820 matches
-
Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu niște copilași, care șed în piețe, și strigă la tovarășii lor: 17. "V-am cîntat din fluier, și n-ați jucat; v-am cîntat de jale, și nu v-ați tînguit." 18. Căci a venit Ioan nici mîncînd, nici bînd, și ei zic: "Are drac!" 19. A venit Fiul omului mîncînd și bînd, și ei zic: "Iată un om mîncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
monumentală de marmoră cu o scoică deasupra, cum avea și Nababul, deși palatul ― așa-i zicea dânsul ― era destinat de zestre celor două odrasle ale sale, când se vor așeza, fiecare cu gospodăria proprie. Nadina, soția lui Grigore, se și tânguia acuma și-i imputa bătrânului că a construit casa înadins ca locatarii să se poată spiona reciproc și permanent. Ușa colosală, de stejar și fier împletit, dăruind aparent casei o înfățișare unitară, de fapt o despărțea: aripa dreaptă închidea domeniul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și mai în glumă, și mai în serios. Atât de proletar că deocamdată tai frunze câinilor cu speranța că voi găsi cândva de lucru! După o tăcere tulbure, Mișu urmă cu un glas mai potolit: ― Măcar dreptul de-a ne tângui între noi să ni-l păstrăm, că altfel... Ce zici, frate Petre? Întrebarea o puse militarului care, în colțul cel mai întunecos, pe marginea patului de scânduri, ședea cu șapca pe genunchi, mut, neclintit, parc-ar fi fost de piatră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se tângui umilit că de aseară se chinuiește, împreună cu șeful postului, dar în zadar, nimeni nu vrea să mărturisească. Plutonierul, încremenit în "drepți", declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sunt mulți și dânsul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
moș Dragoș, nici moș Lupu, măcar că-i mai bătrân ca toți... Numai bărbați de omenie, și n-au pomenit! ― Apoi cine are de toate nu mai aude nimic, dar cine n-are nimic ascultă la toate și trage nădejde! se tângui Ignat Cercel. C-altfel am pieri sau cine știe ce am mai face. ― Rău, Ignate! Foarte rău! se înflăcără iarăși primarul. Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. ― Muncim, slavă Domnului, până ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se răsucea, de parcă zbiera după amor... De muieri d-astea să te ferești, că trebuie să fie tare periculoase... 3 ― Ce ne facem, coane Miroane, cu oamenii, că nu mai vor să primească învoielile vechi, ba mă și amenință! se tângui Cosma Buruiană frîngîndu-și mâinile. N-aș mai fi vrut să vă supăr cu necazuri d-astea, dar e primejdie, coane Miroane, cu oamenii. Ori au înnebunit, ori cine știe ce i-a cuprins, că nu i-am mai pomenit așa de îndîrjiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
târziu Ștefan, cel mai deschis, făcu: ― De! Glasul se stinse gol ca o bășică de săpun. ― Oare ce-i cu tine, Petrică, dragul mamei, de nu mai ai stare și nu te strângi și tu pe acasă ca oamenii? se tângui Smaranda. ― D-apoi acu nu-s acasă, mamă? făcu Petre aspru. ― Ești, maică, dar stai mereu pe spini... Și, Doamne, groază mi-e să nu pățești ceva dacă te amesteci în toate, în loc să vezi de sărăcia noastră! ― Nu m-amestec
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Auzea păsările, fără să le vadă. Avea impresia că sunt peste tot, de parcă cineva le-ar fi azvârlit deasupra lui, în stoluri. Cântecul lor era o împletire, unele păsări, precum ciocârlia, cântau în timpul zborului, altele uguiau de pe streșini ori se tânguiau din clopotnițe. Erau și dintre cele care se roteau și care, altă dată, cu strigătul lor ascuțit, ca al daltei ce lovește în piatră, ar fi părut amenințătoare. În felul acesta însă, auzindu-se toate laolaltă, erau ca un frunziș
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tataia nu poți să-l păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învrednici c-o privire, în timp ce Iadeș își culegea de pe jos fesul care sărise odată cu pleasna de pe țeasta cheală. Apoi se întoarse la mormanul care se ridica, în toată măreția lui. — E ceva de lucru aicea... — Vai de capul meu, se tângui chelul iar, trăgându-și fesul țuguiat ca pe un ciorap întors. Pârnaie se întoarse și ridică palma. Iadeș ! răcni celălalt, ca din gură de șarpe. — Așa că vezi, zise Pârnaie, lăsându-și palma jos și evaluând grohotișurile. Chisăliță întoarse pe verticală
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ajunge până la cer ? mai zise Bunelu, răsucind un fir de păpădie în colțul gurii. Da’ acuma-i degeaba, oamenii s-au obișnuit să le care aici și gunoaiele se adună mai rău ca înainte. A-nnebunit lumea. — Vai, ție, se tângui Isaia, trăgând o dușcă. Neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, fii ai pieirii... Bețivii sunt toți niște labagii, explică, tandru, Marchiza, primind capul călugărului fără schit în poala ei. Îi mângâie pletele soioase și cornul pe care i-l sădiseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încă umflate de dumicații nemestecați. Cum însă degetele lui Calu începură să se strângă încet într-un pumn potcovit, Faraon înghiți cu ghionturi, băgă mâna în sân și scoase un cârnat mușcat la un capăt. — Si manghe bok, praleo... se tângui Faraon, dar fără a stârni mila cuiva. Calu se întoarse pe scaunul lui. Vorbi, ținând cârnatul ridicat ca pe un trofeu : — Aicea, printre gunoaiele astea, suntem în comunism ! Totul se pune la bătaie la mijloc. — Muream prost, se minună Iadeș
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prilejul să se privească în vitrinele lucitoare, fiecare se vedea ca fiind celălalt. Așa se întâmpla și în vis, a doua zi Puțică se trezeau, fără s-o știe, fiecare în locul celuilalt. Magdalena rămăsese cu ochii deschiși. Dacă adorm, se tânguia, n-o să mă mai trezesc. Lucică o privea cu nesaț, îmbrățișând-o, atunci când fruntea i se muia de sudoare. Avea acea disperare a dragostei care e cel mai potrivit leac împotriva somnului. Știa că, dacă ar fi adormit primul, ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
duc acolo și să mă Întorc aici cât de repede se poate și bineînțeles că o să vin la Black Door dacă nu vă deranjează să mă așteptați. Stop. Respiră adânc. Ignoră privirea ucigașă a Penelopei. Îmi pare rău! m-am tânguit suficient de tare ca să-mi atrag privirile câtorva chelneri. Am reușit cumva să ignor senzația de sfârșeală din stomac, expresia surprinsă a lui Michael care stătea la câțiva metri de mine și privirea plină de reproș a tatălui Penelopei, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
trecută? am Întrebat, apatică. Ea lăsă jos un număr din Marie Claire și mă privi. —Bette, l-am văzut când s-a dat la televizor duminica trecută. De ce trebuia să-l Înregistrăm? — Vreau să-l mai văd o dată, m-am tânguit eu. Hai, trebuie să avem ceva decent de văzut. Ce zici de Going Down in the Valley, documentarul ăla despre pornografie de pe HBO? Pe ăla Îl avem? Penelope se mulțumi să ofteze. —Dar Real World? M-am ridicat În capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vremuiește, și omul Îmbătrânește”; „Vor veni bătrânețele să-l Întrebe unde sunt tinerețile”.) „Când Îți propui un scop, timpul, În loc să crească, scade.” (Rivarol) „Cu momentul În care ne naștem timpul Începe să ne ia viața Înapoi.” (Seneca) „Degeaba ne-am tângui, degeaba ne-am zbuciuma, degeaba am Întreba; răspuns nimeni n-o da. De ce se veștejește floarea, de ce tace privighetoarea, de ce sacă izvorul...” (M. Sadoveanu) Timpul face și desface. (Timpul este făurar, putând, de exemplu, consolida sau amplifica sentimentul de prietenie
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dorm adormiții maci,/ când clipa s-a oprit pe gând și doare/ trupul tău câmpie aromitoare și ard în tine și tu în mine taci". "Banchetul", scris după modelul hölderlinian, este sensibil și inspirat: "Acum către pace, ca Hölderlin mă tângui frumos." Tematica frecventă însă rămâne dragostea ceremonios prezentată într-un univers vegetal, cu o figurație care amintește de parnasieni. În mijlocul câmpiei am văzut/ zeii și zeițele ierburi ca o apă verde,/ înflorind în sfinte îmbrățișări, plătindu-și datoriile către bătrâna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
curgă clepsidra/ bob după bob, un întreg siloz de sămânță; e vânt și urât și aburul spaimei se ridică de pe borhotul de fructe și pâine strivită... dar craniul ei în ce se mai sprijină/ când vântul spală prundurile îndepărtate le tânguie." Forța imaginilor izvorăște din capacitatea poetului de a redimensiona halucinant obiectele lumii reale, lume pe care parcă ar privi-o după ce a băut substanțe halucinogene. Femeia are picioare de țap, capul țăranului este răsucit la lampă, plodul creierului este searbăd
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cel mai bine "tragedia de precursori, chinuiți, batjocoriți, neînțeleși, trădați" care îi pândește, într-o societate ca a noastră, pe cei care se devotează binelui social. Putând lucra, egoist solitar, ca cei mai buni din țările luminate ale Apusului, se tânguia marele istoric, noi nu vom fi lăsat după noi nimic întreg, nimic armonios, nimic asemănător marei iubiri de gând care a fost în noi" (Scrieri, 1891, p. 381). O fierbinte iubire de gând se recunoaște la Maiorescu din anii școlarității
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și în legătură cu acest personaj oglindă obsesia sfârșitului inexorabil: cu el se călătorea în veacurile trecute, mai ales "în acela, scump nouă și nostalgic între toate, care fu al optsprezecelea [...], netăgăduit, în întreaga sa ființă, ceva vechi și mult nobil își tânguia sfârșitul." Pantazi prin alte trăsături străluminează condiția de orfan a lui Mateiu, noblețea visată și exotismul afișat ostentativ: "fermecător de trist [...] înfățișarea nobilă [...]. A român nu semăna iarăși..." După cum bine observa Barbu Cioculescu "Respinși de mediu și de prezent, Craii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de aceea va trezi și interesul altui bărbat, ce o siluiește, pentru că știe că altfel nu poate accede la inima femeii: „S-a fost pătruns de frumusețea-i rară,/ Bălaiul păr, mlădiul trup, purtare/ și dulce vorba-i când se tânguia.”693 Nu poate fi o martiră, este cel mult o femeie pe care rușinea de a fi public blamată o determină să aleagă sinuciderea. Nu avea cum dovedi că se opusese agresorului ei. Este aici și un orgoliu feminin care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru ajutor: " Eu de nuntă-s bucuroasă, / Da nu mi-i bărbatu-acasă; / Mi-i bărbatul la război / Și nu pot veni la voi. Nu pot merge singurea, / N-am casa pe cin` lăsa. Dar soarele auzea / Cum sta și se tânguia, / Și din gură le grăia: Lasă casa-n sama mea / Și te du und` te poftea, / Că asta-i durere grea. Ea ast` când o auzit, / Nimică n-o tânguit, / S-o dus și s-o pregătit; Ș-o mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe cin` lăsa. Dar soarele auzea / Cum sta și se tânguia, / Și din gură le grăia: Lasă casa-n sama mea / Și te du und` te poftea, / Că asta-i durere grea. Ea ast` când o auzit, / Nimică n-o tânguit, / S-o dus și s-o pregătit; Ș-o mai ieșit până-n prag, / Pe Constantin L-o-ntrebat: / Constantine, Constantine, / De mă chemi la veselie, / Să mă-mbrac de fudulie, / Să-mi ieu cal alb și henteu alb, / Să mergem, frate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
milostiv și desfrînat, trăitor în vremea lui Leon împărat la Țarigrad. După moarte îl aflăm legat între Rai și iad (loc asemănător Purgatoriului) așa cum se arată Patriarhului Bizanțului de la acea vreme: El suspină amar și adeseori căutînd spre rai, se tînguia cumplit. Apoi am văzut un înger luminos apropiindu-se de dînsul și zicîndu-i: Pentru ce suspini în zadar, o, omule! Iată că pentru milosteniile făcute, te-ai izbăvit de munci. Însă, de vreme ce nu te-ai părăsit de spurcata curvie, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
metronomul implacabil care îi jalonează viața, în ritmul respirației. Exacta pană a cronicarului, reluată în superbul eseu despre munteni scris de boierul moldovean Alecu Paleologu, ne dă cheia ADN-ului bucureștean așa cum este el dezvăluit de istorie: "Olio, olio - se tânguie fiica de domn valah mazilit - las' că pune taica pungă dă pungă pân' la Țarigrad și ia el domnia îndărăpt!" Chiar așa, nu? Ca-n ziua de azi, nu alta. Că nu degeaba blestemul tradițional al românului a fost, de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]