4,066 matches
-
o apă leneșă. Inima călugărului cel tânăr tresări. Episodul 3 CE DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
buclat. — De picotit văd că picotești, dar de cugetat oare la ce cugeti? Ascultându-ți vorbele prin care încerci s-o tragi de limbă pe această frumoasă copilă a vițiului și simțind în ele o certă tulburare - spuse cu același surâs fin Barzovie - mă gândeam cât de schimbătoare sunt toate ale omului. Tu, oșteanul care-ai învins la Strâmbu și Streaja, la Dâlga și Hârlău, la Berga și Rodna, la Borca și Târgul... — ... la Gâlma și Trunchiu... - își aminti visător spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe scaun, simțise cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză. Cine i-o pusese? Bineînțeles, se gândise atunci Ramza-pașa trecând cu un surâs diplomatic peste durerea din dos ce-i reverbera în creieri, vreunul din zurliii ăștia de moldoveni: deși, meditase el scoțându-și pioneza cu grijă, la mijloc putea fi și mâna altora. Nu mult în dreptatea lui Ramza-pașa, vistiernicul Ximachi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii cu trei de „i”: zarzavagiii, geamgiii, zapciii, cafegiii și fiii unor oameni bogați ce se întorceau acasă de la ibovnice. La ferestre, gospodine matinale, cu un vag surâs de satisfacție pe chip ori văduve cu fețe nemulțumite scuturau perne și cearceafuri. Pe scara interioară a stabilimentului Metodiu și Iovănuț, care-și făceau rugăciunea de dimineață în camera lor, auziră tropotind pași. — „... Aștept învierea morților și viața veacului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cel din tranșee. Nimic, bre, ce să vrea? Păi atunci hai sictir, bre! - zise supărat osmalâul. Cântă, bre! - îi dădu el o palmă după ceafa unuia cu vioara. Tuciuriul își puse instrumentul sub bărbie, își dezveli dinții ireproșabili într-un surâs luminos și porni un cântec săltăreț, din care Metodiu nu reținu decât primele două cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
existența lui. — Acesta nu e puțul Sidi-Kaufa ? — Nu. Acesta este puțul Ajamuk. Sidi-Kaufa se află la patru zile de mers spre nord-est. — Nu se poate. — Vă asigur că așa e. Cerul păru că se prăbușește dintr-odată peste nou-veniți, căci surâsul li se șterse de pe buze, iar ei părea și schimbară o privire ce părea mai degrabă de groază. — Sfinte Dumnezeule! exclamă cel care vorbise mai mult până atunci. Am greșit drumul. Unde ți-a fost mintea ? — Mie? răspunse copilotul, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu putem apărea niciunde cu zdrențele astea, dar încearcă să nu atragi atenția. — O să fac o listă cu ce avem nevoie...! se grăbi să spună Laila. Fiul cel mare o privi de sus în jos și schiță doar un ușor surâs mucalit, în timp ce clătină din cap de câteva ori: — N-au trecut nici zece minute de când suntem bogați și începem deja să avem „nevoi“...! Le îngădui totuși celor două femei ca pe drumul de întoarcere spre marea peșteră să-și noteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lor. Dar cine mai cunoaște exact mobilul secret și clipa Întâmplătoare care a declanșat o mică mutație Într-o zonă necunoscută a creierului determinîndu-ne idealurile și viciile. Ce Întîlniri și ce eșecuri, o Îngenunchere, o pedeapsă, poate chiar o victorie, surîsul unei femei, gafa unui prieten, un cîine tăiat de un tramvai, un tablou atîrnat ani de zile deasupra patului, pînă și culoarea unui tapet pot să ne programeze pentru vitalitate sau morbiditate, pentru a fi Învingători sau Învinși. Și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
însuși bău plin de satisfacție licoarea aurie, așezându-se pe sofa alături de Charlie. Cu mâna dreaptă apăsă rând pe rând mâinile celor de față, spunându-le: „Vă iubesc!“. Apoi se aplecase ușor către Charlie și se stinse brusc, cu un surâs enigmatic pe buze. Cei de față au fost atât de uimți, încât nimeni n-a scos o lacrimă. Judit a început să răsfoiască prin „opera lui Noah“. Cerneala strălucea puternic, ca și cum lumina ascunsă în ea ar fi vrut să explodeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vederii calota albastră ca un capac pus de cer pe craniul lui. Dar numai când saluta o femeie tânără, numai atunci ridurile dese de pe fața lui muncită de ani se deschideau ca un evantai chinezesc, luminând toată fața într-un surâs adresat chipului privilegiat. Afară era frig chiar primăvara, dar în sinagogă domnea o anumită căldură care venea de la corpurile mișunătoare ale oamenilor. Rudi se simțea înviat și-i servea pe cei întâlniți în cale cu caramele. - Rudi e amorezat, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
rabinul și alții râseseră de Rudi. Acum își cerea scuze în mod sincer: - Iartă-mă! Dar un râs bun prelungește viața! Apoi adăugase repede, împins de căldura inimii: - Când te văd, am impresia că-l văd chiar pe Rudi! Un surâs luminase fața lui Natanael. Când intraseră în sinagogă se așezase direct pe locul lui Rudi. Ca și cum acel loc fusese dintotdeauna al lui. Se simțea împăcat că acel om, care luase în batjocură amintirea lui Rudi, acum, în mod spontan, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
urcat din nou scările, întâlnind lumina zilei, de o cu totul altă calitate decât cea din interiorul pământului. Fuseserăm în miezul unei povești despre călătoria pelerinului în căutarea unei trăiri pline de intensitate. La intrare ne aștepta Franco, cu un surâs incert, ca într-un vis plin de aburii dimineții. S-a apropiat de noi, ne-a atins mâinile și ne-a asigurat că signor Fumo și soția lui, Carla, erau bucuroși să ne întâlnească. Casa de piatră a lui signor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
manieră care amintește, poate din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întîlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că-l veți suspecta de ceva, Întrucît nimic din Ținuta sa nu-i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surîs pe buze, cu barba În formă de potcoavă, cu ochi vii, aducea mai degrabă cu tipul juisorului decît cu tipul rus, corintian. Indiferent de slăbiciunea sa față de micuțele pariziene, el era, fară Îndoială, unul dintre cei mai destoinici Organizatori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Arse? Barceló s-a mărginit să-mi ofere zîmbetul lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit În sec. Era oarbă. — N-o cunoști pe nepoata mea Clara, nu-i așa? a Întrebat Barceló. M-am limitat să tăgăduiesc, neînstare să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Librarul, pirat bătrîn și străin de reținerile mele, s-a mărginit să mă bată ușor pe umăr și a plecat cu cartea mea sub braț. — L-ai impresionat, știi? a zis vocea din spatele meu. M-am Întors spre a descoperi surîsul ușor al nepoatei librarului, bîjbîind În gol. Avea glasul de cristal, transparent și atît de fragil, Încît mi s-a părut că vorbele ei aveau să se spargă dacă o Întrerupeam la jumătatea frazei. — Unchiul meu mi-a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plăcerea și urmează-mă. Iar dacă te porți cum trebuie, poate că o să-ți povestesc ce știu despre prietenul dumitale Julián Carax. Pe furiș, cînd a crezut că nu-l puteam vedea, am băgat de seamă că Îi scăpa un surîs de hoțoman șiret. Isaac Își savura, În mod limpede, rolul de cerber Înfricoșător. Am zîmbit, la rîndu-mi, În sinea mea. Acum nu mai aveam nici cea mai mică Îndoială a cui era mutra drăcușorului de pe ciocănelul de la ușă. 10 Isaac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
chip dăltuit, Încadrat de un păr negru, scurt, care accentua o privire vrăjită, Îmbătată de veselie. El o petrecea cu un braț pe după talie, iar ea părea să șoptească ceva, glumeață. Imaginea transmitea o căldură ce mi-a smuls un surîs, ca și cînd În acei doi necunoscuți aș fi recunoscut niște vechi prieteni. În spatele lor se zărea vitrina unei prăvălii, plină cu pălării demodate. M-am concentrat asupra perechii. Hainele păreau să indice că imaginea avea cel puțin douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În principiu nu, dar nu se știe niciodată, poate că mă interesează. Portăreasa se Încruntă, cumpănind dacă să mă catalogheze drept un bețiv pe care l-a cuprins dimineața sau să-mi acorde privilegiul Îndoielii. Am adoptat cel mai Îngeresc surîs. — E de mult Închisă prăvălia? — De cel puțin doișpe ani, de cînd a murit bătrînul. — Domnul Fortuny? Îl cunoșteați? — De pazeșopt de ani stau pe scara asta, băiete. Atunci, poate că l-ați cunoscut și pe fiul domnului Fortuny. — Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Dacă Îmi veți spune cu ce vă pot servi... — Mai degrabă eu sînt cel care veneam să vă fac un serviciu dumneavoastră. SÎnteți proprietarul acestui stabiliment? — Nu. Proprietarul e tatăl meu. — Pe nume... — Eu sau tata? Individul Îmi adresă un surîs mucalit. Un hlizit, mi-am zis În sinea mea. Atunci, voi porni de la ideea că afișul cu Sempere și fiul se referă la amîndoi. — SÎnteți foarte perspicace. Pot să vă Întreb care e motivul vizitei dumneavoastră, dacă nu vă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dezamăgirea membrului prezidiului celui cu ușa, era un necunoscut. Lăsă umbrela șiroind la intrarea în sală și, acoperit de o pelerină de plastic strălucind de apă, încălțat cu cizme tot de plastic, înaintă spre masă. Președintele se ridicase cu un surâs pe buze, acest alegător, bărbat înaintat în vârstă, dar încă robust, venea să anunțe revenirea la normalitate, la coada obișnuită de cetățeni care-și îndeplineau datoria avansând lent, fără nerăbdare, conștienți, așa cum spusese delegatul p.d.d., de importanța transcendentă a acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Ca să parcurgă diferitele coridoare și diferitele săli, de regulă e nevoie de vreo cinci minute cel puțin, dar secretarul apăru la ușă după trei. Venea gâfâind și-i tremurau picioarele. Omule, nu era nevoie să alergi, spuse președintele afișând un surâs plin de bunătate, Domnul șef de cabinet a spus să vin rapid, domnule președinte, gâfâi omul, Foarte bine, am cerut să fii chemat din cauza acestei scrisori, Da, domnule președinte, Ai citit-o, desigur, Da, domnule președinte, Îți amintești ce scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
culegând fructul cu mâna stângă. Care e lumina lui Dumnezeu. - Și ce este dincolo de lumină? - Dincolo sunt doar tenebrele. Cum povestește Scriptura, ceea ce a rămas după ce lumina a fost numită, replică Michael Scotus, arătând cu un deget În sus. Un surâs enigmatic lumină chipul lui Frederic. De la oarecare distanță, un bărbat Înveșmântat În rasa austeră a minoriților asistase la această scenă, În tăcere. Împăratul se Întoarse către el. - Dă-mi măsura sa, frate Elia. Măsura Înălțimii lui Dumnezeu. 1 Dimineața zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căzu În genunchi În fața ei. El Îi simți mâinile atingându-i ceafa, iar apoi atrăgându-l domol către buzele deschise. Gura ei avea gust de somn și de miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă surâsul acela care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care Îi strângea pântecul, Amara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o ultimă privire spre ceilalți, trasă câteva semne În josul paginii de registru, În dreptul numelui poetului. - Să spună acum că nu știe nimic, ... către ușă. L-ați văzut cu toții semnând. Umbra de stânjeneală de pe fețele celorlalți patru se risipi Într-un surâs. Dante ieșise exasperat din sală. Pe trepte, aproape că fu luat pe sus de un trimis, care alerga spre poartă, gâfâind cu sufletul la gură. Îl Înșfăcă de un braț și Îl opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]