitenciar. Deși data sosirii sucevenilor la Târgșor este, probabil, greșită, întrucât există mai multe mențiuni conform cărora ei se aflau în închisoare încă din vara
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
clar că a acționat 'din ordinul anumitor persoane ce aveau sarcini de conducere în acea instituție', și anume directorul Alexandru Dumitrescu, ofițerul politic Ion Marina, inspectorul general MAI Iosif Nemeș, inspectorul general MAI Tudor Sepeanu, șeful Biroului Inspecții din penitenciar, sublocotenentul Mircea Mihai și ajutorul lui Mihai, locotenentul Marin Iagăru. Desigur, lista se referă la toți cei cu care el a colaborat de-a lungul șederii sale în Pitești, însă în afara directorului, ceilalți aveau să apară mai târziu în închisoare. Despre
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
atragă de partea lor pe Gheorghe Comăniță și Mircea Lascu. Prisăcaru a fost programat ca planton abia pe 10 octombrie 1950, cu totul conjunctural, fiindcă se eliberase unul dintre deținuții care erau de planton. Sobolevschi a vorbit cu ofițerul politic, sublocotenentul Paul Asandi, pe la sfârșitul lunii octombrie, sugerându-i că, pentru a obține informații, era nevoie de bătaie. Sobolevschi și Prisăcaru au obținut mutarea la camerele 3 și 4, având ca ajutoare șapte deținuți. Încercări nereușite Acțiunea a început deci pe la
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Nutti' Pătrășcanu era tot mai derutat și începea să-și facă griji în privința sorții sale ne-o dezvăluie chiar el, amintind că, pe la mijlocul lunii iulie 1951, a fost chemat la Biroul Inspecții și luat la rost de către Șleam și un sublocotenent din București pentru că ar fi oportunist. În discuție a venit vorba și despre acțiunea de la Pitești, iar Pătrășcanu le-a mărturisit celor doi că își face 'procese de conștiință' fiindcă acolo aplicase bătaia. Securistul de la București l-a informat că
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
anchetă că a acționat 'din ordinul anumitor persoane ce aveau sarcini de conducere în acea instituție', și anume directorul Alexandru Dumitrescu, ofițerul politic Ion Marina, inspectorul general MAI Iosif Nemeș, inspectorul general MAI Tudor Sepeanu, șeful Biroului Inspecții din penitenciar, sublocotenentul Mircea Mihai, și ajutorul acestuia, locotenentul Marin Iagăru, dând și detalii despre ordinele primite de la Dumitrescu. Ignorarea acestei declarații, precum și a celorlalte care implicau organele de stat își găsește explicația în aceea că regizorii acestui proces doreau să pună întreaga
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Târgu Ocna că Sepeanu ar fi arestat, un motiv în plus pentru 'Nutti' să își redimensioneze acțiunile la minimum. Pe la mijlocul lui iulie 1951, Pătrășcanu a fost din nou anchetat, de data aceasta la Biroul Inspecții, unde mai era și un sublocotenent de la București. În momentul în care a fost luat la întrebări de către acesta și Șleam, Pătrășcanu a recunoscut că își face 'procese de conștiință' pentru că a aplicat bătaia la Pitești. Încă o dată i s-a spus că abia 1-2% dintre
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
la Pitești, spune că a acționat 'din ordinul anumitor persoane ce aveau sarcini de conducere în acea instituție', și anume directorul Dumitrescu, ofițerul politic Marina, inspectorul general MAI Iosif Nemeș, inspectorul general MAI Tudor Sepeanu, șeful Biroului Inspecții din penitenciar, sublocotenentul Mircea Mihai și ajutorul lui Mihai, locotenentul Marin Iagăru, oferind chiar și datele la care s-a întâlnit cu reprezentanții organelor de stat. Dacă acordăm credit declarațiilor din anchetă, Țurcanu îl indică pe Dumitrescu drept omul care îi dădea ordine
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
apare!” De acum erau cunoscute de către săteni numele publiciștilor: Șerban Grigorovici, dr. Vasile Gheorghiu, Adrian Olinic , Ștefan Năchescu, S. Silcovan, Ilie Dugan. Liviu C. Tcaciuc, Căpitan D.T. Răteanu cu versurile „Dulcei Bucovine” le adusese mereu în casă amintirea camaradului lor sublocotenent I. Grămadă mort la Cireșoaia în 1917 în fruntea unității sale din Regimentul 8 Vânători, pe care o conducea la atac: „Unirea cea sfântă te cheamă-n livadă; Ascultă cum buciume sună! Feciorii ți-adună ; te-ndeamnă Grămadă Sositu-le-a ziua
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
despre „Împroprietărirea voluntarilor”, „Ideea voluntariatului”, „Îndrumări, întrebări și răspunsuri” cu subiecte care îi interesau pe abonați, informații diverse în domeniu, arătarea „Contribuției Bucovinei la dezrobirea ei - prin jertfele de sânge, prezentând portretele unora dintre cei căzuți pe câmpul de onoare: sublocotenenții Dumitru Mihăilaș, Vasile Popescu, locotenenții Ambrozie Micutaru și Silvestru Micutaru, eroii Teodor Turtureanu și Lascăr Luția. Lascăr Luția (18 august 1895 - 6 decembrie 1916) Fiind încă elev în liceul din Suceava, a început să publice corespondențe din Bucovina sub pseudonimul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Cînd a văzut că n-o poate scoate la capăt cu bătaia, a început să mă scuipe. Și m-a scuipat de nu puteam deschide ochii! Atunci mi-ai dat lacrimile... Era pe 20 mai". I se recomandă de către un sublocotenent să vorbească, altfel îl omoară Feller. Îi va confirma altcineva că Feller îi asasina pe români în bătaie: "Pe Toderiță Fediuc (membru al Grupării) de pildă, l-a schingiuit pînă l-a ucis. După ce l-a omorît, a reluat ancheta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aflînd că fiul a fost arestat, de supărare, în cîteva zile va muri. Narînd împrejurările anchetei, Ciubotaru își amintește: "Nouăzeci și opt la sută din personalul ofițeresc al Securității botoșănene era alcătuit din evrei, care primiseră, peste noapte, grade de la sublocotenent la căpitan. Botoșanii depindeau de Suceava, iar acolo era comandant Adalbert Popic, venit din U.R.S.S. cu misiune evidentă. Ofițerul anchetator care participase la arestarea mea se numea Lungu. O figură de țigan, de care ți se făcea frică ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
limbă. L-am întîlnit pe cretin după ce m-am eliberat. Era șef de cadre la Sfatul raional. M-am dus acolo să cer serviciu. Cînd l-am văzut, am înlemnit. M-a întrebat: "Mai trăiești?" "Da, trăiesc!" Era și un sublocotenent, cred că se numea Dobrică. Nu punea mîna să bată. Dar băteau sergenții și caporalii în termen. Niște haidamaci, care nu cruțau nimic. Dintre călăi, mai trebuie pomeniți un neisprăvit de sergent major, un sadic, și o femeie, dactilografa, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
m-am simțit tare bine fiind foarte drăguți și primitori. Cu D-na Kalmicov am fost la familia Ciuntu unde ne-am reamintit de cunoștințe comune, ceea ce mi-a făcut o nespusă bucurie. Pe Dl. Colonel Îl cunoscusem locotenent sau sublocotenent. Când mă reîntorc de la București unde plec zilele astea Îmi voi face plăcerea să-i poftesc la un pahar de ceai căci Îmi sunt tare simpatici, mai ales că sunt Moldoveni și Fălticeneni. Vă mulțumesc pentru tot și vă rog
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
pentru aceasta are la îndemâna sa un întreg teanc de monitoare legate, la care ofițerii cu toții privesc ca la niște grozave instrumente de tortură. În teancul acela se găsește până și publicația de la 1862 Monitorul Oastii dial oficial, și căpitanii ori sublocotenenții, luându-l în mână și răsfoindu-l, au aceiași căscare de ochi și mirare adâncă, pe care ar avea-o în fața mumiilor egiptene. La masă Tel ar avea obiceiul să stea până la miezul nopții, de multe ori și mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Eram, la masă, la popotă, cu toții, și începuserăm a mânca supa. La amiază, căptanul Ioanovici, un om slab, blond, nalt, cu obrazul uscat, cu înfățișare nesimpatică, o fire închisă care-și închidea în sine mâniile și necazurile, trimisese o confidențială sublocotenentului Călciurescu, rezervist de-ai noștri, prin care îi făcea cunoscut că i-a dat două zile de arest, pentru că are cravată nereglementară și pentru că n-a raportat că nu este la instrucție. Fulgeanu, care era de serviciu, spunea că căpitanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
omului ci de clipa când omul trece la întunerec. Gândul, clipa, acestea sunt durerile cele mari. Căpitanul murise într-o clipă, chiar când căzuse deasupra farfuriei. Murise de inimă. Cum stam și priveam, bag de seamă, prin întunerec că un sublocotenent, tânăr, îndărătul meu, răsuflă greu; apoi încet încet răsuflarea i se întărea, până ce simții tremurând, domol, suspinul unui plâns înnăbușit, stăpânit. L-au dus învălit într-o pătură în odaia lui. Maiorul nostru a luat, cu destulă greutate, măsurile cuvenite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
car, prin albii bolovănoase și prăpăstioase, supt cer înstelat, în tăcerea nopții... Luminile curioase, scânteuțe albăstrii ale licuricilor zburători. Conversație cu Ivan bătrânul care pricepe două trei vorbe vlașchii. 24 Iulie. La 21 Iulie drum la Bencovo, pentru rechiziție, cu sublocotenentul Marinescu. Conversație cu locuitorii despre politica externă și despre stările de lucruri locale. Satul mic, numai de 40 de case, are vreo 3000 de decari, afară de pădure. (3 decari la pogon aproximativ). Dări cătră stat: 6 lei drumuri, 2-3 lei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
văile cu flori Spre Zlatița-aurită de-a razelor ninsori. Gazeta noastră, adică ilustrul Gancevici Mâna cu spada-n mână o mie de bulgari Și-i contempla maiorul din somnul lui, de-aici Cum fug zarzavagiii notând prin munții mari. Iar sublocotenentul din Hangu eu v-o jur Își împlântase spada la un Bulgar în c... Ș-așa, prins în frigare, striga spre-o ordonanță Să vie ca să-i puie friptura-n siguranță... Vulovici, de-altă parte, eșea ca o nălucă Bătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Gazda mea îi spunea "boerul", fără să-i spuie numele. Era vorba de Ronetti-Roman, autorul celebrei piese Manasse. Dimineața înainte de plecare toți ofițerii eram adunați la un loc și așteptam ordinul de pornire. Iată că un camarad de-al nostru, sublocotenentul L... de rezervă, sosește într-o trăsură cu doi cai frumoși, însoțit de un tânăr brun, foarte simpatic. Se coboară amândoi și atunci, făcându-se prezintările, aflu că Ronetti Roman locuia în Hârlău și tânărul tovarăș al sublocotenentului L... e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
al nostru, sublocotenentul L... de rezervă, sosește într-o trăsură cu doi cai frumoși, însoțit de un tânăr brun, foarte simpatic. Se coboară amândoi și atunci, făcându-se prezintările, aflu că Ronetti Roman locuia în Hârlău și tânărul tovarăș al sublocotenentului L... e fiul autorului lui Manasse. Stând de vorbă despre una și despre alta, cu tânărul (care era student la o universitate germană), îi arătam că mi-a părut rău că n-am știut de aflarea tatălui său în Hârlău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
student la o universitate germană), îi arătam că mi-a părut rău că n-am știut de aflarea tatălui său în Hârlău; aș fi vrut să-l cunosc. Tânărul vorbea admirabil românește. Părea cult și inteligent. Și pe când vorbeam, deodată sublocotenentul L..., oaspetele lui Ronetti Roman zice cu mare uimire: Dar bine, frate, eu nu înțeleg un lucru. Cum mai pot trăi oamenii din Hârlău cu atâția Jidani? Am tresărit; m-am întors spre junele camarad. Fața lui bucălae, cu obraji
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fi auzit d-ta de Ronetti și de Manasse, în jurul cărora s-a făcut atâta zgomot ș-atâta scandal? Apoi eu nu prea citesc gazete... * Dar ceea ce e nostim în această afacere e mai ales faptul că, după cât am aflat, sublocotenentul de rezervă L... cu paternitatea necunoscută ar fi fiul natural al unui coreligionar al lui Manasse. * Iată cum se poate repeta situația din piesa Israel. Cât despre mine, pot vorbi în liniște despre acest fapt destul de recent, căci camaradul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
colegi și încă unul care era la clasificație al 4-lea, Moșcovici Sulăm: eu am ajuns învățător, Gorschi Artur mare avocat și a trăit în București, Aleia Năstăsescu nr.9, odorul de băiat Ionescu Emil, orfan de tată, a ajuns sublocotenent, dar din pricina sărăciei și necazului în care s-a scăldat a murit foarte degrabă pe strada Sucevei în Fălticeni. Emil Drăgușanu a plecat din Fălticeni și nu știu ce a mai ajuns. Iar Moșcovici Sulăm, doctor dentist, a murit în Filadelfia 21
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
grea și n-o puteam duce că eram foarte bolnav. Cine era Locotenentul N.N.Tiron? Era boier moșier și advocat iar în 1916 când iar am fost mobilizat, el era Prefect al Județului Fălciu cu capitala Huși. Atunci eu eram sublocotenent și m-am prezentat lui și i-am spus cum m-a scăpat de la moarte. Și i-am scris în fiecare an până în ziua de 20 februarie 1960 când Neculai N.Tiron, cel cu suflet de înger a închis ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]